FoodLife StoriesRestaurants
FoodLife StoriesRestaurants
De ce s-a mutat japonezul Yuki Ichiro în România? Și cum a luat naștere singurul restaurant cu specific nipon de la noi
Andreea Toma
|Reading time: 13 mins
Share this article

Yuki este singurul restaurant japonez adevărat din București. Se numește așa pentru că acesta este numele proprietarului. Un om blând, calm și foarte deschis … exact cum se spune că sunt japonezii în general. Este mereu prin restaurantul pe care îl găsiți într-o casa mică de pe Puțul lui Zamfir, îngrămădită între două clădiri înalte, așa cum sunt aproape toate în zonă. Nu are curte, însă, japonezul întreprinzător a reușit să își facă loc chiar și acolo unde nu era deloc, așa că are două mese pe o mică platforma de lemn construită direct pe trotuar, sub un acoperiș de lemn.

Majoritatea clienților devin foarte repede obișnuiți ai locului, așa că vin se salută și vorbesc de fiecare dată cu Yuki. Iar el a creat un loc special pentru ei: un peret cu căni de ceai pe care oamenii și le pot cumpăra și lăsa acolo pentru a bea de fiecare dată când vin aici doar din ele.

Restaurantul este o oază exotică pe care ar fi bine să o descoperi măcar odată în viață. Și la Yuki nu este vorba doar despre mâncare, ci despre a intra într-o cultură fascinantă. De aceea, meniurile (există unul de prânz și unul de cină) sunt făcute sub forma unui album de fotografii, amintiri extrem de gustoase pe care să le iei cu tine.

Și ca să înțelegeți cam cât de japonez este totul, în timpul interviului a venit cineva să ia uleiul pe care cei de la restaurant îl reciclează. Yuki mi-a povestit atunci că în Japonia există un concept numit “mottainai” care presupune limitarea risipei și pe care orice localnic și l-a asimilat foarte bine. Nu știu cât de mare este impactul pe care îl au aceste acțiuni în natură, însă pentru ei este ceva normal să facă orice mic pas pentru a o proteja. O gândire pe care Yuki o compară cu ce se întâmplă în Germania și pe care și-ar dori să o întâlnească și la noi.

Am petrecut o după amiază împreună restaurantului de pe Puțul lui Zamfir, iar când am ieșit din oaza aceea de liniște, i-am promis lui Yuki că o să mai vin, de data aceasta aducându-mi prietenii. Dar de ce a venit un japonez în România? Și ce înseamnă restaurantul Yuki pentru el? Vă invit să îl descoperiți pe Ichiro San, în interviul de mai jos.

Yuki Ichiro în fața restaurantului său de pe Puțul lui Zamfir

Cum a ajuns un japonez să își dorească să trăiască în România?

Am ajuns aici acum vreo șapte ani. Cred că imboldul final l-am primit atunci când în Japonia au început să fie foarte multe probleme de siguranță: cutremurul din 2011 (Tōhoku care a avut o magnitudine de peste 9, provocând 15,896 de morți, 6,157 răniți și 2,537 de persoane dispărute), apoi radiațiile. Atunci aveam doi copii mici, iar soția mea era româncă. Și cred că atunci, rădăcinile ei au început să strige după noi (râde).

Cum v-ați cunoscut?

Mi-am cunoscut fosta soție la o școală de business pe care o făceam amândoi în Olanda, acum peste 17 ani. După ce am terminat școala, ne-am mutat în Japonia și am stat acolo vreo foarte mulți ani.

Fosta soție … nu mai sunteți împreună?

Nu, acum am o altă parteneră, tot româncă, cu care am un copil mic. Așa a fost destinul, ca cele mai importante iubiri din viața mea să fie românce … dar se pare că totul este bine.

Și copiii, locuiesc toți trei aici? Știu atât română, cât și japoneză?

Da, sunt toți trei aici. Cei mai mari au petrecut primii ani în Japonia, deci știu câteva ceva despre ambele culturi. În plus, amândoi au fost la școala japoneză de aici … să știi că există, chiar dacă este foarte mică (este în zona Pipera, acolo unde se găsesc toate școlile internaționale). Însă, acum sunt în sistemul de educație românesc: unul în liceu și altul în școala generală. Așa că pot vedea diferențele dintre cele două culturi.

Cât de mari sunt diferențele?

Oooo … da, foarte mari. Japonezii se concentrează pe dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor, încă de la vârste foarte fragede. Pe când, românii se focusează foarte mult pe acumularea de informații: matematică, limbi străine. Evident că sunt foarte importante și acestea, însă lipsa de focus pe care o pune sistemul educațional de aici pe dezvoltarea socială a copiilor se vede în formarea adulților de mâine. Iar asta, din punctul meu de vedere, este o problemă a României.

Dar copii tăi cum s-au adaptat?

Obișnuiau să vină aici în fiecare an. Stăteau în vacanțe la bunicii lor. Știau limba, erau obișnuiți cu România. Și cred că le place mult aici … sunt mai multe vacanțe decât în Japonia (râde).

Chiar este o problemă cu asta în Japonia, nu?

Există o lună de vacanță vara, cred că o săptămână iarna, apoi o scurtă pauză în primăvară. Însă, nu aș vrea să ne plângă nimeni de milă, poate că este un lucru pe care nu îl știe toată lumea: în Japonia sunt cele mai multe zile libere, cred că avem peste 20 de sărbători naționale. E adevărat că România încearcă să ne prindă din urmă, adăugând în fiecare an noi și noi zile libere (râde).


Citește și: Kaiamo, restaurantul născut din dorul după bucatele bunicii. Aventura lui Chef Radu Ionescu de la școala de business din Londra la cea de bucătari


Povestește-mi puțin despre ce făceai în Japonia înainte să vii aici?

Viața mea era foarte haotică acolo, așa că am vrut să îmi iau o pauză. Aveam o firmă de consultanță în Tokio și munceam tot timpul. Înainte de asta am lucrat în publicitate peste 10 ani. Lucram mereu, dormeam prin birou. Lucram mult, dar ne distram la fel de tare. A fost distractiv cât am fost tânăr. Însă, la un moment dat, ai nevoie să te și liniștești.

Am plecat apoi la o școală de business în Olanda, apoi o alta în America. Am revenit în Japonia unde am început să lucrez într-o firmă de consultanță, unde am devenit partener. Apoi, am pornit alături de alți doi prieteni o firmă de consultanță. Și, în cele din urmă, am zis că este timpul să mă liniștesc, mi-am vândut partea din firmă și am venit aici.

Yuki Ichiro în restaurantul său din București

Și cum a început povestea restaurantului Yuki?

Am intrat în domeniul acesta fără să știu foarte multe despre el. Yuki este primul restaurant pe care l-am deschis vreodată și am pornit cu un singur gând în minte: vreau să fac o afacere onestă, cinstită aici. Dacă aduce profit, cu atât mai bine.

Am început acest business împreună cu un prieten care era pasionat de gătit (Ishii Makoto, un chef originar din Tokio, care lucrase înainte de Yuki în industria horeca de mai bine de 20 de ani), fără de care nu aș fi pornit niciodată la drum. Ishii a plecat acum vreo doi ani de România, însă a apucat să îi antreneze pe românii din echipă, astfel încât ei să gătească exact după rețetele și după tehnicile tradițional japoneze. Facem aici toate sosurile pe care folosim. Gătim totul exact așa cum se face la noi în țară.

Poți să spui că Yuki a început din mândria mea de japonez patriot și din dragostea mea pentru România.

La Yuki am vrut să aduc în București un loc exact așa cum era la mine acasă. Atunci când am venit eu aici, sper că nu insult pe nimeni, dar nu exista un restaurant japonez. Și am simțit atunci că Bucureștiul merită să aibă un astfel de loc. Cumva pentru mine era frustrant să intru într-un restaurant japonez și să nu fie deloc așa cum mă așteptam eu. Este ca și când, intri într-un restaurant românesc la Paris, îți comanzi sarmale și îți vin prea fierte sau vezi în meniu caracatiță … asta nu e România ta, nu?

Dar cum sau când te-ai hotărât să deschizi Yuki?

Înainte să mă mut aici, cochetam cu ideea de a încerca să vin în București. Iar atunci când mi-am făcut curaj și am făcut această schimbare în viața mea, mi-am dat seama că mâncarea este o parte incredibil de importantă pentru supraviețuirea mea (râde). Eu aici mănânc în fiecare zi. Și am încercat să deschid un loc în care copii mei să vină și să mănânce din când în când.

Și vin?

Din când în când … din ce în ce mai rar, probabil că sunt la vârsta la care vor să fie independenți.

Dar cine sunt clienții care vin la Yuki?
Români, străini, japonezi, deși comunitatea este foarte mică, dar mă bucur de fiecare dată când îmi spun că mâncarea de aici și calitatea serviciilor noastre le amintește cumva de acasă. Însă, în general, oamenii care vin sunt români.

Există însă diferențe între clienții români și cei japonezi?

Nu cred că o să te aștepți la asta, dar cele două grupuri care fac cea mai mare gălăgie atunci când vin aici la Yuki sunt cele de germani și cele de japonezi. Probabil pentru că trăiesc pe principiul on – off: ziua muncim mult, iar seara ne distrăm și mai mult.

Pentru mine românii sunt foarte liniștiți. Japonezii, în schimb, sunt extrem de gălăgioși și asta pentru că atunci când beau, se îmbată. Nu le este deloc rușine de asta. Bărbați sau femei, nu contează. Probabil că avem ceva latin în sângele nostru (râde).

Povestește-mi puțin despre oamenii care muncesc la Yuki … cine sunt? Am văzut că toată lumea vorbește aici în engleză.

Să știi că în mare toată echipa noastră este formată din români. Deși, echipa este destul de mică – vreo 10 oameni. Avem, din când în când, studenți japonezi în practică sau oameni care vor să învețe japoneză. La prânz ne ajută o prietena de-ale mele japoneză care trăiește aici de peste 20 de ani și care vorbește și română. Dar, da, toată lumea vorbește aici în engleză, astfel încât să ne înțelegem cât mai bine între noi. Însă ne este destul de ușor pentru că în România toată lumea vorbește în engleză, ceea ce este bine pentru că româna mea este foarte proastă (râde).

Yuki Ichiro împreună cu prietena sa care îl ajută la servirea mesei de prânz. Doamna trăiește în România de mai bine de 20 de ani.

Cum ai reușit să te adaptezi la mediul de business de aici?

La început a fost destul de frustrant pentru mine … îți recunosc, nu gândim deloc la fel. Îmi plac foarte mult românii, sunt foarte calzi, prietenoși, primitori, însă atunci când începi să lucrezi cu ei, lucrurile se complică pentru că sunt foarte puțin disciplinați.

Am o curiozitate, când le-ai spus prietenilor, familiei tale că vrei să pleci de Japonia și să te muți aici, ce ți-au spus?

Știau destul de puține lucruri despre România. Știau de Nadia Comăneci, de Dracula, de Ceaușescu. Cred că au crezut că sunt puțin nebun, dar și foarte curajos să fac asta.

Iar acum … sunt mândri de ce ai făcut aici?

Acum am început să primim tot felul de premii, așa că bănuiesc că sunt mândri de mine. Au început să vină să ne viziteze. Prieteni din Japonia și, mai ales, din Olanda sau America.

Atunci când ajungi la Yuki, tradiția spune că trebuie să bei fie ceai, fie sake

Ce ar trebuie să învețe românii de la japonezi?

Hmmm … cred că sunt două culturi total diferite. Însă cred că cel mai important lucru pe care ar trebui să îl învețe românii de la japonezi este cum să lucreze în echipă. Noi asta învățăm încă de când suntem mici: cum să lucrăm împreună. Și cred că de aici vin compasiunea și respectul fără de care nu ai putea lucra alături de alți oameni. Iar acest concept cred că este total diferit față de ce se întâmplă aici.

Românii sunt foarte calzi atunci când ajung să te cunoască. Sunt foarte apropiați de familie, prieteni. Dar atunci când vine vorba de străini (nu străini ca naționalitate, ci necunoscuți) și asta o spun obiectiv vorbind, nu este aici vorba despre mine, nu sunt de cele mai multe ori prea drăguți, prea buni între ei. Și asta o văd în fiecare zi în interacțiunile dintre ei. Uitați-vă la cum se tratează pe stradă sau în trafic.

Străinii se simt absolut minunat aici. Am prieteni de toate naționalitățile și toți îmi spun același lucru: atunci când pleacă de aici, le este dor de România.

Tu ce ai învățat de la noi și poate că ai schimbat la tine?

La noi cred că este un sentiment foarte puternic de rușine pe care îl dezvolți încă de când ești mic. Mereu te gândești cum te vede celălalt, cum ești perceput de ei. Trăiești într-o presiune constantă să fii bun, să fii cel mai bun. Este foarte stresantă toată această presiune pe care o pune societatea pe noi. Aici, însă, lucrurile nu sunt așa, oamenii sunt mult mai relaxați și asta am putea învăța de la voi.

La Yuki există un separeu care are un perete dedicat cânilor de ceai ale oaspeților fideli ai restaurantului

Înainte de Yuki, ce puteai să mănânci tradițional japonez în București?

Probabil că găseai sushi … dar, să știi că sushi a devenit o mâncare internațională. Și cumva, de  aici vine și cea mai mare frustrare pentru noi japonezii – atunci când intrăm într-un restaurant japonez, este de fapt un loc în care se mănâncă sushi. Să știi că la mine în țară nu este deloc așa. Sushi este o mâncare exotică, specială și pentru noi.

În Japonia mâncăm sushi doar la ocazii speciale.

Nu mâncăm pește în fiecare zi și în niciun caz atât de mult pește crud. Este adevărat că mâncăm mult mai mult pește față de restul lumii, însă de obicei îl mâncăm făcut la grătar. Apoi, consumăm mult mai mult orez față de români și mult mai multă soia. Mâncăm mult tofu … pe care noi îl facem chiar aici în restaurant, chiar dacă ne ia foarte mult timp. Pe de altă parte, mâncăm mai mult pui, porc sau vită față de strămoșii noștri.

Însă toate aceste lucruri nu aveau cum să fie cunoscute de oamenii din București pentru că aici cultura japoneză nu este foarte cunoscută.

Sunt 36 căni de ceai pentru că atunci când s-a lansat Yuki avea 36 de locuri. Clienții obișnuiți trebuie să plătească 36 de euro pentru a-și cumpăra o cană pe care să o lase aici și să o folosească de fiecare dată când vin la restaurant. Nu a reușit să vândă toate cănile, însă majoritatea celor care au cumpărat aceste “suveniruri” sunt români.

Spuneai că te interesează mai mult ca Yuki să vorbească oamenilor despre cultura japoneză, decât să fie o afacere, dar, în același timp, trăiești din ce produce restaurantul, nu?

Da și mie îmi este suficient. Noi nu facem deloc promovare restaurantului, vin oamenii pentru că ne găsesc din întâmplare sau pentru că ne-au recomandat cei care ne-au călcat deja pragul. Probabil că de aceea, nu avem nici câștiguri prea mari (râde). Dar am vrut să fie ca o afacere de familie – fosta mea soție mă ajută cu lucrurile administrative atunci când am nevoie, partenera mea de acum vine și mă ajută cu servirea, acum mai greu pentru că avem un copil mic acasă, dar vine aici. Copiii mei vin și mănâncă aici. Eu mănânc aici în fiecare zi. Am vrut să am în București un colț de Japonia și cred că am reușit.

Evident, că am avut ceva bani la început, astfel încât să pot să deschid restaurantul. Iar acum, acesta produce suficient cât să pot trăi în București împreună cu familia mea.

Pare într-adevăr o afacere de familie: fosta soție, actuala ta parteneră, copiii tăi vin să te ajute …

Da, am vrut să avem un loc special al nostru aici. Și ai putea spune că este o mică afacere de familie. Suntem o echipă mică, așa cum îți spuneam, de aceea avem închis duminica, lunea și în fiecare zi între 15-18. Apoi avem închis și vreo trei săptămâni vară și două săptămâni iarna … probabil că suntem cel mai leneș restaurant din oraș (râde).

Yuki Ichiro împreună cu angajații care îl ajută să dea gustul desăvârșit al preparatelor tradițional japoneze

Spune-mi cum ți-ai dori să crească copiii tăi, având în vedere că au luat contact cu ambele culturi?

Am vrut ca ei să cunoască disciplina pe care o știu copiii din Japonia, aici mi se pare că mamele sunt mult prea grijulii, prea mămoase, prea protectoare. Bănuiesc că este o chestie latină. În Olanda, stăteam în cameră cu doi italieni care vorbeau mereu cu mamele lor și nu știau să facă nimic singuri. Erau super răsfățați. Primeau în fiecare lună pachet de la mamele lor. Eu nu primeam niciodată. Nu trebuie să o sun pe mama în fiecare zi, să îi spun că o iubesc, știe asta. Pe de altă parte, chiar și în Asia, părinții japonezi sunt considerați foarte severi, foarte stricți. De exemplu, chinezii ne percep ca fiind foarte reci. Însă, asta se întâmplă pentru că japonezii își doresc să își ajute copii să fie independenți.

Tu cum ești ca părinte?

Încerc să fiu japonez.

Și mamele lor?

Au înțeles cum este să fii părinte în Japonia și cred că încearcă să aplice asta aici, cu copii noștri.

Câteva amintiri găsite în bucătăria de la Yuki

La final, spune-mi ce ar trebui să mâncăm la Yuki dacă venim pentru prima dată aici?

Avem două meniuri diferite aici – unul de prânz și unul de cină. Și avem câteva specialități în fiecare zi, mai ales dacă găsim pește bun și proaspăt în piață, ceea ce se întâmplă destul de rar. Fiecare preparat pe care îl găsești în meniu are o poveste pe care o poți citi acolo, astfel încât să te simți cât mai aproape de mâncarea japoneză. Însă, dacă este să recomand ceva, atunci astea ar fi:

Dacă ajungeți la Yuki trebuie neapărat să încercați mâncărurile din meniul din poză și, mai ales, condimentele tradiționale pe care aceștia le folosesc în toate preparatele lor
FoodLife StoriesRestaurants
Share this article