Cum este viața într-o casă cu 7 copii? Și cum ajunge o familie să adopte 5 frați? Naomi Oprianu, sora cea mare: „I-am iubit foarte mult de la început”
Naomi Oprianu este o tânără din Oradea care tocmai a terminat clasa a XII-a și are o poveste de viață cu totul specială. Fiind cel mai mic copil biologic al unei familii care a ales să adopte cinci copii, Naomi trăiește într-o casă plină de bucurie, de gălăgie și de agitație. Părinții ei au știut dintotdeauna că vor să adopte, chiar dacă aveau deja copii biologici, dar au așteptat momentul potrivit pentru a face acest pas, respectiv, atunci când Naomi și fratele ei mai mare erau suficient de mari pentru a înțelege și a susține acest proces.
De la o vârstă fragedă, Naomi Oprianu și-a dorit să aibă un frățior sau o surioară, iar visul ei s-a împlinit într-un mod neașteptat, dar absolut și minunat. Acum, la aproape opt ani de la prima adopție, familia Oprianu numără șapte copii, dintre care cinci sunt adoptați.
Naomi Oprianu își amintește cu drag fiecare etapă a acestui proces, de la momentul în care l-au primit pe primul frățior în familie, până la venirea gemenilor, o poveste care a adus și mai multă unitate și iubire în viața lor.
Cum s-a adaptat familia ei la noua dinamică? Cum s-au înțeles frații între ei și cum au fost implicați în fiecare etapă a adopției? În interviul de mai jos, Naomi Oprianu vorbește despre rolul crucial al comunicării și al dorinței autentice de a avea frați în succesul procesului de adopție, oferind sfaturi valoroase pentru familiile care se gândesc să adopte. În mijlocul gălăgiei și jocurilor de zi cu zi, Naomi Oprianu găsește mereu bucurie și sens, fiind recunoscătoare pentru familia ei mare și iubitoare.
Naomi Oprianu, povestește-ne puțin despre tine…
Sunt Naomi Oprianu. Am terminat clasa a XII-a acum. Sunt din Oradea și am șase frați
Și cum te înțelegi cu ei?
Mă înțeleg bine cu ei. Suntem doi frați biologici. Și avem cinci frați adoptați, toți mai mici.
Și cum au ajuns ei în viața familiei voastre? Cum și când a fost tot acest proces?
Acum aproape opt ani l-am adoptat pe primul frățior. Și după aia au venit următorii. Toți sunt frați de mamă. Primul a venit la noi atunci când avea doar două luni, următorul a venit după trei ani, pe când avea doar o lună și jumătate. Cu el lucrurile au fost mult mai rapide pentru că eram deja familie de plasament. După aia a venit surioara, la un an și opt luni diferență.
La ultimii, la gemeni, a fost mai interesantă povestea. Părinții noștri atunci când au făcut actele și au terminat procesul de adopție al fetiței, au trecut în acte că în cazul în care mama are vreun copil pe care îl abandonează, nu mai doresc să fie contactați. Tocmai de aceea, practic noi nu trebuia să aflăm de ei, de cei mici, de gemeni. Doar că această foaie o întârziat și noi îi figuram încă drept familie de plasament. Așa că noi am aflat de ei și nu i-am putut lăsa. Nu puteam să știm că sunt acolo și nu-s la noi pentru că deja făceau parte din familie.
O poveste de viață plină de emoții și învățături: cum arată viața lui Naomi Oprianu și a celor cinci frați adoptați
Și mai știți dacă mai au și alți frați?
Mai au doi frați mai mari, din câte știm – unul mai mare decât cel mai mare dintre frățiorii mei și unul între cel mai mare și următorul.
Și aveți vreo legătură cu ei? Vreun contact?
Nu, nu, oricum nu este niciunul major ca să se gândească la o întâlnire. Cred că 9-10 ani are cel mai mare.
Și aceștia stau în continuare la părinții biologici?
Din câte am înțeles, cel mare stă la bunici și celălalt stă cu mama. Dar nu știm exact.
În cât timp i-ați adoptat pe cei 5 frățiori?
Cel mai mare face 8 ani în septembrie. Și după aia următorii 4 sunt în serie. Efectiv, n-am terminat adopția cu unul că a venit următorul. Între băiețel și fetiță sunt 8 luni și între fetiță și gemeni sunt 7 luni.
Și bănuiesc că nu vă mai gândiți să adoptați și alți copii?
Nu. Suntem mulți deja.
Și cum este în casa voastră cu atât de mulți copii mici?
Gălăgie. Doi nu vorbesc încă, așa că îți dai seama că este mereu o agitație. Dar este mereu bucurie, joacă toată ziua.
Și tu ești cea mai mare dintre frați?
Nu, mai am un frate. Fratele biologic are 21 de ani.
Și stă în continuare cu voi?
El s-a mutat acum recent, dar e cam toată ziua la noi. Nu-i place să stea singur. Așa că vine și se implică, se joacă cu ei.
Totuși diferența dintre voi și ceilalți copii e destul de mare…
Este mare, da. Dar eu mi-am dorit foarte mult un frățior sau surioară. Până a venit primul frățior mai mic, 10-11 ani aveam, mă jucam cu bebeluși. Mi-au plăcut foarte mult bebelușii. Oriunde mergeam, căutam câte un bebeluș.
Deci voi ați avut, practic, cea mai mare influență asupra părinților în acest proces?
Nu pot să zic neapărat asta. Părinții amândoi au terminat Asistență Socială. Iar mama i-a spus lui tata încă înainte să se căsătorească că își dorește să adopte, chiar dacă vor avea copii biologici. Amândoi au știut că vor face asta.
Voi ați fost implicați în procesul de adopție, erați deja destul de mari și tu și fratele tău…
Da, absolut. Cred că părinții au simțit că este momentul potrivit atunci când eram deja și noi destul de mari și au văzut că ne doream foarte mult acest lucru și puteam înțelege exact ce se întâmplă. Am așteptat cred că șapte luni până am primit primul telefon că au găsit o potrivire pentru că noi am vrut un copil mic, direct de la maternitate.
Dar nu v-ați gândit de la început că o să fie atât de mulți frați, că o să ajungeți să adoptați 5 copii…
Nu, nu, nu. Inițial am zis că o să adoptăm unul, poate doi ca să se joace împreună. Noi eram deja mari, evident că ne jucam și noi cu ei, dar e altceva când ai un frate de aceeași vârstă cu tine. Dar am zis că vrem să fim anunțați în cazul în care mama biologică mai abandonează. Nu ne-am așteptam să fie așa, dar este frumos să avem casa plină și gălăgioasă.
Citește și: S-a născut într-o casă în care a fost abuzat și neglijat, dar a ajuns într-o familie în care a găsit iubire și înțelegere: cum arată drumul adopției pentru Cristian, Andreea și Matei
Cât de repede s-au adaptat la voi? Și voi cu ei?
Foarte, foarte repede. Pentru că i-am luat de mici. Gemenii au venit la noi la o lună fără o zi.
Deci n-au avut aproape niciun contact cu familia biologică…
Nu. Cât au stat în maternitate, dar cu familia biologică nu au avut mare contact.
Ați vorbit cu ei despre lucrurile acestea sau sunt încă mult prea mici?
Am vorbit. Atunci când a venit fetița la noi, frățiorul era destul de mare. El oricum înțelege foarte multe. E foarte deștept. Și erau niște întrebări: „Cum apar? Cum adică mâine o să avem o surioară? Cum o să vină la noi?”. Și trebuia să-i explicăm, dar a înțeles. La fel s-a întâmplat și cu ceilalți.
Dar bănuiesc că nu știu nimic despre familia biologică, nu?
Nici noi nu știm mai nimic despre ei, doar ce am avut la fișă.
O casă plină de gălăgie și iubire. Naomi Oprianu: „I-am iubit foarte mult de la început”
Cum au reacționat oamenii din familia voastră? Prietenii voștri? Prietenii din gașca voastră – a ta și a fratelui tău, mai ales a lui…
Unii au fost mai deschiși, alții nu. Nu pot spune că toată lumea i-a primit cu inima deschisă. Dar cei care nu au făcut-o, s-au îndepărtat treptat de noi și familia noastră. Dar nu au avut vreo situație complicată de discriminare sau mai știu eu, dacă am văzut că oamenii nu sunt deschiși, n-am mai insistat.
Povestește-mi puțin despre tine. Ce vrei să faci de acum încolo? Ai terminat liceul, ce urmează?
Încă nu știu. Inițial am zis că o să iau o pauză, un an sabatic, să văd exact ce îmi doresc. Dar acum vreo 2-3 săptămâni am început să iau în calcul și varianta să dau la facultate chiar de anul ăsta.
Dacă îți iei un an liber, ce vrei să faci în perioada asta?
Mi-am propus să călătoresc. Problema este că ce îmi doresc eu nu există la facultățile din Oradea și departe de casă n-aș vrea să plec.
Și dacă ai să rămâi în Oradea, ce o să faci?
Nu știu, m-am gândit foarte mult la management, dar încă nu știu sigur.
Te vezi în viitor cu copii, adoptând?
Pentru mine niciodată nu au existat diferențe între fratele meu biologic și ăștia mai mici. Cu ei mă înțeleg chiar mai bine. Îmi amintesc că atunci când a venit al doilea, mi-am dorit foarte mult să vină în cameră cu mine cel mai mare. Era bebe, era mic. Dar atunci m-am certat cu fratele meu mai mare care voia să stea și el cu frățiorul nostru. I-am iubit foarte mult de la început.
Ați cunoscut alte familii care au adoptat?
Da, am fost în taberele organizate de Alianța România Fără Orfani (ARFO) sau Asociația Tzuby’s Kids. Acolo am legat prietenii cu alte familii adoptive. Avem și în Oradea prieteni cu copii adoptați cu care ne întâlnim destul de des. Chiar am păstrat legătura cu mai mulți dintre ei. Vorbim mereu.
Deci există o comunitate și în Oradea?
Da, nu chiar așa mare ca în alte județe sau ca în București, dar există.
Naomi, ce sfat ai avea pentru familiile care se gândesc să adopte? Sau pentru frații care nu știu încă cum să se simtă în raport cu un viitor frățior în familie?
Eu cred că este nevoie de foarte multă comunicare. Trebuie ca toată lumea să știe ce presupune acest proces și copiii biologici ar fi bine să aibă vârsta potrivită să înțeleagă ce o să se întâmple și, poate cel mai important, să-și dorească un frățior sau o surioară… dacă copilul biologic nu-și dorește, probabil că nici copilul adoptat nu o să se simtă bine, o să se simtă respins.
Ar trebui ca părinții să-i implice pe copii în acest proces?
Absolut. Noi, de exemplu, nu am prea fost la vizite, adoptând bebeluși, direct din maternitate, lucrurile au fost mult mai rapide. De pildă, la primul dintre frați părinții l-au văzut odată cât timp noi eram la școală și a doua oară am mers cu ei și l-am luat acasă. Pe următorul am avut voie să-l văd. M-am dus și eu la spital, aveam 14 ani cred, și m-au lăsat să intru și să-l văd. Pe fetiță, era pandemie, așa că nici părinții n-au intrat să o vadă.
Dar ce-ai simțit în momentul în care i-ai văzut pe cei mici?
Atunci când i-am văzut la spital, îmi doream să-i luăm cât mai repede acasă. De ultimii am aflat când aveau cinci zile și a fost destul de greu pentru că părinții s-au gândit mult dacă ne vom descurca sau nu. Inițial nu prea voiau să-i adoptăm și atunci n-am mai vrut să vorbesc cu ei. Trei zile n-am mai vorbit cu ei până mi-au zis că-i luăm acasă. În plus, mami efectiv nu mai putea să doarmă pentru că se gândea mereu cum ar fi să nu îi ia și să știe de ei după aceea. Și atunci l-a întrebat pe fratele mai mare și a zis că dacă el refuză, îi respectă decizia. Dar el a fost bucuros și le-a zis că dacă ne-am putea descurca și cu gemenii, atunci trebuie să-i luăm. Și au venit la noi.
Gemeni sunt născuți în aceeași zi cu mine. Și mă gândeam cum o să arate viața mea în viitor dacă nu îi adoptam. Adică în fiecare an de ziua mea m-aș fi gândit cum ar fi arătat viața mea cu încă doi soțiori.
Și cum arată viața ta acum că ei lângă tine?
Frumos. Chiar îmi place. Multă gălăgie, dar știu că această perioadă o să treacă. Și ei o să înceapă să vorbească și să se joace.
Citește și: Elena era în vacanță la Roma, orașul natal al lui Eugenio. După 2 ani de relație cu multe întâlniri prin orașe din Europa, aleg să facă marele pas, iar el se mută în România. Astăzi, au o casă, un câine mare și doi copii adoptați. Cum au ajuns Luca și Riccardo în viața lor
Ce-ți dorești cel mai mult pentru ei?
Să aibă o viață frumoasă, să se realizeze pe toate planurile, să fie fericiți.
Cât de mult crezi că a contat că au ajuns toți în aceeași familie și în familia voastră?
Foarte mult. Pentru că totuși e o legătură și între ei. Așa cum am spus, îi ajută foarte mult că au frați de vârstă apropiată și pot să se joace împreună și apoi, să se înțeleagă între ei.
Când ai frați, parcă vezi și lumea altfel. Trebuie să înveți să împarți, să renunți, să faci compromisuri și cred că astea sunt calități pe care este important să le ai în viață.
Ce mesaj ai pentru părinții tăi? Ce le-ai spune?
Că le mulțumesc pentru că mi-au oferit o viață frumoasă. Mie îmi plac copiii foarte mult și chiar mă bucur că am frați mai mici. Nu aș putea să-mi văd viața fără ei. Este o bucurie chiar și atunci când ne mai certăm sau ne mai supărăm.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
