De ce sunt atât de multe târguri de vin în România?

România este o piaţă cu o slabă capacitate de absorbţie în ceea ce priveşte vinurile de calitate. Cu alte cuvinte, se produce mult mai mult vin bun decât se poate vinde. Calitatea vinului a luat-o cu mult înaintea capacităţii de vânzare a producătorilor. O parte dintre aceştia şi-au proiectat businessul (şi) către export, special ca să nu fie confruntaţi cu această problemă. Şi aici mă refer, în principal, la Cramele Recaş şi Cramele Halewood, dar mai sunt şi alţii pe listă. Însă, nu acesta este subiectul zilei, ci e doar punerea în temă.

Paradoxul pe care vreau să-l semnalez azi este proliferarea endemică a târgurilor de vin în România ultimilor ani, în contextul unei pieţe interne anemice. WineUp, Vinvest, GoodWine, ReVino, RoWine, RoVinHud sunt doar câteva evenimente care, în variantele lor de primăvară şi/sau de toamnă, se suprapun frenetic, se calcă aproape în picioare unul pe altul. Orice străin care vine în România nu poate decât să se minuneze de aşa o multitudine de târguri de vin, de parcă ţara noastră ar fi un El Dorado al consumului de vin, ceea ce nu e cazul.

Fiecare mare putere a vinului din Europa are (doar) câte un târg de vin: ProWein (Germania), Vinitaly (Italia), Vinexpo (Franţa), Fenavin (Spania). Nemţii, italienii, francezii, spaniolii, au o singură grijă: să-şi crească, fiecare în parte, cât mai mult, aceste evenimente naţionale. În replică, noi ce facem? Pe lângă faptul că suntem, practic, inexistenţi la toate aceste târguri internaţionale, în ţară, organizăm o jumătate de duzină de târguri, unele în dublu exemplar (de primăvară şi de toamnă).

Practic, în lipsa unei strategii naţionale de promovare a vinului, susţinută de către ministerul „de resort”, au apărut o multitudine de iniţiative private, total necoordonate între ele, care încearcă să determine producătorii români de vin să le fie clienţi. Efectul, pentru vinul românesc, este unul distructiv, pe termen mediu şi lung.

Publicul nu mai înţelege unde ar trebui să ia bilete, pentru a participa la „cel mai mare”, „singurul” sau „veritabilul” târg de vin al României, aşa cum fiecare organizator vrea să-şi prezinte evenimentul. Rezultatul este acela că amatorii de vin se disipă în prea multe părţi şi participă, în cel mai fericit caz, la unul dintre târguri, sau, în cel mai nefericit caz, la niciunul. Sau preferă să meargă la o nuntă, în weekendul cu pricina.

În egală măsură, producătorii de vin, care vând relativ puţin pe piaţa internă şi care au, în consecinţă, bugete de marketing pe măsură (adică mici), nu mai ştiu nici ei cum să-şi împartă „puţinul” în cât mai multe locuri, fără să supere pe nimeni, căci există şi aici nenumărate prietenii şi cumetrii tipic româneşti. Rezultatul este acela că producătorii români de vin participă, în cel mai fericit caz, la unul sau două târguri în ţară, sau, în cel mai nefericit caz, îşi alocă toate resursele ca să meargă la un târg serios „în afară”, iar aici, prea puţini ajung să fie cu adevărat vizibili.

Poate vă întrebaţi ce e de făcut. Să nu credeţi că militez aici împotriva iniţiativelor private, destul de multe la număr, de a organiza târguri de vin în România. Din contra, aş zice bravo lor. Fiecare face ceea ce crede el că e mai bine pentru business-ul lui. Din păcate acest „bine” nu este şi spre binele vinului românesc. Eu cred că s-a ajuns într-o situaţie în care doar o iniţiativă guvernamentală ar putea să mai rezolve problema. Chiar şi Republica Moldova ne-a luat-o deja înainte. Noi ce Dumnezeu mai aşteptăm?