După 2 decenii în Norvegia, dorul l-a făcut să se întoarcă acasă. Artistul liric Gabriel Bîrjovanu: „Tristețile nu mă definesc”

Gabriel Bîrjovanu este un om al artei. S-a dedicat ei, deși nu provine dintr-o familie de artiști. Părinții i-au dat aripi, în schimb, să crească prin muzică, pentru muzică. Trăiește din nou pulsul orașului natal după două decenii petrecute în Norvegia. Un imbold emoțional mai mult decât unul pragmatic acela de a se întoarce acasă. A cântat în peste 40 de țări, a avut peste 1700 de concerte, dar, după această călătorie lungă, dorul și-a spus cuvântul. În timp ce unii stau de vorbă cu visul de a călca pe urmele lui Gabriel Bîrjovanu, acesta s-a regăsit urmând doctoratul la Iași, aplecându-se asupra copiilor, iar veștile bune continuă să curgă în ceea ce privește parcursul său profesional.

Azi, am vrut să descoperim și omul din spatele artistului care a făcut doar să cânte și să încânte toată viața. Cum arată sufletul lui, ce culoare îi dă prezentului, ce face când se târguiește cu timpul liber, dacă iubește, aflăm chiar de la artistul liric Gabriel Bârjovanu!

Gabriel Bîrjovanu: „Întoarcerea acasă a fost mai mult o regăsire”

Gabriel Bîrjovanu, te văd/te ascult în orașul tău. După câți ani ai revenit acasă?

Am revenit acasă de peste un an, după 20 de ani petrecuți în Norvegia, iar această întoarcere a fost mai mult decât o simplă schimbare, a fost o regăsire. Trăiesc din nou pulsul orașului meu, iar scena ieșeană mi-a devenit, firesc, casă. Nu mi-am propus să intru imediat în ritmul spectacolelor. Îmi doream o perioadă de relaxare de acomodare, poate chiar un dolce farniente temporar. Lumea a remarcat că am revenit cum mă știau profesionist, dar cu un aer relaxat cu o prospețime, cu o lumină și căldură în glas și am primit imediat propuneri. M-am trezit prins din nou în această energie vibrantă, am fost activ, am susținut lunar concerte în oraș și, fără să-mi dau seama, am început să adun o colecție impresionantă de afișe. Le păstrez cu drag, pentru că nu sunt doar simple bucăți de hârtie, ci povești.

Fiecare reprezintă o seară de emoție, un moment în care am simțit că fac exact ceea ce trebuie: să cânt, să trăiesc prin muzică și să împărtășesc asta cu publicul.

Cum ai regăsit orașul după o călătorie de 20 de ani peste granițele acestuia?

L-am regăsit mai dinamic, mai efervescent, dar cu aceeași eleganță și același parfum de oraș cultural. Străzile sunt mai animate, oamenii mai conectați la tot ce înseamnă artă, cultură și spectacole, iar viața artistică a prins evident un alt ritm. Și totuși, dincolo de schimbări, bucuria pe care o simt când mă plimb prin oraș, când revăd locurile unde am crescut, unde am visat pentru prima oară la scenă, e un amestec de nostalgie și gândul că am făcut bine, de recunoștință și entuziasm, pentru că nu-i așa?! Acasă rămâne acasă.

Citește și: Bogdan Mihai, tenorul care a cucerit toate scenele lumii, portretul perfect al unei Românii văzută ca un izvor nesecat de talente

Îți văd ochii strălucind pe scenă. Ești un om-lumină. Muzica ți-a dat un sens în viață?

Apreciez complimentul luminos. Lumina asta nu apare doar pe scenă. Sunt senin, sunt bun, sunt inimos, sunt sufletist. Cei apropiați îmi confirmă că această lumină e o energie care se simte când zâmbesc, când iubesc, când râd, când savurez bucate alese, când visez, când mă bucur de o clipă, când cânt sau când tund gazonul. Pun pasiune și suflet în acțiunile și în gândurile și intențiile mele. Pe scenă, clar această lumină devine mai vizibilă. Pentru că sunt un timid (timid social, nu cu fetele), muzica este pentru mine acel limbaj prin care mă pot exprima cel mai autentic, iar fiecare moment petrecut în fața publicului îmi oferă un schimb frumos de energie.

Am întâlnit oameni dăruiți care, simțind această energie, mi-au spus că am „aura de inițiat”. De curând, am descoperit cât de mult îmi place să predau – iar bucuria este și mai mare când văd că și elevii mei mă plac. Părinții lor mă apreciază nu doar pentru că au auzit despre mine că știu carte, ci și pentru că își dau seama imediat că sunt implicat, modest și, mai presus de toate, că pun suflet în ceea ce fac. Copiii mă plac, mă percep ca pe un om cald, apropiat, care își dorește sincer să le fie alături. Progresează imediat, îmi caută compania și vin cu drag la ore. În clasa mea, pentru acest an școlar, locurile sunt deja ocupate, iar pentru anul viitor există deja o listă de așteptare. Mă bucur enorm când îi văd pe micuții mei elevi că vin la concertele mele. Asta îmi oferă satisfacții profesionale și umane și îmi confirmă că sunt exact acolo unde trebuie să fiu – în povestea care trebuie.

Gabriel Bîrjovanu: „Părinții mei nu sunt muzicieni, dar m-au dus de mic la teatru, la filarmonică, la operă”

Câți ani au ochii tăi și de câți ani cânți și încânți?

Ochii mei au vârsta tuturor celor care cred că muzica de calitate este mereu tânără. Încă de când mă pregăteam pentru conservator și luam ore de canto, de când am descoperit magia primei note, muzica mi-a fost alături. Poate că primul meu concert a fost o clipă, iar acum am impresia că fiecare notă cântată face parte dintr-o poveste fără sfârșit. Ce pot să spun este că sunt exact în locul în care trebuie să fiu, iar ochii mei, cu fiecare an care trece, continuă să strălucească de aceleași trăiri și pasiune.

Cum sună frumoasa ta poveste cu muzică? Este una liniară, care seamănă cu a unui băiețel care s-a născut într-o familie unde muzica se auzea în casă de dimineața până seara și s-a lăsat inspirat de modelul văzut?

Povestea mea nu este una spectaculoasă. Nu am crescut într-o familie de muzicieni, dar părinții mei au văzut în mine pasiune și un dram de talent și m-au dus de copil la teatru de păpuși, la filarmonică, la teatru, la operă, iar lumea aceasta artistică m-a sedus. Am urmat un liceu cu profil real, dar tot timpul am simțit o atracție irezistibilă spre acest univers, iar părinții mei au fost alături de mine, susținându-mă să studiez muzica în paralel. Astăzi le întorc înapoi cu recunoștință asta. Nimeni nu e mai mândru decât mine când îi văd în public, iar ei sunt cei mai realiști critici ai mei. Nu am ajuns să cânt din nevoia narcisistă de a fi în centru atenției, ci pentru că am simțit o conexiune naturală cu acest limbaj. Meseria este mijlocul prin care mă pot exprima cu adevărat, în care pot trăi intens fiecare moment și mă pot elibera de orice constrângere interioară. Cântul îmi oferă o formă de comunicare profundă și personală care mă ajută să îmi aduc sufletul în fața celor din fața mea. În același timp, este și o cale prin care am reușit să îmi asigur un venit decent și a devenit o sursă constantă de satisfacție. Este o profesie care îmi îmbină creativitatea și latura practică, oferindu-mi libertatea de a mă exprima și în același timp, de a trăi confortabil și îmi dă acea senzualitate subtilă de a mă simți viu și prezent.

Cum te-a ajutat Iașul în evoluția ta? Și, totuși, l-ai părăsit. În ce an?

Iașul a fost locul care mi-a dat primii pași în muzică. Aici am învățat ce înseamnă scenă, dar și sacrificiul, muncă și dedicarea necesare pentru a genera progres. După ce am absolvit Conservatorul, am avut privilegiul să cânt pe scena Operei Naționale din Iași, iar acea perioadă m-a învățat mult mai mult decât tehnică. Mi-a arătat cât de important este lucrul în echipă, legătura cu publicul și emoția pe care o poți transmite prin muzică. În 2003, însă, simțind că am atins o anumită limită profesională în Iași, am ales să plec în Norvegia, cu speranța că voi găsi acolo noi provocări care să mă ajute să cresc în continuare. Mi-am dorit un loc modern, actual și profesionist unde să pot lucra cu artiști de nivel internațional, să am ocazia să învăț și să evoluez. A fost o perioadă intensă, în care am avut privilegiul să colaborez cu artiști minunați pe care i-am admirat și care m-au făcut să mă dezvolt. Adevăratul beneficiu din această perioada a fost evoluția mea personală și profesională, lecțiile învățate și momentele de explorare.

Gabriel Bîrjovanu: „Am simțit o chemare acasă. M-am întors cu un bagaj de învățăminte”

La un moment dat, deși aveam o viață plină de experiențe profesionale frumoase și îmi dădeam seama că am învățat multe despre lume și despre mine, am simțit că ceva lipsește. După două decenii petrecute în călătoria asta minunată , am simțit o chemare către acasă. M-am întors în Iași în primul rând pentru doctorat, un proiect care simt că mă va împlini profesional și personal. Întoarcerea mea aici nu este doar o întoarcere fizică, ci și o întoarcere emoțională, un dor de locurile și oameni și de instituțiile culturale în care am crescut. Mă întorc cu un bagaj de învățăminte și cu modestie cred că aș avea ce adăuga în plus la ceea ce este deja admirabil aici. Tot ce am experimentat până acum, mi-a adus o viziune mai clară asupra importanței artei și culturii în viața noastră.

Nu ai cântat doar pe scenele Norvegiei, ci te-ai și plimbat și ai cucerit publicul a 42 de țări. Nu ți-e dor de aceste călătorii?

Călătoriile au fost întotdeauna o parte importantă din viața mea. Fiecare destinație pe care o aleg mă atrage nu doar prin exotism, ci și pentru istoria și cultura pe care le poartă. Până acum, am avut norocul să vizitez 44 de țări, iar în fiecare an îmi place să adaug două țări noi pe listă. Anul trecut am avut ocazia să descopăr Albania și Kosovo. Anul acesta am fost în Malta, iar în câteva săptămâni urmează o călătorie pe care mi-o doresc de câțiva ani, în China. Călătorind, am trăit șansa de a mă conecta cu locuri noi, de a învăța din diversitatea lumii și de a experimenta obiceiuri și tradiții pe care nu le-aș fi cunoscut altfel. Mă fascinează detaliile unei culturi – de la istoria unei țări la gastronomie și tradițiile locale. Îmi plac palmierii și atmosfera tropicală, iar atunci când sunt într-un loc unde pot să mă relaxez la umbra lor, totul pare mai frumos.

De asemenea, ador să descopăr locuri noi cu o atmosferă plăcută, fie că e vorba de o bere rece pe malul mării sau de un hotel scump . Călătoriile nu sunt doar despre locuri noi, ci și despre trăiri și momente care mă încarcă de energie și inspirație. Fiecare destinație pe care o vizitez mă ajută să evoluez, să descopăr părți noi ale lumii și ale mele, iar acest proces de învățare continuă mă face să mă simt superb.

Gabriel Bîrjovanu: „Acum fac ceea ce cred, ceea ce simt și ceea ce îmi aduce un echilibru în viață”

Pe lângă faptul că ți-era dor de acasă, ce altceva te-a motivat să te reîntorci? Alții ar da orice să aibă ocazia pe care ai avut-o tu.

Reîntoarcerea mea acasă a fost un pas firesc, dar profund încărcat de sens. După ce am finalizat licența în canto și am obținut masteratul în interpretare muzicală, am simțit că era momentul să îmi urmez cu toată pasiunea visul de a continua studiile cu un doctorat aici, în Iași. Întoarcerea mea nu a fost doar o alegere profesională, ci și o chemare interioară. Dorința de a mă adânci în cunoaștere, de a contribui la domeniu și de a mă dedica cu totul cercetării academice a fost un impuls pe care nu îl puteam ignora. Ca doctorand, trăiesc cu intensitate fiecare zi de studiu și cercetare, sunt dedicat acestui drum.

Îmi place să fiu prezent în viața academică, să particip la conferințe și să public articole în reviste de specialitate, știind că fiecare pas pe acest drum mă apropie mai mult de ceea ce îmi doresc să devin. Însă dincolo de acest drum profesional, întoarcerea în Iași a însemnat și o reconectare emoționantă cu locurile care m-au format, cu oamenii care m-au crescut și m-au învățat să iubesc acest oraș. Îmi era dor de casă, de atmosfera din Iași, de momentele simple, dar prețioase petrecute alături de familie și prieteni. Această întoarcere a fost, într-un fel, o regăsire a unei părți din mine pe care o lăsasem în urmă. În plus, atinsesem un nivel de independență materială și liniște interioară care m-au făcut să mă simt complet. Nu mai aveam nevoie să alerg pentru a câștiga bani, ci eram gata să mă întorc acasă pentru a-mi urmări visul profesional și pentru a construi o viață în jurul valorilor care contează cu adevărat pentru mine.

Recomand și: O iubire de-o viață, o scenă și o misiune, regizorul Cristian Mihăilescu

Cum arată sufletul tău în perioada asta?

Sufletul meu se simte bine, împăcat și echilibrat. Am întinerit, mă simt liber și mai în armonie cu mine însumi. Am ajuns într-un punct în care mă înconjor doar de cercurile care îmi aduc bucurie și mă fac să mă simt binevenit. Aleg cu mare grijă proiectele la care mă implic și accept doar acele colaborări în care cred cu adevărat, în care simt că pot să contribui și care îmi aduc satisfacție. Acum fac ceea ce cred, ceea ce simt și ceea ce îmi aduce un echilibru viața. Totul este mai clar, mai calm, și simt o liniște profundă, că și cum viața mi-ar oferi exact ceea ce am nevoie.

Cunoaștem faptul că iubești muzica și că te învârți în jurul ei, dar nu cunoaștem detalii despre omul Gabriel. Ce culoare îi dai prezentului?

Prezentul meu are culori vii, pline de lumină și energie ca o zi de primăvară în care totul renaște. Acum mă simt în armonie cu mine însumi, având o claritate și o liniște interioară care mă îndeamnă să trăiesc cu adevărat fiecare moment. Totuși, uneori, o neliniște discretă mă însoțește—mă întreb mereu dacă am făcut alegerile corecte, dacă am găsit direcția potrivită. Această neliniște îmi amintește că, oricât de mult aș fi împăcat, există mereu loc pentru mai mult, pentru evoluție și pentru mai multă claritate. Culorile prezentului meu sunt calde și vibrante, dar și cu o tușă mai gri de incertitudine.

Gabriel Bîrjovanu: „Nu caut confirmări publice”

Iubește Gabriel? Își împarte bucuriile și reușitele cu cineva?

În viața mea, iubirea este o prezență constantă, dar, la fel ca în muzică, este o chestiune de nuanțe și momente. Uneori adânc tăcută, alteori manifestată subtil prin gesturi și emoții, iubirea se împletește cu fiecare zi, dar fără a fi pusă în față. Am învățat să o trăiesc în tihnă, fără a o expune prea mult, pentru că sunt legături care sunt doar ale celor care le trăiesc. Împărtășesc bucuriile și reușitele cu cei apropiați, dar fără a căuta confirmări publice. Iubirea mea este una profundă și discretă, iar eu sunt recunoscător pentru fiecare clipă trăită în acest mod, în care totul are o profunzime care doar cei implicați o simt cu adevărat.

Care este relația ta cu legămintele pe viață?

Legămintele pe viață sunt o chestiune profund personală și cu siguranță nu se definesc de către un simplu cuvânt sau gest. Îmi doresc să trăiesc în acord cu alegerile pe care le fac, însă prefer să las viața să îmi arate direcțiile, fără a mă lega de promisiuni sau concepte rigide. Înțeleg importanța lor, dar consider că orice legătură adevărată se construiește organic și natural, în timp.

Cu ce valori mergi la braț, Gabriel?

Mă ghidez după principiul că viața trebuie trăită în armonie cu sinele și cu cei din jur, iar dincolo de aparențe, esențialul este să rămânem autentici. Am încredere că fiecare pas pe care îl fac mă duce mai aproape de ceea ce este important pentru mine, iar valorile acestea mă însoțesc cu fiecare alegere. În ultimii ani, cred că am ajuns la maturitatea să înțeleg că cel mai de prețuit este TIMPUL, în toate formele lui. Timp liber, timp pentru tine însuți sau quality time petrecut cu cine ți-e drag sau să îți permiți luxul să-i dăruiești timpul doar proiectelor în care crezi .

Te văd zâmbind în poze, pe rețele, dar plânge Gabriel?

Dar chiar e ceea ce simt, nu mă prefac și nu pozez, am o viață frumoasă și echilibrată, deși sunt și eu om și am momentele mele de vulnerabilitate. Ultima oară mi-au dat lacrimile când am zis o poezie acum 3 zile pe scenă, emoțiile m-au copleșit. În viață nu plâng, mai degrabă înjur, mă revolt, protestez.

Gabriel Bîrjovanu: „Tristețile nu mă definesc”

Poartă regrete în suflet?

Regretele nu au un loc în viața mea. Privind în urmă, înțeleg că fiecare pas, fiecare experiență m-a adus acolo unde sunt acum. Alegerile mele greșite din trecut au fost luate în contextele respective.

În momentul acela, a fost cea mai potrivită alegere.Viața mea este una frumoasă și împlinită, iar ceea ce am trăit m-a învățat să nu mă las prins de trecut. Îmi trăiesc prezentul cu recunoștință și îmi construiesc viitorul cu încredere.

Dar tristeți de care nu te poți desprinde?

Tristețile sunt acele momente ce fac parte din viață, dar nu mă definesc. Știu că uneori viața poate fi provocatoare, însă am învățat să le privesc ca pe lecții și oportunități de creștere. Sunt înconjurat de iubire și sprijin, iar acest lucru mă face să trec peste orice obstacol cu capul sus. Poate că răspunsurile mele la întrebările din acest interviu par, pe alocuri, nerealiste. Dar trăiesc, cu toată inima, cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Mă simt puternic, tânăr, relaxat, liniștit, echilibrat, împăcat cu mine și cu cei din jur. Nu mă stresez, nu invidiez, nu mă consum în resentimente, mă simt sănătos, iubit, apreciat. Pur și simplu, îmi place viața mea așa cum este. Oare sunt fericit ?