Bogdan Mihai, tenorul care a cucerit toate scenele lumii, portretul perfect al unei Românii văzută ca un izvor nesecat de talente - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Tenorul Bogdan Mihai este exemplul unei Românii cu un izvor nesecat de talente. Este un reper în universul muzicii lirice. Este modelul ireproșabil al generației sale de artiști lirici. A dus numele țării noastre peste hotare. A cucerit toate scenele lumii mergând la braț mereu cu talentul, determinarea și încăpățânarea sa de a nu se abate de la crezul său. A visat de mic să devină cântăreț, făcălețul la vremea respectivă fiind pe post de microfon. A devenit ceea ce a plăsmuit în mintea sa de copil. Mai mult de atât, face înconjurul lumii nu singur, ci cu abilitățile sale de neegalat studiind și două roluri în același timp fără pic de pauză. 

Dumnezeu i-a călăuzit pașii. S-a perindat în jurul artei, a sunetelor și a fost susținut permanent de către familie, căreia îi mulțumește totodată. Îndrăzneala cu care a abordat orice rol greu de interpretat, emoția cu care cântă muzica și iubirea pentru creație, artă și frumos sunt elementele care îl formează azi pe tânărul tenor. Orice apariție a lui Bogdan Mihai este spectaculoasă și îndeplinește expectanțele oricărui public atât al nostru, cât și străin. Să-l cunoaștem mai îndeaproape!

Bogdan Mihai:„Prima dragoste nu se uită niciodată. Am interpretat de 270 de ori primul meu rol din carieră.”

Bogdan, unde și cum te găsim în prezent?

La casa verde din povești (așa cum îi spunem noi), o casă ce pare îmbrățișată de frasini, gutui, nuci, smochini, într-o mare de flori. Este casa părintească, locul unde am trăit cele mai binecuvântate clipe din viața mea alături de sfânta mea familie și locul unde s-au născut toate rolurile mele de operă, pe care mai târziu aveam să le interpretez în țară și pe scenele lumii.

Ce proiecte ticluiești? Pentru ce te pregătești?

Lucrez la teza de doctorat, căci anul viitor, în vară, am susținerea acesteia. În paralel, studiez rolurile pe care deja le am în repertoriu și adaug câteva noi pentru viitoarele mele proiecte din țară și străinătate.

Ai fost de curând la Iași. Nu am reușit să ne intersectăm. Poate, cu o proximă ocazie. Totuși, curiozitatea mea este legată de cum te-ai simțit pe scena Operei Naționale. Ce-mi poți mărturisi?

A fost cu adevărat o experiență extraordinar de frumoasă și de interesantă. Invitația directorului general al Operei din Iași, domnul Andrei Fermeșanu, m-a bucurat foarte mult. Am avut plăcerea să revăd colegi dragi, să descopăr voci absolut superbe și să mă bucur de un public fenomenal. La pupitrul dirijoral a strălucit maestrul David Crescenzi, un excepțional dirijor de belcanto și prieten bun. În seara evenimentului, când am cântat opera Don Pasquale de Donizetti, am avut bucuria să o revăd pe buna mea prietenă și mare soprană, o mândrie a Iașului și a României, doamna Doina Dimitriu. Pentru cei care nu știu, este singura soprană din România cu cele mai multe spectacole în absolut la Teatro alla Scala din Milano. Este o glorie a artei lirice.

Citește și:https://life.ro/povesti-de-dragoste-si-amintiri-din-copilarie-cu-soprana-felicia-filip/

Bogdan, știm că ai o carieră impresionantă. Ai cucerit marile scene ale lumii. Pe unde te-a purtat cariera aleasă? Spune-ne și nouă încă o dată.

Opera Națională București, Stuttgart Staatsoper, la Dresden Semperoper, Deutsche Oper Berlin, Teatro Verdi Trieste, Opera din Montreal și Suntory Hall din Tokyo, la Opera din Zurich, la Theatre de Chatelet și Theatre des Champs Elysees din Paris, la Grand Teatre del Liceu din Barcelona, Opera de Oviedo în Asturias și la Filarmonica din Berlin ori Grand Theatre de Geneve, la Suntory Hall din Tokyo, Salzburg Festival, Rossini Opera Festival din Pesaro, Martina Franca Festival și altele.

Cu ce rol ai debutat? Mai ții minte?

Prima dragoste nu se uită niciodată. Rolul Contelui Almaviva din Il Barbiere di Siviglia de Rossini, rol pe care am avut bucuria să-l cânt până în prezent de peste 270 de ori pe marile scene ale lumii și care mi-a adus imense satisfacții. Am inclus încă de la debutul meu în acest rol, scena și aria finală a Contelui “ Cessa di piu resistere”, arie ocolită în general de interpreții rolului, deoarece impune o rigoare și o dificultate extremă în abordarea pasajelor de coloratură. Incluzând această arie la Opera Națională din București am realizat o premieră națională. (Niciodată până la mine nu a rasunat în România aceasta arie vreodată. Potrivit comunicatului de presă lansat de către conducerea marelui teatru de opera Bolshoi de la Moscova unde am cântat această operă, se pare că sunt și la ei, primul interpret care a cântat vreodată aceasta scenă și arie, realizând o premieră absolută în istoria marelui teatru de operă rus.

Bogdan Mihai:„Fără emoții nu putem crea!”

Hai să o luăm și cu începutul pentru cititorii noștri. Ce studii ai urmat și în ce an s-a produs prima întâlnire cu scena?

Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” unde am studiat vioară și primele mele ore de canto cu profesoara Cristina Măgureanu (urmașă a școlii de canto a sopranei Arta Florescu), Universitatea de Muzică din București unde l-am avut maestru pe regretatul bariton și om absolut remarcabil Nicolae Constantinescu (domnia sa fiind elev al legendarului Petre Ștefănescu Goangă), Universitatea Transilvania din Brașov unde m-am specializat în belcanto și mi-am obținut diploma de Master sub atenta îndrumare a marii noastre soprane Mariana Nicolesco și Centro Universale del Belcanto de la Modena unde m-am desăvârșit cu legendara soprană și maestră Mirella Freni, cea care mi-a descoperit adevărata vocalitate de tenore di grazia.

Mai ții minte ce sentimente te-au încercat când ai urcat pentru prima dată pe scenă? Cum ai putea descrie prima experiență?

Prima întâlnire cu scena a fost încărcată de emoții care aproape mă paralizau. Era ceva nou pentru mine, însă cea care m-a facut să sparg acest zid al fricii a fost prima mea profesoară de canto, doamna Cristina Măgureanu, cea care m-a învățat să cânt cu convingere și bucurie. Mi-a transmis să mă gândesc că cei prezenți în sală au venit pentru mine, au venit să mă vadă, să mă audă, iar asta trebuie să fie o mare bucurie pentru mine. Emoțiile distructive rămân la ușă, iar pe scenă învățăm să folosim emoția în starea ei pură pentru a crea, pentru a bucura sufletele celor veniți să ne asculte.

Artistul Bogdan mai simte emoții când urcă pe scenă având în vedere experiența sa?

Întotdeauna! Fără emoții nu putem crea! Mereu spun că suntem în arta noastră ca niște pictori. Trebuie să folosim toate culorile posibile de voce și de interpretare pentru a oferi spectatorului cel mai frumos tablou cu putință.

 Cum ai reușit și ce ai avut tu la îndemână și poate n-au avut alții? Ce-mi poți declara?

Am avut ceea ce toți primim de la Dumnezeu, harismă, și cu ajutorul părinților mei am descoperit care este chemarea mea adevărată. M-au dat la înot, la tenis, la karate, la toate sporturile posibile și imposibile, până când au realizat că drumul meu este muzica. Ce am eu și poate nu au alții este capacitatea ușor spartană de a studia și de a asimila! În ce mă privește nu există jumătăți de măsură. Soprana Mariana Nicolesco spunea mereu un lucru extrem de important, un lucru după care mă ghidez și acum: „În artă nu există lasă că se poate și așa”. Asta ar înseamna mediocritate și trădare. În artă există bine și prost.

Bogdan Mihai:„Atmosfera de acasă este unică.”

Ești din București, ai studiat în București. Să fie, oare, scena Operei Naționale București cea care are o însemnătate aparte pentru tine?

Cu siguranță! Este scena unde am debutat primul meu rol de operă. Aici am cântat capodopere și rarități ca Gemma di Vergy si Parisina  D’Este, Don Pasquale de Donizetti. Il Barbiere di Siviglia și La Cenerentola de Rossini și gale de operă. Am publicul meu minunat pe care îl iubesc. Oameni pe care-i vezi în sală cum vibrează cu tine, suflete care la finalul reprezentațiilor oferă minute în șir de ovații. Atmosfera de acasă este unică!

 Numele tău este legat în prezent de vreo operă?

Cu siguranță de Contele Almaviva din Il Barbiere di Siviglia de Rossini, așa cum este legat și de ceea ce am în discografia internațională pe suport DVD, BLU-RAY sau pe CD în opere ca Adelaide di Borgogna, Aureliano in Palmira și Mose in Egitto de Rossini, sau rolul Belfiore în opera Il Viaggio a Reims pe care l-am înregistrat la casa discografică Naxos. Sunt multe și frumoase!

 Ai, poate, un oraș de care ești legat sufletește sau unde te-ai simțit special?

Foarte greu de ales, dar pe undeva rămâne în suflet Dresda. Nu știu de ce, dar dacă este să aleg, aleg Dresda.

Ai împărțit scene cu mari artiști. Ce ai învățat de la ei, Bogdan? Ce ți-au insuflat și ai păstrat pentru suflet?

Am avut bucuria să cânt și să lucrez cu nume mari ca Ruggero Raimondi, Isabel Rey, Nello Santi, Franco Fagioli, Ann Hallenberg, Jessica Pratt, Daniela Barcellona, Nicola Ulivieri, Isabelle Kabatu și câți și mai câți. Am învățat de la ei profesionalismul, dăruirea și cel mai important lucru dintre toate modestia și generozitatea.

Cu cât ești mai mare, cu atât ești mai generos, mai umil, mai disponibil și dăruit. Nu ai nevoie de artificii, de aere, de nas pe sus ca publicul să te simtă valoros.

Ai cunoscut succesul. Ai gustat din el. A fost ușor sau greu să-l atingi? Ce îmi poți mărturisi?

Fără muncă asiduă, fără încăpățânare în crezul tău și dăruire totală nu reușim niciodată. În arta noastră se studiază, se studiază și din nou se studiază. Cine spune că știe tot, nu știe nimic. Studiul vocii încetează în clipa în care închidem partitura și spunem: „Gata, aceasta a fost ultima mea apariție scenică. Maestra mea, soprana Mirella Freni a cântat 50 de ani pe scenă și s-a retras la vârsta de 70 ani cântând în opera The Maid of Orleans de Ceaikovsky. Studia și la 70 de ani. 

Ai avut parte de momente strălucitoare în toți acești ani, dar ți-a fost frică cumva că nu vei face față provocărilor?

Niciodată nu mi-a fost frică. Întotdeauna am făcut în așa fel încât să am liniștea și timpul să mă pot pregăti. Niciodată nu mi-a plăcut să fac lucrurile pe ultima sută de metri. Detest.

Bogdan Mihai:„Un artist trebuie să nu abdice niciodată de la crezul lui.”

 Și dacă tot am pomenit de provocări, care a fost cea mai mare întâmpinată până acum?

Să studiez două roluri în același timp fără pic de pauză. Aureliano In Palmira de Rossini la Martina Franca, rol pe care-l repetam acolo timp de o lună, învățam regia, repetam cu orchestra, cu colegii (de altfel o operă foarte rar cântată și foarte grea). Ajungeam seara acasă și în loc să dorm, mă apucam de studiu pentru altă operă de Rossini: Adelaide di Borgogna pe care urma să o cânt imediat la finalul producției de Aureliano plecand la Pesaro unde urma altă lună de repetiții. Știam că ambele opere se vor înregistra pe suport DVD și simțeam o presiune majoră pe umerii mei pentru că documentele au rămas și se vând în toată lumea. Trebuia să fiu bine și cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost!

O meserie se îmbrățișează din pasiune, dar ce abilități trebuie să mai dețină un tenor?

Încăpățânare! Să nu abdice niciodată de la crezul lui! Totuși, trebuie să existe discernământ și rigoare absolută. Un stil spartan în a te dedica profesiei. Nu spune nimeni să nu ai viață personală, să nu te distrezi, să nu vezi lumea, să pierzi nopți, să simți că trăiești, să simți că ești om. Dar când vine vorba de un proiect în care ai rol titular, este obligatoriu să te dedici total, fără jumătăți de măsură și să studiezi până cazi lat.

Știi că atunci când suntem mici, intrăm în diferite roluri. Ba suntem pompieri, ba profesori, ba doctori. Tu în ce rol intrai cel mai des?

Ne strângeam în scara blocului (aveam 6 ani) și tăiam frunze pe post de bilete și la un făcăleț pe post de microfon cântam de mama focului muzică ușoară și tot ce mai auzeam noi pe vremea aceea la radio sau tv. Deci rol de cântăreț.

Drept urmare, Bogdan, visurile pe care le plăsmuiai atunci când erai mic coincid cu cele din prezent?

Cu siguranță! Dumnezeu știe din start care este misiunea fiecăruia dintre noi. În cazul meu, a fost aceea de a face muzică, artă și de a bucura sufletele celor ce vin să mă asculte.

Apropo de visuri, care este dorința cea mai arzătoare a ta?

Nu mai am vise pentru că știu că Dumnezeu le rânduiește pe toate așa cum trebuie, fapt pentru care las totul în mâinile lui. Ca o dorință arzătoare pot să spun că am una, dar ea este însă irealizabilă. Mi-aș dori din toată inima ca părinții mei să trăiască veșnic.

Bogdan Mihai:„Mă onorează toate rolurile pe care le-am cântat.”

Sunt oameni care își pun amprenta asupra noastră, pe care le luăm ca bun reper și care au impact. Pe cine poți aminti?

Amintesc numele pentru că ei știu ce impact au avut asupra mea și a formării mele ca artist și om: Mihai Margareta și Mihai Nicolae, Daniela Tudorancescu, Cristina Măgureanu, Nicolae Constantinescu, Luminița Constantinescu. Mariana Nicolesco, Mirella Freni, Silvia Voinea, Claudia Maru Hanghiuc, Eugenia Moldoveanu, Nelly Miricioiu, Ileana Cotrubaș, Virginia Zeani, Angela Gheorghiu, Maria Slătinaru Nistor, Mihaela Soare, Mioara Basca, Rolando Panerai, Silvia Gestzy, Cecilia Bartoli și mulți alții pe care îi port în suflet cu mult respect și mulțumire profundă.

Bogdan, ce îți place la tânărul tenor de azi?

Că evoluează frumos în respectul și rigoarea pe care muzica o cer.

  Dar la omul Bogdan?

Că nu mai este naiv și că este cât se poate de pământean.

Ce roluri te mai onorează în viață?

Cele pe care le-am cântat și cele ce vor urma.

Care este lucrul cel mai curajos pe care l-ai înfăptuit până acum?

Acela de a crede în oameni și de a ajuta atât cât am putut fără să aștept nimic în schimb.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO