Povestea profesorului care s-a întors în România și a adoptat două fetițe după ce a locuit cu soția britanică în mai multe țări. Vlad Gogelescu: „Sunt tată de când am adoptat două fetițe”

Vlad Gogelescu este tată după ce a adoptat doi copii și i-a pus la pieptul său cu promisiunea unei iubiri necondiționate. Crede cu tărie că viața i s-a schimbat radical de când este în acest rol. Îl împlinește mai mult decât ar putea spune în cuvinte. Este o voce în Teach for Romania, iar acasă, se pare, vocea îi este acoperită de glasurile dulci ale celor doi copii pe care i-a vrut în viața sa. Învață de la ei ce este reziliența, ce gust are răbdarea și cum se petrece un timp de calitate.

Nu s-a crezut un călător profesionist, dar valurile l-au purtat prin mai multe țări ba cu studiile, ba cu serviciile. Soția britanică l-a inspirat să urmeze câteva cursuri universitare la ea în țară inclusiv Post Grad Cert în Ed și așa a ajuns profesor, la fel ca și ea. La început a predat Literatie, apoi a coordonat tot programul de Literatie din colegiu. Ulterior, a predat drept și politică și a coordonat catedrele de științe sociale. Nu s-a oprit aici. Nigeria, Kenya, Olanda, România și India au fost țările unde și-a lăsat amprenta. Dar mai multe, să aflăm chiar de la Vlad Gogelescu!

Vlad Gogelescu: „Sunt tată de când am adoptat două fetițe”

Vlad, cred cu tărie că avem multe de povestit despre parcursul tău personal care se îmbină în dulce armonie cu cel profesional. Am să încep discuția noastră despre prezentul pe care-l trăiești😊 În ce roluri te găsim?

Sunt Director Regional Teach For România – centrul și vestul țării. Teach for România este parte a celei mai mari organizații globale care se luptă cu inechitățile în educație (Teach for All).

Rolul de tată este, oare, cel mai satisfăcător?

Sunt tată de când am adoptat două fetițe, și cu siguranță mi s-a schimbat radical viața. Este fără doar și poate cea mai bună decizie pe care am luat-o și sunt foarte recunoscător că le am alături de mine. 

Câți ani au copiii tăi? 

9 și 10 ani. 

Ești de acord cu mine că și noi, adulții, învățăm de la cei mici? Tu ce ai luat de la ei frumos pentru suflet?

Cu siguranță învăț de la ele tot timpul. În primul rând, ținând cont de trecutul lor dificil, am învățat foarte mult despre reziliență, răbdare și importanța petrecerii a cât mai mult timp împreună. Am mai învățat să mă uit la balet și să mă cert pe biciclete. 

Spune-mi puțin despre tine și ele și aici mă refer la timpul petrecut împreună, la valori, la convingerile pe care le purtați! 

Etica familiei noastre pune foarte mult accent pe importanța onestității între noi dar și față de restul societății. În același timp, e important să avem provocări noi și să facem doar lucruri care merită făcute pe principiul că nu căutăm ușorul: dacă e ușor, nu merită făcut. 

Citește și: Aurora Martin, profesoară: „Nu știu dacă ceea ce am spus astăzi va schimba o viață dar dacă o va schimba, atunci nu e în zadar ce am povestit”

Știu că ai tot fost plecat și nu aproape și la un moment dat ți-ai luat familia cu tine. Cum v-ați adaptat cu toții?

Pentru mine și soție mutatul cu jobul devenise un stil de viață. Am locuit împreună în șase țări. Cred că descoperirea de nou și înțelegerea unei culturi noi din interior sunt mult prea incitante că să lase prea multe dubii și anxietăți legate de mutare. Fetele s-au adaptat foarte bine în India. Au învățat limba Engleză în câteva luni și s-au bucurat foarte mult de campusul unde locuiam, dar și de frecventele excursii pe care le făceam în India dar și în alte țări din SE Asiei. 

Copiii tăi cum au primit noul?

A fost destul de ușor – au fost și ele stimulate de contextul nou, de căldura cu care au fost primite și acceptate în comunitatea școlii. Au făcut prieteni repede, hobby-uri noi. Cu mâncarea a fost altă poveste …:)

Dacă tot am pomenit de plecare, unde ai plecat cu tot cu familie?

Am locuit cu soția în Marea Britanie, Nigeria, Kenya, Olanda, România și India. Cu fetele, am locuit și locuiesc în România, dar și India.

Vlad Gogelescu: „Peste hotare m-au atras provocările profesionale. Am ajuns în Kenya după un an de Nigeria”

Cum a început această poveste? 

După ce am terminat facultatea UBB CJ, drept, m-am mutat în Marea Britanie cu soția (britanică). Acolo mi-am făcut câteva cursuri universitare inclusiv Post Grad Cert în Ed și așa am ajuns profesor, la fel ca și soția, și mama, și sora …:). La început am predat Literatie, apoi am coordonat tot programul de Literatie din colegiu. Ulterior, am predat drept și politică și am coordonat catedrele de științe sociale. 

A fost vorba de natura vieții, decizie profesională, de o șansă sau de o dorință ticluită cu meticulozitate?

Cred că au fost mai multe motive care au contribuit la mutare, dar cu meticulozitate nu a fost pregătită. Pe de o parte mă incită oportunitatea de a trăi într-o cultură diferită, pe de altă parte soția era britanică și ne gândeam că ne întoarcem în România peste 2-3 ani. Pe de altă parte, contextul economic în anii 2000 nu oferea multe șanse tinerilor. 

Ce te-a atras peste hotare?

La început dorința de nou, dar apoi mult mai mult dorința de a merge în locuri unde există provocări profesionale, dar și contexte unde pot face diferența ca profesor. 

Kenya, o țară de pe alt continent. Cât de diferită este cultura lor?

Am ajuns în Kenya după un an în Nigeria. Sincer, m-am simțit ca acasă în cei patru ani acolo. În toți acești ani mi s-a părut o țară foarte asemănătoare cu a noastră, mult mai multe asemănări decât diferențe, cu siguranță. Oameni deschiși și prietenoși, foarte primitori cu care se relaționează ușor. Mombasa, este un oraș foarte multicultural, cu cultură dominantă Swahili, dar și Bantu, cu comunități mari de indieni, dar și italieni și britanici. Stăteam lângă plajă, nisip alb, palmieri, fără hoteluri peste linia copacilor, la două ore de parcurile de safari și la o zi de Mt Kili și Mt Kenya. 

Ce ai făcut mai exact acolo?

În primul rând am fost (și cred că încă sunt) profesor de Global Politics  (Internațional Bacalaureate) – un obiect de studiu pe care l-am pilotat cu alte 12 școli internaționale și care acum are peste 5000 de studenți din lume. Am coordonat un program de leadership în școală și am creat o oportunitate experiențială de antreprenoriat pentru elevi – testau modele de business la un târg de Crăciun iar apoi au deschis propriul magazin în școală, cu tot staff-ul făcut din elevi – de la CEO la vânzători. Apoi am coordonat programul CAS (Creativity, Activity, Service) și Duke of Edimburgh Award, program de outdoor education cu care am dus elevi pe foarte multe vârfuri de munți: Mt Kenya, Kilimanjaro.

În ce an ai plecat și cât ai avut rezidență?

Am ajuns în Kenya în 2012 din Nigeria și am locuit acolo 4 ani, după care ne-am mutat în Amsterdam într-un rol foarte similar din punct de vedere profesional, dar cu siguranță într-o altă lume. Aș putea zice că din punct de vedere profesional, dar și moral, au fost patru ani formativi pentru mine. Nu simt timpul care se uită în urmă cu regret, însă și acum mi-e dor de Kenya. 

India a fost bifată înainte de Kenya?

Vlad Gogelescu: „În Hyderabad am fost Dean of Experiential Learning și profesor de Global Politics”

Am fost într-o vacanță de 5 săptămâni în India înainte să mă fi mutat în Kenya, locuiam în Marea Britanie atunci. Sincer, nu credeam că o să ajung să locuiesc acolo.

E cazul să vorbim de bifă sau a fost mai mult de atât?

Când ai călătorit în peste 90 de țări e cam greu să vii cu argumente că nu bifezi :). Dar în ultimii ani am schimbat foarte mult abordarea în călătorii. Suntem mult mai strategici cu locurile unde mergem și ce vrem să vizităm și nu încercăm să trecem prin cât mai multe țări per se. Prima vacanță în India nu m-a impresionat foarte mult….acum am o listă lungă de locuri pe care nu am reușit să le vizitez și sper să mă întorc acolo în vacanță în curând. 

Condu-mă, te rog, în acele vremuri și mărturisește-mi ce ai făcut acolo!

India? În Hyderabad am fost Dean of Experiential Learning și profesor de Global Politics. Oferta de a fi parte din echipa de leadership a unei școli internaționale cu un mandat să transform învățarea într-una cât mai experiențială a fost foarte tentantă. În loc de lecții normale, am făcut vinerea o zi de cluburi, peste 80 și care se schimbau de două ori pe an. Am construit o pistă de MTB de 5km  în campusul școlii, club de MTB și am ținut două campionate regionale în colaborare cu Federația Indiei de Ciclism. Și dacă tot era Himalaya acolo, i-am dus pe elevi pe munții ăia minunați, inclusiv Everest Base Camp în Nepal. Săptămâna trecută echipa construită de mine a ajus la Annapurna Base Camp – mă bucur nespus că au continuat programul.

Ce motivație a purtat Vlad cu el de a se desprinde pentru o perioadă de țara lui natală?

M-a atras pe de o parte dorința de nou, de aventură și de a înțelege și de a trăi în culturi diferite, iar pe de altă parte și dorința de a-mi folosi experiența profesională pentru a avea un impact cât mai mare în educație. În altă ordine de idei, în România nu pot preda la stat și e destul de greu să intri în sistemul public educațional. Pe scurt, ca profesor, mi-a fost mult mai ușor să găsesc oportunități în afara țării, din păcate. 

Recomand: Adrian Dumitrescu, tânărul care a dat Scoția pe Frumușani pentru a se dedica educației copiilor din medii defavorizate

Eu nu știu cum să îți definesc traseul profesional. Unul liniar nu a fost, garantat! Tu cum ți l-ai descrie?

Pentru prima dată în viață nu sunt profesor, asta ar sugera că a fost un traseu profesional liniar, 21 de ani am fost prof, dar nu prea l-aș defini așa. Rămân convins că profesorii au o putere foarte mare dacă știu cum să o folosească. Pot schimba lumea, elev cu elev dacă își doresc să facă asta. Și fiecare elev merită să aibă profesori care să creadă în abilitățile lor, indiferent care ar fi ele, nu doar să-i ajute  “să se adapteze provocărilor unei lumi în schimbare”, ci să schimbe lumea în conformitate cu așteptările și viziunea lor. Iar dacă viziunea lor e empatică față de semeni și natură…cam așa ar sta treaba asta de profesor după mine. Indiferent de rolul pe care l-am avut prin școlile unde am fost, îmi place să cred că rolul de profesor a fost cel care a avut cel mai mare impact. 

Vlad Gogelescu: „Cei 9 ani în Nottinghamshire, unde am lucrat într-o comunitate foarte defavorizată socio-economic: au lăsat și ei ceva urme. Doar un an de Nigeria – dar ce an, 4 în Kenya, 3 în Amsterdam, 2.5 în India mă fac să cred că sunt de prin toate locurile alea ceva rădăcini”

Ți-ai găsit locul în prezent? Este România țara care îți dă tot ce ai nevoie?

M-am întors acasă într-un rol care, chiar dacă profesional diferit, cred că mi se potrivește și îmi dă posibilitatea să contribui altfel ca până acum, la educația copiilor noștri. Dacă România ar da copiilor tot ce au nevoie, nu aș fi aici la Teach For România. Cred cu desăvârșire, că prin aducerea de oameni valoroși, transformaționali în comunități vulnerabile, Teach for România aduce o contribuție reală acolo unde e cea mai mare nevoie: comunitățile vulnerabile socio-economic și care afectează abilitatea copiilor de a performa în școală. 

După atâtea escapade, consideri că a meritat țara noastră o șansă din partea ta?

Nu cred că sunt foarte modest din fire, dar cu siguranță nu se pune problema ca România să merite o șansă de la mine. Am avut câteva oportunități să îmi schimb pașaportul sau să iau și altele naționalități, dar cu toată deschiderea mea către multiculturalitate și credință că umanitatea în sine e mai importantă ca locul de naștere, nu am vrut să renunț la el. Pe scurt, sunt foarte fericit să pot avea un impact în educație acasă. 

Unde locuiești, Vlad? În ce oraș de la noi?

Timișoara . 

Rădăcinile îți sunt tot de aici?

Eu cred în constructivism social când vine vorba de identitate, nu pot da un răspuns simplu. Am mers la școală și am locuit în Tg Jiu până când am mers 4 ani la Cluj la facultate unde s-a schimbat ceva. Apoi, cei 9 ani în Nottinghamshire, unde am lucrat într- o comunitate foarte defavorizată socio-economic: au lăsat și ei ceva urme. Doar un an de Nigeria – dar ce an, 4 în Kenya, 3 în Amsterdam, 2.5 în India mă fac să cred că sunt de prin toate locurile alea ceva rădăcini. Dar…tocmai mi-am schimbat buletinul, e din comuna Polovragi, Gorj, chiar de sub munte, locul unde am copilărit la bunici – bine că nu m-am contrazis 🙂. 

Nu îți cer adresa de acasă, dar unde te găsim dacă avem nevoie de tine?

În principiu, bem cafeaua în Timișoara la biroul regional, dar ne putem vedea în toate cele 15 județe pe care le acoperim în Biroul Centru-Vest din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. 

Ce înseamnă Teach for România pentru tine?

Când i-am arătat job-ul soției într-o după masă de Octombrie în India mi-a zis să aplic pentru că e un job făcut pentru mine – eu tind să nu o contrazic :). Pentru mine asta însemna în primul rând oportunitatea să am un impact pozitiv în educația din mediul rural acasă, alături de o organizație cu expertiză globală. M-am mai intersectat cu Teach for All (organizația umbrela /mama?) de câteva ori și au o reputație excelentă în educație. Mă bucur să lucrez lângă oameni foarte competenți care au aceeași misiune în viață: fiecare copil e important, merită atenția și efortul nostru și trebuie ajutat să devină un lider în contextele lor. 

S-a așezat peste tine foarte multă experiență. Ai guvernat întotdeauna în jurul curiozității?

Profesional, cred că e datoria profesorului să creeze contexte care să dezvolte curiozitatea la elevi. Teaching by Inquiry (nu știu să traduc) prin dezvoltarea curiozității face învățarea mult mai relevantă. Pe de altă parte, cred că am identificat de unde a început curiozitatea asta. Înainte de ‘89 pe la 9 ani îmi amintesc foarte clar o emisiune la Teleenciclopedia – se vorbea despre un templu, Prasat Preah Vihear, disputat de Thailanda și Cambodgia. Îmi amintesc că încercam să-mi imaginez cum ar fi să ajung acolo, și că probabil nu voi ajunge niciodată. De fapt, prima dată când am ajuns în Cambodgia, eram destul de aproape de el, și nu am vrut să merg, am crezut că-i mai bine să rămână în imaginația mea. La a doua vizită mi-am revenit și nu l-am ratat, și templele din imaginație se pot schimba :). 

Porți regrete în privința unor alegeri pe care le-ai făcut la un moment dat? 

Tind să nu mă uit în urmă cu regret, dar așa cum am zis și mai sus, mi-aduc aminte, la vreo două săptămâni după mutarea în Amsterdam că stăteam la masă în sufragerie, într-un oraș extraordinar, lucrând într-una din cele mai bune școli din Europa, și nici mie nici soției nu ne venea să credem că e August și nu ne întoarcem în Mombasa. Dar, nu acum, bineînțeles că nu mai regret.

Am întrebat asta pentru că ai fost departe de familia ta și ai pierdut, poate, clipe alături de ei. Mă refer la părinți, la frați😊

Într-un fel da, altfel nu am pierdut așa mult. Fiecare vacanță de vară (aproape două luni – știu ce o să ziceți acum :)) în afară de două când am fost în India și China le-am petrecut în Tg Jiu cu familia. Am prieteni care vin o dată la două luni pe weekend acasă la familie.

Vlad Gogelescu: „ Realizez cât de important a fost rolul familiei în a valoriza constant importanța educației”

Cum erai în interiorul familiei tale când erai mic?

Eu am amintiri foarte plăcute din copilărie. Alergam și mă jucam cu prietenii prin sat în Polovragi (abia așteptam vacanțele să fug acolo) și la bloc în Tg- Jiu, deci nici atunci nu stăteam locului. Acum realizez cât de important a fost rolul familiei în a valoriza constant importanța educației și a crea așteptări mari de la mine, și încerc să fac și eu asta cu fetele mele. Dar cu alergatul pe-afară s-au schimbat vremurile …

Coincid măcar puțin planurile tale când erai tânăr cu cele de acum sau deloc?

Nahhh, habar n-aveam ce vreau să mă fac. Ideile familiei nu se pliau pe interesele mele, iar școala aici chiar nu a ajutat.

Ce ticluiești în continuare?

100% concentrat pe proiectul de construire a biroului regional Teach for România. Am rămas foarte surprins de numărul mare se școli vulnerabile în județe care au centre economice puternice, precum Timiș, Cluj, Brașov sau Bihor. Excluziunea socială, sărăcia și discriminarea sunt la doi pași de mall-uri, cafenele hypster și craft breweries. Dar pentru vacanță, am auzit de niște temple faine și în Asia Centrală.