Viața unui tinere dansatoare care se vindecă de cancer. Chimioterapia și operația de mastectomie bilaterală cu reconstrucție imediată au scăpat-o de pericol. Mădălina Todea: „Și în cele mai grele momente, eu am simțit promisiunea unui nou început”

32 de ani și o viață frumoasă înainte, chiar dacă aceasta i-a întins o capcană nu cu mult timp în urmă. Mădălina Todea nu a rămas în ea prea multă vreme, pentru că chimioterapia și operația de mastectomie bilaterală cu reconstrucție imediată au scăpat-o de orice pericol. Rezultatele arată că tumora pe care a descoperit-o întâmplător este aproape topită și astfel tânăra poate să pășească înainte încrezătoare și să se întoarcă în sala de dans, acolo unde e regizor de teatru muzical.

Pe ici, pe colo au mai cuprins-o mici temeri, s-au mai așezat peste ea îndoieli și momente de anxietate, dar cu credință în Dumnezeu și în medicina de azi, le-a depășit. Activitatea sa profesională a fost pusă pe pauză doar pentru a pune focus total pe recuperare. Nu simte că diagnosticul primit i-a furat bucuria de a dansa sau de a crea, fiindcă în continuare își coordonează echipele, însă altfel. „Am regizat și coregrafiat parțial un întreg spectacol pe perioada primei jumătăți de chimioterapie – “Grinch – The Musical Danceshow”, sprijinită mereu de echipa T-Dance”, povestește Mădălina. Să-i dăm cuvântul mai departe!

Mădălina Todea: „Tindem să credem că niciodată nu ni se va întâmpla nouă”

 Mădălina, cum e viața cu un diagnostic format din 6 litere de care fugim cu toții?

Viața unui om care se vindecă de cancer. Viața mea, este tare colorată. Și când spun colorată mă refer la experiențele mai bune și mai puțin bune prin care mi-a fost dat să trec, colorată de oamenii extraordinari din viața mea, colorată de recunoștință față de fiecare clipă și de credință în Dumnezeu.

Procesul vindecării nu este unul ușor, însă eu sunt omul care mereu vede binele în orice situație și văd lumea prin lentile roz. Ei bine, în toată călătoria asta, “lentilele roz” m-au ajutat enorm.

 Cum te-a prins și te-a găsit diagnosticul?

M-a prins pe nepregătite, cum cred că “prinde” pe toată lumea, de altfel. Nu te pregătește nimeni pentru un asemenea diagnostic, mai ales că tindem să credem că niciodată nu ni se va întâmpla nouă. Dacă te referi la cum am descoperit boala, povestea mea e ușor atipică, căci nu am simțit niciun nodul, cum majoritatea femeilor descoperă la autopalpare.

 Mi-a apărut o rană care nu se închidea. În prima fază, am mers la medicul de familie care prin prisma jobului meu a conchis că e vorba despre o eczemă și mi-a dat tratament pentru asta. Fără să-mi dau seama, trecuseră deja două luni și rana continua să se deschidă, așa că la îndemnul unei prietene mi-am făcut programare la un control de rutină la sân (o ecografie mamară la care s-au adăugat apoi o serie de mamografii) din care a reieșit suspiciunea de Boală Paget a sânului, o formă rară de cancer mamar. A urmat și un IRM mamar pe care s-a și văzut o tumoră, iar după biopsia aferentă investigațiilor am primit diagnosticul de carcinom mamar invaziv.

Citește și: Cancerul a învățat-o să o ia de la zero. Până la 35 a fost chelneriță, vânzătoare, cameristă, dar nu a știut cum să își gestioneze emoțiile și situațiile limită și s-a îmbolnăvit. Cătălina Alexandra Gavril: Mi s-a spus: „vă văd și vă simt puternică!” și atunci mi-am dat seama ce va urma

Ce culoare avea acea perioadă din viața ta?

Verde. Un verde crud.

 La aflarea veștii, ai simțit că este negru prezentul pe care îl trăiești?

Nu, nu aș spune că a fost negru. Țin minte un sentiment de incertitudine, un pământ care-mi fugea de sub picioare, multe semne de întrebare care nu se ridicaseră până la momentul respectiv. Dar nicidecum negru. Am înțeles la un nivel mai profund cât de prețioasă este viața și cât de mult îmi doresc să o trăiesc. Uitându-mă înapoi, îmi dau seama că și în cele mai grele momente am simțit promisiunea unui nou început. O variantă mai puternică, mai înțeleaptă și mai cuprinzătoare, a mea.

Mădălina Todea: „Experiența aceasta umană mi-a pus o oglindă în față și m-a făcut să mă apreciez mai mult pentru ceea ce sunt”

Cum se simte corpul tău în acest moment?

Corpul meu se recuperează incredibil de frumos după operație. Se simte bine. Sunt cel mai mare fan al corpului meu care a primit cu atâta putere tratamentul, s-a ținut tare pe poziții în timpul chimioterapiei, a fost supus la fel și fel de investigații, culminând cu operația salvatoare și schimbătoare de viață – mastectomie bilaterală cu reconstrucție imediată. Mă bucur de fiecare efect advers al chimioterapiei care dispare, de fiecare progres pe care îl simt. Tratamentul pentru boala aceasta e cu bătaie lungă, dar acum știu că trupul îmi e puternic.

Știi, înainte mereu găseam câte ceva care să nu-mi placă la el, însă acum mi se pare perfect. O mășinărie incredibilă gândită de Dumnezeu, în cel mai mic detaliu.

Dar inima cum grăiește în prezent?

Poate ți se va părea ciudat, dar inima mea este mai plină ca oricând. Experiența aceasta umană mi-a pus o oglindă în față și m-a făcut să mă apreciez pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac. Mi-a deschis ochii să văd de câtă iubire sunt înconjurată. Inima-mi este plină de iubire și recunoștință față de familie, prieteni, de oamenii care-mi sunt alături și de multă încredere în Dumnezeu și în planul Lui pentru mine.

 Sunt oameni construiți cu mulțumiri sufletești, cu tristeți, care au în mână valori pe care le flutură în viață, au greutăți, dar care au îmbrățișat provocările vieții cu zâmbetul pe buze și cu optimism. Tu cum ai primit vestea?

Cu un nod în gât și o tură bună de plâns în mașină, dar și cu bucuria faptului că este o boală tratabilă și vindecabilă.

 Cum te-a schimbat acest diagnostic?

Aș spune că acest diagnostic m-a “descoperit”, mi-a dat o mai mare încredere în intuiția mea, mi-a întărit credința în Dumnezeu. Persepectiva-mi asupra vieții s-a schimbat și am înțeles că, de fapt, tot ce trăim este o experiență umană. Că nimic din ce mi se părea înainte grav, nu este de fapt atât de grav și că toate au o rezolvare. Am devenit mai răbdătoare cu mine, cu procesul și cu trupul meu. Poate chiar mai înțeleaptă și mai adaptabilă, aș îndrăzni să spun.

La un control de rutină, inspirată să te duci la analize, ai descoperit că ai cancer. Care au fost primele gânduri pe care le-ai avut?

Primul gând a fost: “Ok, Madi, hai să vedem ce e de făcut”. Desigur, au urmat câteva ore de lacrimi și gânduri negre, însă după ce m-am linștit și am analizat situația împreună cu medicii, mi-am dat seama că am toate șansele să mă fac bine. Și că vreau să trăiesc și să fiu bine.

Mădălina Todea:„Îmi este dor de părul meu lung”

Ai fost certată cu Dumnezeu o perioadă?

Nu, deloc. Aceasta e perioada în care m-am simțit cel mai conectată cu El, și nu am avut niciun moment de îndoială că mă va face bine. Îmi place să spun că am simțit mereu că am ”întăriri” în ceruri, acum mai mult ca oricând.

Îți recomandăm și: „Aflu că un om apropiat mie este diagnosticat cu cancer. A fost șocul vieții mele, iar acest lucru, m-a făcut să îmi doresc și mai mult proiectul Fit Cancer Survivor”. Cum încearcă antrenoarea de fitness Emilia Cotul să ajute pacienții oncologici să facă sport și să aibă un stil de viață sănătos

Acceptarea a fost ușoară sau grea?

Acceptarea a venit gradual: la început a fost grea, apoi am reușit să integrez noua realitate în viața mea, destul de repede.

De fapt, ai ajuns la nivel de acceptare și iubire totală față de sine cu toate cele ce ți s-au întâmplat?

Îndrăznesc să spun că da. Mă văd cu alți ochi acum, mă iubesc și mă apreciez cum cred că nu am făcut-o niciodată.

Ce vezi în oglindă când te uiți, Mădălina?

O femeie puternică, frumoasă, înțeleaptă și capabilă.

 De care parte din tine ți-e dor?

Îmi este dor de părul meu lung și de călătoriile pe meleaguri străine, atât. În rest, îmi place mult varianta asta de Mădă.

31 de ani și o viață înainte. Mai crezi în teoria aceasta sau boala te trage în jos cu moralul?

Între timp am ajuns la 32 de ani și da, cred că am o viață întreagă înainte și că experiența aceasta a venit ca o lecție care să mă învețe să îmi trăiesc restul anilor cât mai autentic și cu multă prezență.

 Instagram spune că ai o energie fantastică, molipsitoare. Porți mereu optimsimul în buzunar. E doar un mecanism de apărare?

Așa cum mă postez pe instagram sunt și în viața reală. Desigur, pe internet momentele de vulnerabilitate sunt mai puține, însă optimismul meu a fost și este o parte integrantă a ființei mele, de când mă știu.

Mecanismul meu de apărare sunt glumele. Uneori nesărate, mai ales că fac multe glume pe subiectul diagnosticului în perioada asta, iar mulți nu știu cum să reacționeze, hahaha.

Mădălina Todea: „Tumora, la jumătatea chimioterapiei, era deja topită”

 S-a instalat frica peste tine, Mădălina?

La început, da. Frica este un sentiment firesc mai ales că nu știi ce te așteaptă, însă pe măsură ce am înaintat în procesul vindecării și mi-am normalizat rutina de mers la chimioterapie, de mers la analize și toate cele, frica a dispărut și s-a instalat o nouă normalitate temporară. M-am mai întâlnit și cu frustrarea și cu anxietatea pe ici, pe colo, dar cu ajutorul familei mele, al surorii mele, al rugăciunii și al terapiei am reușit să navighez prin ele.

 Ce îmi poți spune despre cum decurge chimioterapia? A stagnat boala?

Chimioterapia am încheiat-o în 2 Aprilie, iar la investigațiile de la jumătatea chimioterapiei deja aveam răspuns parțial complet – tumora era deja topită. Momentan, mă recuperez după operația de mastectomie bilaterală cu reconstrucție imediată.

Mădălina, ce observ la tine e faptul că tu nu poți sta locului. Dansul este o resursă foarte importantă în viața ta. Simți că ți-a fost furată bucuria de a dansa?

Îmi este dor de dans și de echipele pe care le conduc. Nu simt că mi-a fost furată bucuria de a dansa sau de a crea, fiindcă în continuare îmi coordonez echipele, însă altfel. Am regizat și coregrafiat parțial un întreg spectacol pe perioada primei jumătăți de chimioterapie – “Grinch – The Musical Danceshow”, sprijinită mereu de echipa T-Dance. Oamenii pe care “i-am crescut” au preluat acum frâiele echipelor mele și am încredere nemărginită în ei. Bucuria de a dansa a fost înlocuită cu bucuria de a mă vindeca. Așa îmi place să văd lucrurile.

Te-ai luat la trântă cu cancerul când ai pus pe pauză activitatea ta?

Nu. Am înțeles din start că pentru a mă vindeca e necesar să fac un pas înapoi din activitatea mea și să îi permit corpului să primească tratamentul și să se vindece. Nu mi-a fost ușor, mai ales că am fost omul care trebuia să aibă control asupra întregului proces creativ, însă m-am adaptat.

 Hai să ne întoarcem puțin la tânăra care făcea dans, preda și guverna în jurul acestei arte! Spune-mi detalii despre activitatea ta!

Aș spune că sunt unii din oamenii pe care cariera i-a ales. Am început să predau la 17 ani și de atunci fac asta cu multă dedicare. Predau street dance și musical la Transylvania Dance Academy, iar în urmă cu câțiva ani am devenit și regizor de teatru muzical, marea mea pasiune, absolvind Masterul în cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”. Am participat și câștigat zeci de concursuri naționale și internaționale alături de cele șase echipe pe care le conduc, am urcat pe scene mari atât ca dansator, dar și coregraf alături de artiști consacrați în cadrul Forza Zu, The Colors Run, We love Retro, Discoteca ‘80, Untold și multe altele.

Cel mai mult mă împlinește lucrul cu oamenii, în special cu copiii și iubesc din suflet musicalul. Îmi propun să și cânt într-unul. The sky is the limit!

Mădălina Todea: „Am devenit regizor de teatru muzical și iubesc”

Cum ai descoperit plăcerea pentru dans?

Am fost unul din copiii care au încercat mai multe sporturi până s-a oprit la unul, iar eu m-am oprit la 15 ani la dans modern, înscriindu-mă la Boemdance. (Școală de dans premergătoare T-Dance). Am aprofundat apoi și alte stiluri de dans participând la muuulte tabere de dans naționale și internaționale, workshopuri, etc

Vezi după diagnostic această pasiune cu alți ochi?

Văd o bucurie mare în a reuși să ai un job care se contopește cu pasiunea, văd cât de minunat este corpul care poate trece prin atâtea și apoi să învețe noi feluri de a se mișca.

Cu ce gând te trezești în fiecare dimineață?

“Mulțumesc, Doamne, pentru o nouă zi” și “Vaaai, ce bine am dormit”. Ajungi să apreciezi somnul diferit după câteva nopți de insomnii cauzate de chimioterapie.

Se culcă sufletul tău liniștit?

Da. Liniștit și împăcat, încrezător în drumul pe care Dumnezeu mi l-a pregătit.