Cancerul a învățat-o să o ia de la zero. Până la 35 a fost chelneriță, vânzătoare, cameristă, dar nu a știut cum să își gestioneze emoțiile și situațiile limită și s-a îmbolnăvit. Cătălina: Mi s-a spus: „Vă văd și vă simt puternică! și atunci mi-am dat seama ce va urma”

Cancerul a învățat-o să o ia de la zero. Cătălina este o tânără pe care nu o găsești pe Google, ci pe TikTok, acolo unde postează videouri care te fac să râzi. Pe 13 martie 1988, ora 13.00, se năștea o fetiță cu ochii albaștri și privirea senină și tot pe 13 martie 2023, aceeași  „fetiță”, acum cu un imens bagaj emoțional își „sărbătorește” ziua de naștere, dar și ultima ședință de radioterapie. A fost diagnosticată cu cancer de sân și de col uterin, ultimul descoperit la o lună distanță de cel de la sân, se mută din Pașcani în București pentru a se trata, iar aici se reîntâlnește cu prima ei iubire de la grădiniță care alege să-i fie alături.

Până la 35, Cătălina a fost chelneriță, vânzătoare la florării, cameristă, ajutor de bucătar și supraveghetor la un spațiu de joacă pentru copii. Trecând prin foarte multe momente neplăcute, nu a știut cum să își gestioneze emoțiile și situațiile limită și s-a îmbolnăvit. Acum este determinată să își urmeze visul: cel de a deveni actriță. Cătălina dă multă forță femeilor prin propriul ei exemplu. 

Măi, ochi frumoși, când ai văzut tu lumina zilei?

Cătălina: Pe 13 martie 1988, ora 13.00, se năștea o fetiță cu ochi albaștri și privirea senină. 35 de ani mai târziu, tot pe 13 martie, aceeași  „fetiță” își „sărbătorea” ziua de naștere, dar și ultima ședință de radioterapie, la clinica de oncologie Amethyst din București. Nu voi uita niciodată cum în acea zi, o parte din personalul medical a început să-mi cânte „La Mulți Ani!”, oferindu-mi în același timp un tort pe care abia îl țineam, copleșită fiind de emoții.

35 de ani împliniți cum?

Cu un bagaj emoțional în care am adăugat un cancer de sân și unul de col uterin, descoperit la o lună distanță de cel de la sân. La Amethyst, Dumnezeu mi-a arătat încă o dată, că El lucrează prin intermediul tuturor celor din clinică. La început, mi s-a părut ireal ce mi se întâmplă, însă m-am agățat de faptul că nu am avut metastaze și m-am dus din timp la medic. Chiar în acest fel, am și dat vestea celor din familie: „Din fericire, nu am metastaze, însă va trebui să port o perioadă perucă!” Nu știu cât de bine m-am exprimat în a da această veste, însă m-a măcinat mereu acel gând de a nu suferi cineva din cauza mea.

Cătălina și lupta cu cancerul: „Nodulul meu cât o măslină depășise 8 cm, devenind o tumoră în toată regula. Boala avansa într-un mod alert, iar eu trebuia să fiu mereu cu un pas înaintea ei”

Cătălina, de unde ți-ai luat tu forța asta?

Cred că atunci mi s-a declanșat acea putere interioară de care habar nu aveam și m-am luptat mai întâi cu mine pentru a fi bine și a mă comporta absolut normal. A fost extrem de greu, dar comportându-mă normal, fiind exact cum ei mă cunoșteau, nu m-au privit niciodată doar ca pe o bolnavă. Chiar aș îndrăzni să-i sfătuiesc pe cei care trec prin diferite momente grele, să se ajute mai întâi pe ei mental, pentru ca apoi să poată accepta și ajutorul celorlalți. Degeaba ai în jurul tău o armată de oameni pentru a te ajuta, dacă tu nu ești dispus să îți accepți boala, să fii prietena ei și în același timp să lupți împotriva ei.

Știi că te înțeleg și te-am văzut în toată splendoarea ta foarte puternică. Ai avut vreo frică?

Bineînțeles ca am pus și răul înainte. Bineînțeles că m-am gândit și la moarte, dar pâna la urmă, toți murim, pericolul fiind prezent la orice colț: unii mor din cauza unor boli, alții mor brusc în accidente stupide, alții cad pur și simplu din picioare și acolo se termină tot. Există și o vorbă: „De-am ști toți ce vom păți, de înainte ne-om păzi”. De aceea, trebuie să trăim prezentul și să evităm cât putem, supărările de orice fel. 

Toamna acestui an, am început-o mergând la un RMN cerebral, iar rezultatul este perfect. Săptămâna asta am făcut și CT-urile toracic, abdominal si de pelvis. După ce voi avea și rezultatele acestor investigații, sper eu foarte bune, voi putea, într-un final, să merg la medic pentru a mi se putea îndepărta dispozitivul prin care mi s-a administrat tratamentul de chimioterapie timp de 6 luni.

Cum te uiți acum la tine?

Nu există zi în care să nu mă uit la vechile fotografii cu mine din copilărie, adolescență, studenție, dar cel mai mult la cele cu mine fix înainte de a fi diagnosticată.

Înainte, majoritatea timpului mi-l petreceam la Suceava unde eram angajată la firma de make-up a cumnatei mele, Simona, ea fiind deja în domeniu de mulți ani. Cu aproximativ 2 luni înainte de a fi diagnosticată, ne amuzam împreună că voi ieși la pensie de la firma ei (râde). Aveam planuri să vin la București pentru a-mi aprofunda cunoștințele în acest domeniu. Mi-a plăcut mereu să fiu și să mă simt frumoasă. (Simona m-a inspirat și mi-a amplificat mereu această dorință). Asta am și făcut pe tot parcursul chimioterapiei, radioterapiei, chiar și în timpul operațiilor. Bineînțeles că am vrut să adorm și să mă trezesc aranjată. Nu mi-au lipsit niciodată tușul de la ochi, genele false, rujul roșu, peruca (tot blondă, dar cu breton) și bineînțeles zâmbetul. 

De asemenea, la Suceava, petreceam mult timp și cu nepoțelul, Dominic. Fratele și cumnata, având nevoie de ajutor, m-am gândit că aș putea fi eu și mătușă și bonă în același timp. Eram atât de fericită că pot îmbina utilul cu plăcutul. Până într-o seară…era jumătatea lunii decembrie a anului 2021, când după o zi plină de momente unice cu Dominic, am descoperit la duș un nodul de dimensiunea unei măsline. A doua zi, i-am spus cumnatei mele că ceva nu este ok la sânul meu drept. Din acel moment, atât ea cât și părinții ei m-au susținut necondiționat în această luptă și țin, pe această cale, să le mulțumesc din suflet.

Timp de 4 luni, am continuat să fac investigații după investigații. Deja nodulul meu cât o măslină depășise 8 cm, devenind o tumoră în toată regula. Boala avansa într-un mod alert, iar eu trebuia să fiu mereu cu un pas înaintea ei.

Cătălina și lupta cu cancerul: „Mi s-a spus: Vă văd și vă simt puternică!. Atunci mi-am dat seama ce va urma”

Cancerul te-a adus la București.

Pe 25 mai 2022, ajungeam la București. Aflasem de Institutul Sânului, de la o cunoștință a fratelui meu Valentin (dragul de el era atunci fix ca în versul acela „și băieții plâng câteodată” pentru că la aflarea veștii, s-a închis în baie și a început să plângă). Acolo m-am operat și acolo am simțit pentru prima dată, cum practic Dumnezeu lucrează prin medici. Având lacrimi în ochi și un nod în gât, îmi amintesc de acel moment când mi s-a dat vestea: „Doamna Gavril, vă văd și vă simt puternică!” Atunci mi-am dat seama ce va urma. 

Citește și:

• De ce a ales o familie de români care trăia în Anglia să se întoarcă acasă, într-un sat din Mureș. Alexandra Stamate (Ferma emigranți în grădină): „o chemare pentru a lua o gură de aer după ce mi-am ținut mult timp respirația”
• România a crescut-o, Anglia a învățat-o și Cambodgia i-a arătat cât de prețioasă e viața: Ionela Spînu, tânăra pentru care a face ce-ți place e sinonim cu a-i ajuta pe alții

Ce a urmat?

În Gara de Nord, mă aștepta Răzvan, fost coleg de grădiniță și clasele I-IV, cu care nu mă mai văzusem de 23 de ani: un alt înger păzitor pe care Dumnezeu mi l-a scos în cale, exact înainte de a afla că am cancer. Acum DA, am curaj să pronunț, cu mândrie, numele acestei boli! Răzvan mi-a fost alături 24 din 24, a mers cu mine la fiecare investigație, la fiecare operație, la fiecare ședință de chimioterapie și radioterapie. El m-a văzut în absolut toate stările posibile și imposibile. Mereu îmi spunea că sunt frumoasă chiar și fără păr, gene sau sprâncene și tot el a fost cel care mi-a făcut „schimbarea de look”, părul lung, blond și ușor ondulat devenind istorie. Dacă la început, stăteam cu bagajul lângă pat și spuneam mereu că voi pleca după ce voi termina cu operațiile și tratamentul, acum relația de colegialitate, s-a transformat într-o frumoasă și puternică poveste de dragoste.