Enescu Spirit: LIFE.ro organizează petrecerea de deschidere a Festivalului George Enescu (program) - LIFE.ro
Mergi la conținut

Enescu Spirit: LIFE.ro organizează petrecerea de deschidere a Festivalului George Enescu (program)

Gin Yoga, Dirty Disco cu Eugen Rădescu, treasure hunt pe trotinete. Toate pe 31 august la Enescu Spirit. LIFE.ro deschide Festivalului George Enescu
Share this article

Anul acesta, LIFE.ro organizează petrecerile de deschidere și de închidere ale Festivalului Internațional George Enescu. Da, da – pentru prima dată în istoria festivalului o să existe două petreceri speciale gândite pentru tine. Așa că, ne vedem pe 31 august la Palatul Universul la Enescu Spirit – o zi și o noapte de voie bună.

Ți-am pregătit o grădină botanică în mijlocul palatului, desene cu note muzicale în cafea, un treasure hunt pe trotinete, un târg de ONG-uri, dar și un dirty disco pe Eugen Rădescu. Dăm drumul la distracție pe la ora 9:00 și închidem ziua atunci când pleacă ultimul om de pe ringul de dans.

Intrarea este liberă. Dar buna dispoziție și zâmbetele sunt obligatorii 🙂

Ca să te convingem, îți lăsăm, mai jos, programul zilei de 31 august:

Apollo 111 (start 21:00)

Dăm drumul la petrecere … și chiar dacă muzica clasică ne-a fost aproape, începem distracția pe ritmuri disco. Mihai Gurei deschide seara, iar Eugen Rădescu ne face un dirty disco așa cum doar el știe. Ne vedem la Apollo 111 începând cu ora 21:00. Și stăm până la ultima piesă. Nimeni nu pleacă acasă până nu ascultăm și … piesa aia, știi tu.

Curtea Palatului Universul (all day & all night)

Pe 31 august ne vedem la palat. Toată ziua avem super activități … și câteva surprize (poate chiar înghețată pentru toată lumea). 

Ai un loc special de socializare. Enescu Chill Out este zona de relaxare cu șezloguri de stat la soare și umbreluțe pentru cei ce vor la răcoare. Iar dacă vrei să-ți faci și niște poze cool, îți recomandăm colțul LIFE.ro.

Iar dacă vii cu cei mici, tu bei o cafea, iar ei se joacă la Kids Fun Zone – o zonă special creată pentru cei mici cu jucării de la Ara Toys.

Pe timpul zilei facem cunoștiință cu oamenii care ne arată o altfel de România – fiecare loc de parcare va fi dedicat unui ONG care schimbă țara asta înspre bine. De la Magic Camp, Taxi-ul cu bomboane sau Hero after School, la Ajungem Mari, Nepal for Life, Sheida, Bine Boutique, Copacul cu haine sau Donorium.

Și pentru cei cărora le plac aventurile … avem un treasure hunt pe trotinete, împreună cu simpaticii de la Wolf-e. Tu te înscrii la treasure hunt, ei îți dau trotinetele, noi îți dăm indiciile și toată lumea se distrează. Iar la final, primii pleacă acasă sunt niște premii super tari. Dacă te-am convins, te invităm să te înscrii la treasure hunt pe trotinete chiar acum!

Iar după amiază, începând cu ora 19:00, PlaYouth ne arată ce pasiuni îndrăznețe au copiii noștri. Puștii vor desena niște super grafitti-uri pe muzică clasică. Iar la final, lucrările lor pot fi cumpărate și cu banii strânși ajutăm două școli profesionale speciale – Școala „Sfânta Maria” care se ocupă de elevii cu deficiențe de auz și care ne-au ajutat cu realizarea brățărilor de acces de la zona VIP a evenimentului și Școala pentru deficienți de vedere București, elevi cu probleme de vedere, dar cu un simț muzical foarte incredibil. Iar dacă vrei să îi susții, o poți face prin intermediul Taxiului cu bomboane

Și ca petrecerea să fie completă, avem înghețată și sorbet artizanal de la prietenii La Strada 🙂

Beans and Dots (9:00-20:00)

Ne vedem la cafenea să ne bucurăm de rețetele inspirate de numele mari din muzica clasică internaționale, create special pentru Enescu Spirit de barista de la Beans and Dots. În plus, doar pe 31 august inimioarele, florile sau păsările desenate în cafea o să fie înlocuite cu note și alte desene inspirate de ritmurile muzicale.

Și ca totul să fie cu adevărat wow … îi avem pe prietenii de la Rock FM care ne vor pune muzică, atât în cafenea, cât și în curtea Palatului Universului. Piesele alese de rockerii noștri preferați pornesc de la clasic și ajung la muzica pletelor și a gecilor de piele. Să dăm din cap 🙂

Mezanin (9:00-20:00)

Dacă tot ai ajuns la Beans and Dots, atunci te așteptăm și în Grădina Botanică pe care am construit-o special la Mezanin, spațiul de evenimente de lângă cafenea. Aici vei găsi șezloguri pe care te poți liniști după toată nebunia din curtea palatului. Și ți-am pregătit, împreună cu cei de la Rock FM, playlist-uri cu muzică pe care să o asculți în căști. Un altfel de silent disco 🙂

Iar atunci când relaxarea atinge poziția potrivită, te invităm la yoga. Două sesiuni (una dimineața și una după amiaza) în care Ral Bratu îți pune corpul, mintea și sufletul în locul potrivit. Prima sesiune va fi pe muzică clasică (11:00). A doua alături de un cocktail cu gin – gin yoga (18:00). Iar pentru a participa trebuie să te înscrii. 

Și, înainte să închidem grădina botanică, avem o ultimă surpriză pentru voi: vă invităm la vizionarea filmului „Muzica rănilor de război”. Începând cu ora 19:30 dăm startul filmului care durează aproximativ o oră. De asemenea, la eveniment vor participa Sabin Penea, cel care joacă rolul lui Enescu în film și care semnează aranjamentul muzical al peliculei și Lorena Diaconescu, președintele Asociației Mens Sana.

Fix me a drink (18:30-00:00)

Cocktailuri tematice și muzică hip hop cu inspirație clasică

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora