Festivaluri 2018: unde mergem la vară şi pe cine vedem în concert? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Festivaluri 2018: unde mergem la vară şi pe cine vedem în concert?

Unde mergem la vară? Şi ce festivaluri şi-au anunţat deja capetele de afiş? Chiar dacă până acum nu au fost anunţate toate datele şi numele de pe afişele evenimentelor de la noi, sunt câteva festivaluri cu tradiţie ai căror fani aşteaptă cu nerăbdare sezonul festivalier.
Share this article

Nici n-am văzut prea bine zăpada iarna asta, că ne şi gândim la vacanţa de vară şi la planurile muzicale estivale. Unde mergem la vară? Şi ce festivaluri şi-au anunţat deja capetele de afiş? Chiar dacă până acum nu au fost anunţate toate datele şi numele de pe afişele evenimentelor de la noi, sunt câteva festivaluri cu tradiţie ai căror fani aşteaptă cu nerăbdare sezonul festivalier. Mai e destul timp pentru update-uri. Şi suntem convinşi că organizatorii ne-au pregătit surprize. Dar să vedem ce ştim până acum!

Jazz in the Park

Festivalul şi-a făcut deja un nume printre iubitorii de jazz şi muzică bună din ţară şi se desfăşoară în Parcul Central din Cluj. Evenimentul propune 11 zile de concerte cu trupe internaţionale şi din România. Pentru cea de-a 6-a ediţie, care va avea loc între 21 iunie şi 2 iulie, organizatorii au anunţat deja câteva nume mari: Fanfara Ciocârlia, Moonlight Breakfast, A-C Leonte, JazzyBIT, Antal Gabor Trio. Organizatorii promit că revin cu update-uri curând. Găsiţi detalii pe www.jazzinthepark.ro.

Gărâna Jazz Festival

Acesta este dintre cele mai mari festivaluri de jazz din ţară. Drumul e lung până la Gărâna (din Bucureşti sau din orice capăt al ţării), însă organizatorii propun – ca în fiecare an, un line-up pentru care merită să mergi în Poiana LupuluiEdiţia 2018 Gărâna Jazz Festival se desfăşoară între 12 şi 15 iulie. Organizatorii vor anunţa detalii pe www.garana-jazz.ro.

Electric Castle

Este unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului, un festival care se desfăşoară la Bonţida, pe domeniul castelului Banffy din judeţul Cluj. Electric Castle 2018 va avea loc între 18 şi 22 iulie, iar organizatorii au anunţat deja câteva nume de pe afiş. Îi vom vedea la vară pe Damian Marley, London Grammar şi Wolf Alice, sau Netsky, Valentino Khan, JP Cooper, The Horrors şi Dubioza Kolektiv. Abonamentele pentru ediţia de anul acesta au fost puse în vânzare şi au preţuri cuprinse între 469 şi 999 de lei, cu camping inclus. Ele pot fi cumpărate online, de pe electriccastle.ro.

ARTmania

ARTmania este un festival dedicat în principal culturii rock şi are loc, în fiecare an, în Piaţa Mare din Sibiu. Anul acesta festivalul ajuns la cea de-a 13-a ediţie, se desfăşoară în perioada 27 – 28 iulie. Printre numele deja anunţate se numără Steven Wilson, Leprous, ROME, Zeal & Ardor şi Distorted Harmony. Mai multe nume urmează să fie anunţate pe artmania.ro. Preţul unui abonament este de 190 de lei.

Rockstadt Extreme Fest

Luna august începe cu un alt festival cu tradiţie, care se desfăşoară pe Terenul de Biatlon de la baza Cetăţii Râşnov. Rockstadt Extreme Fest 2018 va avea loc în perioada 2-5 august. Printre trupele ce vor urca pe scena de la Râşnov în 2018 se numără Powerwolf (Germania), Belphegor (Austria), Converge (S.U.A.), Misery Index (S.U.A.), Septicflesh (Grecia), Fleshless (Cehia), Kistvaen (România) şi Gutalax (Cehia). Un abonament pentru cele patru zile costă 230 de lei (până pe 4 februarie), 270 de lei (5 februarie – 1 iulie) şi 300 de lei (din 2 iulie şi pe toată perioada evenimentului). Ele pot fi cumpărate din reţelele MyTicket si Bilete.ro şi de pe site-ul rockstadtextremefest.ro.

Untold

Cel de-al doilea mare festival din zona Clujului are loc anul acesta în perioada 2 – 6 august. Festivalul a ajuns deja la cea de-a patra ediţie şi aşteaptă, ca în fiecare an mii de fani. Organizatorii nu au anunţat deocamdată nici un nume din line-up-ul festivalului, însă vă puteţi cumpăra deja bilete de pe www.untold.com.

Summer Well

Când vorbim despre festivalurile din toiul verii, nu putem să ratăm Summer Well. Ediţia 2018 a festivalului de pe domeniul Stirbey din Buftea va avea loc pe 11 şi 12 august. Printre numele deja confirmate pentru acest an se numără The Kooks, Cigarettes After Sex şi Rationale. Suntem convinşi că line-up-ul se va mări considerabil. Abonamentele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţul de 232 de lei (plus taxe). Găsiţi detalii pe www.summerwell.ro.

AWAKE Festival

Se desfăşoară între 17 şi 19 august, pe Domeniul Teleki, Gorneşti (Mureş). S-au anunţat deja câteva nume de pe afiş, precum şi preţurile biletelor de anul acesta. Vor urca pe scenă Wilkinson LIVE, Milky Chance, The Subways, The Parlotones, Fink, Subcarpati, Mihail, Satra Benz, DJ Shiver, DJ Sauce, Antenna, Detour. Găsiţi bilete (early bid) la preţul de 109 lei şi135 lei (camping inclus), până pe 28 februarie. Detalii pe www.awakefestival.ro.

Concursul Internaţional „George Enescu” 2018

Toamna începe cu muzică clasică, mai exact cu Concursul Internaţional „George Enescu”. Ediţia 2018 a acestui prestigios concurs va avea loc în perioada 1 – 23 septembrie. Înscrierile pentru cea de-a 16 ediţie se vor încheia pe 15 aprilie, iar preselecţia va avea loc în perioada 1 – 15 mai. Mai multe detalii urmează să fie anunţate pe festivalenescu.ro.

Vă vom ţine la curent cu update-uri. Căutaţi #festivaluri 2018 pe life.ro!

 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora