Filme de Oscar în premieră la cinema în luna februarie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Filme de Oscar în premieră la cinema în luna februarie

Patru dintre filmele nominalizate la categoria cel mai bun film la premiile Oscar, vor rula pentru prima dată pe marile ecrane la noi în ţară. Este vorba despre Call Me by Your Name, Phantom Thread, The Post şi The Shape of Water.
Share this article

Luna februarie este una cu foarte multe premiere cinematografice. Patru dintre filmele nominalizate la categoria cel mai bun film la premiile Oscar, vor rula pentru prima dată pe marile ecrane la noi în ţară. Este vorba despre Call Me by Your Name, Phantom Thread, The Post şi The Shape of Water. Alte două premiere mult aşteptate este a treia parte a trilogiei Fifty Shades, Fifty Shades Freed, dar şi filmul românesc Soldaţii. Poveste din Ferentari. Iată când vor apărea fiecare şi ce putem vedea la sfârşit de iarnă în cinematografe:

12 Strong (premiera: 2 februarie 2018)

Chris Hemsworth şi Michael Shannon sunt protagoniştii filmului Cei 12 invincibili, o impresionantă dramă de război, care spune povestea adevărată şi desecretizată de curând a primilor soldaţi americani trimişi în Afganistan după atacul din 11 septembrie 2001, scrie cinemagia.ro

Soldaţii. Poveste din Ferentari (premiera: 2 februarie 2018)

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” spune povestea lui Adi, un antropolog de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să-l ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie, în care Adi îl hrăneşte pe Alberto cu planuri improbabile de ieşire din sărăcie, iar Alberto pe Adi, cu vorbe dulci bine ticluite. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.

The Star (premiera: 2 februarie 2018)

The Star urmăreşte povestea măgarului Bo şi a prietenilor săi, în timp ce devin eroii anonimi ai primului Crăciun. Bo, un măgar mic şi curajos, visează la o viaţă dincolo de munca sa zilnică de la moara din sat. Într-o zi, el îşi găseşte curajul de a se elibera şi în cele din urmă porneşte în aventura viselor sale. În călătoria sa, el face echipă cu Ruth, o oaie drăgălaşă care şi-a pierdut turma şi Dave, un porumbel cu aspiraţii înalte. Împreună cu trei cămile sarcastice şi unele animale excentrice, Bo şi noii lui prieteni urmează „Steaua” şi devin eroii neobişnuiţi în cea mai bună poveste relatată vreodată – primul Crăciun. Plini de entuziasm şi determinare, Bo şi prietenii săi se vor confrunta cu cele mai dificile provocări pentru a-şi îndeplini visul.

&

The Death of Stalin (premiera: 2 februarie 2018)

Peisajul politicii interne a Rusiei Sovietice din anii 1950 se transformă într-o comedie neagră în acest film regizat de Armando Iannucci, câştigător al premiilor Oscar si Emmy. În noaptea zilei de 2 martie 1953, un barbat moare. Un accident vascular cerebral i-a cuprins tot corpul. Se sperie. Este pe cale să îşi dea ultima suflare şi dacă îţi joci cărţile corect atunci acest job poate fi al tău. Acest om este Joseph Stalin – dictator, călău, precum şi Secretarul General al URSS. Moartea lui Stalin este o parodie despre cele două zile de dinaintea funeraliilor “Părintelui Naţiunii”. Zilele care pun în lumină atmosfera sarcastică a nebuniei, depravării şi inumanităţii regimului totalitar. Zilele în care bărbaţii din jurul lui Stalin se vor lupta pentru a-i prelua puterea. Toate acestea bazate pe evenimente adevărate.

All the Money in the World (premiera: 2 februarie 2018)

Pentru a-şi recupera fiul, Gail are o singură soluţie la dispoziţie: să-l convingă pe bunicul miliardar (Christopher Plummer) să plătească răscumpărarea. Atunci când Getty senior refuză, Gail încearcă din răsputeri să-l convingă, pe măsură ce infractorii care i-au răpit fiul devin din ce în ce mai brutali şi imprevizibili. În timp ce viaţa fiului său este ameninţată, Gail se aliază în mod surprinzător cu Fletcher Chase (Mark Wahlberg), omul de încredere al bătrânului Getty. O cursă pe viaţă şi pe moarte „Pentru toţi banii din lume” demonstrează că în viaţă contează fiecare alegere, iar atunci când lupta se dă între iubire şi bani, există o singură opţiune cu adevărat valoroasă.

Proud Mary (premiera: 2 februarie 2018)

Proud Mary urmăreşte povestea unei asasine plătite a cărei viaţă este dată peste cap după ce o misiune se sfârşeşte prost şi ajunge să-şi intersecteze destinul cu un tânăr băiat care trezeşte în ea instinctul matern latent. Mary este o femeie puternică care lucrează pentru o familie de crimă organizată din Boston, şi a cărei viaţă se învârte în jurul misiunilor periculoase pentru care îşi pregăteşte armele cu atâta grijă. Atunci când este angajată să ucidă un traficant de droguri, Mary descoperă mai târziu că a lăsat un copil orfan, iar viaţa ei suferă o schimbare radicală. Un an mai târziu, ea îl salvează pe băiat dintr-o viaţă periculoasă a străzii, dar este incapabilă să-i ofere copilului sau ei însăşi un nou început.

Call Me by Your Name (premiera: 9 februarie 2018)

Elio, un adolescent din anii ’80, plănuieşte să-şi petreacă vara, ca de obicei, în vila superbă a părinţilor săi, din nordul Italiei. Însă vizita celui mai nou asistent cercetător din echipa de arheologi a tatălui său îi provoacă sentimente neaşteptate. FiCall me by your name are toate şansele să câştige trofeul pentru cel mai bun film al anului la Oscar.

Fifty Shades Freed (premiera: 9 februarie 2018)

Inceputul filmului prezinta nunta lui Christian si Anastasia si fericirea fara margini a celor doi care simt ca viata lor abia incepe si ca nimeni si nimic nu le poate rupe aceasta legatura bazata pe iubire neconditionata. Insa, indata ce cei doi se intorc din luna de miere si dau piept cu realitatea vietii de zi cu zi, realizeaza ca trebuie sa depuna eforturi uriase pentru a mentine iubirea vie si puternica in casnicie.

Winchester (premiera: 16 februarie 2018)

Inspirat din evenimente adevărate, filmul urmăreşte povestea lui Sarah Winchester, o femeie care după moartea bruscă a soţului şi copilului ei, devine convinsă că este blestemată şi începe să construiască Casa Winchester Mystery din San Jose, California, după consilierea cu un medium. Construită într-o continuă manie de douăzeci şi patru de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, timp de zeci de ani, casa are şapte etaje înălţime şi conţine sute de încăperi. Pentru cei din afară, arată ca un monument monstruos pentru nebunia unei femei tulburate. Dar Sarah nu construieşte pentru ea însăşi, pentru nepoata ei sau pentru strălucitul Doctor Eric Price pe care l-a invitat la casă. Ea construieşte o închisoare, un azil pentru sute de fantome răzbunătoare, iar cele mai înspăimântătoare dintre ele au o veche problemă cu Winchesterii.

Black Panther (premiera: 16 februarie 2018)

Primul supererou de culoare din lumea benzilor desenate, Black Panther va face trecerea pe marele ecran în 2018. Pe numele său T’Challa, supereroul s-a născut în Wakanda, o ţară africană ascunsă lumii întregi pentru ca marile corporaţii să nu-i exploateze vibraniumul, un preţios metal descoperit într-un meteorit. Moştenitor al tronului, T’Challa va trebui să plece din Wakanda când tatăl său este ucis. Tânărul îşi va folosi inteligenţa, agilitatea şi viteza ieşite din comun pentru a deveni unul dintre cei mai luminoşi supereroi Marvel din toate timpurile, visând în acelaşi timp încontinuu la o reîntoarcere în ţara de baştină.

Early Man (premiera: 16 februarie 2018)

Plasat la începuturile civilizaţiei, când creaturi preistorice şi mamuţi lânoşi stăpâneau Pământul, Early Man spune povestea lui Dug şi a tovarăşului lui, Hognob, care se ridică în fruntea tribului lor împotriva lordului Nooth pentru a-şi salva căminul.

Phantom Thread (premiera: 16 februarie 2018)

Stabilit în strălucirea Londrei postbelice din anii 1950, un producător de îmbrăcăminte este delegat să creeze haine pentru membrii înaltei societăţi şi ai familiei regale. Renumitul croitor Reynolds Woodcock şi sora sa, Cyril, se află în centrul modei britanice, îmbrăcând regalitatea, starurile de cinema, cu stilul distinct al Casei lui Woodcock. Femeile vin şi trec prin viaţa lui Woodcock, asigurându-i burlacului convins inspiraţie şi companie, până când acesta întâlneşte o femeie tânără, determinată, Alma, care devine curând un element central al vieţii sale, ca muză şi iubită. Cândva controlată şi planificată, acum el îşi găseşte viaţa sa meticuloasă de croitor distrusă de iubire. Phantom Thread (2017) prezintă un portret iluminat atât al unui artist într-o călătorie creativă, cât şi al unei femei care îi păstrează lumea alertă.

The Shape of Water (premiera: 23 februarie 2018)

Într-un laborator guvernamental ascuns, de înaltă securitate, singuratica Elisa este prinsă într-o viaţă a tăcerii şi izolării. Elisa este o angajată mută care se ocupă de curăţarea unei structuri guvernamentale ce ascunde laboratoarele secrete. Curând, viaţa tinerei Elisa se schimbă pentru totdeauna atunci când ea şi colega ei Zelda descoperă un experiment catalogat ca fiind secret.

Într-un rezervor de apă, trăieşte o fiinţă misterioasă, unică: o anomalie naturală, un bărbat amfibie, care trăieşte închis şi este victima mai multor experimente. Treptat, Elisa începe să simtă simpatie pentru această fiinţă stranie, iar între cei doi se stabileşte o legătură puternică.

Dincolo de cuvinte, ea simte că el este singurul care o vede aşa cum este ea, şi se hotăreşte să-l elibereze. Dar, lumea reală nu este un loc sigur pentru un om cu aceste caracteristici. Oare care va fi deznodământul?

The Post (premiera: 23 februarie 2018)

Steven Spielberg revine pe marile ecrane alături de Meryl Streep şi Tom Hanks cu „The Post: Secretele Pentagonului”, un film care aduce în prim plan subiectul controversat al unuia dintre cele mai mari scandaluri care au vizat vreodată Pentagonul.

În rol principal îl regăsim pe Tom Hanks, care îl interpretează pe editorul Ben Bradley, cel care alături de Katharine Graham (Meryl Streep), prima femeie editor al unui ziar american important, se aruncă într-o cursă contra-timp împotriva publicaţiei The New York Times. Miza este deconspirarea unei mari muşamalizari guvernamentale, care implică informaţii referitoare la trei decenii de activitate a patru preşedinţi de stat.

Pentru a reuşi, Ben Bradley şi Katharine Graham trebuie să-si depăşească propriile neînţelegeri, în timp ce carierele lor sunt pe cale să fie distruse, iar libertatea lor este mai fragilă ca oricând.

După ce cotidianul Washington Post a decis să publice în 1971 o serie de documente clasificate, secretele guvernamentale aflate au aruncat în aer scena politica din SUA. Află întreaga poveste din 23 februarie, în cinematografele din toată ţara în explozivul „The Post”, un film distribuit de Vertical Entertainment.

Un beau soleil intérieur (premiera: 23 februarie 2018)

Every Day (premiera: 23 februarie 2018)

Bazat pe aclamatul roman „Every Day”, un bestseller New York Times scris de David Levithan, filmul cu acelaşi nume spune povestea lui Rhiannon, o adolescentă de 16 ani care se îndrăgosteşte de o entitate misterioasă, pe nume „A”, care ocupă involuntar, dar inevitabil, în fiecare zi, corpul unui alt adolescent. Simţind că între ei se stabileşte o legătură incredibil de puternică, Rhiannon şi A se străduiesc să se regăsească în fiecare zi, fără să ştie ce sau pe cine va aduce ziua următoare. Cu cât cei doi se îndrăgostesc mai tare unul de celălalt, cu atât mai mult consecinţele acestei iubiri în care la fiecare 24 de ore partenerul este altcineva (şi totuşi acelaşi), apasă mai tare asupra lor, obligându-i pe Rhiannon şi A să ia cea mai grea decizie din viaţa lor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora