Florin Leca, veterinarul care operează inimile și bolile grave ale câinilor - LIFE.ro
Mergi la conținut
Campanie susținută de

Florin Leca este medicul veterinar care conduce o clinică de intervenții de specialitate în cardiologia pentru pacienții patrupezi.

Unii îi spun antreprenor, alții îi vorbesc ca omului care le-a salvat cel mai apropiat prieten.

Pentru colegii lui, Florin Leca este specialistul care s-a zbătut pentru existența unei reviste de cardiologie veterinară, iar nume notorii ale acestei specialități, care și-au pus numele pe manuale și cărți de bune practici din străinătate, au ajuns să vorbească despre ce se întâmplă în România în congrese internaționale.

Ani de eforturi și devotament ale doctorului de inimi Florin Leca se traduc în câteva cuvinte: dragoste pentru animale. Descoperă-i povestea incredibilă:

De ce ați decis să deveniți medic, iar dintre toate ramurile posibile ale acestei științe, ați mers chiar pe medicina veterinară?

Florin Leca: Aș răspunde simplu: iubesc mai mult animalele, ca să nu spun că iubesc mai puțin oamenii. (râde)

Adevărul este că actul medical implică niște decizii și o comunicare care privesc direct soarta pacientului. Eu, cu medicina veterinară cred că mă împac foarte bine; comunicarea cu animalele este mult mai bună decât cea cu oamenii. Poate că sunt prea subiectiv să pot face abstracție de persoana pe care trebuie să o tratez.

Animalele, spre deosebire de oameni, par că ne iubesc necondiționat. De ce se spune că noi suferim mai mult când pierdem un animal decât atunci când pierdem o persoană apropiată. De ce?

Câinele, pisica nu te-au supărat, cum te-au supărat oamenii din viața ta.

Florin Leca, doctorul de inimi al patrupezilor, dedicat prietenilor lui, animalele

Care este primul animal de companie pe care l-ați avut?

Dacă luăm în calcul și vacanțele la bunici, trebuie să spun că am crescut cu mioritici. Bunicii paterni erau din zonă de Subcarpați, pe dealurile Buzăului. Acolo, evident, erau mistreți, urși, toată suflarea în trecere printre casele răsfirate la kilometri distanță una de alta.

Oamenii percepeau altfel conviețuirea alături de animale. Acolo, oamenii depindeau de văcuță, de câine și așa mai departe. Iar eu am copilărit cu astfel de îndemnuri de la bunicul: „Du-i castronul cu lapte câinelui și pune-i și niște bucăți de mămăligă acolo!” Nu ce se întâmplă acum, „Hai să îi aruncăm niște oase sau niște pâine câinelui!”

Eu nu l-am văzut niciodată pe bunicul să lovească animalele din curte, dimpotrivă, toți depindeam unii de ceilalți: vaca depindea de bunicul, care se trezea cu noaptea-n cap și o ducea la păscut, noi depindeam de laptele de la văcuță și bunicul depindea de toate animalele din fermă.

Florin Leca: „Dacă peștii nu se pun, aș povesti despre dobermanul meu, Karma, o fetiță excepțională, în perioada în care mersul cu câinele în lesă pe stradă era ceva cel puțin ceva excentric”

Vorbim despre anii 1993-1994, când noi nu știam încă ce înseamnă animal de companie.

Amintiți-vă cum găteam, cum făceam crutoane pentru câini, cum le dădeam făină proteică de oase. Evident că făceai un singur vaccin, antirabic animalului și erai fericit toată viața că l-ai vaccinat.

Cum a fost când ați pierdut-o pe Karma?

Florin Leca: Putem să trecem peste acest subiect, vă rog? A fost o dramă pentru mine când a trebuit să vin la București și nu aveam ce să fac cu câinele. Mi-aduc aminte că m-am certat cu părinții, Dumnezeu să-i ierte pe-amândoi…

Eram dispus să fug de-acasă numai să nu dau câinele; iată apropierea aceasta inconștientă (pentru că nu mă gândeam atunci că am să devin medic), îți marchează evoluția ulterioară.

Florin Leca, doctorul de inimi al patrupezilor

Acum, ca medic, pot să spun că nu ai cum să nu te atașezi de pacient. Din start pleci cu acceptarea faptului că tu, ca medic, nu mai ai impusă acea distanță ca în medicina umană.

Din start, ca medic veterinar ai o empatie, care îți este permisă. Iar asta îți dă energia să stai 16 ore să citești pentru un caz. Aici cred că medicul veterinar și pediatrul au același tip de experiență.

Unde ați făcut liceul?

Florin Leca: Am făcut Liceul M. Eminescu, din Buzău. La vremea aceea existau trei licee excepționale în oraș: Eminescu, Hașdeu și poate și Pedagogicul. Liceul Eminescu era unul mai degrabă cu profil uman și nu aș vrea să zic că l-am ales fiindcă era unul preponderent de fete. (râde)

Buzăul, în vremea aceea, era un mic orășel cosmopolit, ca un cartier din București, foarte aproape de capitală. Dar, când ești tânăr, îți dorești să pleci din rutina unui orășel cosmopolit, fie el și de provincie. Fiindcă îți dorești altceva. În momentul în care am ajuns la București recunosc că m-am integrat și am decis să rămân.

Când ați plecat din oraș erați decis că veți merge spre medicină veterinară?

Florin Leca: Da, dar nu la modul la care practic acum.

E foarte greu, la 19 ani, dacă nu ai în spate, cum avem acum, informație, ghidaj, o anume pregătire a părinților să știi foarte bine care-ți sunt opțiunile. Eu am doi copii și deja discut cu ei ce vor să facă la maturitate. Acum 25 de ani evident că nu exista acest gen de informații sau concepte de parenting.

Florin Leca: „Nu se gândea nimeni în vremea aceea că vom face medicină veterinară în termenii de chirurgie, cardiologie intervențională sau cardiografii. Atunci era o gândire mult mai rudimentară.”

La ce puteau să se gândească atunci părinții? Să-ți asigure un viitor. Evident că nu se gândeau la performanțe medicale, iar tot ce puteau face era să te îndemne să muncești, să fii cinstit și corect.

Ce profesii aveau ei?

Florin Leca: Ai mei erau oameni simpli, muncitori, care veneau dintr-o familie cinstită. Bunicul a fost dascăl și am avut o copilărie excepțională cu ei. Bunica făcuse prin anii aceia, anii 50, un fel de școală profesională, adică un soi de facultate de acum. Erau niște oameni excepționali care m-au crescut într-un spirit creștin, dar nevârât cu forța pe gât.

Iar din partea tatei, bunicul era cantonier, adică păzea pădurea, ceea ce însemna un stil de viață diametral opus celui cu care eram eu obișnuit la Buzău. Acolo depindeai de natură, erai într-o armonie firească cu ea. E greu de explicat în cuvinte cum era țăranul român la munte, liber și independent.

V-a ajutat în vreun fel acest stil liber la care ați fost expus?
 Florin Leca: Fără îndoială, fiindcă am avut contact cu două tipuri de civilizație. Pe de o parte, aceea câmpenească, cu care suntem noi obișnuiți, religioasă, iar pe de altă parte cea a munteanului. În esență, localitatea de unde vin bunicii mei de la munte a fost fondată de ciobanii făgărășeni care au plecat în pribegie, în timpul ocupației habsburgice și au ajuns în Subcarpații de curbură, în Buzău, unde au format această comunitate, care se numește Câmpulungeac.

Florin Leca, doctorul de inimi al patrupezilor

Acolo vezi sorgintea și esența ardeleanului în cea mai frumoasă formă, a omului care a spus: „îmi iau traista în spinare și plec în pribegie pentru a fi liber!”.

Ce ați găsit în București, când ați ajuns la facultate?

Florin Leca: Am găsit un oraș bulversat, care se străduia să treacă de la comunism la democrație. Anii aceia au fost tulburi pentru toată lumea. Am găsit un București mizer, cu excese de toate felurile.

Întâi am făcut colegiul și am continuat cu facultatea. După ce am terminat colegiul am realizat că nu aveam foarte multe opțiuni. Nu existau cabinetele veterinare cum sunt acum, iar opțiunea animale de companie era ceva fantastic, un moft. Reperele erau mai degrabă legate de ferme și animale domestice: calul, vaca, porcul, oaia.

Îmi aduc aminte că cineva mi-a spus la un moment dat: „nu vrei să vezi cum arată un cabinet veterinar?” M-am dus, așa, mai degrabă de curiozitate. Făcusem practică la un cabinet veterinar din Buzău, iar acolo totul se rezuma la câteva injecții și un pansament, act medical care nu are cum să te fascineze.

Acolo lucra un bun prieten, Dumnezeu să-l ierte!, că a murit de tânăr, un medic excepțional, Cătălin Mihăilescu, care, imediat ce am intrat în cabinet, mi-a întins o țestoasă de Florida, o chestie mică, cât o caisă și o seringă de insulină, care avea un antibiotic în ea. Și-mi spune: „fă-i și tu, te rog, injecția asta!” Am crezut că e o glumă. Am crezut că nu înțeleg bine. El, foarte serios, completează: „fă-i injecția repede! Intramuscular, aici în picioruș, la spate. Hai că se poate!”

Toată lumea se uita la mine și am simțit că asta se aștepta de la mine, să fac ceva.

Habar nu aveam în vremea aceea că la țestoasa de Florida trebuie să ai mare grijă la picior, în zona filamentului sciatic, un ac introdus greșit poate provoca un șoc fatal. Or, eu aveam naivitatea omului care a intrat în muncă cu niște cunoștințe acumulate în școală, dar care nu știa mai nimic despre animalele exotice.

Am luat broscuța, am dat-o cu carapacea-n sus, am prins piciorușul, am făcut injecția și am dat-o mai departe. Acum, dacă m-ai pune, aș face treaba asta cu un stres istovitor. Acum, după ce știu toate riscurile și eventuale efecte secundare, mă gândesc de două ori la așa ceva.

Vezi ce înseamnă șansa de a întâlni oameni care îți marchează toată evoluția? Dacă medicul mi-ar fi zis: „faci injecția, dar vezi că este foarte complicat….” probabil că aș fi trecut la următorul pacient, fără să mă ating de micuța țestoasă.

Cred că am mai rămas vreo două săptămâni în cabinetul respectiv, să văd și eu ce se mai întâmplă.

Am început să învăț, să citesc, să mă documentez, pe scurt, să mă las cucerit de actul medical. Fiindcă, într-adevăr, acolo se întâmpla un act medical așa cum ți-l imaginezi.

Florin Leca: „Vedeai boala, pacientul, găseai o rezolvare și evoluția ulterioară. Nu mai erau doar niște cunoștințe teoretice pe care le învățai în școală și te tot gândeai dacă era ceva ce ți-ar plăcea sau nu să aplici.”

Vorbim despre epoca în care se dădea cu otravă de șobolani în gogoșele, o nebunie a acelui București tulbure. Câinii erau otrăviți de primării, de proprietari, de oameni care nu voiau animale de companie sau cei care urau maidanezii.

Iar când vezi un câine cu hemoragie internă, cu echimoze, cu o manifestare clinică dramatică, dar mai vezi pe cineva că face un tratament, pune o perfuzie, adaugă și o vitamina K și la sfârșit, după două săptămâni, vezi pacientul că pleacă pe picioare, toată munca și efortul de a dormi la căpătâiul câinelui, de a-l îngriji zi și noapte merită.

Desigur, noi avem probleme cu definirea „animalului de companie” și vedem ce se întâmplă acum cu cruzimea față de animale chiar și acum, în 2021.

În fine, țin minte că a venit un câine otrăvit, iar la noi în cabinet era o atmosferă de spital de campanie: vânzoleală, sânge, vomă, perfuzii, agitație. Nimeni însă nu avea timp să-i pună o perfuzie, și nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că erau atât de multe cazuri încât nu știau cum să se mai împartă între ei. Eu, pentru că studiasem, mă documentasem mi-am făcut curaj. Am luat perfuzorul, am luat targa cu câinele și am intrat într-un cabinet. M-am concentrat, am pus acul, am pus branula și Dumnezeu a vrut ca totul să iasă bine. (râde) Eu, foarte mândru de mine, am rămas să păzesc câinele. Și intră un medic, asistent, ce o fi fost, mă vede și mă-ntreabă, desigur, ce fac acolo. Eu, plin de mine, am răspuns: „l-am pus la perfuzie!”, iar acel moment a fost, pentru mine, maximum actului medical și eram atât de mândru de mine de parcă aș fi operat pe creier. (râde)

Florin Leca, doctorul de inimi al patrupezilor, împreună cu echipa clinicii veterinare pe care o conduce

Acela a fost momentul în care am știut că-mi place și că, da, s-ar putea să mă descurc ca medic veterinar.

De unde și până unde chirurgie cardiovasculară la animăluțe?

Florin Leca: Pentru a ajunge la cardiologie intervențională trebuie să treci prin toată cardiologia. Chirurgia nu este decât o componentă a terapiei bolilor cardiace.

Cardiologia intervențională este la început la noi dar fără îndoială urmează să o dezvoltăm, mai ales că în ultimii ani de zile a ajuns ușor dar sigur să devină o normalitate și am ajuns să efectuăm proceduri similare cu tot ce se întâmplă în lumea obișnuită.

Sigur am lucrat, am făcut medicină generală, am lucrat și în ture de noapte și urgențe;  am făcut tot ce se putea face în medicina veterinară.

De ce vorbim la trecut?

Florin Leca: Pentru că acum mai pot aloca timp doar pentru afecțiuni cardiologice.

Discutam la început despre provocări, despre mândria românului, a mocanului, a moldoveanului din partea mamei. Ți se întâmplă să vină în cabinet pacientul cu proprietarul și să spună: „nu vă supărați, poate fi ceva de la inimă?”

Iar tu ești în situația de a nu putea spune cu certitudine pentru că nu ai aparatura necesară, nu ai cabinetul dotat așa încât să poți face o astfel de investigație.

Explici că e foarte complicat, că e scump, că nu există aparatură, apoi vezi că pierzi un pacient, apoi altul și tot așa, dar în sinea ta nu poți trece ușor peste asta. Și te întrebi: „de ce nu pot avea eu investigațiile din care să pot spune cu certitudine dacă acolo a fost sau nu o problemă cardiacă?”. Sigur că afli repede răspunsurile: nu ai aparatură, finanțe, logistică, mentori, cineva să te învețe sau să te îndrume. Iar asta te duce la frustrare, la revolta că nu mai poți spune nu.

Pare incredibil că în această Românie, care are încă probleme de cruzime față de animale, oamenii cred că este absolut necesară o clinică de cardiologie a animalelor. Cum a fost drumul de antreprenor?

Florin Leca: Nu am ajuns în acest punct peste noapte. Nu uitați că au trecut 15 ani și nu am fost singur; am o serie de colegi și aici, și în țară care au pus umărul și am dezvoltat împreună acest domeniu. Nu mă văd ca miezul sau chintesența cardiologiei.

Dar după 15 ani și o muncă de promovare, de frustrări, de reușite, de nopți nedormite, iată că am ajuns acum la operații de rutină în dirofilaria. Ceva ce acum 7 ani, când am început noi să realizăm astfel de intervenții, era de neimaginat și stârnea drame de genul: „de ce nu se face și la noi în țară așa ceva?!” Nu mai suntem acolo, dar drumul a fost unul foarte aspru.

Florin Leca, doctorul de inimi al patrupezilor, în timpul unei investigații ecografice

Nu vom putea niciodată să îi salvăm pe toți pacienții care ajung la noi, dar șansele sunt de 60% supraviețuire, identice cu cele din literatura de specialitate. Sunt foarte mândru că am reușit să facem și noi treaba asta în România și am avut marea onoare să fiu propus ca speaker la Trienala de la Hartron Society, din SUA, despre care nu știm acum dacă va avea loc, pentru munca de aproape 10 ani zile de studiu și aplicare a chirurgiei în ceea ce se numește Sindromul Caval la câine.

Citește și: Cum se naște un business social din dorința de a-i ajuta pe cei care suferă de frica de zbor. Și povestea piloților voluntari care le dăruiesc oamenilor cele mai tari experiențe – LIFE.ro

Nu mai suntem în tipul de medicină boemă, unde totul gravita în jurul unui medic erou care practica o meserie după concepte hipocratice. Suntem într-o serie de practici care necesită braț robotic, tehnologie ultra-sonografică, fluoroscopică, computer tomograf.

Florin Leca: „Medicul acela boem nu mai poate face față în această lume ultra-tehnologizată”

Cel mai mare eroism acum cred că este acesta: să reușești, educat în spiritul unei profesii liberale, medicale, științifice, să te adaptezi la a lucra în fiecare zi cu aparatură ultrasofisticată, despre care tot ce știi este că se conectează la o priză și se pornește ca un computer.

Medicina veterinară a progresat enorm față de cea umană pentru că aici medicii veterinari și-au dorit performanță, mai mult decât orice. Cu siguranță există și antreprenori în acest domeniu, dar vă dau scris că majoritatea medicilor veterinari care au practicat meseria în ultimii 20 de ani nu au avut nicio legătură cu antreprenoriatul.

Toată lumea a avut un orgoliu imens și a muncit pe brânci, făcând abstracție de ce se întâmpla în jur, în societatea noastră, când companii de stat se închideau, erau privatizate sau distruse, am dezvoltat o țară de consumatori, medicina veterinară nu a avut nicio legătură cu asta. Și-a pus ochelarii de cal și și-a văzut de treabă. Citeai în tratat că ai nevoie de ceva, asta făceai. Sunai un prieten, un coleg, un medic din uman, pe cineva din străinătate până rezolvai.


La CEC Bank, susținem antreprenorii care pun pasiune în afacerea lor.  O poveste de succes poate deveni o sursă de inspirație pentru toți. Ca bancă a românilor, susținem economia și producătorii locali, cu soluții de finanțare adaptate. Detalii aici.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora