fbpx

Căutare

Share this article
Campanie susținută de

Conform unui studiu realizat de Sebastian Radu, președintele Asociației Iubim Aviația, pentru lucrarea sa de disertație, 1 din 4 români suferă de frică de zbor. Mai exact, un zbor cu avionul poate fi un adevărat calvar, asta dacă nu decide să nu mai zboare niciodată.

Cu aceste date în buzunar, Sebastian, mare pasionat de aviație și în curând pilot sportiv, împreună cu o mână de oameni dedicați, au pus bazele asociației de care vorbeam mai sus. La un moment dat și-au dat seama că aceasta nu va fi o asociație ce ar putea trăi din donațiile oamenilor și companiilor, Mihai spunând că nu s-ar fi văzut niciodată făcând prezentări și bătând pe la uși în căutare de bugete. Așa că a pus bazele unui business social. A scos la vânzare cele mai tari experiențe pe care le poți trăi: zboruri cu avioane ușoare și ultra ușoare, de agrement, pentru cei plini de adrenalină, sau pentru cei care chiar vor să înțeleagă ce înseamnă să fii „în aer”. Antreprenori din pasiune am mai văzut, dar parcă nu am întâlnit niciodată o mână de oameni atât de dedicați crezului și plăcerii lor. Nu au țintit niciodată profitul, au vrut numai să se poată susține financiar pentru a oferi oamenilor șansa să se obișnuiască cu avioanele și să depășească frica de zbor. Motiv pentru care nici nu s-a pus problema de o companie cu o cifră de afaceri extraordinară. Sebastian Radu și ceilalți membri ai asociației organizează cursuri și seminarii pentru cei cu frică de zbor și merg prin școli și grădinițe pentru a aduce aviația mai aproape de sufletul copiilor.

Când nu fac asta, adică în cea mai mare parte a timpului lor, sunt oameni cu full time job, din care își plătesc facturile și mai cotizează puțin la asociație, atunci când este nevoie.

I-am întâlnit într-o zi de sâmbătă, prima de după o iarnă lungă, în care veniseră toți la aerodromul de la Șirna să repornească motoarele și să învârtă elicele.

M-am simțit ca acasă, ca între prieteni, iar la final am primit o diplomă de curaj. Dar nu înainte de a povesti cu Sebastian Radu, dar și cu unul dintre piloții voluntari din asociație, Gabi Panait.

Descoperă povestea piloților voluntari care le dăruiesc oamenilor cele mai tari experiențe

Sebastian Radu, președinte și membru fondator al Asociației Iubim Aviația

Sebastian, ce avem noi aici? 😀

Aici avem adunați o mică parte din membrii Asociației Iubim Aviația, oameni pasionați de zbor, care în timpul liber, sau când reușesc să se învoiască de la job-uri caută să împărtășească și altora farmecul aviației, să-i ajute să treacă peste frica de zbor, sau să le ofere copiilor o intrare în acest domeniu, să-i facă să le placă, să înțeleagă câtuși de puțin ce presupune aviația și să-i motiveze să învețe mai bine dacă vor să ajungă și ei într-o zi la manșă.

De ce această asociație? Cui i-a venit ideea asta?

Mie mi-a venit ideea, după care am cooptat-o și pe prietena mea și pe restul membrilor. Totul a pornit din dorința de a-i ajuta pe oameni să-și înfrângă frica de zbor. Astfel că primele întâlniri cu pasagerii cu frică de zbor le-am făcut până să existe asociația, din buget propriu, alături de câțiva parteneri și am reușit să le arăt oamenilor culisele și partea nevăzută a aviației: de la cum se pregătesc piloții pentru a ajunge la manșă, la cum sunt întreținute avioanele pentru că o parte din frica de zbor a pasagerilor o constituie neîncrederea în întreținerea lor.

Dar tu te-ai trezit așa într-o dimineață și ți-ai dat seama că sunt oameni cărora le e frică de zbor și tu ai putea să-i ajuți?

Cam așa ceva 😀. Știam de mult. Activând în domeniu ca pasionat, am întâlnit de-a lungul timpului foarte mulți oameni pentru care turbulențele înseamnă goluri de aer, pentru care aviația este ceva necunoscut și foarte mulți care aveau temeri cauzate de mai mulți factori. Odată cu lucrarea de disertație, pentru că mi-am dorit să fac ceva în sprijinul domeniului și al oamenilor, ceva care să aibă însemnătate, nu doar o lucrare care să rămână în raft prăfuită, m-am hotărât să testez terenul și să văd câți aviofobi sunt și cum îi putem ajuta. Așa a apărut primul seminar la care au venit 80 de persoane, câteva luni mai târziu am mai organizat unul și au venit încă pe atâta și așa au trecut anii din 2017 până în 2019, când am pus bazele asociației pentru a duce la nivelul următor activitatea noastră, deoarece era nevoie de mai mult.

Sebastian Radu. Foto. Raduly Laszlo

Ce facultate ai terminat de ai făcut o astfel de lucrare de disertație?

Am terminat Management Aeronautic la Politehnica București, Facultatea de aeronave.

Citește și: Viața la țară: au lăsat agitația de la oraș pentru ca cei mici să crească într-un mediu sănătos, în natură, înconjurați de bunici și de animale. Cum s-a născut Casa de sub Munte cu lucruri adunate de la bunici

Ai vorbit despre pasiunea ta pentru aviație. De unde vine ea?

Cândva, înainte să încep clasa a XII-a, în vacanța de vară, am ajuns pe Aerodromul Clinceni cu bicicleta. Deși locuiesc în Bragadiru, spre rușinea mea, nu mai mersesem niciodată până acolo. Foarte curios din fire, am intrat în vorbă cu un pilot de moto-deltaplan care mi-a răspuns la întrebări cu foarte multă răbdare și m-a invitat la un zbor. Până la momentul respectiv nu mai zburasem cu absolut nimic, nici măcar cu un avion de pasageri. Pot să spun că decolarea m-a speriat puțin, după care am lăsat curiozitatea să mă învăluie și așa se face că weekend-ul următor eram iarăși pe Aerodrom și iarăși îl băteam la cap pe același pilot și îl mai băteam la cap despre aviație.

De-a lungul timpului am încercat să urmez cursuri pentru a deveni pilot, bineînțeles sportiv pentru că niciodată nu mi-am dorit să fiu pilot de linie sau altceva. Pur și simplu din pasiune, din liniștea pe care o găseam sus, la câteva sute de metri. Am încercat să urmez cursuri de planorism la Aeroclubul României, la momentul respectiv vizita medicală nu o puteam obține pentru că am o ușoară problemă oftalmologică, însă acum doi ani legislația s-a schimbat și am putut trece vizita medicală. În prezent urmez cursuri de planorism și în paralel încercăm să dezvoltăm cât mai mult activitatea asociației pe care am înființat-o.

Ce voiai să te faci când erai mic?

Ce n-am vrut? La trei ani voiam să mă fac inventator, la cinci ani voiam să mă fac preot, pe la 7 ani… nu-mi mai aduc aminte. Am schimbat multe domenii, dar aviația nu a fost niciodată pe listă. Însă, prin aviație, căutând să promovez aviația, scriind bloguri cu și despre aviație, mi-am dezvoltat anumite abilități și în prezent lucrez în marketing și comunicare. Iar în acest job am ajuns prin prisma aviației.

Deci tu îți câștigi traiul din marketing și comunicare…

Da. Asociația putem să spunem că este o extensie a activității mele de zi cu zi în folosul oamenilor. Îmi promovez pasiunea pentru a-i face și pe alții să descopere farmecul aviației.

Doar că aici avem și un business social. Hai să vorbim puțin despre asta.

La momentul în care am făcut asociația, din start am știut că nu-mi doresc să fie o asociației care să primească donații în mod direct, așa cum sunt alte asociații care trăiesc din cei 2%. Am considerat că există cauze mult mai importante care merită susținerea oamenilor și am așteptat să vină acea idee prin care să reușim să susținem și să dezvoltăm activitățile noastre fără donații, să fim oarecum independenți. Nu a durat mult până să vină această idee.

Din dorința de a completa seminariile pentru frică de zbor, faptul că oamenii aveau nevoie să vadă practic ce se întâmplă în cabină, nu doar poze și povești, am creat un mecanism prin care, cu aeronave închiriate, le oferim oamenilor posibilitatea să experimenteze un zbor. Cu un avion de școală se execută zboruri introductive și cei care le încearcă au și posibilitatea de a intra ca membri în asociație. Așa ne-am extins activitățile printr-unul dintre colegii noștri care se ocupa și se ocupă și acum de monumentul de la Balotești, de care nu avea nimeni grijă. Noi l-am cunoscut la zbor și acum îl susținem și noi în această acțiune.

Oamenii cu frică de zbor la cursurile organizate de Asociația Iubim Aviația

Dar voi puteați să faceți un business profitabil din asta. De ce ați ales varianta de business social?

Este business social pentru că, în primul rând toți avem job-uri și atunci când construiești un business apar și anumite presiuni și nu văd să mai pui la fel de multă pasiune în ceea ce faci. Considerăm că principala noastră misiune și principala noastră răsplată este să-i ajutăm pe oameni să descopere farmecul zborului.

În momentul în care cineva ne scrie a avut curajul să stea la geam pentru prima oară într-un avion de pasageri și să facă poze, sau a reușit să ajungă în vacanța pe care și-o dorea pentru că i-a fost mai ușor să zboare – frica de zbor nu dispare, dar o ameliorezi – primim cea mai mare răsplată.

Sunt atâția fricoși în țara asta?

Foarte mulți. Pentru că totul pleacă în primul rând din neinformare și în al doilea rând din cauza schimbărilor climatice. Mulți oameni se tem de turbulențe și le asociază cu golurile de aer. Noi le spunem că nu există așa ceva pentru că aerul nu dispare de sub avion, la fel cum nici marea nu dispare de sub un vapor care se mișcă pe valuri. Datorită schimbărilor climatice, zborurile cu turbulențe sunt din ce în ce mai frecvente. Toate aceste lucruri, plus dezvoltarea aviației comerciale până înainte de pandemie, au dus la înmulțirea oamenilor cu frică de zbor.

Sebastian Radu. Foto. Raduly Laszlo

Dacă tot mi-ai dat aceste explicații tehnice, aș vrea să te întreb despre proiectele pe care le dezvoltați pentru copii…

Odată cu primele seminarii pentru oamenii cu frică de zbor am avut plăcuta surpriză să primim mesaje de la tineri de liceu care își doreau să participe la cursurile noastre chiar dacă nu aveau frică de zbor, ci pentru că puteau sta față în față cu piloții, puteau vizita hangare de mentenanță și puteau afla foarte multe lucruri despre domeniul aeronautic. Erau tineri pasionați care conștientizau că și-ar dori să facă asta. Atunci am organizat lucrurile astfel încât în sală, la evenimente să poată participa și un număr de pasionați, însă, în momentul în care am dezvoltat asociația ne-am dus noi către ei. Am ținut prezentări la câteva școli unde, le-am explicat copiilor ce au de făcut pentru a deveni pilot militar, pilot comercial sau pilot sportiv, însă, odată cu pandemia și cu faptul că școlile s-au mutat în online, i-am adus pe ei la noi, prin live-uri și ei au putut intra într-un helicopter de salvare, au putut să-i pună întrebări pilotului, au văzut avioane de acrobație, au văzut planoare… Desigur, nu a fost ca și cum ar fi fost acolo, însă am căutat cea mai bună abordare astfel încât să înțeleagă cât mai multe lucruri.

Și toate acestea se desfășoară gratuit, prin intermediul asociației.

Citește și: Obor 21, locul de unde cumperi carne de la țară fără a irosi nimic. Sau cum o familie de bucureșteni a decis să ne pună pe masă ce e mai bun: „Avem aur lângă noi și noi folosim sticlă colorată de la alții”

Dacă toate lucrurile ar fi roz și dacă toate s-ar întâmpla așa cum visați voi, unde ați ajunge? Asta e un fel de „ce planuri de viitor aveți”?

Atunci când am înființat asociația, unul dintre target-urile noastre a fost să reușim să ducem seminariile pentru frică de zbor în țară pentru că foarte mulți oameni ne scriau asta. Aveam oameni care veneau din Constanța sau din Brașov la București doar pentru seminarii. Ne doream să ajungem și în alte orașe. Pentru asta era nevoie de bani, plănuiam să-i strângem, însă pandemia ne-a schimbat complet planurile, fix în momentul în care asociația a fost gata. Nici nu am apucat să vedem cum este cu asociația pentru că pandemia ne-a schimbat complet planurile. Însă, sperăm că pe măsură ce lucrurile se vor îndrepta, să continuăm cu demersurile noastre.

Desenele făcute de copiii ce au participat la cursurile organizate de Sebastian și colegii lui

Un target mai îndrăzneț ar fi să reușim să oferim burse celor care doresc să afle mai multe despre aviație, celor care își îndreaptă notele și statutul școlar.

Gabi Panait, pilot voluntar în cadrul Asociației Iubim Aviația

Gabi, ce faci tu aici? De ce te găsim azi aici?

Mă găsiți în calitate de membru al asociației Iubim Aviația. Sunt unul dintre piloții care execută zboruri în cadrul asociației. În mod voluntar. Nu suntem plătiți pentru această activitate.

Și de ce faci asta?

Din dorința de a împărtăși cu cât mai multă lume plăcerea zborului, de a le demonstra tuturor că zborul nu este periculos dacă este făcut așa cum trebuie…

Și din pasiune?

Asta în primul rând 😀

Gabi Panait, pilot voluntar în cadrul asociației. Foto. Raduly Laszlo

De cât timp zbori?

Zbor de la șase ani, într-un fel sau altul 😀. Prima dată am zburat în clasa I, cu un helicopter din aviația militară, dar folosit pentru misiuni avio-chimice. De acolo mi s-a tras, probabil pasiunea pentru zbor. Am avut această ocazie deoarece tatăl meu avea cumva legătură cu domeniul și după aceea am zburat cam în fiecare an. Am încercat cam tot ce se folosea în aviația utilitară. Era un zbor destul de spectaculos deoarece se zboară la joasă înălțime și din cauza obstacolelor de pe teren se fac diverse manevre ca să se poată împrăștia cum trebuie insecticidele sau ierbicidele pe cultură.

La terminarea liceului, în 1986, am fost candidat la Școala de ofițeri de aviație pentru a deveni pilot de vânătoare. Din păcate, din motive medicale, am fost trecut la nenaviganți și nu am dat examen, am renunțat, dar mi-am satisfăcut stagiul militar la parașutiști. Sunt și parașutist militar cu opt salturi la activ, executate din toate categoriile de avioane care se foloseau în aviația română pentru operațiuni de desant aerian.

După terminarea stagiului militar, am devenit student la Facultatea Aeronave pe care am absolvit-o în 1993. Sunt inginer de aviație la bază. În timpul facultății am zburat doi ani la Clinceni, în calitate de elev sportiv. Din păcate timpul nu mi-a permis să continuu, a trebuit să-mi văd de facultate și după aceea de viața obișnuită. Interesant este că după acest moment nu am mai zburat 16 ani de zile cu nici un fel de avion.

Ce înseamnă viața obișnuită?

M-am angajat și mi-am văzut de viață.

Te-ai angajat unde?

Primii trei ani de zile am fost cercetător științific la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al armatei, de la Clinceni, unde am participat la realizarea de sisteme pentru conducerea zborului aviației militare, pe partea de software. Apoi am fost 10 ani șef birou informatică în cadrul Competrol, din Petrom, apoi șef serviciu informatic la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru protecția mediului și de 11 ani sunt director IT la o firmă medicală.

Adică ești IT-ist de meserie…

De profesie sunt inginer de aviație, așa îmi place să mă consider, dar am absolvit secția de instrumente și aparate de bord, care includea și partea de calculatoare.

E greșit dacă spun că tu îți câștigi traiul zilnic din meseria de IT-ist?

Nu, nu este greșit 😀. Așa este.

Gabi Panait. Foto. Raduly Laszlo

Ce s-a întâmplat după 16 ani?

După 16 ani a venit un bun prieten de-al meu, care locuiește în Canada, tot inginer de aviație și am fost în vizită pe la Clinceni. Acolo m-am întâlnit cu un mai vechi coleg și prieten, Dan Ștefănescu, din formația Iacării Acrobați, care făcea zboruri pe acolo. M-a întrebat dacă nu vreau să fac un zbor, am acceptat și după zborul acela mi s-a redeschis apetitul. Cam la vreun an de zile de la acest moment am început să zbor pe ultra ușor, n-am finalizat, am zburat în jur de 20 de ore și am abandonat, în principal din motive financiare. Partea de antrenament presupune niște costuri. Iar nu am mai zburat din 2008 până în 2012, când mi-am cumpărat un zbor de agrement în cadrul Aeroclubului, cu un avion ultra-ușor, pe care trebuia să-l fac la Strejnic, după un miting. L-am făcut împreună cu Andrei Șerbu, care este membru al Lotului Național de Acrobație și membru al formației de acrobație Hawks of Romanian. Mi-a plăcut foarte mult cum s-a desfășurat zborul și am hotărât să-mi încep antrenamentul. Numai că de această dată am trecut la o categorie de aviație superioară, la aviația ușoară și am început să mă pregătesc să devin pilot privat.

Eu dețin licența PPL (Private Pilot Licence) care îmi permite să fac orice fel de zbor, mai puțin să fiu plătit pentru prestația mea în calitate de pilot. În rest, pot să zbor pe orice categorie de avion dacă am în aviație calificări suplimentare. Și mai trebuie menționat că sunt calificat pentru zbor VFR, care înseamnă zbor la vedere.

Cum adică nu trebuie să fii plătit pentru prestația ta de pilot?

Nu am voie să percep bani în calitate de deținător de licență de pilot privat.

Adică, dacă vine un miliardar la tine și îți cere să-l duci dintr-o parte în alta, tu nu ai voie să iei bani pentru serviciile tale?

Nu. Pot să împart cheltuielile care se efectuează în cadrul zborului.

Când ți-ai luat avion?

Avionul este cumpărat în 2015, e în parteneriat cu mai multe persoane și este un avion ușor.

Ce spune soția ta? Bănuiesc că sunt niște investiții financiare… Nu mai bine vă luați o casă de vacanță

Nu am fost preocupat niciodată de astfel de posesiuni materiale. Mă consider un om obișnuit și modest, în viața de zi cu zi. Singurul lucru neobișnuit este avionul, dar care a costat mai puțin. Nici nu intră în discuție comparația cu o casă de vacanță. Nici măcar cu o mașină mai scumpă.

Dar mai există și un alt risc. Riscul vieții în timpul zborului…

Da, așa este. Este un risc, dar, în principiu, trebuie să ai încredere în tine și în aparat. Aparatul se verifică temeinic, lucrările se fac numai de către firme sau mecanici autorizați. Nu se pot pune pe avion componente care nu sunt certificate. Eu nu pot să iau un șurub de la Dedeman și să-l pun pe avion, trebuie să iau un șurub certificat, fabricat de o firmă care face produse pentru aviație.

Îți amintești ce îți doreai în copilărie să devii?

În general a avut legătură numai cu transportul: de la tractorist, șofer de TIR, vatman de tramvaie, până am ajuns la pilot. Însă pilot militar, partea civilă nu m-a atras niciodată.

Care e diferența între un pilot de linie și un pilot militar?

Sunt două componente. O dată, m-a atras foarte mult partea de armată dintotdeauna, iar în componența acesteia partea de aviație. Mie îmi place disciplina și am fost dispus să mă împac cu rigorile militare, în schimbul gândului de a ajunge pilot civil.

A doua oară, vine din cum se desfășoară zborul. În aviația de linie se duc pasagerii dintr-o parte în alta, zborul trebuie făcut în condiții de siguranță și confort, în aviația militară e mai spectaculos, cu riscurile și solicitările de rigoare. Și mai e ceva: e o provocare individuală. Întotdeauna îmi doresc să fiu cel mai bun în ceea ce fac și provocarea să fie cât mai mare. Iar din acest punct de vedere, categoria maximă este aviația de vânătoare, din toate punctele de vedere. Acolo ești solicitat la maxim din punct de vedere psihic și fizic.

Gabi Panait. Foto. Raduly Laszlo

Ai avut vreodată vreo situație în care te-ai simțit în pericol, sau vreo provocare atât de mare care să-ți pună viața în pericol?

Am avut chiar la ultimul salt cu parașuta când nu se deschidea parașuta principală. În cele din urmă s-a deschis și am rezolvat incidentul, dar aș putea să spun că aceea a fost cea mai periculoasă situație.

Cu avionul nu am avut situații de genul acesta. Sigur, în cursul antrenamentelor se simulează diverse situații de zbor, în special pană de motor, însă au fost doar simulări.

A existat o solicitare psihică intensă: eram în cursul antrenamentului și eram singur. De menționat este că, spre deosebire de școala de șoferi, un elev pilot trebuie să execute un minim de 12 ore singur. Cea mai mare provocare în timpul școlii este așa numita ieșire la simplă comandă, când zbori pentru prima dată singur. Eram singur după câteva ieșiri, era vremea urâtă și la un moment dat am simțit ceva din interior, mi-a venit să mă opresc în momentul acela, să nu mai vreau să mai fac lucrul respectiv. A trebuit să mă adun, să-mi dau seama că sunt singur și să merg mai departe. Un pilot, dacă nu se simte bine, este obligat să-și declare această stare interioară și să întrerupă misiunea. De asemenea, dacă nu te simți capabil pentru zbor, nu execuți acel zbor. Trebuie să te examinezi foarte bine. Să zicem că eu am avut un moment de cădere psihică din cauza tensiunii nervoase, însă mi-am dat seama că pot să mă adun, am strâns din dinți și m-am întors cu bine la aerodrom.


La CEC Bank, susținem antreprenorii care pun pasiune în afacerea lor.  O poveste de succes poate deveni o sursă de inspirație pentru toți. Ca bancă a românilor, susținem economia și producătorii locali, cu soluții de finanțare adaptate. Detalii aici.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO