Fondatorii Adobe, oamenii care au creat una dintre cele mai mari companii de software din lume după ce au refuzat o ofertă de nerefuzat a directorului Apple, Steve Jobs - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fondatorii Adobe, oamenii care au creat una dintre cele mai mari companii de software din lume după ce au refuzat o ofertă de nerefuzat a directorului Apple, Steve Jobs

La 10 ani de la înfiinţarea companiei fondatorii acesteia au trecut prin momente grele atunci când Charles Geschke s-a trezit cu pistolul la cap şi a fost răpit chiar din parcarea sediului Adobe. Legat la ochi şi sub ameninţarea armei...
Share this article

Cea de-a doua companie din lume în domeniul software este compania care a revoluţionat grafica computerizată. Fie că eşti un cunoscător al domeniului, fie că n-ai prea multe de spus la acest capitol, este imposibil să nu fi auzit de produse ca Photoshop sau să nu fi folosit document precum PDF-uri. Aşadar, eşti un utilizator chiar dacă nu ştiai. Fondatorii Adobe sunt 2 matematicieni care au ştiut că pot revoluţiona lucrurile în domeniul informatic şi au renunţat la 2 job-uri extrem de călduţe pentru a intra în necunoscuta lume a afacerilor. Şi nu doar ei au ştiut că sunt buni, ci şi Steve Jobs care a vrut să le cumpere compania imediat după lansare.

Fondatorii Adobe – Charles Geschke, drumul de la pregătirea pentru preoţie la informatician pasionat

Născut în 1939, în Cleveland, Charles Geschke a fost educat într-o şcoală catolică, apoi a urmat studiile unui liceu iezuit, cu ideea de a deveni preot. Deşi părinţii nu erau tocmai încântaţi de alegerea sa, Geschke este convins că cei 3 ani şi jumătate petrecuţi în acel liceu a fost cea mai bună decizie pe care putea să o ia în privinţa educaţiei sale. Mărturisea într-un interviu că acolo a fost învăţat cum să gândească, cum să-şi exprime ideile, cum să scrie, dar şi cum să vorbească în public. Drumul către preoţie i-a fost însă oprit de pasiunea pentru matematică, aşa că şi-a luat diploma universitară în acest domeniu, apoi în informatică.

Timp de 6 ani a predat matematica la Universitatea John Carroll, tot o instituţie de învăţământ iezuită. S-a angajat apoi la Centrul de cercetări al XEROX din Palo Alto, iar după alţi 6 ani înfiinţa şi conducea Laboratorul pentru Ştiinţe Imagistice al aceluiaşi centru de cercetări, un laborator în care coordona toate cercetările din domeniul informaticii, grafică, procesare de imagini şi optică. Tot el l-a şi angajat pe cel ce avea să-i devină partener de afaceri, John Warnock şi împreună au inventat un limbaj de descriere a paginii ce permitea imprimarea unei pagini exact aşa cum apărea pe computer, un program ce avea să-i ducă în rândul unora dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii.

Charles Geschke, foto: bizjournals.com

Fondatorii Adobe – John Warnock, geniul matematicii rămas corijent tocmai la această materie

Născut în 1940 în Salt Lake City, John Warnock a fost la un pas să-şi rateze cariera în clasa a 9-a, când a rămas corijent la matematică. În loc să-l demotiveze, acesta a fost pasul care l-a mobilizat. Atât de bine încât Warnock şi-a luat ulterior diploma în matematică, în informatică, dar şi în filosofie. A găsit rezolvarea pentru teoreme complicate, a inventat un algoritm care-i poartă numele, algoritm ce a revoluţionat grafica computerizată. A lucrat mai bine de 2 ani la Evans & Sutherland, una dintre primele companii care au revoluţionat domeniul graficii pe computer, apoi a fost recrutat de Charles Geschke pentru centrul de cercetări al XEROX.

John Warnock, foto: adobe.fandom.com

Fondatorii Adobe – Cum refuzi o avere în primul an de business ca să construieşti un colos

Refuzaţi de XEROX în momentul în care au prezentat limbajul inventat de ei, Geschke şi Warnock au decis că produsul lor este prea bun ca să rămână în arhivele nefolosite ale companiei pentru care lucrau. Şi-au luat programul, şi-au dat demisiile şi au înfiinţat propria companie. În 1982 apărea Adobe, iar primul sediu al companiei era în garajul lui Warnock. Şi numele a venit tot de pe lângă casa acestuia, mai precis de la pârâul ce trecea prin apropiere, Adobe Creek, iar primul logo a fost realizat de soţia lui Warnock, Marva, care lucra pe post de grafician.

Marva Warnock, John Warnock şi Charles Geschke, foto: sites.google.com

Primul lor produs, PostScript, cel pe care XEROX a refuzat să îl bage în producţie, a fost un succes, devenind unul obligatoriu pentru cei care lucrau în industria publicităţii. Cum a aflat de el, Steve Jobs s-a oferit să cumpere compania abia creată în schimbul a 5 milioane de dolari. Geschke şi Warnock au refuzat, dar acela a fost punctul de plecare al unei colabărori importante cu Apple. Investitorii lor le-au cerut să păstreze relaţia cu Jobs, aşa că i-au cedat 19% din acţiuni. Jobs a plătit de 5 ori valoarea de atunci a acţiunilor şi licenţa pentru PostScript, în avans, pentru 5 ani. Cu aceşti bani Adobe a devenit prima companie din istoria Sillicon Valley, profitabilă din primul an de existenţă.

Foto: stanford.lunaimaging.com

În numai 3 ani compania avea deja vânzări de 1,9 milioane de dolari, iar în 1986 vânzările au explodat, Adobe înregistrând venituri de 16 milioane de dolari. Cei doi nu s-au culcat însă pe o ureche şi au continuat să aducă îmbunătăţiri şi produse noi, printre care celebrul Adobe Illustrator, astfel încât în 1988 firma avea venituri de 85 de milioane de dolari, de 5 ori mai mult decât cu numai 2 ani în urmă. A urmat lansarea Photoshop, un alt produs revoluţionar la acel moment, dar reputaţia companiei a continuat să creasă proporţional cu vânzările nu numai datorită produselor inovatoare, ci a tuturor produselor companiei, realizate mereu cu mare atenţie pentru detalii şi calitate. În 1994 veniturile Adobe ajunseseră la o incredibilă valoare de 670 de milioane de dolari. În 2017 venitul anual ajunsese la mai mult de 7 miliarde de dolari, iar valoarea de piaţă se apropie de 100 de miliarde de dolari.

Foto: successstory.com

Dar dincolo de bani şi mărimea companiei, fondatorii Adobe sunt des menţionaţi pentru inovaţiile pe care le-au adus în domeniu, pentru felul în care produsele lor au dus la evoluţie. Mărturie stau şi nenumăratele premii primite de aceştia – printre care şi Medalia Naţională pentru Tehnologie şi Inovaţie – pentru că mai presus de denumirea de oameni de afaceri, ei s-au văzut mereu ca matematicieni şi informaticieni. Afacerea a venit ca o consecinţă a pasiunii şi muncii lor neobosite. În 2010 amândoi au primit şi Premiul Marconi, cea mai înaltă distincţie în domeniul ştiinţei informatice şi comunicaţiilor.

Foto: wikipedia.org

Fondatorii Adobe – Răpirea lui Charles Geschke

La 10 ani de la înfiinţarea companiei fondatorii acesteia au trecut prin momente grele atunci când Charles Geschke s-a trezit cu pistolul la cap şi a fost răpit chiar din parcarea sediului Adobe. Legat la ochi şi sub ameninţarea armei, Geschke a fost dus într-o casă din Hollister, California unde a fost ţinut timp de 5 zile, până când cei de la FBI au reuşit să îi dea de urmă şi să îl elibereze. Răpitorii ceruseră 650.000 de dolari pentru eliberarea acestuia, iar când au ridicat banii le-a fost luată şi urma. Cei doi, atunci în vârstă de 25, respectiv 26 de ani, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora