Căutare

Share this article

Are 32 de ani şi în loc de poveşti cu Scufiţa Roşie sau Winnetou, copilăria i-a fost presărată cu poveşti marinăreşti. A auzit de mică despre viaţa pe mare, despre locuri în care nu mulţi ajung, despre muncă şi fericirea de a fi liber chiar şi atunci când eşti înconjurat de ape. Aşa că nu a mirat prea multă lume când înainte de Bac şi-a anunţat familia că renunţă la Teatru pentru marinărie. Georgiana Suciu este una dintre puţinele femei din lume ce lucrează pe tancuri petroliere. Şi nu a ajuns aici din greşeală, ci pentru că i s-a părut că asta este marea provocare şi ceea ce i se potriveşte ei cel mai bine. În timpul liber, în puţinul ei timp liber, navigatorul tranşant şi atent la fiecare mişcare se transformă însă într-o femeie pasionată de fotografie şi gătit, o femeie îndrăgostită de frumosul din lume şi de frumosul din oameni.

Georgiana Suciu găteşte mult şi bine când e acasă

N-am cum să încep altfel discuţia cu tine: ce caută o fată finuţă, sensibilă, pe o navă? Cum ai ajuns să faci meseria asta?

Cred că eşti a doua persoană după iubitul meu care mă vede finuţă. Eu nu mă vedeam aşa până la el – sensibilă, oh, da, prea mult ar zice unii ţinând cont de meseria pe care o am, dar eu cred că această sensibilitate a mea poate schimba ceva în viaţa pe mare.

Cum am ajuns la Academia de Marină de la teatru (căci da, asta mi-a fost prima opţiune)? Cred că tata a avut un rol important, el fiind tot navigator. Poveşti cu furtuni pe mare, incidente la vapor, dar şi locuri nevizitate de mulţi înainte de ’89 am auzit de când mă ştiu, poveşti spuse şi de el, dar şi de mama căci, na, alta era marinăria înainte, contracte lungi, internetul era doar un basm, iar telefonia prin satelit era un privilegiu pentru mulţi dintre cei aflaţi la bordul navei.

 

Deşi n-am ştiut asta până în ultima clipă, cred că toată cartea navigaţiei pe care mi-au scris-o părinţii în minte de-a lungul anilor s-a încheiat fix cu o săptămână înainte de bac. Am fugit de la pasiunea pentru actorie la mare. Nu ştiu cum, nu ştiam de ce, eu nu ştiam căci sufletul se decisese de mult.

Povesteşte-mi una dintre amintirile care te-a făcut să alegi marinăria, cele frumoase de care îmi menţionai.

Nu pot să zic cu exactitate care a fost sau care au fost, cred că a fost mai mult patima cu care îmi povestea tata, pasiunea, sclipirea din ochi. Totul părea o aventură, călătorit, oamenii diferiţi, culturi diferite, vapoare şi mai ales mândria că nu toţi pot face lucrul ăsta, cred. :)))

Georgiana Suciu

Ce au zis ai tăi când le-ai spus că nu mai dai la actorie şi că alegi meseria asta?

Păi, tata a fost cel mai fericit că cineva îi urmează calea, ceeel mai fericit. Mama, draga de ea, mă susţine mereu şi cea mai frumoasă declaraţie a ei a fost: ”Orice facultate ai urma, mamă, eu o să fiu mândră. Prin tine o să îmi trăiesc şi eu visul”. ♥️

Cum a fost să faci şcoala înconjurată de bărbaţi? Ce a fost greu? Ce a fost uşor sau plăcut?

Au fost 4 ani de facultate şi doi de Masterat în care am fost înconjurată în proporţie de 90% de bărbaţi. A fost provocator, cumva eram obişnuită pentru că eu am fost de mică fata care se juca “pătrăţica” şi “oina” cu băieţii în faţa blocului. Cred că în timpul studenţiei m-am format, m-am călit pentru ceea ce urma să experimentez pe vapor. Au fost oameni care m-au susţinut şi încurajat, dar şi mulţi care considerau că n-am ce căuta pe vapor, dar iar am ascultat cu sufletul ceea ce mi-era mie benefic.

Georgiana Suciu

Uşor nu a prea fost, dar prefer să înlocuiesc cuvântul greu cu provocator. La Academie nu existau fete şi băieţi, existau viitori ofiţeri. Nu existau tratamente preferenţiale, ori erai un student bun, disciplinat, ori nu. Sunt recunoscătoare tuturor profesorilor care m-au îndrumat şi m-au format. Ceea ce sunt astăzi… normal, educaţia vine în mare parte de acasă, dar eu cred că la facultate am aprofundat.

Cum a fost prima ta călătorie pe mare?

Prima călătorie pe mare a fost una înconjurată de colegi de facultate, a fost efectiv o aventură, echipaj full românesc, nava-şcoală, cred că ţi-aş povesti două zile despre acea experienţă. A fost un mix de sentimente, de când m-am trezit în mijlocul mării şi nu mai vedeam un petic de pământ – aşa speriată ce-am fost :))) – până la munca pe covertă alături de colegi şi marinarii vaporului şi la plimbările prin porturi.

Georgiana Suciu

Primul voiaj cu nava şcoală a fost şi cel mai provocator moment. Noi ne aşteptam la un voiaj scurt, de două săptămâni cel mult, în Marea Neagră, dar s-a sfârşit ca fiind un voiaj de două luni şi jumătate. A fost greu pentru că noi plecaserăm de acasă cu o altă idee, psihicul era setat pe plecare de două săptămâni şi apoi am rămas la vapor fără provizii, fără apă, am stat la ancoră în Novorsibisk, Rusia mai mult decât ne aşteptam.

Era în 2008, iar nava şcoală avea să-mi fie primul vapor unde am vărsat lacrimi de dor şi unde am avut ocazia să pun în practică tot ce învăţasem până atunci în facultate. Cum îţi ziceam, noi ştiam că va fi un voiaj scurt, în Marea Neagră, care după două săptămâni ne va întoarce acasă, însă nu a fost aşa. Am părăsit portul Constanţa în aprilie şi ne-am întors în iunie. Mă rog, sunt anumite lucruri pe care nu le poţi controla pe vapor, la fel ca-n viaţă, nu?

Erau atâtea emoţii, era prima ieşire în larg, prima noastră şansă să experimentăm ceea ce înseamnă marinăria. Îţi zic sincer, m-am speriat când am intrat pe comandă şi am văzut atâta apă de jur împrejur. În primele zile am învăţat să păşesc pe vapor, cum zice tata, m-am familiarizat cu echipamentele, maşinăriile, locaţiile. A fost şi amuzant că eram ca nişte copii ce descopereau lumea. Eram vreo 14-15 colegi şi stăteam câte 3-4 într-o cabină miiică. Ţin minte că aşteptam cu nerăbdare să ajungem în port ca să avem semnal şi eram cu toţii cu laptopurile în braţe la pupa, căutând semnal. Iar serile, după cină, erau momentele în care ne strângeam cu toţii la careu, camera de recreere şi jucam cărţi, povesteam. Oh, ce emoţii mi-ai trezit! Eram curioşi, întrebam, iar cei “mari” ne explicau cu atâta răbdare. Să ştii că povestindu-ţi mi s-a făcut dor de ei. Le sunt atât de recunoscătoare.

S-a prelungit voiajul de când n-am intrat direct la acostare în portul Novorsibisk, Rusia. Noi eram pregătiţi cu provizii pentru o lună de zile, dar stând aşa mult acolo apa se ducea, proviziile, şi ele, uşor, uşor, dar nu am dat mare importanţă. Îmi amintesc că aveam un bucătar, făcea o ciorbă, Doamne, Doamne, 10 litri de apă, 10 cartofi şi nişte bulion şi aia era. La muncă pe covertă nu mai ieşeam pentru că transpirai, aveai nevoie de apă pentru băut, pentru duş, iar noi eram pe economy mode. Dar îmi amintesc cu drag de toate momentele astea, au fost o experienţă importantă.

Georgiana Suciu

De câte ori nu mi s-a părut că viram ancora şi de cate ori nu mi s-a părut că aud maşina cum se pregăteşte pentru manevră. După două săptămâni care pentru noi au trecut greu la vremea aia – acum două săptămâni la ancoră e tot ce ne dorim, ca să ne mai odihnim după un voiaj lung – am intrat în port, am experimentat atât cu membrii de echipaj, cât şi cu ai mei colegi Seamans Club, un loc de… răsfăţ pentru mulţi dintre ei.

La vapor era aşa… o energie de poveste, erau marinarii ăia vechi, taţi, ăia bătrâni, cu poveşti multe, vorbe înţelepte, oameni simpli, dar geniali din perspectiva mea. Erau adevăraţii marinari care, cu atâta calm şi răbdare, te învăţau tot ce voiai să ştii, dar care şi cu care seara puteai juca o carte sau sta la poveşti. Eram cadet pe vremea aceea şi-ţi zic, eram plătită cu 3$/zi, nu banii erau cei care mă motivau.

Partea cea mai frumoasă a fost când nava s-a întors în portul Constanţa, acasă. Vaaai, părinţi, iubiţi, iubite… toţi erau acolo ca să-i întâmpine pe cei dragi. Ăla a fost moment de pus în ramă.

Ce înseamnă viaţa pe navă şi, mai ales, ce e diferit pe navă pentru o femeie?

Ce înseamnă viaţa pe mare? Dacă mă întrebai asta acum câteva luni cu siguranţă răspunsul era diferit faţă de cel de acum. Viaţa pe mare cred că înseamnă sacrificiu împletit armonios cu pasiune, înseamnă mult şi diferit de ceea ce consideră unii sau alţii, înseamnă nopţi nedormite, înseamnă manevre de acostare la 2 noaptea, înseamnă răbdare, mai înseamnă furtuni, şi-n suflet, când ştii că laşi acasă părinţii, iubitul, prietenii dragi, dar şi furtuni de nu dormi o săptămână, dar visezi cu ochii deschişi la un “răsărut” de soare care să-ţi mai aline dorul. Este şi frumos, îmi place cel mai mult să cunosc oameni, echipajul de cele mai multe ori este mixt, culturile diferite, temperamente, caractere diferite, “and u have to handle everyone, this is the real challenge” (n.r.: şi trebuie să te descurci cu toţi, asta e marea provocare). Şi mai este frumos pentru că niciun ieri nu seamănă cu niciun azi.

Cum e diferit pentru o femeie? Eu vorbesc din perspectiva mea, ca femeie pe tancuri petroliere şi ştii, ţi-am zis că o să vorbesc fără perdea, cu bune şi cu provocări. Este provocator, al naibii de provocator, mai ales dacă ai un caracter puternic. În 12 ani am experimentat nişte situaţii foarte neplăcute. Eram copilă la 20 de ani când am fost debarcată de pe un Ro-Ro Pax pentru că nu am vrut să am relaţii intime cu domnul Comandant. Când am fost ofiţer 3 eram pe punctul să fiu trimisă acasă de un alt individ, nu-i pot zice comandant pentru că nu era, nu pentru mine, pentru că m-am plâns de sexual harassment. Nu poţi socializa prea mult, nu te poţi împrieteni cu oamenii, se presupune că orice zâmbet pe care-l oferi are în spate vreo intenţie de altă natură. Consider că pentru a rezista ca femeie la bordul navei şi, repet, mă refer la nave comerciale, nu la cele pentru pasageri unde-i cu totul altă poveste, este necesar să fii puternică emoţional, să fii reţinută şi încă o dată puternică, un fel de 3 ori femeie.

Georgiana Suciu

De unde îţi vine puterea de a rezista pe navă? Ce te face puternică?

Păi, nu ştiu, mereu mi-am dorit să demonstrez că sunt altfel, că sunt mai puternică. Nu-i neapărat cel mai înţelept gând al meu, dar asta e. Nimeni în viaţa asta nu trebuie să demonstreze nimic nimănui, ai înţeles? Fiecare a venit aici cu un scop şi cu siguranţă nu ca să demonstrăm ceva cuiva, doar nouă înşine.

Am fost o luptătoare de când mă ştiu, chiar şi în generală/liceu/Academie, am spus răspicat şi tare NU, dacă am considerat că ceva nu e corect. Fiind femeie la bordul navei este şi mai provocator. Asta nu înseamnă că noi avem alt scop aici decât cel al unui bărbat, înţelegi unde bat, asta nu ne face mai puţin bune în meseria asta, ci din contră, sunt multe aspecte în care ne descurcăm mai bine decât ei. La fel, nu sunt de acord cu cele care îşi croiesc drumul pe vapor, dar nu judec, fiecare face cum consideră că îi e mai bine.

Puterea cred că mai vine şi de la mama. De când mă ştiu mi-a zis să fiu puternică, să nu las niciodată un băiat să ridice mâna la mine, să îmi zică cumva că merit mai puţin, să am eu mereu pâinea şi cuţitul în mână, ca dacă un băiat dă în mine, să dau înapoi. Să nu fug. De-aia îţi zic, finuţă…, 50:50, e necesar să fii puţin dură. Dacă eşti mimoză nu prea merge, cel puţin cât sunt pe vapor sau, cel mai bine zis, în timpul de lucru sunt serioasă şi foarte tranşantă. Când ajung la cabina unde îmi îngrijesc sufletul vorbesc cu iubitul meu care, dragul de el, mereu mă face să râd şi uit de tot. Vorbesc cu mama, cea care mă întreabă mereu dacă am mâncat şi care îmi aminteşte că sunt mult mai puternică şi îmi spune: “Gogoşică, când simţi că nu mai poţi, tu mai poţi.” Iar tata este buletinul de acasă, ştiu tot ce mişcă prin ţară şi pe la Brăila şi tot el e cel care îmi dă sfaturi legate de vapor că, na, experienţa. Ei sunt oamenii de la care îmi iau energia şi puterea ca să rezist.

Nu te gândi că sunt de fier, din contră, plâng mai des decât un copil, dar o fac la cabină, niciodată în văzul cuiva, ar fi un semn de slăbiciune, iar asta nu e ceea ce îmi doresc.

Georgiana Suciu

Am spus deja că nu lucrezi pe vreun vas de croazieră, ci pe nave comerciale. Ce presupune asta?

Da, eu sunt una dintre norocoasele care lucrează pe vase comerciale. Din 2014 lucrez pe tancuri petroliere, transportăm produse petroliere finite. Presupune mai multă disciplină, mai multă atenţie. Îţi imaginezi că orice scânteie poate duce la o explozie ca a navei Independenţa şi nu ne dorim asta. Siguranţa este cel mai important factor.

De ce spui că eşti norocoasă pentru că lucrezi pe vas comercial? Ce anume îţi place, te provoacă?

Sunt norocoasă pentru că am intrat unde mi-am dorit. Îţi spuneam că am fost şi pe velier, unde de altfel mi-a plăcut la nebunie, dar nu e chiar pentru mine acolo, nu mă descurc foarte bine la capitolul socializare, cu pasageri, cu zâmbete, nu-mi iese mereu. Şi decât să nu fac ce îmi place, am ales să vin pe tancuri. Pentru mine este o mândrie, mai ales că nu prea o să auzi de femei pe tancuri, cel mai des le găseşti pe pasagere şi containiere, navele care transportă containere.

Cam câte femei sunteţi de obicei pe vas?

De obicei… doar una. 😂😂😂 Am avut doar două contracte în care am mai avut colege, alte fete, deci maximum 2 până acum, în rest, singură.

Ţi-ai dori să ajungi să lucrezi pe un vas de croazieră?

De acolo am plecat, de pe un velier absolut divin, dar munca cu pasagerii mi se pare grea. Eu nu pot zâmbi la comandă, nu pot face asta, mi-e mai uşor aici unde pot fi eu, pot să plâng, pot să râd când vreau. M-aş întoarce pe navele de pasageri doar dacă aş putea fi împreună cu iubitul meu, să lucrăm amândoi acolo, doar aşa cred că aş mai face un astfel de pas.

Ce simţi când pleci în voiaj?

Când plec am emoţii, muuulte emoţii pentru că de fiecare dată este un alt echipaj, oamenii nu sunt niciodată aceiaşi, te gândeşti cum o să te înţelegi, nu prea e loc de ceartă pe vapor, dacă mă întrebi pe mine este destul de periculos. Daar, ştii ce mă bucură şi îmi dă curaj? Marea. Eu ştiu că dacă eu o să am grija de ea şi o să o respect şi ea va avea grijă de mine şi mă va proteja.

Dar când te întorci?

Când mă întorc plâng de obicei la aeroport. Am un tradiţie cu tatăl meu, de fiecare dată el mă întâmpină şi cu flori, dragul de el, nu pot să îţi explic ce simt, simt că parcă mi-e inundat sufletul de iubire. Dar de anul ăsta va fi diferit, mă va aştepta el, A. Când o să ne întâlnim o să-ţi zic exact cât am plâns. Este nerăbdarea să ajung la mama, să mănânc ciorba aia care mi-aduce aminte de copilărie şi cozonacul din crăticioara mică, roşie, care a început să se strice, dar e a mea, e copilăria mea acolo, e nerăbdarea să-mi văd prietenii, să râd cu oamenii pe care-i iubesc.

Georgiana Suciu, în salopetă roşie

Cum e cu iubirea când eşti mai mult pe mare decât pe uscat?

Eheee, cum e cu iubirea? Este foaaarte greu, na, c-am zis-o, nu ştiu cum s-o zic altfel. Până anul asta mi-a fost bine, am rezistat, am stat şi 12 luni pe vapor, dar de anul ăsta nu mai e aşa, sunt lacrimi înfundate în pernă, sunt mesaje trimise când poţi, cum poţi, sunt zâmbete peste pozele de acasă, sunt suspine şi mai ales este mult dor, dor care doare, dar ştii ce? Eu mă bucur că doare, asta înseamnă că iubesc, că simt şi mai presus de toate eu sunt o norocoasă, pentru că l-am întâlnit pe cel mai minunat om, un om care mă susţine, care mă încurajează la fiecare pas, care mă face să zâmbesc şi care mă va aştepta. Nu-i aşa că-s o băftoasă?

Se spune că marinarii câştigă o grămadă de bani. Cât au contat banii în alegerea meseriei?

O “gălăgie” de bani, cum mi se zice des. :))) Nu-i chiar aşa cum crede lumea, sunt bănuţi pe care îi luăm pe vapor, dar acasă nu avem niciun venit. Pentru mine sincer n-a contat deloc partea asta. Ţi-am zis, poveştile marinăreşti, alea vechi şi frumoase, alea m-au aprins.

Ţi-e frică de ceva când pleci pe mare?

De un singur lucru: să nu pierd vreun om drag pentru că nu ştii niciodată când este ultimul “te iubesc” însoţit de o îmbrăţişare sinceră.

Georgiana Suciu

Presupun că nu e doar muncă, muncă şi iar muncă când eşti în voiaj. Cum îţi petreci timpul liber?

Pentru mine 70% este muncă. Pe navă nu sunt doar 8 ore pe zi cum se crede. Apoi mai vine şi somnul care este foarte important, oboseala fizică şi cronică într-un astfel de job este foarte periculoasă, poate însemna poluare marină, poate însemna accidente mai mari sau mai mici, coliziuni până la pierderea de vieţi omeneşti. În timpul rămas totuşi îmi place foarte mult să fotografiez, mult.

Ce visezi să mai obţii în carieră?

Îmi doresc să ajung comandant, poate aş reuşi cumva să schimb ceva, să fac altceva. Este o voce interioară care ţipă, este un foc ce arde tare.

Ce ai vrea să schimbi?

Încă visez la o lume în care nu ar mai exista misogini, mi-aş dori să învăţ fetele să fie mai puternice, să ţină mereu fruntea sus, să fie mândre, să înfiinţez o asociaţie a femeilor navigator, mi-aş dori să fim mai apreciate, să lupt pentru a demonstra că sexual harassment  nu este OK şi că trebuie să vorbim despre asta pentru simplul fapt că suntem aici, că trebuie să fim respectate. Ar fi multe de zis şi de făcut, sper doar ca într-o zi să am vocea pentru a face tot ce ţin în suflet.

Ce sfat ai pentru fetele care vor să urmeze cariera asta?

Păi, să se înarmeze cu multă răbdare, hateri vor fi mereu, dar ele trebuie să îşi ştie de la început scopul şi că nu sunt niciodată singure. Şi nu numai pentru fete, e valabil pentru oricine îşi doreşte cariera asta: să o facă din pasiune, nu pentru bani, nu va merge niciodată dacă o să o faci doar pentru bani. Va fi un preţ mult prea mare de plătit.

Georgiana Suciu

Te-ai gândit la momentul în care vei vrea să-ţi întemeiezi o familie? Cum crezi că vor evolua atunci lucrurile?

M-am gândit la asta, foarte mult în ultima perioadă. Nu ştiu ce să răspund. Eu îmi doresc ca partenerul meu să mă susţină în continuare, iar împreună sunt sigură că vom lua cele mai bune decizii pentru familia noastră.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO