Around the WorldLife StoriesTravel
Around the WorldLife StoriesTravel
O zi din viața unui navigator: de la nevestele din fiecare port, la poveștile cu pirați. Cum este să stai jumătate de an pe apă?
Andreea Toma
|Reading time: 14 mins
Share this article

Am fost curioși să aflăm cum este viața unui om care este mereu plecat pe apă. Cum este despărțirea de ai tăi și ce faci dacă ți se face dor de ei după cele câteva luni petrecute pe mările agitate ale lumii. Ce se mănâncă pe vas? Dar și cât poate să câștige un navigator? Am vorbit despre toate acestea cu căpitanul Ionuț Florescu care lucrează acum la compania franțuzească CMA CGM. Povestea unui marinar, în câteva minute de lectură. Vânt din pupă!

Să începem în forță … de ce marinar?

Pentru bani, ca orice tânăr din generația PRO 😃Când am terminat Colegiul Național Matei cel Bătrân în 1999, un ofițer navigator făcea 2-3 voiaje și își putea cumpăra un apartament. Cash, nu credit, nu nimic. Iar impulsul ăsta de a putea fi independent, de a avea cât mai repede un loc al tău, de a putea oarecum face ce vrei când vrei și cum vrei a fost mai puternic decât inițiala idee de a merge la Politehnică (pentru care m-am și pregătit de fapt până să mă hotărăsc că vreau să plec pe mare).

Dacă mergeam la București pentru a fi un potențial inginer, trebuia să depind de ai mei să mă  țină la facultate, eventual să îmi găsesc un job să pot supraviețui acolo. Iar ai mei m-au lăsat să aleg, chiar dacă îmi amintesc și acum întrebările de genul “ești sigur?” pe care mi le punea toată lumea, inclusiv profesorii cu care făceam pregătire.

Dar ai avut în familie pe cineva cu aceeași carieră? Cineva care să te inspire în această alegere?

În Constanța nu existau două blocuri alăturate în care să nu fie cel puțin un navigator. În familie, aveam un unchi care a fost marinar toată viața. La el am văzut video, jocuri pe televizor – din acela cu casete și manete, am băut Fanta și Cola la cutie. Copiii de navigator erau bine îmbrăcați, aveau bani. Așa era atunci, așa erau vremurile.

Și acum s-au schimbat lucrurile?

Acum la orice bar sau cafenea te găsești prin Constanța nu ai cum să nu auzi discuții de genul: cu ce firmă pleci, ce contract ai, pe ce bani pleci sau cât stai în voiaj. Navigatul a devenit un fel de sport local, de aici și listele foarte mari de așteptare la firmele bune.

Acum se transportă orice: de la bani, arme sau mâncare la artificii, plasmă, medicamente gunoi sau reziduuri

Pe ce vas ai început? Și pe ce vas ești acum?

De când am plecat pe apă, am navigat numai pe containere. De la 270 de metri lungime până la 400. Acum sunt pe un vapor care are o capacitate de 20,954 de TEU-uri (un Twenty Equivalent Unit este un container de 20 de picioare lungime, așa se măsoară capacitatea de transport la containere, în TEU-uri).

Ce transporți?

La început, când erau doar nave de 1700-2000 de teuri, se primeau manifestele pentru toate containerele, deci se știa ce ai la bord. Acum e imposibil. Avem la bord doar manifestele containerelor refrigerate și ale celor care au mărfuri periculoase, DG Cargo cum le zicem noi. Atât. Și asta pentru că, de la an la an a crescut numărul de nave, împreună cu capacitatea lor de transport și volumul de marfă transportată. Ca să vă dați seama, acum se transportă orice: de la bani, arme sau mâncare la artificii, plasmă, medicamente gunoi sau reziduuri.

Povestește-mi puțin despre prima dată când ai plecat pe apă?

Prima dată am plecat într-un voiaj de practică de 5 zile pe o navă militară. Am dat examenele de navigație în perioada respectivă. Aveam profesorii cu noi, așa că a fost cumva ca într-o tabără … doar că pe apă. Eram două clase pe același vapor, nu prea am înțeles prea multe.

Apoi, în anul 5, am plecat tot într-un voiaj de practică, dar de data aceasta a fost unul plătit. Acesta a fost cu adevărat primul voiaj. Atunci am înțeles tot ce înseamnă vapor: de la cart pe comandă, manevre de sosire sau de plecare, ancoraj la curățenie, sectoare sau grupă la bucătărie. Transportam fier beton, din Constanța la Sevastopol, apoi în Turcia într-un port mic Diliskelesi și, în cele din urmă, la Skikda în Algeria.

Și cum a fost misiunea aceasta?

Palpitantă. În ultimul port am stat vreo 2 săptămâni până am descărcat tot. Nu aveam ce să facem decât să jucăm fotbal pe cheu cu macaragii și cu ceilalți marinari de prin port. Nu se putea ieși din port, se auzeau pocnituri și bubuituri pe fundal. Mai rău a fost atunci când un camionagiu ne-a aruncat mingea de fotbal, de atunci ne uitam la aceeași stângă în fiecare zi. Nu aveam voie nici să facem baie în mare, aveam un soldat care avea grijă de noi și ne păzea cu arma la scară. Dar, a fost frumos, s-au legat prietenii pe viață, inclusiv cu profesorii. Atunci am avut botezul, am învățat jocurile marinărești, am învățat să pictez pe capacele magaziei.

Cam cât timp stai plecat? Care este ponderea: cât pe mare și cât acasă?

În mod normal voiajele sunt de 4 luni +/-2 … în general, plus două luni. La început, am prins contracte de 4 luni în voiaj cu 2 luni acasă. Acum, ca chief officer, stau 4 luni plecat și 4 luni acasă, fac schimb cu un coleg pe aceeași nava.

Și cum este să stai atât de mult plecat de lângă cei dragi?

Concediu 6 luni pe an nu prea are nimeni acasă 😃Dar și atunci când ești în voiaj … e greu. Și cel mai dureroasă este exact asta: ruptura de familie. La început erau părinții și prietenii. Apoi au apărut prietenele. Acum sunt soția și copiii, așa că este din ce în ce mai greu.

Dar cum vorbești cu cei de acasă atunci când ești plecat?

Prin mail-uri. La început, fiecare avea o adresă dedicată, scriam mail-ul și îl trimiteam către comandant. În fiecare zi, o dată, maxim de două ori se făceau conexiuni satelit pentru comunicarea cu birouri, porturi sau agenți. Și atunci plecau și mesajele noastre. Și tot atunci primeam și mesajele celor de acasă.

Treptat au apărut conexiunile mai rapide, mai accesibile ca preț, însă tot suntem în urma față de ce se întâmplă acasă. Ca să înțelegi, pentru noi un video call este aproape imposibil, nu avem bandă necesară. Doar atunci când ajungem prin porturi încercam să găsim cartele de net și atunci descărcăm toate pozele și filmulețele pe care le primim de acasă: serbările celor mici, primii pași la plajă sau în zăpadă, atunci când sunt bolnavi sau când le-a ieșit primul dinte sau au făcut primul pas.

Și ce faci atunci când ți se face dor de acasă?

Eu am avut noroc, am fost acasă atunci când s-au născut ambii copii, dar nu toți au fost așa norocoși. Mi se face dor de ei de când ies pe ușă, parcă plec la tăiere când o iau pe scări spre taxi-ul spre aeroport. Dar cumva ești obișnuit cu asta și reușești să treci peste. Urmează imediat o perioadă de acomodare cu vaporul, cu echipajul. Sunt multe de făcut la ambarcare și nu prea ai timp să te gândești la ce se întâmplă acasă.

Asta e și ideea: cu cât stai să te gândești mai mult, cu atât îți e mai greu. Iar de la gânduri apar toate nebuniile: idei, gelozii, dușmani.

S-au dus vremurile când veneau la bord tot felul de oameni care ne ofereau serviciile lor: de la negustori care suveniruri și toate chilipirurile până la frizeri sau femei

Se spune că marinarii au în fiecare port câte o iubită? E adevărat? Mă refer, evident, la perioada de dinainte să fii un bărbat căsătorit 😃

Viață de marinar, nu mai este ce a fost (râde). Înainte stăteai câte o lună într-un port, aveai timp de orice. Acum sunt escale și de 6 ore, până se fac formalitățile vamale, până chemi o mașina, până ajungi în oraș, trebuie să te întorci că pleacă vaporul. Abia ai timp de câteva lucruri simple: să te uiți să îți cumperi ce îți trebuie, poate apuci să mănânci ceva și să bei o bere, mai găsești o cartelă să suni acasă.

S-au dus vremurile când veneau la bord tot felul de oameni care ne ofereau serviciile lor: de la negustori care suveniruri și toate chilipirurile până la frizeri sau femei. Nu mai sunt vremurile când era aproape obligatoriu în unele porturi să primești femei pe vapor. Acestea stăteau toată escala și erau exact ca nevestele marinarilor: îți spălau, călcau și îți ofereau și alte servicii.

Toate astea au dispărut odată cu codul ISPS care reglementează oarecum cine și cum intră sau iese dintr-un port. Acum, evident că mai sunt porturi prin Africa sau America de Sud în care se mai practică oarecum vechile obiceiuri.

Dar atunci când ajungi în port, bănuiesc că poți să te duci în oraș …

În oraș când ieși, e altceva. Pe lângă fiecare port există câte un Seamen Club. Acolo ai nevoie de o persoană de contact și poți găsi orice. De la masajul clasic pana la … înțelegi tu. Dar tot în porturi mai puțin civilizate. Prostituția a existat și o să existe, a luat amploare și atât timp cât nu este reglementată o să producă bani negri mereu. De exemplu, în Hamburg, St. Pauli, totul este permis, sunt locații dedicate. Civilizat, curat, cum ar trebui să fie. Dar iarăși, vorbim despre un loc civilizat.

Pirații chiar există. Și sunt foarte periculoși. Nu e de glumă, nu sunt povești de Hollywood. Nu îți povestesc filmul ăla – “Captain Phillips”

Dar cu pirați te-ai întâlnit?

Trec prin Golful Aden aproape voiaj de voiaj. Aici, între Somalia, Djibuti, Yemen au fost și sunt încă atacuri asupra navelor comerciale, organizate de pirați. Există locuri în care se știu clar unde sunt centrele de training, de recrutare, de unde se pleacă pe mare și nimeni nu face nimic. S-au format anumite organizații internaționale care patrulează zona, s-au introdus anumite reguli prin care noi să putem preveni aceste atacuri și tot degeaba. Există companii care angajează echipe de militari armați pe care le ambarcă în portul de plecare și îi debarcă după ce au trecut de zona de pirați. Cu arme, cu muniție, cu tot ce trebuie.

Pirații chiar există. Și sunt foarte periculoși. Nu e de glumă, nu sunt povești de Hollywood. Nu îți povestesc filmul ăla – “Captain Phillips”. E drept, acum din ce în ce mai puțin, dar încă sunt cazuri. Se primesc rapoarte săptămânale cu evenimentele de pe mare și nu sunt puține. Acum eu navigând pe nave cu bordul liber mare (distanța de la apă la prima punte pe unde ar putea ambarca pirații) nu am avut parte de astfel de evenimente. Dar prin zonele mai înguste, am trecut pe lângă skiff-uri (bărci rapide) pline cu pescari cu AG-uri sau Kalashnikov-uri. Îi poți vedea foarte ușor cu binoclul.

Dar există un loc în lumea asta care să fie considerat cel mai greu de traversat?

Din cauza numărului mare de nave, acum orice strâmtoare, orice loc îngust este periculos. Marea Chinei, din cauza milioanelor de pescadoare (și nu exagerez), este o aventură mai ales în timpul sezonului de pescuit. Să faci slalom cu un vapor de 400 de metri printre niște pescadoare de 20 de metri care încearcă să își protejeze plasele de pescuit, nu este chiar simplu.

Singapore, este, la fel, un alt loc foarte greu de traversat pentru că este una dintre cele mai aglomerate zone din lume. În permanență ai opțiunea: încetinesc, le evit, merg pe drumul mai lung și asta e. Dar vin presiunile din partea companiei care îți spun că trebuie să ajungi la o anumită oră în portul următor și ești nevoit să faci slalom printre remorchere, barje, pescadoare și alte vapoare care nu merg cu așa viteza ca tine. Autostradă pe mare.

Dar ce faci în zonele în care este foarte frig și gheață?

Din punct de vedere al vremii, Atlanticul de Nord este infernal, mai ales iarna. Noroc cu programele astea de meteo care ne updatează zilnic, doar așa putem să vedem cu ce ne vom întâlni. Furtuni la tot pasul, pe scurt.

Un vapor mare poate trece, dar cele mai mici sunt ca o bărcuța de plastic într-un lighean. S-au întâmplat multe nenorociri, de la pierdut marfă sau containere la scufundat, avarii mari și chiar oameni la apă. Până nu de mult zonele de joasă presiune se deplasau după un traseu oarecum fix, anticipabil. Ce am observat în ultimii ani este faptul că au mai apărut si alte trasee, mai ales în Pacific și în Marea Chinei.

Bine, nici cu Golful Biscaya sau chiar Marea Mediterana nu e de jucat. Să vezi atunci rău de mare … apropo să știi că nu există om să nu aibă rău de mare. Doar că se manifestă la fiecare în alt fel. De la stări de vomă cu amețeli, la dureri de cap sau chiar senzații de foame. Dar nu există cineva care să nu aibă rău de mare. Și atunci mănânci, crede-mă 😃

Deliciul la vapor sunt grătarul. Apoi urmează karaoke.

Apropo de asta, ce mănânci atunci când ești în voiaj?

Depinde foarte mult de compania cu care lucrezi. Poți avea la cină o conservă de pește în sos de roșii. Dimineața, pâine cu gem. Nu am trecut niciodată prin asta, dar am atâția prieteni care lucrează pentru companii grecești sau arăbești, unde condițiile sunt încă sub limita bunului simț. Pană și apa de băut e cu porția.

Pe de altă parte, companiile serioase au nutriționist, trimit bucătarii să facă cursuri de management. Au contracte cu firme de catering importante care pot distribui în diferite porturi.

Dar care este răsfățul gastronomic pe care ți-l permiți atunci când ești pe mare?

Deliciul la vapor este grătarul. Este momentul în care ne strângem toți (exceptând cei care fac cart) și vorbim. Gătim pe grătar un miel la proțap, un purceluș de lapte la cuptor, calamari sau creveți. Apoi ne bucurăm de un tort sau o prăjitură.

Chiar cum arată petrecerile pe vas?

După masă urmează un karaoke. Filipinezii sunt specialiști, în general asiaticii. Nu contează dacă ai sau nu voce. Tot ce contează este să ai atitudine, joc de scenă. Acum alcoolul nu mai este permis la bordul navei … mai toate companiile au așa numita Dry ship policy. Deci, s-au dus poveștile cu petreceri de pomină, cu comandanți care nu ieșeau cu zilele din cabine sau cu bătăi generale. Nu zic că nu mai sunt cazuri, regulile sunt făcute… știi tu J

Și cum nu era destul de complicat la vapor, au mai apărut și femeile la bord (râde). Din ce în ce mai multe femei decid să ia calea apei, deja sunt comandanți, șefi mecanici, toate funcțiile. Eu lucrez la o companie franceză, așa că sunt deja obișnuit. Erau voiaje când am avut și 6 fete din totalul de 28 de membrii ai echipajului. Este ciudat pentru unii, plăcut pentru alții, motiv de ceartă pentru mulți. Tot felul de subiecte: de la divorțuri pentru o idilă de 4 luni pe vapor, la prietenii care s-au concretizat în căsătorii. Toate fac parte mai nou din viată de pe vapor.

Apropo de asta, cum este viață de cuplu pentru un marinar?

Poveștile cu navigatori sunt multe și, din păcate, multe adevărate. Nu este ușoară viața de cuplu la distanță. Se întâmplă multe lucruri, de la așteptat la aeroport cu cel mai bun prieten al tău de mână, înștiințându-te că sunt împreună, la plecat cu vreun taximetrist sau pur și simplu la divorț, toate se întâmplă. Venit acasă, găsit yala de la ușă schimbată, copii la o altă grădiniță, totul vândut…multe. Bineînțeles, nimic nu e întâmplător, poate respectivii trebuiau să se aștepte, poate nu era relația de care aveau nevoie.

Ca navigator poți să câștigi și 20,000 de euro pe lună

Spune-mi, cât câștigă un navigator pe an?

Banii sunt buni pentru România. Un nebrevetat poate câștiga de la 1000 de euro până la 2500 chiar 3000. Depinde pe ce tip de navă pleci și la ce companie. Pe off shore se plătește foarte bine, dar din păcate a căzut piața foarte mult, nu mai sunt așa multe contracte, așa că au scăzut și salariile. De asemenea, tancurile plătesc bine. Un comandant acolo poate ajunge și la 20,000 de euro pe luna, poate și mai mult. Iar un ofițer, proaspăt absolvent, poate câștiga undeva între 2500 și 3500 de euro.

Dar te-ai gândit să treci la un vas de croazieră?

Navigatul pe vasele de croaziera este un fel de UEFA Champions League la fotbal 😃Toți își doresc, dar puțini ajung să facă asta. Sunt miturile că dacă stai pe un vas de croazieră, nu faci familie acasă. Nu știu ce să zic. Poate că e adevărat, poate că nu. Depinde ce vrei. Cert e ca acolo e altceva. Doar atât zic: având datoria de a interacționa cu pasagerii, de a fi prezent la diferite evenimente, numai asta ar însemna cât toate petrecerile pe care le poți da pe un vas comercial.

Nu mai punem porturile în care ajungi, locurile pe care le vizitezi, oamenii pe care îi cunoști și condițiile pe care le ai. Problema e că dacă te-ai apucat de un tip de nave, cu greu treci la altul. Nu e imposibil, dar e dificil. Un comandant pe container nu cred ca poate pleca din primul voiaj drept comandant pe un vas de croazieră. Navigația e la fel, dar sunt alte lucruri de luat în calcul.

Dar există un loc pe unde îți dorești să navighezi?

Mi-aș dori să trec strâmtoarea lui Magellan. Am prins marinari vechi la vapor cu certificate de trecere a strâmtorii. Este o tradiție, la fiecare trecere să ți se dea un certificat special. Și pe locul doi, aș vrea să navighez pe la Polul nord. S-au deschis rutele comerciale și pe acolo, chiar ar fi o provocare.

Spune-mi, la final, unde te vezi acostând? Și când?

Îmi place Constanța. Pentru lunile de vară nu aș pleca nicăieri. De altfel, pentru mare în general. Probabil că aș putea să îmi găsesc un job de birou în Marseille, dar nu e de mine. Am încercat, încă nu mă văd stând în fața calculatorului 8 ore pe zi. Deja job-ul pe care îl fac acum a devenit atât de dependent de calculator, încât abia aștept o manevră, un port, o încărcare, doar să scap și să mă duc pe punte, să fac mișcare. Poate în 10-15 ani de acum. Dar nu cred.

Around the WorldLife StoriesTravel
Share this article