Au trăit mai bine de 20 de ani în Marea Britanie și, ca în Alchimistul lui Coelho, au trebuit să cutreiere Asia cu rucsacul în spate pentru a descoperi că aurul a fost mereu acasă. Cum au ajuns Mihaela și Octavian să trăiască într-un sat „pierdut de lume”? Și cum se scrie povestea „Dealul cu trei case”

Dealul cu trei case este o poveste fascinantă despre redescoperirea simplității și a conexiunii cu natura în inima munților Apuseni. Mihaela și Octavian au luat decizia de a se întoarce în România, în satul Criș, după mai bine de 20 de ani petrecuți în Marea Britanie. Călătoria lor prin Asia a fost o experiență transformatoare, pregătindu-i pentru viața simplă și apropierea de natură pe care și-au propus să o trăiască. După aventura lor de trei ani în Asia, în care au călătorit cu rucsacul în spate și au trăit la limita confortului, Mihaela și Octavian s-au simțit atrași de frumusețea și liniștea naturii din Apuseni, alegând să se stabilească în mijlocul acestui peisaj autentic.

Cum arată viața lor în acest sat parcă „pierdut de lume”? Și cum au ajuns Mihaela și Octavian să trăiască în armonie cu ritmurile naturii, muncind pământul și conectându-se cu vecinii și comunitatea locală? Cei doi ne-au spus că se simt ca în Alchimistul lui Paulo Coelho. Asemenea lui, au călătorit toată lumea ca să descopere că „aurul” era în el tot timpul și comoara era ascunsă pe un deal pe care localnicii îl numesc Tomoșești pentru că majoritatea familiilor care locuiau aici pe vremuri, se numeau Tomoș.

Povestiți-ne puțin despre Dealul cu trei case… care este povestea locului și ce pot găsi oamenii care vor să viziteze acest loc special din Apuseni?

Când am ajuns aici prima oară acum aproape 5 ani, erau 3 case de vânzare pe acest deal pe care localnicii îl numesc Tomoșești (majoritatea familiilor care locuiau aici pe vremuri, se numeau Tomoș). Erau abandonate și nelocuite de 20 de ani. Pe vremuri, aici era o comunitate foarte activă și apropiată, cu 15 familii cu mulți copii. Oamenii lucrau pământul și creșteau animale în mod tradițional. 

Viața era dificilă și se lucra cu mic cu mare de dimineață până seara. Încă se mai găsesc și astăzi reminiscențe ale vremurilor de demult. Puținii oameni care au mai rămas în zona asta (toți în vârstă), lucrează de dimineață până seara în armonie cu natura, se ajută și au grijă unii de alții. Ne povestesc cu nostalgie despre vremurile apuse, când comunitatea era în floare și se făceau șezători, nunți care țineau câteva zile și toată lumea participa la pregătiri și la evenimente. Oamenii aici sunt mândri de ceea ce fac și de trecutul lor, au o înțelepciune instinctivă, nealterată de educație și de viața la foc continuu din ziua de azi.

Pe dealul pe care locuim noi mai este un singur vecin, iar pădurea crește pe locul unde altădată erau case, pășuni, grajduri și grădini de legume. Este liniște încât de multe ori se aude mai bine fără telefon când vorbim cu un vecin de pe dealul de alături 😊. Nu este poluare pentru că suntem la distanță mare de orice localitate mai mare, iar noaptea se văd mii de stele când cerul este senin. Și este o diversitate fantastică de plante, flori, animale și păsări.

Mihaela și Octavian (Dealul cu trei case): „Călătoria prin Asia ne-a pregătit pentru viața de aici, cu ieșirea din zona de confort și acceptarea provocărilor de tot felul. Și pentru că mamele noastre sunt în România, am ales să fim mai aproape de ele”

După mai bine de 20 ani în Marea Britanie, v-ați întors acasă și v-ați mutat la țară, în satul Criș din Apuseni. De ce ați luat această decizie? Ce v-a determinat să vreți să vă stabiliți definitiv în România?

A fost un proces mai lung, practic tot ce am făcut și trăit în viața asta a contribuit la ce suntem astăzi. Întotdeauna ne-au plăcut munții și natura în general, dar a trebuit să trecem prin ciclul vieții… luați de val, căutând o viață materială și profesională mai bună, realizând încet, încet că ceva lipsește și trecând prin tot felul de căutări (alergat, arte marțiale,  spiritualitate), umblat prin Asia cu rucsacul în spate… ca până la urmă să ajungem aici. Un fel de Alchimistul lui Paulo Coelho 😊 care a călătorit toată lumea ca să descopere că „aurul” era în el tot timpul. 

Călătoria prin Asia ne-a pregătit pentru viața de aici, cu ieșirea din zona de confort și acceptarea provocărilor de tot felul. După ce-am terminat călătoria de 3 ani, simțeam că nu putem să ne mai întoarcem la viața de dinainte și am ales să trăim mai simplu și mai aproape de natură. Și pentru că mamele noastre sunt în România, am ales să fim mai aproape de ele.

Citește și: Şi-au luat lucrurile strânse într-o viaţă şi s-au mutat în sălbăticie, la 13 kilometri de cel mai apropiat drum asfaltat. Un interviu sincer despre viaţa de familie, muncă şi susţinere financiară în off grid

Ce are satul Criș din Apuseni atât de special să vreți să-l numiți acasă?

Este în mijlocul naturii, „pierdut de lume”, pădurea, oamenii și locul au o energie fantastică, apa este pură de la izvor, este liniște, aer curat și muncă cât cuprinde 😊. 

De fapt locul ne-a ales pe noi. Când am venit prima dată să vedem locul, a fost „zi de recrutare” pe Tomoșești…. așa ne place să glumim 😊. 

Practic a fost o primăvară extrem de ploioasă, cu vreme urâtă, râuri ieșite din matcă, etc. Dar în ziua când am urcat dealul pe jos cu ghidul nostru, vremea a fost superbă,  soarele strălucea, păsărelele cântau, dealul era plin de flori sălbatice, iar cu cât urcam mai sus, cu atât era mai frumos. Și ca să fie „recrutarea” completă, la coborâre ne-am întâlnit cu nea Culiță, un vecin extraordinar de pe dealul de vis-a-vis, care s-a bucurat tare mult să ne vadă și ne-a povestit de plăcintele extraordinare pe care le face „muierea” și pălinca de cireșe pe care au făcut-o anul trecut. Am luat decizia imediat și am ales cu inima (în ciuda listei de criterii pe care ne-o stabiliserăm 😊).

Cum ați ajuns în UK?

Am dorit să mai învăț un pic despre business, pentru că lucram în marketing pentru o multinațională, iar pregătirea mea era în matematică-informatică. Am fost admis la un MBA în Londra și pentru că era vorba de 2 ani full-time, am plecat cu toții (inclusiv băieții noștri de vârstă școlară). În cei doi ani am început să prindem rădăcini așa că am rămas acolo.

Citește și: O dâmbovițeană s-a îndrăgostit de un egiptean și l-a convins să lase piramidele pentru a locui în Pucioasa. Cine este Corina Chiran și de ce, după actorie, bancă și oratorie, a ajuns să mănânce din propriul solar și să renunțe la medicamente

Ce ați făcut acolo în cei 20 de ani?

Am contribuit la economia Marii Britanii 😊, ne-am crescut copiii cum am crezut noi mai bine ca să-i vedem pe picioarele lor, și încet-încet am început să ne punem întrebări existențiale și să căutăm un alt sens în viață. 

Am început să cultivăm legume pe un teren închiriat de la primărie, am făcut și un pic de voluntariat, am făcut mult sport și am petrecut cât de mult timp în natură, dar mare parte din energie ne-am consumat-o ca tot omul, alergând ca nebunii după himere, urmând șabloanele societății. 

Și cum a venit decizia de a pleca de acolo?

Când ne-am întors din Asia, lumea în care trăiam nu se mai potrivea cu viziunea noastră despre viață, deci decizia a fost ușoară și foarte normală. Simțeam nevoia de spațiu, de natură, de liniște și simplitate. Și de timp pentru a ne conecta cu natura din noi.

Înainte să vă întoarceți în România, ați pornit cu rucsacul în spate în Asia (India, Nepal, Laos, Cambodgia). Cum ați ajuns să faceți această călătorie?

Păi a fost una dintre multiplele crize existențiale ale mele (Octavian) ceva nu se mai potrivea, viața pe care o trăiam nu mai rezona cu căutările noastre interioare și am simțit nevoia să luăm un pic de distanță și să încercăm să petrecem mai mult timp cu noi înșine.  

Toate acestea nu au venit așa peste noapte, ci s-au petrecut treptat de-a lungul anilor. Artele marțiale, meditația, yoga, renunțarea la carnea din dietă, conectarea cu natura, toate acestea ne-au îndreptat spre decizia de a pleca în Asia. Ocazia a apărut în momentul în care Octavian a fost disponibilizat de la firma unde lucra.

Citeşte şi: Aidan Andon, bărbatul care a jonglat cu cifrele, a plecat în Asia ca să se regăsească, și-a descoperit pasiunea pentru croitorie și talentul pentru pictură, apoi a lăsat totul ca să construiască un sat tradițional în pustietate

Ați călătorit cu autostopul și autobuze locale, ați locuit la oameni prin sate și ați făcut voluntariat în schimbul cazării și meselor. Povestiți-ne puțin despre lucrurile pe care le-ați trăit în această perioadă…

Ne-ar trebui câteva vieți să vorbim despre tot ce am trăit acolo, dar putem să spicuim. În primul rând aveam puțini bani, deci eram de la început porniți pe un stil de viață simplu care după calculele noastre ar fi trebuit să ne permită să stăm în Asia timp de un an. Am călătorit „încet”, petrecând cât mai mult timp în același loc, în zone mai puțin turistice, ținând bugetul cu simț de răspundere 😊. 

Am stat la oameni acasă, în tot felul de condiții, am călătorit cu autostopul sau cu autobuze locale și, ținând cont că vorbim de țări ca India, Nepal, Cambodgia, am fost puși la încercare din toate punctele de vedere (fizic, emoțional și mental). 

Nu după mult timp am descoperit voluntariatul și așa am reușit să participăm în multe proiecte interesante, de la permacultură, la lecții de limba engleză sau grădinărit la un templu Zen Budist din Japonia. Și asta ne-a permis să ne prelungim aventurile la 3 ani și să ajungem în țări la care nici nu am visat că o să ne permitem. 

Am urcat aproape toți munții care ne-au ieșit în cale, de la Stok Kangri în Ladakh/India, circuitul Annapurna în Nepal, la muntele Fuji în Japonia.

Am stat cu localnici și am învățat câte un pic de la fiecare. Am întâlnit oameni minunați care ne-au primit cu brațele deschise și cu cât erau mai săraci, cu atât erau mai generoși. 

Ne-au primit în viața lor, am fost la nunți musulmane în Malaezia, la școli în țări hinduse, musulmane, catolice și budiste, am participat la ritualuri și festivități din toate religiile, am locuit și lucrat cu oameni din toate păturile sociale și culturi foarte diverse. Și am învățat că toți oamenii suntem de fapt la bază la fel: vrem bine pentru familia și comunitatea noastră și suntem generoși și buni la suflet. 

Din păcate politica, naționalismul, egoismul, sunt prezente peste tot în lume într-o măsură mai mică sau mai mare, iar oamenii sunt influențați mult prea ușor. Lucrul cel mai bun pe care putem să-l facem este să ne schimbăm pe noi înșine.

3 ani de călătorie prin Austral-Asia, de descoperire de sine… care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din această aventură?

Probabil faptul că am început să trăim mai mult în prezent…. Octavian e cel care trăia mai mult în viitor, planificând, visând la tot felul de chestii. Iar Mihaela mai mult cu trecutul. Am realizat la un moment dat că, în sfârșit, ne-am întâlnit în prezent 😊. Dar este un proces continuu și „fără dată de expirare”, deci încă o să mai lucrăm multă vreme la a trăi în prezent și a cunoaște adevărul, cum zicea Ghandi.

Mihaela și Octavian (Dealul cu trei case): „Am realizat la un moment dat că, în sfârșit, ne-am întâlnit în prezent. Dar este un proces continuu și „fără dată de expirare”, deci încă o să mai lucrăm multă vreme la a trăi în prezent și a cunoaște adevărul, cum zicea Ghandi”

Cum au fost oamenii pe care i-ați întâlnit pe drum? Ați reușit să creați relații pe care să le păstrați și astăzi?

Cum ziceam, am întâlnit oameni minunați, atât localnici cât și „rătăciți” prin lume ca noi 😊. 

Cu unii am păstrat legătura și chiar ne-am mai întâlnit, cu alții a rămas o amintire frumoasă și ne rugăm pentru ei să le fie bine. De exemplu, am primit acum ceva timp un email de la un localnic din Kashmir / India, la care am locuit câteva nopți și care ne întreba dacă suntem bine și ne spunea despre familia lui. La câteva luni, regiunea unde locuia a fost devastată de niște inundații de proporții apocaliptice și i-am scris să vedem dacă au supraviețuit. Ne-am bucurat enorm să primim răspunsul înapoi și să aflăm că el și familia au scăpat nevătămați. Și am descoperit, încă o dată, cât de rezistenți sunt acești oameni care trăiesc în condiții incredibile (Kashmir este zonă militarizată unde există un militar pentru fiecare doi civili, iar majoritatea oamenilor trăiesc mult sub pragul de sărăcie).

Iar despre alți străini care cutreierau lumea ca și noi și cu care am legat prietenii, am fost fascinați de numărul mare de tineri care căutau un sens al vieții, și care nu au ales calea simplă și bătută de a se conforma unei vieți materialiste.

Cât de mult a contat această călătorie în Asia în decizia de a vă întoarce acasă și a vă muta la țară?

Absolut, a fost picătura care lipsea și ne-a pregătit din toate punctele de vedere pentru o nouă schimbare majoră, pentru traiul simplu și în condiții precare pentru o perioadă, pentru provocările care au urmat, ne-a întărit moral și fizic, ne-a deschis sufletul să vedem frumosul din noi si din jurul nostru.

Mihaela și Octavian (Dealul cu trei case): „Ne simțim ca acasă în mijlocul naturii și a comunității de aici, cu cățeii și pisicile noastre. Parcă suntem aici de o viață”

Cum v-ați adaptat la viața la sat, în România? 

Noi zicem că bine. Ne simțim ca acasă în mijlocul naturii și a comunității de aici, cu cățeii și pisicile noastre. Parcă suntem aici de o viață. Timpul trece altfel. Am avut (Octavian) acum vreo doi ani un moment când am conștientizat schimbarea în activitățile de zi cu zi și sub impulsul momentului, am scris un mic articol pe pagina mea profesională de LinkedIn (de mult uitată). Se intitula „de la viața de corporatist la împrăștiat de bălegar” și am fost surprins de cât de mulți au citit articolul 😊.

Cum arată o zi normală pentru voi?

Ha ha ha….aici nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Totul este în funcție de vreme, de vecini, de timpul anului…. trăim în ritmul naturii, iar dacă vecinii adună fânul, de exemplu, mergem să-i ajutăm. Altă dată vin ei să ne ajute.  

Dacă au ieșit gălbiorii în pădure, mergem la cules că mâine poate nu mai sunt buni. Toate activitățile posibile pe care nu ne-am imaginat vreodată că o să le facem. Unele mai cu drag și spor, altele pentru că e musai 😊. 

Pe lângă activitățile obișnuite de la sat, mai renovăm și construcțiile vechi încercând să le dăm o nouă viață, ne facem sistemul de alimentare cu apă de la izvor, fosele septice, reparăm drumul din vale până la noi ca să putem să-l folosim. Deci diversitatea nu este numai în natură, este și în viața noastră de zi cu zi.

Ce au spus familia și prietenii atunci când v-ați hotărât să vă întoarceți în România și să vă stabiliți la Criș?

Hmmmmm, majoritatea a spus că suntem nebuni și pe bună dreptate. Eram foarte naivi și probabil asta ne-a ajutat să ne pornim la drum. Băieții noștri ne-au încurajat și ne-au ajutat foarte mult, iar niște prieteni vechi foarte buni ne-au ajutat și ne ajută în continuare enorm. Fără ei și fără câțiva vecini extraordinari, nu am fi reușit să ne așezăm aici. Le suntem tare recunoscători!

Partea amuzantă este că atunci când a început pandemia, toată lumea ne spunea ce norocoși suntem 😊. Totul depinde de context.

Vă cunoașteți vecinii, v-ați împrietenit cu oamenii din zonă?

Desigur, aici fără vecini nu poți trăi sau poate poți dar mult mai greu. În plus, suntem ființe sociale și avem nevoie de oameni în jurul nostru. Și am observat că în comunitățile mai dispersate și unde viața este mai dificilă, pentru că nu există toate facilitățile de la oraș sau chiar și de la satele mai din vale, oamenii sunt mult mai conectați și se ajută mult mai mult. Am observat același lucru în satele izolate prin munții Himalaya și alte comunități disparate prin lume.

Avem multe experiențe care ilustrează întrajutorarea oamenilor de aici, dar poate cea mai frumoasă este când într-o dimineață acum câțiva ani, ne pregăteam cu unul din băieții noștri să dăm jos acoperișul rupt de pe o șură pe care ne apucaserăm să o renovăm. Nu mai făcuserăm așa ceva niciodată, dar eram porniți și entuziaști. La ora 8 dimineața ne-am trezit cu 4 vecini (de pe dealurile vecine), între 58 și 84 de ani. Nu chemaserăm pe nimeni (să nu deranjăm), dar cumva oamenii au aflat prin telefonul fără fir și au venit să ajute. Bătrânul de 84 de ani a fost primul pe acoperiș și striga la noi să avem grijă că e șubred și poate să se dărâme oricând. Totul a fost gata în două ore. Un pahar de vișinată și multe povești și au plecat înapoi la treaba lor.

Povestiți-ne puțin despre cum pot ajunge oamenii la Dealul cu trei case. Și ce pot face în zonă…

De ajuns cu mașina este cel mai simplu. Se pune „Dealul cu trei case” în Google Maps și vă aduce până aici. Și cu transportul public este posibil, dar este mai dificil și durează foarte mult. Acum depinde de unde vine fiecare. Ultimii 800 m sunt accesibili numai cu 4*4 sau pe jos, dar noi de obicei luăm vizitatorii cu mașina noastră dacă nu au 4*4. Bineînțeles, dacă drumul este ok pentru că sunt și perioade când nu putem folosi drumul și atunci facem o plimbare prin pădure. 

Citește și: „Mutarea la țară trebuie să fie ca o renaștere”. Reconectarea la rădăcini: cum arată povestea unei călătorii către o gospodărie care funcționează în autarhie? Și cum își trăiesc tinerii Sebastian și Bianca Bădicel visul de a fi un adevărat „țăran român”

Prin zonă sunt multe locuri frumoase de vizitat ca de exemplu Roșia Montană. Dar noi recomandăm celor care vin la noi, să se bucure de liniștea de aici, să facă plimbări pe deal, prin păduri, să se conecteze cu natura, fără să fie expuși la alte stimulente sau distracții. Am marcat câteva poteci pe aici, am făcut o platformă unde se poate face yoga, meditație, să stai doar tu și natura. Și seara se poate face un foc afară sub cerul plin de stele. Iar pentru cei care vor să cunoască într-adevăr viața la țară, vecinii îi primesc cu mare drag la o vișinată și povești și niște lapte proaspăt de la Stela. Pentru vizite prin zonă există multe locuri foarte frumoase și mai accesibile decât „Dealul cu trei case”.

Pe lângă turiști, știu că primiți și voluntari cărora le oferiți masă și cazare în schimbul ajutorului oferit. De unde au venit străinii la Criș și cum le-a plăcut în Apuseni și, în general, în România?

Da, da. Noi am folosit acest program de voluntariat în Asia, acum e rândul nostru să găzduim voluntari. Până acum au fost voluntari din Scoția, Germania, Suedia, America și Mexic, dar și din România. Sunt multe cereri, dar din păcate nu putem să onorăm decât o mică parte. Putem să spunem că tuturor le-a plăcut România, unii chiar au făcut mai multe proiecte prin țară. Și aici s-au îndrăgostit de zonă, de oameni, de animale și de natura din jur. Cu unii dintre ei mai ținem legătura și perechea din Scoția planifică să ne viziteze vara aceasta cu un grup de prieteni, pe biciclete.

Și, ultima întrebare, cum vă doriți să arate următorii 5-10 ani? Și ce planuri mai aveți pentru Dealul cu trei case?

Dacă ne puneai întrebarea asta acum 10 ani, am fi răspuns foarte precis. Totul a pornit cu un concept sub formă de desen, acum vreo 5 ani. Ideile de bază le-am păstrat în mare parte, dar proiectul a evoluat și va evolua în continuare de la sine. Dacă ne încăpățânăm să păstrăm ideile inițiale în totalitate, depunem un efort foarte mare pentru că nu lăsăm lucrurile să ia cursul firesc. Deci învățăm să ascultăm și să fim deschiși la ce este în jurul nostru și sperăm ca instinctele să ne călăuzească mai bine decât intelectul. 

Dorințele noastre sunt ca și alții să se bucure de natura și energia locului, să dăm o altă viață clădirilor frumoase din lemn de aici, să reușim să ne deschidem inimile și mințile, să fim mai buni și mai înțelepți.