Viața unui artist care trăiește în strânsă legătură cu folclorul și cultura țărănească și călătoria sa muzicală de la Phoenix la cobzele țărănești. Sașa-Liviu Stoianovici: „Am întâlnit oameni care, după 15 ani de Spania, au revenit în satele lor, şi-au construit case moderne, dar s-au dedicat muzicii, dansului, tradiţiilor” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Întâlnirea cu Sașa-Liviu Stoianovici înseamnă povestea unui artist fascinat de tradiție și sunet. Născut și crescut în Timișoara, absolvent de Pictură, el a fost inspirat de muzica tradițională românească încă din copilărie, influențat de sunetul albumelor Phoenix și de Colecția Universală de Muzică Populară Înregistrată.

Pasiunea sa pentru sunetele experimentale și muzica tradițională l-a condus către explorarea cobzelor țărănești, căutare care l-a purtat până în Turcia, unde a descoperit sazul. Am vorbit cu Sașa-Liviu Stoianovici despre drumurile lungi dintre Timișoara natală și capitală și cum a ales să-și facă viața în București. Am discutat, în interviul de mai jos, și despre relevanța culturii țărănești în prezent, precum și despre impactul foarte puternic al tradițiilor asupra identității și comunității.

Documentând cobzele timp de aproape 10 ani, el dezvăluie misterele și secretele acestui instrument unic, evidențiind importanța conservării și promovării patrimoniului cultural. Cu planuri de viitor care includ concerte și proiecte cu Balkan Taksim, Sașa-Liviu Stoianovici ne arată cât de fascinantă poate să fie viața unui artist contemporan îndrăgostit de muzica și de cultura țărănească.

Cine e Sașa-Liviu Stoianovici? Povestește-ne puțin despre tine…

Mă prezint, pe scurt: născut şi crescut în Timişoara, absolvent de Pictură, fascinat de obiectul etnografic, de lumea ţărănească, de Balcani şi de Carpaţi. Instrumentist la Balkan Taksim, artist, cercetător al cobzelor ţărăneşti. 

Cum a ajuns muzica în viața ta? 

Muzica a fost prezentă în viaţa mea încă din copilărie, ambii mei părinţi cochetând cu câte un instrument sau două. În casă, chitara folk a fost multă vreme la loc de cinste.

Sașa-Liviu Stoianovici: „Cred că ce m-a dus spre muzicile ţărăneşti a fost, în primul rând, sunetul primelor albume ale formaţiei Phoenix – cu ele am crescut”

Ai început să înregistrezi sunete cu un reportofon de împrumut și să le mixezi cu discuri, la niște petreceri. Chiar așa a arătat începutul drumului tău muzical? Și cum a apărut interesul pentru folclorul muzical?

Acesta a fost mai degrabă începutul drumului meu de sound artist, de artist care lucrează cu sunetele. Mă fascinau de pe atunci texturile muzicii concrete, de avangardă, experimentele sonore ale unor Stockhausen, Pierre Henry, dar şi psihedelia formaţiilor de Krautrock – Can, Faust, Popol Vuh. 

Cred că ce m-a dus spre muzicile ţărăneşti a fost, în primul rând, sunetul primelor albume ale formaţiei Phoenix – cu ele am crescut. Apoi a urmat Colecţia Universală de Muzică Populară Înregistrată, începută de Constantin Brăiloiu – vorbesc aici de seria de discuri apărute pe vinil în Elveţia; cam în aceeaşi perioadă, am ascultat nişte CD-uri cu interpretări vocale din comunităţi rurale fino-ugrice de pe Volga, dacă îmi amintesc bine. Cert este că în grupul meu de cunoscuţi şi prieteni din Timişoara circula foarte multă muzică, inclusiv copii după seriile de discuri scoase de actualul Institut de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, din Bucureşti. 

Sașa Liviu Stoianovici
Taraful Gh. Toderaș @ Sașa Liviu Stoianovici

Înțeleg că îți doreai o cobză, dar nu ai găsit în Timișoara. Așa că ai ajuns în Turcia, unde ai găsit sazul. Care este povestea? Și de unde interesul sau dorința pentru cobză?

Mi-a plăcut sonoritatea cobzei, am simţit în ea un anume arhaism care m-a atras iremediabil. Sazul turcesc, deşi este diferit, a rezonat cu mine pentru că, în înţelegerea mea de atunci, el venea tot dintr-o lume ţărănească şi răspundea unor nevoi asemănătoare. Acompania un rapsod popular, ţinea ritmul şi armonia alături de o vioară sau fluier, devenea chiar el un instrument solistic. 

Ai învățat să cânți singur la saz, și mai apoi, la cobză? E complicat? 

Da, la saz şi la cobză am învăţat singur, urmând toate greşelile unui autodidact. Treptat, mi-am rafinat căutările – la cobză, de pildă, am început să explorez stilurile interpretative ţărăneşti, cu precădere, pe cele din Moldova. Complicat sau nu, pot spune că cine are ocazia să studieze un instrument muzical, cât de puţin, cu un profesor bun, e bine să se folosească din plin de această oportunitate.

Sașa-Liviu Stoianovici: „Am întâlnit oameni care, după 15 ani de Spania, de pildă, au revenit în satele lor, şi-au construit case moderne, dar s-au dedicat muzicii, dansului, în fine, tradiţiilor”

Cum a ajuns un timișorean la București? Și cum s-a acomodat cu viața de capitală?

Într-o perioadă, am circulat foarte mult pe ruta Timişoara-Bucureşti – aveam concerte, proiecte artistice, culturale. Şi aici, dar şi acolo. La un moment dat, am hotărât că e cazul să mă stabilesc în Bucureşti şi să-mi gestionez energia creatoare în cel mai bun mod cu putinţă.

Sașa-Liviu Stoianovici, tu trăiești într-o relație foarte strânsă cu folclorul și cultura țărănească. Dar mai este ea relevantă în timpurile de azi?

Cultura ţărănească? Absolut. Da, trăim vremuri în care poate să ni se pară că lucrurile nu mai stau aşezate la locurile lor, că totul se amestecă etc., că se depopulează satele. Da, foarte mulţi oameni din mediul rural au ales şi aleg calea străinătăţii pentru a-şi croi o viaţă mai bună. Unii revin acasă, alţii rămân în noile lor patrii. Un fapt interesant este acela că în diferite comunităţi de români plecaţi din ţară s-au înfiripat asociaţii în care se cântă, se dansează, se îmbracă haine ţărăneşti de sărbătoare. Adică, da, oamenii au plecat la mai bine, dar acest mai bine nu va putea suplini vreodată lucrurile la care ei se raportează ca fiind legătura lor cu acasă. 

Am întâlnit oameni care, după 15 ani de Spania, de pildă, au revenit în satele lor, şi-au construit case moderne, dar s-au dedicat muzicii, dansului, în fine, tradiţiilor. Au reluat lucrurile de unde le-au lăsat atunci când au plecat. Poate că nu toţi au fost activi în zona asta atunci cînd munceau din greu în alte ţări, dar, în foarte mulţi, focul respectiv a mocnit constant.

Cum crezi că am putea să-i facem pe tineri să fie mai interesați de folclor?

Cred în puterea exemplului personal. Cred în expunerea la alteritate, la ceea ce nu cunoaştem, bun sau chiar mai puţin bun. Cred în stimularea curiozităţii şi creativităţii copiilor, tinerilor. Depinde la ce ne referim. Tinerii pot deveni interesaţi de folclorul ţărănesc ascultând diferite muzici, de pildă sau vizitând colecţii de artă, de etnografie, muzee sau chiar citind Vasile Voiculescu. Cred că, mai ales pentru orăşeni, mersul în natură, vizitele la sat, la stâne pot deveni veritabile aventuri. Sigur, aici preferăm ca ele să fie cu final fericit, deşi întâlnirile cu ciobăneştii care mişună pe lângă turmele de oi au întotdeauna un grad anume de risc.

Sașa Liviu Stoianovici
Neculai Florea @ Sașa Liviu Stoianovici

După ce ai documentat cobzele țărănești din Moldova și din Muntenia timp de aproape 10 ani, ai început oficial demersurile pentru înscrierea acestui instrument de acompaniament, cel mai vechi atestat în Țările Române, în lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al UNESCO. Cum a fost călătoria de documentare în Moldova, cât a durat?

Călătoriile mele prin satele din Moldova durează de ani buni. Tot timpul aflu ceva nou, că vreau sau că nu vreau. E ca şi cum aş urmări zalele unui lanţ vechi – pe alocuri ruginite, pe alocuri lipsă, într-un loc dublate sau chiar înlocuite cu sfoară ori cu sârmă. Lipite – cine ştie de ce – cu bandă izolatoare, ba chiar purtând urmele strâmbe ale unei pânze de bomfaier.

Povestește-ne puțin despre cobzele țărănești –  de câte feluri sunt, cât de vechi, cât de valoroase? Și, mai ales, ce au ele atât de special de te-au fascinat pe tine?

Acum exagerez un pic – câte zone, atâtea modele sau câţi meşteri, atâtea tipuri. 

Nu e chiar aşa, dar pe-aproape.

Peste cobzele astea ţărăneşti, ca peste cobze, în general, pluteşte încă un mare nor plin cu mister. De unde? De ce? Pentru că acestui instrument nu i-a dedicat nimeni o istorie şi pentru că, adâncindu-ne în trecut, documentele şi mărturiile în care el apare devin din ce în ce mai greu de accesat. Apar înţelegeri parţiale ale unor chestiuni anume sau chiar neînţelegeri. Dau aici cel mai simplu exemplu – picturile murale din bisericile moldoveneşti. Este foarte des invocat faptul că lăutarii din aceste picturi au toţi cobze în mâini. În fapt, de cele mai multe ori putem vorbi despre nişte instrumente cordofone cu gât lung, cărora putem să le spunem, generic, „lăute”.

Citește și: Sînziana Mircea, singura româncă din istorie inclusă de Universitatea Bocconi din Milano în topul celor mai de succes absolvente: „Studiatul este o chestie sută la sută personală. Nu poate nimeni să studieze în locul tău!”

Mai cântă cineva la cobză în satele românești? Mai există bătrâni cobzari care păstrează această cultură populară la noi?

Astăzi întâlnim destul de puţini cobzari în mediul rural şi foarte puţini din cei de şcoală veche sau foarte veche.

Care a fost descoperirea care te-a impresionat, te-a marcat cel mai mult?

La nivel ştiinţific, cred că întâlnirea cu ceea ce numesc eu „cobza cutiuţă” a fost printre cele mai impresionante. 

Sașa Liviu Stoianovici
Badia Vasile și Bădia Costan @ Sașa Liviu Stoianovici

Care sunt șansele ca acest instrument absolut fascinant să intre în patrimoniul UNESCO? Și ce ar însemna acest lucru?

Vorbim aici despre interpretarea la cobză, dar şi despre construirea ei. Şansele-s foarte mari, desigur – am lucrat extrem de bine la dosar, la componenta lui teoretică, la materialul video documentar care-l însoţeşte. Totul a mers ca pe roate, deşi timpul pe care l-am avut de la avizarea acestui dosar şi până la depunerea lui a fost scurt.

Citește și: Analia Selis: „o femeie divorțată, singură, cu doi copii, într-un loc care îmi place, dar unde se pot întâmpla și cred că se vor întâmpla multe lucruri minunate”. Cum arată viața ei în țara care a primit-o, acum mai bine de 20 de ani, cu brațele deschise? Și cum a ajuns să treacă de la Maria Tănase sau Sofia Vicoveanca la tango românesc

Spune-mi că această călătorie se va termina cu un concert Balkan Taksim

Păi călătoria abia începe. Până acum am făcut pregătirile. Şi, desigur, ea continuă cu mai multe concerte Balkan Taksim. Vom putea fi văzuţi şi ascultaţi în vara asta la tot felul de festivaluri de muzică, în România, în Elveţia. Pregătim materiale noi, am lansat deja un remix, alte piese stau să apară.

Și dacă tot am ajuns să vorbim despre Balkan Taksim, îți propun să să ne întoarcem puțin acum câțiva ani, atunci când te-ai mutat în București și a început acest proiect. Povestește-ne despre el și, mai ales, despre începuturi…

Am început Balkan Taksim la câţiva ani după mutarea mea în Bucureşti, apoi l-am pus puţin în aşteptare, ca să-l reiau din nou de pe alte poziţii. Venind dinspre o zonă muzicală total experimentală, improvizatorică, Balkan Taksim a însemnat o punere la încercare a relaţiei mele cu structurile ritmice şi armonice predefinite. Cu rigorile unor melodii de 4 sau 5 minute. Sigur, chiar şi atunci, la începuturi, o piesă de 4 minute putea foarte uşor deveni în concert una de 10 minute. 

Am păstrat şi am rafinat elementul improvizatoric – o componentă esenţială, de altfel, a muzicilor tradiţionale, ţărăneşti sau nu, din diferite părţi ale lumii. Astăzi, Balkan Taksim este o formaţie al cărei album de debut, ascultat în toată lumea pe vinil, CD sau în format digital, s-a cam epuizat – varianta LP se găseşte acum foarte greu, fiind prima care a luat drumul colecţiilor particulare. 

Așadar, Balkan Taksim vine, în sfârșit, ar spune fanii săi, cu piese noi. Povestește-ne la ce să ne așteptăm.

Avem în lucru, într-adevăr, mai multe piese. După ce din studio a ieşit „Mastika”, pe care am lansat-o în toamna lui 2023, de curând am publicat în mediul online şi în radiouri o piesă remix, parte a unei colaborări cu legendarii Transglobal Underground. Acum urmează alte melodii, inspirate de cultura balcanică sau de cea din Carpaţii româneşti. Cu tamburiţe, cu cimpoaie, cu sunete de cobză electrică.

Citește și: Cum a ajuns un puști dintr-un „oraș atât de liniștit încât nici măcar ceasul nu mai știa cât e ceasul” să cucerească lumea? Totul a început cu un pian pe care tatăl său i l-a cumpărat cu banii câștigați muncind în deșerturile Israelului și junglele din Jamaica

Când o să fie primul concert Balkan Taksim? Invită-ne, te rog, să vă ascultăm!

După concertul recent de la festivalul de film One World, ne-am hotărât să ne concentrăm pe munca de studio, astfel că, cel mai sigur, ne vedem în vară la Waha sau la Holzstock, ori poate chiar în Iaşi.

Sașa-Liviu Stoianovici, ultima întrebare, ce urmează pentru tine? Cum și unde te vezi peste 5-10 ani?

Anii următori vor însemna, din punct de vedere profesional, concerte pe scene din ce în ce mai mari, expoziţii şi evenimente de artă vizuală, explorarea unor noi elemente de patrimoniu, cultural şi natural. Şi, desigur, o serie de albume Balkan Taksim.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora