Cântăreață, creatoare de conținut, antreprenoare, moderatoare de podcast – o carieră spectaculoasă. Însă care sunt micile momente din viața lui Sore Mihalache pe care nu le vedem?
Eram adolescentă atunci când Sore a lansat Different, iar pentru mine și sora mea a devenit rapid (și a rămas, de-a lungul anilor) una dintre melodiile de suflet. Apoi am descoperit Bad Boy Is Back, care este și acum în playlisturile mele: cel pe care îl ascult înainte de evenimentele importante, pentru un plus de încredere, dar și cel la care mă întorc ori de câte ori am nevoie să-mi ridic moralul.
Anul acesta, Sore revine la muzică după o pauză de șase ani. Vestea m-a făcut foarte fericită. Însă dincolo de bucuria pe care mi-a făcut-o mie și tuturor fanilor care nu au încetat să-i asculte melodiile, am vrut să aflu cum s-a simțit și pentru ea să revină în studio, dar și care sunt bucuriile, temerile, sfaturile pe care le-a primit, cât și oamenii care au contribuit și continuă să contribuie la cine e astăzi Sore.
Ce parte ți s-a părut cea mai grea când ai decis să te reîntorci la muzică?
Cred că cel mai greu a fost să nu mă raportez la cine eram eu acum șase ani. Pentru că instinctul e să te întorci și să te întrebi: „Ok, ce făceam atunci? Ce funcționa?”. Dar eu nu mai sunt omul de atunci și nici nu vreau să fac muzica pe care o făceam atunci. A trebuit să-mi dau voie să descopăr din nou cine sunt ca artist, fără presiunea de a demonstra că „m-am întors”. Până la urmă, n-am revenit de unde am rămas. Am revenit dintr-un loc complet nou.
Ce ți-a lipsit din viața de artist muzical?
Mi-a lipsit foarte tare partea aia de mine care există doar când fac muzică. Și culmea e că nu mi-am dat seama cât de mult până nu m-am întors în studio. Muzica e un tip foarte special de exprimare, pentru că poți să spui într-o piesă ceva ce probabil n-ai spune niciodată într-o conversație. Și mi-a lipsit scena. Energia aia nu prea seamănă cu nimic.
Ai avut vreodată o nereușită, un eșec care s-a transformat ulterior într-un succes?
Da, și cred că inclusiv pauza mea de muzică poate fi privită așa. La un moment dat puteam s-o văd ca pe o ruptură de parcurs sau ca pe ceva ce n-am dus până la capăt. Acum o văd complet diferit. În cei șase ani am crescut enorm ca om, am făcut televiziune, business, podcast, am devenit mult mai sigură pe cine sunt. Și toate lucrurile astea se aud acum în muzica mea. Uneori ceva ce pare că te scoate de pe drum, de fapt te duce exact unde trebuia să ajungi.
Ce însemna pentru tine succes la 20 de ani? Ce înseamnă acum?
La 20 de ani succesul era foarte vizibil: hituri, concerte, televiziune, să mă recunoască lumea, să simt că „se întâmplă”. Acum succesul e mult mai mult despre libertate. Să pot să aleg ce fac, cu cine lucrez, să am proiecte care chiar mă reprezintă și să nu-mi construiesc viața doar în jurul validării profesionale. Și, foarte important, să am timp pentru oamenii mei. Acum nu mai vreau doar o carieră de succes. Vreau o viață care să-mi placă.
În ce perioadă a vieții tale te-ai simțit cel mai bine?
Cred că îmi place foarte mult perioada în care sunt acum. Nu pentru că e perfectă, deloc, ci pentru că mă cunosc mult mai bine. Am mai puțină nevoie să demonstrez lucruri și mult mai mult curaj să fac exact ce simt. Profesional, simt că s-au întâlnit foarte multe versiuni ale mele: muzica, televiziunea, podcastul, moda, antreprenoriatul. Iar personal, Erin e deja la vârsta la care putem avea conversații, putem călători, putem descoperi lucruri împreună. E o etapă foarte plină.
Pe cine suni când ești tristă?
De cele mai multe ori, pe nimeni. Nu pentru că nu am pe cine să sun, ci pentru că am descoperit că, în prima fază a unui moment trist, cel mai bine îmi face să fiu eu cu mine. Să-mi așez sentimentul, să înțeleg ce simt, de unde vine și ce fac cu el. Apoi, desigur, vin oamenii mei: iubitul meu, cea mai bună prietenă, familia.
Ce porți când nu știi cu ce să te îmbraci?
Cel mai simplu truc: oversized jeans, un top simplu, un pantof cu vârf ascuțit și o cămașă largă sau un blazer ori o geacă de piele. E my go-to outfit. Funcționează aproape de fiecare dată.
Pe ce obiect din garderobă ai cheltuit mulți bani?
Am un ceas pe care l-am cumpărat acum vreo cinci ani și pe care l-am privit de la început ca pe o investiție. În rest, dacă dau mai mulți bani pe genți, pantofi sau haine, încerc să aleg lucruri de calitate despre care știu că își păstrează valoarea și că, dacă vreodată aș vrea să le vând pe o platformă de reselling, mi-aș recupera o bună parte din bani. Alte extravaganțe nu prea am.
Ce colecționezi?
Eu, nimic. Erin, în schimb, colecționează squishies și e atât de implicată, iar ele sunt atât de prezente peste tot prin casă, încât simt că le colecționăm împreună. Am ajuns inclusiv la filmări, am deschis geanta și am găsit un squishy în ea. Deci, aparent, colecția mă urmărește (râde).
Ce cadou te-a bucurat cel mai tare?
Nu pun foarte mult preț pe cadourile fizice. Mă bucură mult mai tare când oamenii pe care îi iubesc vor să-mi facă ziua de naștere deosebită: o prăjitură-surpriză la miezul nopții sau pur și simplu faptul că își iau din timpul lor ca să fie lângă mine, deși știu că sunt foarte ocupați. Și nici măcar nu trebuie să facem ceva. Să fim împreună and do nothing, cum ar veni. Cred că timpul e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poți primi de la cineva.
Un sfat primit în copilărie care ți-a fost de folos la maturitate
Mi-a spus tata la un moment dat: „Nu fi proastă!” (râde). Poate sună puțin din topor, dar pentru mine chiar a fost un sfat după care m-am ghidat. Cu siguranță e unul dintre motivele pentru care nu m-am oprit niciodată din a fi curioasă, din a învăța sau din a mă dezvolta. Și pot să spun cu lejeritate că mă descurc în aproape orice situație. Cu inteligență.
„Cred că timpul e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poți primi de la cineva.”
Mâncarea de care nu te saturi niciodată
Sunt foarte gurmandă, dar paradoxal nu pot să mănânc două zile la rând același lucru. Deci n-am mâncarea aia pe care aș putea s-o repet obsesiv. În schimb, pot să beau trei-patru cafele într-o zi fără absolut nicio problemă. Se pune? (râde)
Cum arată diminețile tale?
Sunt destul de active. Îmi place să fac sport dimineața și, de câteva ori pe săptămână, asta e una dintre primele activități ale zilei. După care începe nebunia: filmări, întâlniri, podcast, studio, telefoane. Dar îmi place foarte mult senzația că am făcut ceva pentru mine înainte să înceapă ziua tuturor celorlalți.
Ce faci când ești foarte stresată?
Prima mea tendință e să încerc să rezolv tot. Ceea ce uneori mă stresează și mai tare (râde). Dar sportul mă ajută foarte mult să-mi scot mintea din bucla aia. Și am învățat că uneori trebuie pur și simplu să mă opresc din încercarea de a controla toate lucrurile în același timp.
Ce carte te-a marcat?
Minciuni pe canapea. A must-read pentru toată lumea! E una dintre cărțile pe care le-am citit și pe care chiar am simțit nevoia să le recomand mai departe.
„Am învățat că uneori trebuie pur și simplu să mă opresc din încercarea de a controla toate lucrurile în același timp”
Care e plăcerea ta vinovată?
Să stau. Pur și simplu să stau. Se întâmplă destul de rar și poate tocmai de asta îmi place atât de mult.
Când ai plâns ultima dată și de ce?
Recent. Am pierdut-o pe bunica mea și e unul dintre momentele în care îți dai seama că, indiferent cât de pregătit crezi că ești pentru o pierdere, nu ești. Am avut o relație foarte profundă cu ea și încă sunt în perioada în care mă lovesc lucrurile mici: o amintire, o expresie, ceva ce aș fi vrut să-i povestesc. Cred că dorul vine foarte ciudat, în valuri.
Spune-mi o glumă la care râzi de fiecare dată
Sunt cel mai prost om căruia să-i ceri să spună o glumă. Pot să râd zece minute la una și, dacă mă pui s-o reproduc după cinci minute, nu mai știu nici începutul (râde).
Ce ai vrea să schimbi la tine?
Aș vrea să fiu puțin mai puțin exigentă cu mine. Sunt genul de om care, când ajunge undeva, nu stă foarte mult să se bucure, pentru că deja se gândește la următorul lucru. Și încerc să învăț să mai și văd ce am făcut, nu doar ce mai am de făcut.
Care este acea temere a ta pe care ai reușit să o depășești?
Cred că teama de a o lua de la capăt. Inclusiv întoarcerea la muzică a venit cu întrebarea: „Și dacă nu mai funcționează?”. După șase ani puteam foarte ușor să rămân în locul confortabil în care eram. Dar mi-am dat seama că mi-ar fi mult mai greu să trăiesc cu întrebarea „cum ar fi fost dacă?” decât cu posibilitatea unui eșec.
Ce faci când ești singură acasă?
Îmi place foarte mult să fiu singură acasă. Sunt Scorpion și una dintre trăsăturile noastre este că ne place mult propria companie (râde). Mă relaxează să citesc, să văd seriale și filme, dar și să fac curățenie sau să redecorez. Pot să încep liniștită prin a muta o vază și două ore mai târziu să-mi dau seama că am reorganizat jumătate de casă.
Dacă mâine ai putea pleca undeva, oriunde, care ar fi destinația și de ce?
Maldive. Mi-au rămas în suflet și m-aș întoarce oricând. E unul dintre puținele locuri în care am simțit că mă pot deconecta cu adevărat și în care nu simt nevoia să fac ceva în permanență.
Ce urmează pentru tine din punct de vedere profesional? Ce proiecte ai în perioada următoare?
Foarte multe și, pentru prima dată după mult timp, simt că toate au legătură între ele. Continui muzica și urmează lansări noi. E una dintre direcțiile de care sunt cea mai emoționată, pentru că vreau să construiesc proiectul ăsta pe termen lung, nu doar să lansez niște piese.
Continuă și Tot ce nu spunem, care a crescut foarte frumos și care pentru mine a devenit mult mai mult decât un podcast. Urmează și noi orașe în care voi merge cu Tot ce nu spunem – LIVE Podcast & Concert, un format de care m-am îndrăgostit pentru că unește două lumi foarte importante pentru mine: conversația și muzica.
Lucrez și la The Dressing Room, un format nou construit în jurul modei și stilului, iar în paralel dezvolt MUV, brandul meu de sportswear, și continui să visez mai departe: formatul Vecinii, pornit cu Bogdan Ciudoiu, visez să se transforme într-un sitcom real. Are mare potențial și, bazându-mă pe reacțiile din online, pare că nu sunt singura care crede asta.
Pare mult când le enumăr. Dar, ciudat, eu simt că acum toate lucrurile pe care le-am făcut în ultimii ani încep să se lege și să spună aceeași poveste.
Foto: arhiva personală
