Kituri de auto-testare pentru afecţiuni medicale - LIFE.ro
Mergi la conținut

Kituri de auto-testare pentru afecţiuni medicale

Share this article

Suntem predispuşi – trebuie să recunoaştem – să ne punem diagnostic singuri. De câte ori n-aţi zis, „cred că am o uşoară anemie” sau „ e posibil să am colesterol”. Asta n-ar fi nimic dacă ne-am opri aici şi n-am trece la fapte, adică la medicaţia „după ureche” (şi nu spun că asta se întâmplă numai la noi, în România).

Compania medicală Hartmann din Germania a lansat de curând şi pe piaţa românească kituri de testare pentru diverse afecţiuni. Vorbim despre un „pachet” cu toate ustensilele necesare testării acasă. Cu testele Veroval în câteva minute puteţi afla dacă aveţi colesterolul crescut, dacă sunteţi alergici, anemici sau intoleranţi la gluten sau dacă aveţi Helicobacter pylori.

Cele opt teste din portofoliul companiei promovează o atitudine proactivă în ceea ce priveşte starea de sănătate, dar – atenţie! – te trimit la medicul specialist. Asta pentru că, spre exemplu, în cazul kit-ului care testează carenţa de fier, acesta va arăta că sunteţi anemic, dar nu precizează şi valoarea hemoglobinei, nici cât de gravă este anemia cu pricina. Deci, este nevoie să mergeţi la medic pentru analize suplimentare.

La fel se întâmplă şi în cazul în care doriţi să vă faceţi testele care depistează afecţiunile stomacale, bolile intestinale, nivelul ridicat de colesterol sau infecţiile tractului urinar. Dacă testul iese pozitiv, mergeţi la medic pentru a efectua analize amănunţite şi a primi tratament.

În ceea ce priveşte testul de fertilitate masculină, acesta este unul cantitativ, nu cantitativ. Testul Veroval evidenţiază dacă lichidul seminal conţine suficienţi spermatozoizi pentru concepţie, dar va trebui să mergeţi la medic pentru a confirma şi calitatea acestora.  

Alte două teste importante din această gamă sunt testul de depistare a alergiilor la păr de pisică, polen de iarbă şi acarieni şi cel pentru depistarea intoleranţei la gluten. Primul se adresează persoanelor care prezintă simptomele tipice alergiilor (strănut, nas înfundat sau ochi iritaţi), dar nu ştiu cu exactitate la ce anume sunt alergice. Testul se face prin analiza unei picături de sânge, iar rezultatul acestuia este gata în 30 de minute.  Testul pentru depistarea intoleranţei la gluten este de interes celor care prezintă tulburări gastrointestinale frecvente (balonare, diaree), fără o cauză evidentă. Testul Veroval ajută la asocierea acestora cu intoleranţa la gluten. Dacă, însă, testul este negativ, este importantă investigarea altor posibile cauze, întrucât apariţia constantă a disconfortului poate semnala probleme mai grave. Testul se face printr-o probă de sânge, rezultatul fiind gata în 10 minute.

Testele Veroval au o acurateţe medicală de peste 94% şi se găsesc în farmacii începând din luna septembrie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora