O combinație de frumusețe, intelect, grație și un mod de a se îmbrăca în acord cu eleganța ei interioară au transformat-o pe Sonia Argint una dintre cele mai apreciate vedete din România.
Există o expresie în limba engleză, „to own a room”, intraductibilă cu exactitate în română, dar se referă la o persoană care „domină” o încăpere. Ar fi destul de impropriu să folosim cuvântul pentru Sonia Argint, poate pentru că nu e un termen care să cuprindă și nuanța feminității, dar oricine a stat cu ea într-un spațiu știe că locul acela a devenit al Soniei din momentul în care a intrat pe ușă.
Pentru aceste motive, am încercat să aflăm ce a învățat Sonia Argint în anii de carieră și ce putem noi, mai departe, să învățăm de la ea.
Despre frumusețe
„Frumusețea este una dintre cele mai subiective forme de percepție. Paradoxal, cred că am devenit cu adevărat conștientă de felul în care arăt abia la maturitate. La 16, la 20 sau chiar la 30 de ani, ești prea ocupat să găsești defecte acolo unde, privind în urmă, îți dai seama că exista doar tinerețe. Cred că frumusețea este unul dintre puținele daruri pe care le înțelegi pe deplin abia după ce începe, foarte discret, să se transforme. Ce trist, nu?”
„În cazul meu, înălțimea, un corp armonios, o frumusețe mai degrabă atipică decât clasică și faptul că am avut mereu preocupări și din sfera intelectuală au fost o combinație care nu i-a lăsat pe oameni indiferenți. Uneori a stârnit simpatie, alteori curiozitate, iar câteodată… și invidii. Se întâmplă.
Nu o să fiu ipocrită și să spun că frumusețea nu ajută. Ba da, ajută, există și studii care vorbesc despre faptul că un om frumos din punct de vedere estetic este mai predispus către succes decât cineva care nu se încadrează în ceea ce privirea nu percepe inițial ca frumusețe fizică. Un chip luminos, un zâmbet sincer și o prezență plăcută pot deschide uși, captează atenția și o pot susține o vreme.”
Despre limitele frumuseții
„Problema este că frumusețea deschide ușa, dar nu poate rămâne înăuntru în locul tău. Dacă după primele cinci minute nu ai nimic de spus, oamenii uită destul de repede cât de frumoasă ai fost la intrare. Iar dacă ai ceva de spus, frumusețea devine doar un detaliu plăcut din poveste.”
„Da, am observat pe pielea mea că există situații în care o femeie frumoasă trebuie să demonstreze mai mult decât un bărbat (nu vreau să mă duc în sexisme, dar există totuși niște observații obiective) sau decât o femeie care nu corespunde tiparelor clasice de frumusețe. Există încă prejudecata că, dacă ai primit un avantaj de la natură, sigur îți lipsește altceva. Sau pur și simplu să fii dată la o parte pentru că generezi prin simpla prezență neliniște și nesiguranță într-un partener sau colaborator. Eu am preferat întotdeauna să las timpul și munca să contrazică prejudecățile și, da, am muncit de mi-au sărit capacele pentru tot ce am realizat. Dar într-un final s-a dovedit o strategie mai elegantă decât să mă justific.”
Dacă după primele cinci minute nu ai nimic de spus, oamenii uită destul de repede cât de frumoasă ai fost la intrare
Despre greșeli
„Sunt destul de rațională, analitică și cumpănesc înainte de a face ceva important. Așa că aș zice că ceea ce puteam să nu fac ar fi fost să nu-mi fie rușine să cer, să mă prezint, să bat la o ușă, să insist poate un pic mai mult. Nu mă refer la strategia aceea că mă dai afară pe ușă și intru pe geam, deși înțeleg că funcționează, dar nu mă reprezintă pe mine ca structură mentală. În schimb, cred că aș fi putut fi puțin mai curajoasă în a-mi face vocea auzită și în a-mi susține propriile merite. Am plecat de la convingerea că, dacă muncești, cineva va observa inevitabil. Ei bine… se întâmplă rar să observe cineva. De obicei când nu mai ești acolo și au termen de comparație.”
Despre copii vs. carieră
„Am devenit mamă prima dată la 22 de ani, iar la 23 am zis că, dacă tot am învățat meserie, să repet experiența. 😊 Și nu, dacă privesc în urmă cu sinceritate, nu pot spune că maternitatea mi-a încurcat cariera. Ar fi nedrept. Pentru că, în perioada aceea, prioritatea mea era, fără îndoială, viața de familie. A fost o alegere asumată și, privind retrospectiv, cred că a fost una foarte bună pentru mine. Da, probabil că am ratat o parte din distracția specifică vârstei de 20 de ani. N-am fost în toate locurile, n-am bifat toate experiențele pe care le asociezi cu tinerețea. Dar nici nu simt că am pierdut ceva esențial. Ba chiar m-am conservat din multe puncte de vedere. Viața nu este un concurs în care toți trebuie să trecem prin aceleași etape, în aceeași ordine.”
„Cred că fiecare are propriul ritm. Iar eu sunt, fără îndoială, a late bloomer. Multe dintre cele mai frumoase lucruri din viața și din cariera mea au venit după 35 de ani, într-un moment în care mă cunoșteam mult mai bine, aveam mai multă liniște și, foarte important, copiii mei deveniseră deja niște tineri ceva mai independenți. Așa că n-am simțit niciodată că am fost obligată să aleg între copii și carieră. Mai degrabă am avut două etape diferite ale vieții: una dedicată construirii unei familii și una în care am avut libertatea să construiesc și mai mult pentru mine. Iar faptul că astăzi le pot trăi pe amândouă, fără sentimentul că am sacrificat ceva, mi se pare un privilegiu.”
Despre modele
„Nu am avut niciodată un singur model. Mi s-a părut întotdeauna riscant să așezi un om pe un piedestal, pentru că nimeni nu este complet. În schimb, am avut și am foarte mulți oameni de la care învăț. Unele sunt femei cunoscute, pe altele nu le știe nimeni în afară de cercul lor apropiat. Învăț câte ceva de la fiecare: de la una disciplina, de la alta eleganța, de la alta curajul, umorul, felul în care vorbește cu oamenii sau felul în care își păstrează calmul într-o situație dificilă. De fapt, eu învăț în fiecare zi. Din cărți, din podcasturi, din conversații, din călătorii, din greșelile mele și, uneori, chiar din greșelile altora. Cred că, în momentul în care ai impresia că nu mai ai nimic de învățat, începi să îmbătrânești cu adevărat, indiferent de vârstă. Așa că modelul meu este, de fapt, curiozitatea. Ea m-a ținut în mișcare toată viața. Și sper să nu mă părăsească niciodată.”
Despre bani
„Dacă pornim de la premisa că vorbim despre un om sănătos fizic, mintal și emoțional, care are în jurul lui oamenii pe care îi iubește sănătoși și bine, atunci da, eu cred că banii pot aduce foarte multă fericire. Sau, poate spus mai corect, pot crea contextul în care fericirea are mai multe șanse să existe. Sunt un om cu valori profund umaniste, dar în același timp foarte pragmatic. Uneori cele două laturi se contrazic și mă amuză sau mă încurcă chiar pe mine acest paradox. Tot timpul îmi trebuie mai mulți bani decât am 😊. Nu știu dacă este bine sau nu, dar este și un factor de progres pentru mine.”
Sunt, fără îndoială, a late bloomer
Despre viața bună
„Pentru mine, o viață bună înseamnă să îmi permit să am grijă de cei dragi, să întrețin o casă, să îmi cresc cei doi băieți, să călătoresc, să descopăr lumea, să investesc în sănătatea mea, în educație și în experiențe. Toate acestea îmi aduc o bucurie autentică, le prețuiesc extraordinar și nu văd de ce m-aș preface că nu este așa. Ar fi chiar nedrept față de mine. Tocmai de aceea mă vedeți de cele mai multe ori cu zâmbetul pe buze. Poate pentru unii fericirea absolută este să stea cu cortul pe o plajă sălbatică sau în vârf de munte. Pentru mine este să am acces în aceste locuri și să le savurez la maximum, dar apoi să mă retrag într-un hotel de cinci stele cu prosoape albe și așternuturi de bumbac egiptean. Ceea ce este însă la fel de important este ca fericirea personală să nu depindă exclusiv de confort și niște bunuri materiale. Pentru că viața mi-a arătat că nu este liniară și, atunci când am trecut prin momente foarte complicate, a fost nevoie să mă adaptez și să găsesc fericirea în mai puțin. Tocmai de aceea acum prețuiesc și mai mult ceea ce am.”
Despre sport
„Trebuie să scriu o carte despre binele pe toate planurile vieții pe care sportul îl aduce unui om. Sau, și mai bine, aș putea convinge oamenii să facă sport trei luni și ar înțelege singuri.
Dacă ar fi să desenez o schemă, ar arăta cam așa: mă apuc de sport – îmi este greu – continui chiar și când îmi este greu – îmi construiesc disciplină și anduranță mentală – încep să văd rezultate – mă simt mai bine în pielea mea – îmi crește stima de sine – mă port altfel, merg mai dreaptă, zâmbesc mai mult, am mai multă încredere – oamenii percep această energie – apar oportunități – apar și rezultate. Are sens, nu?
Iar partea cea mai interesantă vine după aceea. Viața nu încetează să fie complicată doar pentru că faci pilates sau alergi în parc. Tot vei avea zile proaste, eșecuri și dezamăgiri. Diferența este că sportul îți oferă un instrument extraordinar de reglare emoțională. În loc să iei decizii importante din anxietate, furie sau oboseală, faci o oră de mișcare. La final, creierul tău produce exact chimia de care are nevoie ca să vadă mai limpede, iar problemele nu mai par chiar atât de mari. Vă dau cuvântul meu de onoare că funcționează! Deci da, de aceea cred că sportul ajută enorm și în carieră. Sportul te face mai puternic fizic, te ține în formă, iar buna funcționare fizică este esențială, dar te face mai stabil psihic. Iar într-o lume în care mulți oameni sunt foarte deștepți, dar puțini sunt cu adevărat constanți și rezilienți, acesta poate deveni un avantaj competitiv extraordinar. Priviți în jur. Rareori sunt oameni de succes care nu fac deloc sport. Până la urmă, nu mușchii îți schimbă viața. Ci disciplina pe care o construiești în timp ce îi faci.”
Despre Codul Femeii Conștiente, un podcast atipic
„Este ceva vreme de când coc ideea asta. De fapt, ea s-a născut din miile de întrebări pe care le-am primit de-a lungul anilor în sesiunile de Q&A de pe Instagram. Mi-am dat seama că unele răspunsuri nu încap într-un story de 15 secunde și nici într-un caption. În același timp, am simțit că toată experiența mea din televiziune își caută o formă nouă de exprimare. Îmi place și știu să vorbesc la cameră, îmi place să construiesc o idee, iar vocea a fost întotdeauna unul dintre instrumentele mele de lucru. Podcastul mi s-a părut mediul perfect pentru toate acestea, mai ales în contextul în care poți sta în trafic și ai opțiunea să îți petreci timpul respectiv ascultând ceva ce poate fi util într-o formă sau alta.”
„Dar Codul Femeii Conștiente nu este un podcast în sensul clasic. Este un self talk în care însă nu îmi propun să dau lecții și nici să pretind că dețin adevărul absolut. Îl văd mai degrabă ca pe o invitație la reflecție. Pun pe masă idei, experiențe, cărți, studii, observații și propriile concluzii, iar fiecare femeie este liberă să păstreze ceea ce îi este de folos. Și, poate cel mai important, mi-am dorit să creez un spațiu în care femeile să nu plece cu sentimentul că nu sunt suficiente, ci cu sentimentul că pot deveni o versiune puțin mai bună a lor.”
Despre alegeri
„Alegerea de a nu vorbi public prea mult despre părțile neplăcute ale vieții este cât se poate de conștientă și cred că vine dintr-un amestec de valori personale și de educație. Departe de mine intenția de a afișa doar partea frumoasă a vieții. Am vorbit deschis despre divorțul meu, despre perioade dificile și despre momente în care lucrurile nu au fost deloc simple. Dar există o diferență între a împărtăși o experiență de viață și a transforma intimitatea într-un spectacol. Cred că, în ultimii ani, conceptul ăsta de vulnerabilitate a fost uneori dus într-o direcție pe care eu nu o împărtășesc. Vulnerabilitatea nu înseamnă, în opinia mea, să îți expui fiecare rană în fața unor sute de mii de oameni. Poți fi autentic fără să fii complet transparent. Poți fi sincer fără să renunți la intimitate.”
„Dar mai există un motiv foarte bine întemeiat de a selecta informațiile personale pe care le transmit. Viața mea nu este doar a mea. În ea există copii, familie, prieteni și oameni care nu au ales să fie personaje într-o poveste publică. Și care, în ciuda apetitului general pentru vizibilitate, nici nu-și doresc să devină publici. Așa că le respect dorința de a le proteja spațiul personal la fel cum îl protejez pe al meu.
Ceea ce am ales să fac este să nu transform experiențele mele în conținut, ci în înțelepciune. Să trec printr-o situație, să o înțeleg, să o așez și abia apoi să vorbesc despre ceea ce am învățat din ea. Cred că lecțiile rămân mai mult decât detaliile pentru cine are o deschidere să le înțeleagă și nu se blochează în aspecte de cancan. Sigur că poveștile foarte personale creează empatie și apropiere. Dar uneori ele pot deveni și o strategie de comunicare. Jungla asta a Social Media este plină de „capcane” emoționale – uneori se numesc props, alteori sunt mici piese de teatru foarte străvezii pentru cine știe sau simte. Eu am ales să nu monetizez emoțiile oamenilor și nici să construiesc o comunitate în jurul curiozității față de viața mea privată. Pur și simplu nu mă reprezintă. În fond, nu cred în ideea „n-am nimic de ascuns”. Cred în ceva mult mai simplu: intimitatea este valoroasă. Și faptul că aleg să păstrez o parte din viața mea doar pentru mine nu înseamnă că sunt mai puțin autentică. Înseamnă doar că există lucruri pe care prefer să le trăiesc înainte de a le povesti atât cât consider că este necesar.”
Vulnerabilitatea nu înseamnă să îți expui fiecare rană în fața unor sute de mii de oameni
Despre ce ne preocupă
„Oare de ce investim atât de multă energie în viața privată a unor oameni pe care nici măcar nu îi cunoaștem și atât de puțină în problemele care ne afectează pe toți? De ce nu vorbim mai mult despre educație, despre sănătate, despre felul în care ne comportăm unii cu alții, despre comunitățile în care trăim sau despre lucrurile pe care le putem schimba? Cred că un activism constructiv ar fi infinit mai valoros decât încă o dezbatere despre cine s-a despărțit de cine și cât de greu i-a fost. Țara stă să intre în colaps, presiunea pe oameni este tot mai mare, dar noi ne preocupăm că X a fost părăsită de Y și cât de greu îi este. Nu spun că poveștile personale nu au locul lor. Au. Dar mi-ar plăcea să existe un echilibru. Pentru că, de multe ori, fascinația pentru intimitatea altora ne distrage atenția de la problemele reale, cele care, mai devreme sau mai târziu, ne vor privi pe toți. Iar când ajungem acolo, vă asigur că aceea va fi adevărata vulnerabilitate.”
Ce înseamnă succesul la 20 de ani vs. la 40 de ani
„Și la 20 de ani îmi doream exact același lucru pe care mi-l doresc și astăzi: să fac bine ceea ce fac și, la finalul zilei, să fiu mulțumită de mine. Pentru mine, succesul nu s-a măsurat niciodată exclusiv în bani, funcții sau notorietate. S-a simțit în stomac. Dacă simt liniște acolo, înseamnă că sunt pe drumul bun. Și am mai resimțit ideea de succes și atunci, ca și acum, în capacitatea de a spune DA doar proiectelor în care mă regăsesc. Nu știu, chestia asta cu succesul mă enervează un pic. Este ceva atât de subiectiv și relativ. Nu-l pot defini mai bine de atât și cred că nici nu vreau. 😊”
Despre ambiție
„Ambiția este forța care mă face să rămân fidelă planului meu de a deveni omul pe care mi-am propus să îl construiesc. Înseamnă un cumul de răbdare, disciplină și suficientă încăpățânare încât să nu abandonez la primul obstacol.”
Sfaturi pentru tinerele la început de drum
„Mi-ar plăcea să învețe să se respecte pe ele însele. Să își construiască drumul cu răbdare. Să nu se lase intimidate de eșec, pentru că eșecul este unul dintre cei mai buni profesori pe care îi vor avea vreodată. Să înțeleagă că nimeni nu le datorează succesul doar pentru că sunt frumoase, talentate sau simpatice. Pe termen lung, lumea răsplătește oamenii care aduc valoare. Le-aș încuraja să investească în educația lor, să fie curioase, să contribuie cu ceva semnificativ la binele unui grup de oameni și să nu înceteze niciodată să învețe. Și le-aș mai spune un lucru în care cred foarte mult: să rămână smerite, nu umile. Este o diferență enormă. Smerenia înseamnă să știi cât valorezi, dar să înțelegi că vei avea întotdeauna ceva de învățat. Umilința înseamnă să te faci mai mică decât ești. Nu cred că o femeie ar trebui să facă asta vreodată.
Iar ceea ce nu le-aș recomanda sub nicio formă este să creadă că succesul poate înlocui caracterul. Oamenii îți pot admira performanțele, dar te vor ține aproape pentru felul în care îi faci să se simtă.”
Foto: arhiva personală
