Locuri de vizitat în apropierea Vienei: 7 recomandări - LIFE.ro
Mergi la conținut

Locuri de vizitat în apropierea Vienei: 7 recomandări

Locuri de vizitat în apropierea Vienei: vă recomandăm șapte locuri de vizitat în apropierea Vienei, adică la cel mult două ore de mers cu mașina.
Share this article

Ce locuri de vizitat în apropierea Vienei ar trebui să avem pe lista de călătorie? Datorită amplasării sale pe malurile Dunării și la poalele nord-estice ale Alpilor, zona din jurul Vienei are foarte multe locuri de vizitat – de la vârfuri de munte înalte până la văile râurilor de smarald, mănăstiri, palate mărețe și atracții istorice.

Viena a fost secole la rând capitală imperială și reședința familiei imperiale de Habsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale și politice ale Europei. Cu o populație pe atunci de două milioane de locuitori, pe vremuri Viena era depășită doar de Londra, New York și Paris. Însă, la sfârșitul Primului Război Mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populația sa. De aceea, la propunerea Republicii Austria, centrul vechi al orașului Viena, precum și castelul Schönbrunn, mărturii vii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.

Însă, lăsând la o parte orașul, ce locuri de vizitat în apropierea Vienei am putea trece pe lista noastră? Pentru o călătorie feroviară mai lungă, luați Semmering Railway prin împrejurimile pitorești, puteți ajunge chiar până la frumosul oraș Salzburg. Dacă vă încumetați chiar și mai departe, puteți trece granița către Praga sau Budapesta. Însă, noi vă recomandăm mai jos șapte locuri de vizitat în apropierea Vienei, adică la cel mult două ore de mers cu mașina sau cu autobuzul ori trenul.

Locuri de vizitat în apropierea Vienei: Lainzer Wildlife Park

La jumătate de oră cu autobuzul 56B sau cu mașina, Lainzer Wildlife Park este destinația perfectă dacă vreți o ieșire în natură, în pădurea vieneză. Stejarii și mestecenii vechi te vor face să te simți ca într-un basm. În trecut, acest loc a fost un loc de vânătoare preferat de mulți nobili. Astăzi, nu se poate vâna, dar puteți face drumeții și, mai ales, puteți vizita observatorul Hubertuswarte.

Locuri de vizitat în apropierea Vienei

Palatul Laxenburg

Doar un drum de mai puțin de 40 de minute cu autobuzul 200 sau 210 (sau de jumătate de oră cu mașina), puteți vizita o bijuterie de castel, cu un lac de smarald. Castelul Laxenburg se află la 15 km de Viena, în partea de sud a Pădurilor Vieneze. Din secolul al XIII-lea, Laxenburg, datorită apropierii sale de Palatul Schonbrunn, a fost reședința preferată de primăvară și vară a familiei imperiale.

Palatul Laxenburg reprezintă un exemplu unic de artă de grădinărit din secolele XVIII – XIX. Maria Tereza și nepotul ei împăratul Franz au extins teritoriul parcului la 280 de hectare. Cea mai faimoasă clădire din Laxenburg este Castelul Franzenburg, ale cărui interioare sunt considerate, nu fără motiv, „Trezoreria Austriei”. Aici și-a petrecut luna de miere Prințesa Sissy, după nunta cu împăratul Franz Joseph. Și tot aici s-a născut moștenitorul tronului, Prințul Rudolph. De ținut cont că vizitarea castelului este posibilă doar între aprilie și octombrie.

Sankt Pölten

La aproximativ jumătate de oră de mers cu trenul de Viena se află cel mai tânăr oraș capitală de land din Austria, Sankt Pölten. Acesta se poate lăuda cu o istorie bogată, fiind atestat istoric încă din secolul XII. Astăzi, orașul are un cartier administrativ ultramodern, un muzeu absolut superb, Museum Niederoesterreich și o sală de spectacole futuristă, în care se desfășoară frecvent spectacole de dans și performance, cu artiști și companii de renume. Recomandarea noastră este să verificați programul de la Festspielhaus Sankt Pölten înainte să ajungeți în Sankt Pölten și să-l includeți clar pe lista de locuri de vizitat în apropierea Vienei.

Locuri de vizitat în apropierea Vienei

Locuri de vizitat în apropierea Vienei: Linz

Puțin mai departe de capitală, la aproximativ două ore, se află orașul Linz. Aici, arhitectura tradițională se îmbină armonios cu cea contemporană. În orașul de pe malurile Dunării arta, știința și tehnologia se contopesc absolut minunat. Devenit parte din patrimoniul UNESCO al orașelor creative în 2004, Linz este tărâmul artei contemporane. Dacă ajungeți în Linz trebuie să explorați universul artistic, festivalul Ars Electronica și activitățile din Tabakfabrik. O serie de construcții moderne, precum Centrul Ars Electronica, reprezintă contrapunctul părții istorice, în stil baroc și renascentist, a orașului. Iar Muzeul de Artă Lentos și noua Operă sunt construcții moderne deosebite și puncte de atracție pentru orice vizitator al orașului.


Citește și: Patricia Vincent, românca necunoscută în țara ei, numită cel mai bun designer de rochii de mireasă din Austria. De la o copilărie stigmatizată de neacceptare și frustrare, la povestea rochiilor cusute într-un mic atelier romantic din Viena


Abatia Klosterneuburg

La marginea pădurii Vienei de pe marginea de nord a orașului se află un alt punct de pe lista de locuri de vizitat în apropierea Vienei. Mănăstirea Augustiniană din micul oraș Klosterneuburg atrage anual mulți vizitatori. Coborâtă deasupra Dunării, în secolul al XII-lea a fost înființată mănăstirea Klosterneuburg (Stiftes Klosterneuburg), iar în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au fost adăugate multe clădiri mai noi. La mai puțin de jumătate de oră de Viena, aici puteți vizita biserica din cadrul Abatiei Klosterneuburg. Cu caracteristicile sale romanice și baroce acesta se află în curtea Leopold. Faimosul Verduner Altar în Capela Leopold este extrem de frumos și constă din 45 de panouri smalțate datând din 1181. Clădirea nouă barocă are două cupole de cupru, una depășită de coroana imperială germană, cealaltă de Bonnetul arhitectural din Austria de Jos.

Iar după ce terminați vizita la Abatia Klosterneuburg puteți să dați o fugă și prin orașul din apropiere, Kierling. Aici găsiți memorialul lui Kafka, înființat chiar în sala sanatoriei unde scriitorul și-a petrecut ultimele zile.

Locuri de vizitat în apropierea Vienei

Satul Grinzing

La doar 17 km nord-est de Viena, deci la doar 20 de minute de mers cu mașina, se află un satuc absolut minunat. Grinzing a fost menționat pentru prima dată în 1114. Distrus de nenumărate ori de războaie, satul a fost refăcut prin secolul al XIX-lea. Aici veți găsi grădini ciudate și străzi întortocheate. Ce este interesant în acest sat este că legea locală permite persoanelor fizice să cumpere terenuri mici pentru a le cultiva. Tot aici veți găsi numeroasele restaurante tradiționale austriece – să fiți atenți dacă au o ramură de molid la intrare, doar în acest fel vă veți da seama dacă sunt deschise sau nu. De asemenea, Grinzing este o destinație populară și pentru excursioniști, datorită traseelor din jurul dealurilor Kahlenberg și Leopoldsberg din apropiere.


Citește și: Viena pentru copii


Locuri de vizitat în apropierea Vienei: Eisenstadt

În final, pe lista de locuri de vizitat în apropierea Vienei tot la mai puțin de o oră se află și orașul Eisenstadt, capitala landului Burgenland. Aici vă veți întâlni cu un nume important din patrimoniul cultural internațional: Joseph Haydn. În Eisenstadt, acum mai bine de 200 de ani, compozitorul a condus orchestra de la curtea principelui Esterházy. În palatul Esterházy, locul turistic emblematic al orașului, se desfășoară concerte în tot timpul anului. Împrejurimile orașului sunt superbe, așa că puteți face o plimbare prin natură, printr-o zonă viticolă extinsă, cu numeroase localuri specifice.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora