Mădălin Roșioru, artistul ce face muzică în L.A. pentru trupe și artiști de top ai lumii. Și cum iubirea părinților poate modela un mindset de învingător: „Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am acum, însă scopul meu pe lumea asta nu a fost împlinit încă” - LIFE.ro

Căutare

Share this article
Poveste spusă împreună cu

Cu prima ocazie când asculți o pisă de la Imagine Dragons sau Skaylar Grey, întreabă-te dacă nu a fost scrisă cumva de Mădălin Roșioru. Da, ai auzit bine. Mădălin al nostru, scrie și produce muzică pentru astfel de nume, în marea Americă.

Cine ar fi crezut, în satul lui, Valea Popii, care nu numără mai mult de 300 de locuitori, că Mădălin va trece oceanul și va păși pe covorul roșu, de mână cu celebritățile.

El a crezut și a știut dintotdeauna că va reuși. Are un mindset de învingător și spune că asta se datorează doar părinților săi care l-au crescut cu multă iubire și multă grijă față de nevoile și pasiunile lui.

Cum a ajuns Mădălin Roșioru în L.A? Are o poveste absolut spumoasă, pe care am ascultat-o cu zâmbetul pe buze și cu extrem de multă emoție și admirație.

Mădălin Roșioru: „Cred că cel mai mândru și fericit sunt că am lucrat pentru formația Imagine Dragons”

Mădălin, pe cine ai acasă, în România?

Mama, tata, fratele și bunicii care nu mai au multe zile 😊

Unde ești tu acum în America?

În Los Angeles.

Plecat de când?

Sunt plecat din februarie 2018.

Nu e așa de mult, dar bănuiesc că pare o viață…

Așa e, însă simt că acesta e locul meu. Nu știu neapărat dacă L.A. e locul meu, însă simt că America e locul meu. 

În timpul acesta ai mai venit în țară?

Am mai venit doar în vizită, maxim o lună. Nu am mai venit să stau. 

Mădălin Roșioru

Câți ani ai, Mădălin?

32 de ani 😊

Hai să vorbim puțin despre ce faci tu azi, în L.A….

Ocupația mea e de producător muzical și song writer, scriu și compun piese muzicale pentru alții.

Pentru cine? Îi cunoaștem?

Da, îi cunoaștem. Cred că cel mai mândru și fericit sunt că am lucrat pentru formația Imagine Dragons, pe care îi ascultam când aveam 22 de ani și mergeam la muncă cu metroul.

Citește și: Cine este Olivia Addams, artista care doboară topurile muzicale? De la Alegretto, la New York, de la priviri piezișe și bullying în România, la integrare în Germania, de la munca de broker de succes la muzică ce cucerește inimi de adolescenți

Spune-mi o piesă de-a lor scrisă de tine 😊

Nu sunt atât de populare piesele la care am lucrat eu, că sunt piese de album, din păcate.

Acum lucrez la albumul nou al unui rapper, care se numește Famous Dex. Lucrez destul de mult și cu Skaylar Grey – ea a compus pentru Rihanna -, iar din România am lucrat cu toată lumea. Eu i-am făcut Mirei piesa „Uit de tine” și de fiecare dată când ajung în România tot aud piesa ”În Oglindă”, scrisă tot de mine, și mă întreb mereu de ce încă mai rulează, deși mă bucur că e așa. 

Pare așa un vis realizat, ești pe covorul roșu, ești cu celebritățile de mână, e ceva la care tinerii pot doar să viseze…

Sincer, poate așa pare din exterior, dar mie mi se pare că încă nu am făcut nimic. Mai am foarte mult de lucru să ajung unde vreau eu să ajung. Pe mine nu mă interesează neapărat să lucrez cu cineva anume, pe mine mă interesează să am piese care ajung numărul 1 în lume. Acesta e scopul meu. Dar mai e puțin până acolo, însă știu că se poate.

Sigur că se poate, ai abia 30 de ani 😊

E interesant că ai spus asta pentru că, prietenul meu bun, Jason, cel care a făcut piesa Thunder pentru Imagine Dragons, a avut acel succes la vârsta de 37 de ani, până atunci nu a avut nicio piesă mare. 

La marea majoritate se întâmplă mai aproape de 40.

Cred că orice în viață se întâmplă în jurul vârstei de 40 de ani pentru că e o vorbă din bătrâni care spune că „trebuie să prinzi un pic de cheag” 😊

Interesantă vorbă. În lumea noastră e o vorbă care zice că trebuie să muncești cel puțin 10 mii de ore. Cam atât durează până se prinde cheagul 😊.

Mădălin Roșioru
Mădălin Roșioru cu Famous Dex

Mădălin Roșioru: „Ca muzician, să fi făcut muzică toată viața într-o țară care nu are nicio legătură cu ce se întâmplă pe piața internațională, complică lucrurile.”

Nici nu știu ce înseamnă asta în zile…

Sincer, la un moment dat am calculat cam cât am muncit de fapt și sunt vreo 20 de mii în cazul meu.

Înseamnă că la tine e puțin mai greu…

Nu înseamnă asta. Înseamnă că în realitate trebuie să muncești mult mai mult. Plus că noi avem dezavantajul că suntem din România.

Nu că sunteți imigranți, ci că sunteți din România?

Ca muzician, să fi făcut muzică toată viața într-o țară care nu are nicio legătură cu ce se întâmplă pe piața internațională, complică lucrurile. Gândește-te că dacă faci muzică în L.A. și ești aici dintotdeauna, prietenii din muzică sunt aici și urmezi o școală de muzică aici, e puțin diferit față de varianta cealaltă în care ai făcut și ai toate aceste lucruri în România. Altele sunt conexiunile pe care le ai aici, față de cele pe care le ai în România.

Hai să ne întoarcem puțin în urmă, că am un milion de întrebări pentru tine. Ce meserie au părinții tăi?

Ha! Când aveam eu 7-8 ani, mama era femeie de serviciu la școala unde învățam eu și acum e casier la un supermarket. Meseria lui tata e de lăcătuș mecanic. Sunt niște oameni simpli, de la țară, cu un suflet foarte mare. 

Ce frumos!

Așa pot să-i definesc eu pe părinții mei. Sunt norocos că am avut parte de multă iubire în familie pentru că știu că sunt mulți copii care nu au parte de asta. Când suntem mici mereu avem câte o nemulțumire legată de părinți, însă apoi ne dăm seama că de fapt a fost super cu ei.

Din București ești?

Nici măcar. La vreo oră și ceva de București e un sat de 300 de oameni, care se numește Valea Popii. În județul Călărași.

Mădălin Roșioru

Bănuiesc că ai ajuns în București pentru școală?

Da, la 18 ani m-am mutat în București.

Dorind să faci ce? Pentru ce urma să te pregătești?

Habar nu aveam. 

Mădălin Roșioru: „Prima piesă vândută pe bune a fost la 24 de ani, când am început să lucrez cu Marius Moga.”

Te-ai mutat să faci ce?

Să evoluez. Pe vremea aia m-am mutat pentru facultate, am făcut marketing și m-am și angajat. Aveam altă pasiune, eram cu calculatoarele și făceam review-uri la componente de calculatoare. 

Ai făcut marketing că așa se făcea? Că toată lumea dădea la ASE sau de ce?

Da. Și pentru că era mai ușor la ASE atunci. Nu știu de ce am ales marketing, mi-a plăcut cum suna. Cumva, din toate facultățile, mi s-a părut că asta e cea mai apropiată de partea mea de gândire creativă. Nu mi-a plăcut niciodată matematica, nu am fost niciodată analitic, mai puțin atunci când am făcut geometrie, care era grafică. Singura dată când am luat 10 pe linie a fost când am făcut geometrie, în clasa a VIII-a. 

Dar erai un copil bun la școală? Erai în tabăra tocilarilor sau a golănașilor? 😊

Sincer, cred că eram descurcăreț, cred că asta a fost calea de mijloc. Eu aveam alte pasiuni. La 13 ani am descoperit muzica și îmi plăcea să stau să fac muzică, să fac grafică, cu totul alte lucruri care pentru mine erau mult mai interesante decât școala și un timp chiar am reușit să fentez școala. Făcând grafică, m-am înscris la olimpiadă în clasa a XI-a și a XII-a și am ajuns locul 3 pe faza națională doi ani la rând. Pentru asta nu am fost la școală foarte mult timp, invocând motivul că mă pregătesc pentru olimpiadă. De fapt eu stăteam acasă și făceam muzică.

Hai să ne întoarcem la muzică. Ai spus că ai descoperit-o la 13 ani. Ce înseamnă asta?

Din pasiunea mea cu calculatoarele, îmi tot cumpăram o revistă de calculatoare și într-una am găsit un CD cu un soft de făcut muzică. L-am instalat și aia a fost. Am învățat singur pentru că nu aveam internet atunci.

Când ai vândut prima piesă?

Înainte de vândut, la 19 ani am semnat o piesă cu o casă de discuri. Făceam muzică electronică atunci. Financiar nu însemna nimic, nu se făceau bani din asta decât dacă erai DJ, ceea ce nu mi-a plăcut. Dar a fost tare pentru că la 20 de ani am avut o piesă care a fost semnată de o casă de discuri mai mare și era pusă la tot felul de show-uri și de party-uri de Mark Schultz, unul dintre cei mai mari DJ de muzică electronică din America. 

Înainte ca muzica electronică să ajungă în zona de mainstream. Acesta am fost cam primul meu succes și împlinire muzicală.

Prima piesă vândută pe bune a fost la 24 de ani, când am început să lucrez cu Marius Moga.

Mădălin Roșioru
Garsoniera lui Mădălin și studioul său, în 2012

Ai terminat facultatea de marketing și în timpul acesta bănuiesc că te ocupai de muzică și ai intrat la Moga?

În timpul acesta aveam un job full time și făceam muzică noaptea și în weekend. Da, la 24 de ani, printr-un prieten care îl știa, am intrat la Marius Moga. Bine, nu am lucrat direct cu el, am lucrat în echipa respectivă. Marius e primul om care mi-a dat cu adevărat o șansă. Înainte de el s-a întâmplat să mă întâlnesc cu probabil cel mai mare artist român – nu vreau să-i spun numele – care are și o casă de discuri, i-am dat un CD cu muzica mea și el mi-a spus: „Nu-mi da CD, dă-mi pe mail”. I-am dat și nu a ascultat nimeni, nu mi-a răspuns nimeni, ceea ce, uitându-mă în trecut, mă bucură foarte mult pentru că nu era ok dacă aș fi ajuns acolo. 

Prima piesă pe care am vândut-o a fost piesa Addei cu Amna, „Fără aer”. A intrat în top 10 pe radio, ceea ce a fost incredibil. Eu încă mai mergeam la job și la un moment dat, după șase luni am renunțat, spunându-mi că e timpul să mă ocup doar de muzică. A fost o decizie grea, dar în același timp foarte ușoară. 

Să zicem că ai prins puțină coajă în România. Ai plecat în america de ce? Cum ai luat decizia asta?

Când am trecut de la muzică electronică la muzică pop, am făcut-o pentru că voiam ca muzica mea să ajungă la cât mai mulți oameni. Mai apoi, ca producător, din punctul meu de vedere în România am făcut cam tot ce se putea face. Poate puteam, eventual, să mai fiu și artist, însă nu am simțit că mă definește. Am încercat un proiect, dar nu am simțit. Proiectul a avut destul de mare succes, a avut o piesă care a intrat destul de bine pe radiouri, dar nu a fost chemarea mea. 

Mădălin Roșioru: „Deși aveam succes, chiar mare și mă descurcam foarte bine, am zis că trebuie să fac o schimbare”

E un proiect care suna foarte diferit. Inclusiv acum, piesele pe care le am cu Florian Rus în acest proiect sună foarte diferit și curent. E ceva care nu are echivalent. Și sincer, dacă proiectul acela ar fi fost lansat în altă parte, ar fi avut șanse mult mai mari.

Cert este că deveneam din ce în ce mai frustrat cu limitările care sunt în România, mie întotdeauna plăcându-mi să împing mai departe ceea ce pot să fac și să vin cu lucruri noi. În România e un plafon destul de jos, atunci când vorbim de ceea ce poți face. Sunt doar anumite lucruri pe care le poți face și nu poți să ieși din zona de confort. Dacă încerci ceva prea diferit, nu te bagă nimeni în seamă. Personal, mi se pare că din 2014, de când am început să fac muzică pop și până acum, nu s-a schimbat mai nimic în muzică, în România. Sunt aceleași piese și asta mă frustra din ce în ce mai tare.

Deși aveam succes, chiar mare și mă descurcam foarte bine, am zis că trebuie să fac o schimbare.

În 2017 am venit prima dată în America, unde nu cunoșteam pe absolut nimeni.

Am reușit să-l cunosc pe acest Jason de care îți povesteam, dar asta pentru că am căutat pe net companii pentru management, crezând că am nevoie de un manager. Am găsit numele lui, l-am întrebat pe Marius dacă îl știe și pentru că lucrase cu el, ne-a pus în contact. 

După aceea am început să colaborăm destul de mult, de la distanță, pentru că între timp mă întorsesem în România. Și tot colaborând, mi-am dat seama că trebuie să fac pasul ăsta. În 2018 mi-am vândut garsoniera, am vândut tot ce aveam și am zis: „gata, eu mă mut în America”.

Ce au zis ai tăi?

Ai mei credeau că mă întorc, că plec doar pentru câteva luni. Între timp s-au obișnuit cu ideea, dar a fost greu.

Mădălin Roșioru alături de Andra

Și ce ai găsit în America?

Prima dată când am venit, în 2017, am stat câteva zile în New York și am fost fascinat de ce am văzut, de lucrurile pe care le văzusem doar în filme. În același timp, după 2-3 zile nu mai suportam, voiam să plec de acolo și să merg în L.A. Am ajuns în L.A. și de cum am aterizat aici am știut că asta e casa mea. Nicăieri nu am mai simțit senzația asta. Dar, în același timp, cum în România frustrarea mea era că nu pot să fac lucruri diferite, în America trebuia să fac lucruri diferite. Așa că provocarea a devenit asta, de a face ceva diferit. Sincer, a durat mulți ani până când am reușit să scap de felul în care făceam muzică în România. Tot ceea ce făceam suna european, nu suna de loc ca și cum ar fi fost făcut aici și practic m-am lovit de niște obstacole destul de mari.

Abia acu, după atâția ani nu mai fac deloc muzică la fel ca în România și când aud o piesă produsă de cineva din România, știu exact de unde provine. Nu e ceva ce poți să explici, nu pot să spun de ce, e ceva cu care auzul s-a obișnuit în România. 

Pentru România mai lucrezi? Sau ești prea diferit cum?

Am mai lucrat pentru România și mai lucrez din când în când, dar mai mult pe partea de mixaj, nu pe cea de producție muzicală. Cea mai recentă piesă pe care am făcut-o a fost pentru Mira, dar cam atât. 

Mădălin Roșioru: „Ceea ce în urmă cu câțiva ani părea doar un vis, acum trăiesc”

Consideri că ești un artist de succes?

Ziceam și mai devreme: eu încă cred că mai am mult de lucru. Dacă mă uit la ce-mi doream în urmă cu cinci ani, sunt foarte de succes, dar dacă mă uit la ceea ce-mi doresc acum, mai am de lucru. Dar sunt foarte recunoscător pentru că am reușit tot ce mi-am propus. Ceea ce în urmă cu câțiva ani părea doar un vis, acum trăiesc și probabil așa se va întâmpla și cu dorințele pe care le am acum. 

Dar ca om te consideri împlinit? 

Eu o întrebare care mă atinge. Peste tot în jurul meu văd tot felul de oameni, oameni care poate au succes mai mare decât mine și sunt nemulțumiți. Am o prietenă care are niște piese de mare succes și cu toate astea tot e nemulțumită. 

Cred că sunt mulțumit cu ceea ce am, dar nu la modul în care să zic: „Gata, aici mă opresc”. Pot să zic altfel: sunt mai degrabă recunoscător pentru tot ceea ce am acum, însă scopul meu pe lumea asta nu a fost împlinit încă. 

Regreți ceva?

Nimic. Absolut nimic. Inclusiv lucrurile care poate au părut negative la un moment dat, toate au avut un scop și m-au construit omul de azi. 

Mădălin Roșioru
Studioul în care Mădălin compune azi pentru nume grele din industria muzicală din America

Personal cum ești? Ți-ai făcut o viață personală acolo?

Întrebarea asta se conectează cu cea de dinainte. Cred că dacă mi-aș dori ceva mai mult și regret ceva, regret că nu pot să petrec mai mult timp cu părinții mei. Dar nu în sensul în care mă simt că sunt departe de ei. Simt că ei sunt departe de mine și cred că aici ar trebui să fie și ei, însă folosesc asta ca și combustibil pentru a reuși să-i aduc și pe ei aici. 

Definitiv?

Cine știe ce înseamnă definitiv? 😊

Și le-ai spus?

Da, evident. Taică-meu e cel care nu prea vrea, dar nu o să aibă de ales 😊

Fratele tău ce face?

Fratele meu are 20 de ani, abia acum descoperă ce vrea să facă. Nici eu nu știam la vârsta lui. El își dorește să vină aici, mama nici nu încape vorbă 😊

E ceva ce-ți lipsește din România în afară de familie?

Cred că prietenii. Dar când spun „prietenii” nu mă refer la anumiți oameni, ci la felul în care suntem noi. Noi, românii suntem mult mai prietenoși și mult mai reali. Dacă cineva nu te place în România, știi instant, aici lumea e drăguță cu tine, dar să-ți faci o prietenie adevărată e foarte greu. Prietenii mei cei mai buni de aici sunt români. Cea mai bună prietenă a mea este Sorana, cu care m-am cunoscut la Moga și împreună am zis că noi o să facem muzică în America, ceea ce s-a și întâmplat. Suntem și vecini, stăm la 5 metri unul de celălalt. Mai am un prieten din Moldova, care stă în Florida și cu ei îmi petrec timpul. 

Ai vreo iubită?

Nu și nici nu vreau.

Mădălin Roșioru: „mi-au setat gândirea de câștigător, de a fi cel mai bun în ceea ce fac. Pentru mine, nu pentru ceilalți”

Ei, nu vrei….

Sincer nu vreau. În momentul acesta tot ce vreau e să fac muzică. Sunt de atât de aproape de pasul acela care va schimba foarte mult că efectiv nu am timp de pierdut energia cu cineva și nemulțumirile cuiva.

Știu că în momentul în care ești într-o relație, trebuie să dai din timpul tău persoanei respective. Și nu pot acum. Mai ales că am făcut asta vreo doi ani de zile și nu a fost ok.

Acum se înțelege 😊

Serios 😊 Motivul pentru care în România am crescut atât de repede a fost pentru că munceam pe brânci. Am făcut un calcul să văd câte piese de ale mele ieșeau și am obținut o medie de o piesă (la care am contribuit sau doar a mea) la 4 zile, ceea ce e enorm. 

Mădălin Roșioru

Te-ai îmbogățit?

Aveam mai mulți bani în România, aici se cheltuie foarte mult. Aici fără 4-5 mii de dolari pe lună, nu ai cum să supraviețuiești. În România aveam să cheltui banii ăștia pe lună și ajungeam să-i cheltui, dar nu știu pe ce. 

Pentru cei care se întreabă dacă poți să faci bani din muzică, în România făceam undeva la 100 de mii de dolari pe an. Important e să vrei să lucrezi. Pentru a face banii ăștia trebuie să muncești foarte mult, dar pentru mine nu se simțea așa. Eu făceam tot ceea ce-mi doream.

De atât de multe ori refuzam să ies în oraș și preferam să stau în studio pentru că „dacă făceam piesa care îmi va schimba viața?”. Am spus „nu” la atât de multe lucruri, dar eu nu le-am văzut ca pe sacrificii, pentru că repet, asta era ceea ce-mi doream.

Ce făceai dacă rămâneai în marketing?

Probabil că aș fi avut foarte mult succes. Sigur. 

Un mindset foarte bun…

Și acum dacă m-aș apuca să fac marketing, în câțiva ani aș ajunge un vicepreședinte al vreunei companii. Eram foarte bun pe marketing. La eMag, unde am lucrat, am pornit din funcția de consultant pe call center: vorbeam cu oamenii la telefon și răspundeam la mesaje tehnice. A durat mai puțin de un an până am ajuns un fel de ajutor pe marketing. De acolo am ajuns să fac copywriting – sloganul lor de Black Friday e făcut de mine și încă îl folosesc. Ulterior am ajuns să fac project management și apoi să coordonez tot ce înseamnă direct mailing. În cinci am avut o evoluție foarte rapidă. 

Înseamnă că tu ești înzestrat…

Cred că m-a ajutat foarte mult cum m-au crescut ai mei și mi-au zis că e important să fii bun la ceva. Niciodată nu a fost ideea: „trebuie să fii cel mai șmecher din lumea asta”. Mai degrabă a fost: „trebuie să fii cel mai bun din clasă. De ce ai luat premiul II și nu ai luat premiul I”, mi-au setat gândirea de câștigător, de a fi cel mai bun în ceea ce fac. Pentru mine, nu pentru ceilalți. 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO