Manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel? Alege în cunoștință de cauză - LIFE.ro
Mergi la conținut

Manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel? Alege în cunoștință de cauză

Diferența principală dintre o manichiură cu gel, una semipermanentă și manichiura cu pudră (powder dip)? Modul în care sunt aplicate pe unghie.
Share this article

Manichiură clasică, semipermanentă sau extensii cu gel, iată o varietate foarte mare de opțiuni atunci când vine vorba de îngrijirea și frumusețea unghiilor. Fiecare are avantajele și dezavantajele ei.

Gelul de unghii și pudra sunt două dintre cele mai populare metode de manichiură, ambele aparținând familiei pe bază de acrilice, dar diferind în câteva moduri importante.

Multe dintre noi alegem să ne facem manichiura acasă, în siguranța propriului cămin și cu ustensilele proprii, în timp ce o parte semnificativă dintre doamne aleg manichiura la salonul de înfrumusețare. Recunosc cinstit că manichiura clasică mi se pare cea mai potrivită variantă pentru mine, însă nu o dată le-am invidiat pe doamnele ale căror unghii sunt frumoase și după ce au spălat vasele după o armată de musafiri.

Manichiură clasică, semipermanentă sau mainichiură cu gel
Manichiură clasică. Foto: Shutterstock
Citește și: Tratament făcut în casă pentru întărirea unghiilor

Manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel. Procesul de aplicare

Diferența principală dintre manichiurile cu gel și pudră (powder dip)? Modul în care sunt aplicate pe unghie. Manichiura semipermanentă se aplică ca oja obișnuită și se usucă cu ajutorul unei lămpi UV sau LED, după fiecare strat.

Lacurile pentru manichiura semipermanentă conțin polimeri foto-inițiați care sunt activați atunci când sunt expuși la lumină. În esență, acești polimeri absorb lumina UV. Asta îi face să se întărească astfel încât lacul să adere la unghii. Cel mai adesea acest lucru se face cu o lumină UV, deoarece funcționează puțin mai rapid decât LED-ul – de obicei în mai puțin de 45 de secunde. Găsește oferte la oje semipermanente pe kitunghii.ro și nailsup.ro.

Pe de altă parte, manichiurile cu pudră utilizează acril pulbere colorată amestecată cu o rășină de tip adeziv care se usucă la aer. Procesul de aplicare este exact cum sună. Mai întâi, se aplică o bază sau un strat de grund, apoi fiecare unghie (în timp ce este încă umedă) este scufundată într-un vas mic de pulbere acrilică colorată. Manichiurista ta (sau tu, acasă) va lucra în straturi. Odată ce nivelul de acoperire dorit este atins (de obicei sunt necesare două până la trei runde de scufundare), un lustru activator este aplicat ca strat de acoperire pentru forma finală – nu este necesară lumină UV.

Manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel. Care durează mai mult?

Manichiura clasică, știm cu toții, durează până la prima spălare de vase. Nici nu se pune problema de un mic șmotru prin casă.

Atunci când este aplicată corect, o manichiură semipermanentă poate dura, în medie, două-trei săptămâni.

Manichiurile cu pulbere durează, în general, mai mult. Pulberea este lipită folosind un adeziv numit cianoacrilat, care este, de asemenea, principalul ingredient din lipici. Pudra poate fi considerată o rășină pe bază de clei care se întărește atunci când este expusă la aer (la fel ca adezivul real). Astfel poți avea unghiile făcute până la cinci săptămâni, evident, dacă manichiura este îngrijită corect.

Manichiură clasică, semipermanentă sau mainichiură cu gel
Manichiură powder dip. Foto: Shutterstock

Manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel. Procesul de îndepărtare

Lacul de unghii se îndepărtează foarte ușor cu acetonă.

Natura acrilică, multistratificată (groasă) a manichiurilor cu pulbere te poate asigura că durează mai mult decât gelul, dar asta înseamnă și că este mai greu de îndepărtat.

Amândouă au nevoie să fie înmuiate înainte așa că, minim 30 de minute durează îndepărtarea lor de pe unghii.

Procesele de îndepărtare pentru ambele sunt de natură similară. În primul rând, stratul superior este îndepărtat ușor cu o pilă aspră, apoi unghiile sunt înmuiate într-o soluție de acetonă. Pentru geluri, acest lucru se poate realiza cu ajutorul unor discuri din bumbac îmbibate cu acetonă, însă, pentru pulbere, este necesar să înmoi degetele direct într-un castron cu acetonă, între 10 și 20 de minute.

Citește și: Bio Sculpture Gel, o manichiură tratament ce rezistă 4 săptămâni

Manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel. Ce rău pot face unghiilor?

Dintotdeauna am știut că cel mai sănătos pentru unghie este să fie lăsată liberă, să respire în voie. Dar când vedem ce înseamnă celelalte opțiuni de manichiură, probabil manichiura clasică ni se va părea cea mai sigură.

În cazul manichiurii semipermanente, dar și a celei cu pudră, dacă nu se acordă timpul necesar suficient îndepărtării de pe unghie, rezultatul poate fi deteriorarea unghiei.

Pentru a evita potențialele daune – atât în cazul manichiurii semipermanente, cât și în cazul celei cu pudră – va trebui să ai multă răbdare atunci când folosești acetona, iar apoi să-ți îngrijești unghiile, păstrând în mod constant cuticulele hidratate.

Atât manichiurile cu gel, cât și cele cu pudră au potențialul de a-ți deteriora unghia, dar acest lucru poate fi evitat (sau cel puțin minimizat) prin respectarea protocoalelor corecte de îndepărtare și prin îngrijirea ulterioară.

Manichiură clasică, semipermanentă sau mainichiură cu gel
Manichiură semipermanentă. Foto: Shutterstock

Manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel. Igiena

Una dintre cele mai mari probleme la manichiura cu pulbere este că, atunci când nu e aplicată sau îndepărtată corect și cu grijă, unghiile pot fi ușor contaminate. Pentru ca procesul să fie igienic, pulberea trebuie să fie într-un recipient separat în care degetul tău este scufundat sau să fie presărată peste un recipient separat, iar toate resturile de pulbere din acel recipient pe care l-ai folosit ar trebui să fie aruncate ulterior.

Atunci când acest protocol sanitar este respectat la salon, o mulțime de pulbere rămasă se aruncă. În acest sens, manichiurile cu pulbere pot însemna multă risipă și tocmai de aceea unele saloane folosesc același recipient de scufundare comun, nesanitar.

Un alt lucru la care trebuie să fii atentă este instrumentarul. Asigură-te că la salonul la care mergi instrumentarul vine într-o pungă sigilată și este steril, mai ales în ziua de azi când este absolut vital să se respecte măsurile de igienă, împotriva transmiterii COVID 19. Iar această măsură de siguranță trebuie să ți-o iei în toate cazurile, indiferent că vorbim de manichiură clasică, semipermanentă sau manichiură cu gel.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora