Femeile reușesc să fie mai multe într-un singur trup. Ele fac rost de energie de oriunde. Fac rost de cartușe de reîncărcare pentru a doua zi din nimic sau din orice. Găsesc putere din orice lucru mic și-l fac mare pentru sufletul lor. Alina Voinea ne arată, prin exemplul propriu, că limita este cerul și că indiferent de cumpăna pe care i-a dat-o viața, se bucură de privilegiul de a fi strigată mama.
Arianna, fata sa de 16 ani, s-a născut prin cezariană, fără complicații și părea că primele două zile de viață decurg firesc până când o asistentă a hrănit-o cu nervi cu o completare de lapte pe care o cerea mama de trei ore, apoi a lăsat-o în pătuțul de bebeluș, departe de ea, fără să o bată pe spate să iasă aerul. Copilul a regurgitat și a aspirat laptele. Era trei dimineața când Alina fugea cu micuța în brațe prin spital, pe holuri și pe scări, încercând să dea de cineva care să o ajute, să o salveze. De acolo a plecat toată schimbarea ei în viață ca să urmeze un diagnostic crunt: epilepsie cu dizabilitate cognitivă.
La 16 ani, acțiunile Ariannei nu sunt, din nefericire, conform cu particularitatea de vârstă. Din ce a mărturisit Alina, este precum un copil de 7 ani. Pe cine să dea vina?! La cine să strige?! Nu i-a rămas decât să lupte, să aprecieze viața ce vine cu de toate.
Alina Voinea:„La două zile după ce s-a născut Arianna, fugeam cu ea în brațe să mi-o salveze”
Alina, cine ești tu?
Eu sunt Alina. Sunt… eu, parte din lumea asta mare. Niciodată n-am știut să răspund la întrebarea asta.
Ce vezi în oglindă dimineața?
Nu am timp de oglindă. Dar dacă m-aș uita cu gând să văd ceva sau pe cineva, m-aș uita probabil la cearcăne, pentru că nu dorm deloc suficient. Aș vedea un om ocupat. Prea ocupat, uneori.
Care rol din viața ta te onorează cel mai mult? Dacă îmi permiți să-mi dau cu părerea, aș spune că cel de mamă. Așa-i?
Rolul de mamă e doar o parte din scena vieții, iar eu duc un spectacol întreg, ca să păstrăm metafora. Adevărul e că m-am ferit întotdeauna să-mi împart viața pe „roluri”, le consider mai degrabă fațete ale vieții, ca întreg. Nu vreau să mă definesc printr-o singură fațetă, chiar dacă e printre cele care se văd cel mai bine dinafară, pentru că, dacă fac asta, mă pierd acolo. Cred că toate mamele fac asta în primii ani de viață ai copilului, devin mame și se identifică apoi aproape exclusiv cu asta, și cred că e firesc așa. Dar, la un moment dat copilul crește și cred că este sănătos ca identitatea de mamă să facă din nou loc tuturor celorlalte fațete ale faptului de a fi, pentru că toate împreună înseamnă o viață completă. Orice altceva e dezechilibru.
Citește și: Cum să ieși învingător în lupta cu sindromul Down. Iulia Rus și mărturia din dragoste a unei mame: „Am ignorat toate privirile. Nu suntem cu nimic mai prejos decât familiile cu doi copii”
