Matthew McConaughey negociază revenirea în „True Detective” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fani serialului „True Detective” au un dublu motiv de bucurie – nu numai că vor avea parte şi de sezonul 3, dar Matthew McConaughey este în negocieri pentru revenirea în rolul detectivului Rustin Cohle, potrivit News.ro, care citează site-ul revistei New Musical Express.

Starul american a jucat în primul sezon al acestui serial produs de postul HBO, în care l-a avut ca partener pe Woody Harrelson. În cel de-al doilea sezon, producătorii serialului au schimbat scena şi subiectul acţiunii, au introdus personaje noi şi i-au înlocuit pe protagoniştii din primul sezon, Matthew McConaughey şi Woody Harrelson, cu personaje jucate de Colin Farrell şi Vince Vaughn.

Urmarea a fost că al doilea sezon a avut o audienţă mult mai scăzută şi a generat opinii negative în rândul criticilor, alimentând speculaţiile potrivit cărora serialul „True Detective” va fi anulat.

Însă Matthew McConaughey a dezvăluit în această săptămână în talk show-ul de televiziune „The Rich Eisen Show” că se află în negocieri cu Nic Pizzolatto, creatorul serialului, pentru revenirea personajului Rustin Cohle în următorul sezon al show-ului TV.

„Mi-ar plăcea să revin. Însă va trebui să se întâmple în contextul potrivit şi în momentul potrivit. Va trebui să fie un sezon care se genereze aceleaşi scântei pe care le-am resimţit atunci când am citit scenariul pentru primul sezon. Când l-am citit, am ştiut după doar 20 de minute că trebuie să joc acel rol şi trebuie să fiu în acel serial”, a declarat Matthew McConaughey.

„Îmi este dor de Cohle şi îmi e dor să îl privesc în serile de duminică. Eram un om fericit atunci când am filmat acest serial, pentru că, timp de şase luni, am fost în lumea mea”, a adăugat starul american. 

Directorul de programe al postului HBO a recunoscut că cel de-al doilea sezon al serialului „True Detective” a fost ”realizat în grabă” şi că Nic Pizzolatto s-a aflat sub o mare presiune, fiind nevoit să scrie scenariul mai repede decât şi-ar fi dorit.

Acţiunea din primul sezon al serialului „True Detective” se petrece în statul american Louisiana şi prezintă ancheta desfăşurată de doi detectivi de poliţie care urmăresc timp de 17 ani un criminal în serie. Acel prim sezon a câştigat numeroase trofee importante, inclusiv cinci premii Primetime Emmy şi a primit patru nominalizări la Globul de Aur.

Matthew McConaughey, născut pe 4 noiembrie 1969, este un actor, producător şi scenarist american. Relevat de comedia ”Marea ameţeală/ Dazed and Confused” (1993), a fost considerat în anii 1990 marea speranţă a cinematografiei americane şi a turnat cu regizori de marcă, precum Steven Spielberg (”Amistad”), Robert Zemeckis (”Contact”) şi Ron Howard (”Ed TV”). A ales apoi să joace cu precădere în comedii romantice, care i-au adus, pe lângă faimă, şi o anumită limitare a talentului său interpretativ.

Începând din 2010, a renunţat la comediile romantice şi s-a orientat spre filme cu intrigi complexe, impresionând spectatorii şi criticii de cinema cu evoluţiile sale din pelicule precum ”Avocatul din limuzină”, ”Joe, asasin în timpul liber”, ”Bernie”, ”Mike meseriaşu’”, ”Lupul de pe Wall Street” şi ”Interstellar: Călătorind prin univers”.

În 2014, Matthew McConaughey a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal graţie evoluţiei sale din filmul ”Dallas Buyers Club”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora