fbpx

Căutare

Share this article

„Mă vedeam doctor de animăluțe încă din jurul vârstei de 4-5 ani și se pare că nimic nu m-a deturnat de la drumul ales”, așa a început povestea Doctoriței Pisicilor. Rocsana Timotin a intrat atât la Stomatologie, cât și la Medicină Veterinară. A visat să ajungă să învețe peste ocean, considerând şcoala americană „ca pe o Biblie”. Dar pasiunea sa pentru animalele de companie a făcut-o să renunțe la Stomatologie. Destinul său era alături de animalele pe care le iubește atât de mult. Așa că astăzi, este cunoscută drept Doctorița Pisicilor și încearcă, în cabinetul său, Cats’ Lady Vet, să găsească leac suferinței oricărei feline.

De altfel, Rocsana Timotin ne-a făcut și o confesiune: „unul dintre aspectele care m-au fascinat și m-au determinat să le admir și să mă dedic descoperirii, înțelegerii, îngrijirii și bunăstării pisicilor este tocmai această abilitate înnăscută de a „cădea mereu în picioare” pe care mi-am însușit-o drept atitudine în viață”.

Am vorbit cu Rocsana Timotin despre povestea ei de viață, despre iubirea pe care le-o poartă felinelor, dar și despre cum putem să avem grijă de ele. Ce ar trebui să știm înainte să le aducem acasă. Când trebuie să mergem la medicul veterinar. Cum alegem hrana potrivită pentru ele. Dar și adevărul din spatele multor mituri despre pisici.

Rocsana Timotin, tu ai renunțat la stomatologie pentru a găsi leac suferinței oricărei feline, cum a venit această decizie pentru tine?

Pentru a nu crea vreo confuzie și pentru a aduce oarecare lămuriri interviului anterior pe care poate unii cititori l-au trecut în revistă, cât și pentru a vă asigura că n-a fost vorba de niciun sacrificiu și nici despre o regândire vocațională, pot afirma cu toată tăria că decizia de a renunța la stomatologie a venit de la sine, fără mari regrete, eu alegându-mi drumul și menirea de tare de demult, încă din timpurile din care-mi datează memoria activă. Altfel spus, mă vedeam doctor de animăluțe încă din jurul vârstei de 4-5 ani și se pare că nimic nu m-a deturnat de la drumul ales, deși urmărindu-mi parcursul vieții poate părea că am avut anumite „oscilații”.

Ai renunțat și la visul de a pleca peste ocean. Cât de ușor a fost pentru tine să renunți la şcoala americană de medicină pe care o consideri „ca pe o Biblie”? 

În ceea ce privește această decizie, am oareșce căințe, dar încerc să mă liniștesc gândindu-mă că „omul sfințește locul!”. Astfel că toți avem posibilitatea de a face performanță și în circumstanțe mai puțin prielnice, atât timp cât avem o dorință și voință arzătoare. Grosso modo, mi-am păstrat legături extrem de strânse cu meleagurile americane, cel puțin din punct de vedere profesional, fiind membru activ al AAFP (American Association of Feline Practitioners) și însușindu-mi cu sfințenie etica și ghidurile de proceduri ale școlii medicale veterinare americane, cu precădere privind specializarea în medicină felină.

La tine pare să fie o moștenire de familie schimbarea de profesii – tatăl tău spuneai că a terminat 3 facultăţi, una în tinereţe şi celelalte când erai în liceu. Cât de mare este concurența în familie?

Atât tata, cât și eu, ne-am ales o singură vocație, studiile și disciplinele alese, vizând tot obiectivul profesional principal. În consecință, ceea ce pare o schimbare sau o oscilare, a fost de fapt o rafinare și, respectiv, aprofundare sau specializare mult mai țintită în cadrul profesiei. Întocmai cum afirmam mai sus, cred că și atunci când aveam impresia că nu știam ce profesie voi îmbrățișa, deși nu-mi pot aminti vreun moment în care n-am știut, tot medic veterinar pentru animalele de companie mă vedeam. Moștenirea de familie pe care categoric am primit-o este aceea de a excela în viață și în profesie, de a depăși mediocritatea și de a mă ridica la nivelul idealurilor, de a trata circumstanțele și sufletele cu mărinimie, blândețe, toleranță și iubire.

Rocsana Timotin
Rocsana Timotin, Doctorița Pisicilor, împreună cu mama sa

Dar, gata, te oprești la a fi medic veterinar 😊

Asta clar! Este indiscutabil că aceasta este menirea mea. In lato sensu, sunt medic veterinar, iar in stricto sensu sunt Doctorița Pisicilor. Nici mai mult, nici mai puțin. Și la capitolul acesta, mă situez printre privilegiați, descoperind precoce care-mi este misiunea și ce am de oferit lumii, nefiind pusă în ipostaza de a trăi cu teama de-a nu ști care mi-e locul și scopul în lume.

Când și cum a început dragostea ta pentru pisici?

Dintotdeauna am avut o afinitate pentru animale de orice fel. Întotdeauna am avut animale de companie și am crescut alături de ele. În primă instanță, nu-mi aduc aminte să fi avut vreo preferință anume pentru câini sau pentru pisici, dar, odată cu trecerea timpului, analizându-mi periplul vieții, am constatat că prezența pisicii în viața mea a fost mai activă. Astfel, primul animăluț de companie pe care am avut prilejul de a-l alege fără a trece prin aprobarea părinților a fost o pisică și practic, de la ea a pornit calea mea neabătută spre medicina veterinară și apoi, pas cu pas, spre cea felină.

Deși inițial, am optat spre specializări care erau necesare și neacoperite în domeniul medical veterinar din România (aproape zece ani de zile am practicat medicina animalelor exotice – păsări, reptile, mamifere mici și mi-am făcut specializări diverse: oftalmologie, neurologie, endocrinologie, dermatologie, medicină de urgență, medicină de laborator etc.), treptat, am ajuns să analizez și să tratez cu precădere pacienții felini.

Nu este o noutate faptul că pisica în cabinetele veterinare este considerată un pacient dificil din toate punctele de vedere și că medicilor veterinari le este mai ușor să gestioneze și să trateze pacienții canini în comparație cu cei felini. Astfel, de-a lungul timpului, am învățat „specialitățile” pisicilor-paciente și intuind că trebuie să existe alte metode pe care trebuia să le depistez și alte cheițe pe care trebuie să le răsucesc dacă aveam să colaborez eficient atât cu pisicile paciente, cât și cu părinții umani ai acestora, m-am apucat de studiu și de practică în domeniul medicinei feline.

Am început să lucrez predilect cu pisicile, constatând cu satisfacție că și ele mă preferau, iar interacțiunile noastre erau plăcute și pline de succes.

Niciodată nu m-au atras lucrurile simple, cum, aproape ostentativ, am ales întotdeauna calea mai grea și mai solicitantă. Și recunosc, nu mă număr printre oamenii lenți și înclinați să aștepte pasivi ce le-o aduce ziua de mâine. Nu m-am lăsat influențată de părerile altora și-ntotdeauna mi-am ales și mi-am asumat fiecare decizie, tocmai pentru a nu căuta țapi ispășitori în nimeni altcineva decât în propria persoană.

Cred cu tărie în faptul că împărtășesc o multitudine de trăsături de caracter și în ce privește filozofia de viață cu pacientele mele feline, ceea ce ne-a apropiat enorm și m-a făcut să mă înțeleg și să mă descopăr atât pe mine, cât și pe ele.

Cum a apărut ideea cabinetului veterinar specializat în îngrijirea felinelor, Cats’ Lady Vet?

Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucruri inedite și într-un fel sau altul să fiu prima. În circumstanțele în care, în clinica veterinară în care profesam consultam și tratam cu predilecție pacienții feline, e lesne de dedus că mi-a încropit ideea unui centru medical specializat în medicină felină.

Ca de obicei, am început să studiez „problema” și să-mi imaginez cum ar fi dacă. Și pentru a mă asigura că fiecare piesă din puzzle-ul ce viza să contureze casa medicală pisicească este pusă la locul ei, mi-am făcut debutul cu departamentul de medicină felină în cadrul clinicii la care activam. I-am dedicat un blog și pagini de media care să înceapă să familiarizeze lumea privind existența unui astfel de serviciu.

Așa am prins aripi și proiectul s-a bucurat de o largă apreciere și solicitările au început să curgă. Pasul până la centrul medical veterinar specializat în medicină felină a venit de la sine și, deși, inițial, am trecut printr-o perioadă destul de dificilă, epuizantă, sunt mândră de tot zbuciumul, eforturile și lacrimile pierdute care m-au dus în postura de astăzi… eu, Doctorița Pisicilor!

Rocsana Timotin

Care sunt cei mai speciali pacienți pe care i-ai avut până acum?

Pfff. Glumiți?!? Toți pacienții mei sunt speciali în primul rând prin unicitatea lor. Nicio pisică nu seamănă cu cealaltă și fiecare dintre ele este un univers în sine. Alături de fiecare trăiesc o poveste total inedită și deosebită și n-am suficiente zile de trăit să depăn tipologii, întâmplări, caraghioslâcuri, senzații ce trec de la agonie la extaz care mă leagă de fiecare pisicoasă care mi se strecoară cu dibăcie drept pacientă și instantaneu îmi devine tovarășă și rezidentă nemijlocită și de-a pururi a unei porțiuni din inima și conștiința mea.

Ai avut vreun caz care să te țină trează nopți în șir?

Categoric! Și nu e un fapt rarisim să mi se întâmple asta. Pe de-o parte pentru că îmi place să dibui toate detaliile fiecărui pacient în parte și să-l tratez ca individ unic întocmai cum și este și, în consecință, analizez și mă documentez asiduu pentru fiecare caz în parte ceea ce implică alocarea de timp și resurse intelectuale și emoționale. Iar în extrema cealaltă sunt cazurile atipice care par să nu respecte niciun tratat de medicină felină. Iar când aceste scenarii obișnuite sunt epuizate, e loc întotdeauna de studiul sârguincios și continuu pentru programele ce vizează bunăstarea și sănătatea pisicilor pe care le concepem și le implementăm la centru, analiza cazuisticii pentru studiile de cercetare și dacă nu mă opriți, cred că mai pot enumera o multitudine de „cazuri” care mă pot ține trează nopți în șir.

Obosești vreodată?

Oh, clar! Sunt un om absolut obișnuit și încă n-am găsit acea rețetă magică care să-mi încarce „bateriile” instantaneu. Dar, o caut! Cred că, în cazul meu, cea mai mare uzură este cea de natură emoțională. Sunt un om care încerc să mă autoeduc să-mi limitez încărcătura emoțională, dar în ciuda antrenării perseverente în această direcție, nu reușesc să mă detașez la nivel emotiv.

După ani de încercări eșuate, m-am convins că asta sunt și am început să o consider o binecuvântare și nu punct slab. Sau mai degrabă să întrezăresc paradoxul trăirii. Respectiv, pe de o parte mă uzez enorm emoțional alături de fiecare pacient, dar în aceeași măsură mă și încarc cu toate emoțiile pe care le trăiesc alături de pisi-pacientele mele.

Și care este cel mai aprig vis al tău?

Cred că o să pară de-a dreptul nebunesc, dar ceea ce-mi doresc cu patos este să ajung la un grad atât de înalt de înțelegere și cunoaștere a legii vieții, încât să pot face bine și să aduc fericire în circumstanțe absolut imposibile pentru gradul nostru de percepție actual. Sunt convinsă că în fiecare dintre noi mocnește o forță indescriptibilă care ne conferă posibilitatea de a ne ridica deasupra condiției noastre actuale pentru a ne oferi harurile celorlalți cu scopul unic de a le restabili integritatea, starea de bine și împlinire.

Unul dintre copiii și una dintre pisicile Rocsanei Timotin, Doctorița Pisicilor,

Startul corect în viață: ce ar trebui să știm înainte să facem cunoștință cu noul nostru prieten

Cum ne alegem pisica?

Luând în considerație situațiile ideale și, aș zice eu, normale, în care etapa alegerii pisicii a venit după ce ne-am gândit, documentat și decis în mod responsabil, complet asumat și analizat în detaliu că pisica este ceea ce ne dorim drept companioană pentru următorii cel puțin 10-15 ani, selectarea unei anumite pisici cred că rămâne în esență o chestiune emoțională și de preferință și câteodată de-a dreptul misterioasă . Cum așa?!? Am o trăire total aparte și plină de satisfacție când părinții pisicoaselor mele paciente afirmă „Cred că ea/el m-a ales pe mine!” Sau, în timp, după ce se consolidează relația cu tovarășele lor mustăcioase, unii dintre ei îmi confesează frapați cum că ei nici nu apreciau prea tare pisicile și nu se vedeau vreodată să aibă în grijă și drept companion o pisică, iar acum sunt topiți și nu-și mai văd viața fără ele.

Alegerea pisicii vizează proveniența (de stradă, din adăpost, de crescătorie), o rasă anume, vârsta acesteia, sexul acesteia și cel puțin în primă instanță, toate acestea se rezumă la preferința și emoțiile fiecăruia. Apoi, o documentare atentă și chiar o consiliere cu medicul veterinar vor deturna sau pecetlui alegerea făcută.

Ce ar trebui să facem înainte s-o aducem acasă?

Sunt două lucruri absolut esențiale și total utile pe care trebuie să le avem în vedere înainte ca viața, cât și căminul să ne fie animate de viitoarea noastră companioană și felină urbană. Și credeți-mă, când toate lucrurile sunt puse la punct, nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm pe deplin de noua minune care-și face intrarea în viața și inimile noastre.

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că facem din casa noastră un mediu sigur pentru viitoarea noastră pisicoasă. Pentru că spațiul de expunere nu îmi permite să intru în detalii importante, vă recomand să vă aruncați un ochi vigilent în mediul online unde veți putea găsi diverse materiale informative privind cat-proofing-ul casei.

Al doilea lucru extrem de important este să achiziționăm trusoul pisoiului: castroane, litieră, nisip igienic, cat-tree, culcuș, perie de toaletaj, unghieră, jucării și… categoric, păpică.

Ce trebuie să știm despre toaletarea și socializarea pisoiului?

La capitolul toaletare, ați tras lozul câștigător cel puțin în ceea ce privește majoritatea raselor de pisici. Pisicile sunt renumite pentru caracterul fastidios în a-și asigura întreținerea corporală și igiena. Nu au egal în regnul animal! La modul general, implicarea noastră în toaletarea pisicii este minimalistă, dar esențială. Exceptând rasele cu necesități speciale de toaletaj, cele mai multe pisici ne vor recompensa cu o implicare activă și eficientă în a se întreține la capitolul toaletă și igienă. Dar, nu strică niciodată să verificați gradul de eficiență al tehnicilor elaborate de toaletaj pe care pisica voastră le întreprinde și unde este cazul să faceți ajustările necesare.

Folosiți-vă de astfel de momente pentru a vă apropia de pisica voastră și creați-vă ritualuri agreabile pe care să le apreciați deopotrivă. Familiarizați-o cu diferitele proceduri de toaletaj (periat, ajustarea gheruțelor, toaleta urechilor și a ochișorilor) de cât mai devreme cu putință și asigurați-vă că acestea sunt efectuate cu cât mai multă blândețe.

Ca să puteți înțelege mai bine necesitarea unei socializări precoce și adecvate a pisoilor am să o asemăn extrapolând în sfera umană, cu educația copiilor și am să pun semnul de egal între socializarea pisicii și „cei 7 ani de-acasă”. Socializarea pisoilor implică familiarizarea cu mediul de viață, cu oamenii și copiii, cu alte animale de casă, cu locuri și situații diferite, încurajându-le atitudinile și comportamentele prietenoase și educându-le și ponderându-le reacțiile și comportamentele nedorite și distructive.

Când trebuie să mergem la medicul veterinar?

Odată ce ai devenit părinte de pisică, relația cu medicul veterinar devine indispensabilă și spun asta, nu pentru a te pune pe gânduri și a-ți genera anxietăți la modul că pisica ta va avea nevoie în permanență de medicul veterinar pentru a-i restabili starea de sănătate. Din păcate, prezența medicului veterinar în viețile noastre și mai ales ale animăluțelor noastre de companie este văzută ca act de necesitate și care vizează starea de boală. Total greșit! Categoric, menirea noastră este de a vindeca și de a reface starea de sănătate a pacienților noștri, dar, nu mai puțin important, sau, din prisma filozofiei mele profesionale, cel mai important, menirea și datoria noastră de medici veterinari este de a veghea și a asigura bunăstarea și sănătatea pacienților noștri, luându-ne responsabilitatea de a preveni activ orice „atentat” la integritatea fizică și psihică a acestora, cât și de a consolida o relație armonioasă între voi și pisica voastră.

Astfel, indispensabilitatea noastră în relația cu voi ca părinți ai pisicilor, cât și cu pisicile voastre constă în misiunea de a vă consilia activ și în mod individual (personalizat) pe tot parcursul vieții felinelor voastre privind toate aspectele vieții acestora: creștere, întreținere, nutriție, sănătate fizică și mentală, medicină preventivă, necesitățile specifice etapelor de vârstă sau diverselor afecțiuni sau dizabilități.

În interesul vostru, cât mai ales al pisicilor voastre, vă recomand cu fermitate să nu minimalizați importanța alegerii unui medic veterinar cu care să colaborați într-o manieră respectoasă, prietenoasă, transparentă și sinceră, care să fie cunoscător al modurilor de abordare și îngrijire ale pisicilor și care să vă fie partener în misiunea de a-i asigura pisicii voastre o viață lungă, sănătoasă, împlinită și… plină de iubire și răsfăț.

Punctual, odată cu apariția pisoiului/pisicii în viața noastră, vizitele medicale trebuie planificate cât mai curând cu putință. Acestea sunt o oportunitate atât pentru a ne asigura că noua voastră membră a familiei este perfect sănătoasă, cât și pentru a primi informațiile și recomandările importante pentru perioada imediat următoare.

Familia Rocsanei Timotin

Și ce ar trebui să știm despre nutriția pisoiului nostru?

Cerințele nutriționale ale pisoiului sunt total aparte în comparație cu celelalte categorii de vârstă ale pisicii. Particularitățile și necesitățile fiziologice ce susțin creșterea și dezvoltarea, asigurarea unui sistem imunitar competent, a unei stări de sănătate robuste și durabile și a unei digestii optime care să le confere supraviețuirea și prosperitatea sunt satisfăcute prin intermediul unei alimentații echilibrate și complete special concepută pentru categoria aceasta.

Mai mult de atât, în urma cercetării aprofundate a diferitelor rase de pisici, au fost constatate cerințe speciale și cu totul particulare ale anumitor rase, cât și ale categoriilor de vârstă subordonate acestora. Astfel, astăzi dispunem de hrane adecvate pentru diferite categorii de vârstă, cât și pentru anumite rase de pisici, toate atent formulate pentru a întruni nevoile nutriționale specifice cu scopul de a asigura întreținerea, menținerea stării de sănătate, prosperarea și longevitatea mult-îndrăgitelor noastre pisici.

Dintre toate categoriile de vârstă, pisoii sunt cea mai vulnerabilă categorie când vine vorba de lipsa asigurării unei alimentații adecvate, cu substanțele nutritive esențiale, în cantitățile și proporțiile optime.

În cadrul consultațiilor pisicilor noastre paciente, alimentația, ancheta și programul nutrițional al acestora sunt puncte esențiale în evaluarea acestora, precum și în formularea protocoalelor personalizate de îngrijire și bunăstare ale fiecărei paciente. Investiția într-o alimentație defectuoasă va atrage după sine sensibilizarea, uzura și îmbolnăvirea pisicii și astfel investiția va fi direcționată spre medicii veterinari acompaniind atât suferința voastră, cât mai ales a pisicilor voastre.

Investiția într-o hrană echilibrată și completă, special formulată pentru necesitățile fiecărei pisici în parte este o investiție în propria pisică.

Mituri și adevăruri: Rocsana Timotin, ce ar trebui să știi despre pisica ta

Pisica este un animal carnivor. Este o alegere bună să îi oferim hrană ce conține cereale?

Categoric, este carnivorul suprem. Altfel spus, pisicile nu vor fi niciodată vegetariene fără repercusiuni asupra sănătății și chiar a vieții lor. Există numeroase polemici privind utilizarea diferitelor ingrediente în hrana animalelor de companie. Cel puțin până în prezent, cercetările îndreptate în sfera nutriției și sănătății animale au confirmat că fiecare ingredient utilizat în hrana animală trebuie să aibă un „scop” nutrițional pentru a fi acceptat de forurile acreditate ca și component în producția hranelor destinate animalelor. Să luăm în discuție „incriminatele” cereale. Conform numeroaselor studii de cercetare, cerealele sunt ingrediente care în principal furnizează energie (în forma amidonului), dar, de asemenea, ele furnizează substanțe nutritive esențiale de tipul acizilor grași esențiali, vitaminelor și mineralelor.

Mai mult de atât, în funcție de tipul de cereale, ele furnizează fibre, care, printre altele, au efecte benefice asupra tractului intestinal. Este deja documentat faptul că, atât câinii cât și pisicile pot digera cerealele dacă sunt adecvat preparate și procesate și se găsesc în cantitatea și procentul necesar fiecărei specii înglobate într-o hrană completă și echilibrată. De asemenea, până în prezent, nu există nicio dovadă care să certifice că cerealele ar fi dăunătoare pentru pisicile noastre.

Cum trebuie să alegem hrana pisicii?

Cred că unul dintre lucrurile cele mai stresante pentru părinții umani ai animalelor de companie este alegerea hranei pentru companionii lor. Cu o diversitate enormă de brand-uri, cu o multitudine de informații debusolate și tehnice ce însoțesc etichetele produselor, cu variate sloganuri de marketing atractive, nu e de mirare să vă simțiți copleșiți în a sorta și a opta pentru o hrană adecvată, completă și sănătoasă pentru pisicile voastre.

Vestea bună este că, de principiu, nu este sarcina voastră să faceți asta. Persoana indicată să vă consilieze și să vă recomande cea mai adecvată hrană, cât și un program individualizat de alimentație pentru pisica voastră este nimeni alta decât medicul veterinar!

Da, este de datoria noastră ca medici veterinari să fim la curent cu cercetările, descoperirile și actualitățile în materie de nutriție animală și da, este de datoria noastră să efectuăm anchetele nutriționale și ale stării de sănătate ale pacienților noștri și, da este de datoria noastră să concepem planuri personalizate de alimentație în funcție de necesitățile fiecărui pacient (specie, rasă, vârstă, status de reproducție, particularități, sensibilități, boli curente).

Multă lume crede că pisicile sunt ușor de întreținut, este adevărat?

Este unanim acceptat faptul că cerințele esențiale ale fiecărei specii se rezumă la apă, hrană, adăpost și percepția siguranței și a afecțiunii. Toate aceste necesități de bază asigurate ar trebui să fie suficiente, dar orice creatură odată ce le are la dispoziție, este firesc să-și perceapă viața dintr-o nouă și cu totul alta perspectivă. Subconștient va evolua mărindu-și sfera de necesități și interese, conștient va viza aspecte ca respectul de sine, mulțumirea, împlinirea.

Revenind la pisici, necesitățile de bază ale acestora nu diferă cu mult de ale noastre: hrană, apă, adăpost, posibilitățile de a-și exercita comportamente native (eliminarea dejecțiilor, vânătoare, activitate fizică) și de a se exprima nestingherit, precum și percepția stării de siguranță și afecțiune. Acestea fiind spuse, filtrând aceste minime cerințe, voi să-mi spuneți dacă sunt sau nu ușor de întreținut?!?

În altă ordine de idei, în cadrul programelor casei medicale pisicești, cât și în timpul consultațiilor pisicilor noastre paciente, acordăm o atenție deosebită consilierii părinților acestora privind modurile de întreținere (mediul de viață, rutină, alimentație, etape de vârstă, medicină preventivă), atât pentru a ne asigura că acestea sunt întrunite cu succes, ci și pentru a face eventuale corecții sau îmbunătățiri ori de câte ori este cazul.

Rocsana Timotin

Stau la apartament… pisica mea va fi nefericită? De ce are nevoie pentru a fi fericită?

Fericirea sau nefericirea pisicii se datorează multor lucruri. Strict teoretic, statul într-un apartament ar putea să-i aducă nefericire dacă îi oferă un spațiu limitat, dacă nu-i sunt întrunite condițiile de viață, dacă este forțată de împrejurări să-l împartă cu alte animale și scenariile ipotetice pot continua. Atât timp cât limitarea spațiului ei de viață este la latitudinea noastră, tot la latitudinea noastră rămâne responsabilitatea de a ne asigura că-i oferim tot contextul necesar (mediu, rutină, îngrijire, spațiu personal, resurse vitale, înțelegere și multă iubire) pentru a fi fericită.

Deținătorul absolut al tuturor informațiilor pertinente și documentate, cât și sfătuitorul vostru privind toate „chestiunile” pisicești pentru o viață sănătoasă, longevivă și împlinită este medicul vostru veterinar.

Dacă am un câine, Rocsana Timotin, pot să îmi iau și o pisică sau sunt dușmani pe viață?

Parteneriatul câine-pisică nu este tocmai unul pe care să și-l dorească pisicile. Fiind indivizi solitari și teritoriali, pisicilor le place să-și ducă viețile pe cont propriu și în propriile condiții, nemaivorbind că niciodată nu-și pun viața în mâinile altcuiva. Un alt aspect care fac pisicile total deosebite de câini este acela că pisicile „filtrează” viața și relațiile prin intermediul emoțiilor (de dragul expunerii și pentru a fi mai facil înțeles, voi extrapola din sfera psihologiei umane și-mi voi permite să afirm faptul că psihologia felină este extrem de asemănătoare cu psihologia feminină), în timp ce câinii experimentează viața și relațiile prin intermediul percepțiilor fizice (psihologia canină apropiindu-se foarte fidel de psihologia masculină). În consecință, abordarea vieții din prisma fiecărei specii, este total diferită.

Categoric sunt și multe alte aspecte care fac coabitarea câine-pisică destul de dificil de dus la îndeplinit într-o formulă armonioasă. Dar, ca și în orice altceva în viață, există exemple care infirmă regula. Pentru că sunt un om căruia îi place „să-mpace și capra și varza”, îmi voi încheia răspunsul la această întrebare prin a declara că în cazurile în care se dorește musai creșterea sub același acoperiș a pisicii și a câinelui, acest lucru se poate realiza cu succes printr-o consiliere meticuloasă care vizează asigurarea condițiilor de viață adecvate pentru ambele specii, cu o toleranță și armonie cât mai aproape de perfecțiune.

Au pisicile nouă vieți 😊?

Mda! Este o afirmație cu iz de basm și cu oareșce influențe ezoterice, care de multe ori este folosită impropriu. Categoric, pisicile au o singură viață întocmai ca orice altă viețuitoare, dar ce diferențiază dramatic pisicile de orice altă specie sunt abilitățile lor fabuloase și paranormale de a-și asigura supraviețuirea, de a răzbate cu succes în diferite circumstanțe-limită și teoretic imposibile pentru alte vietăți.

Pisica are o forță și o precizie indescriptibilă de a se mobiliza în situații dramatice pentru a-și asigura supraviețuirea. Din experiența mea, atât ca practician generalist de medicină a animalelor de companie (câini, pisici, mamifere mici, păsări, reptile), cât mai ales, în ultimii ani, de specialist în domeniul medicinei feline, consider că felinele sunt supraviețuitoarele supreme, rămânând încă imbatabile la capitolul „fentat moartea și scăpat basma-curată” din evenimente incompatibile cu supraviețuirea.

Dar aterizează mereu în picioare 😊?

Teoretic, da! Pisicile aterizează în picioare, această caracteristică datorându-se reflexului de redresare sau „de punere în picioare”, o abilitate nativă care începe să-și facă simțită prezența în jurul vârstei de 3-4 săptămâni și este de-a dreptul perfecționată undeva la vârsta de 7 săptămâni. Și în această îndemânare pisicile își devoalează perfecțiunea. Ce le înlesnește această dibăcie? Păi, în primul rând o coloană vertebrală extraordinar de flexibilă și o claviculă nefuncțională și, nu în ultimul rând, utilizarea unei anumite secvențe de mișcări ale picioarelor și de răsucire a coloanei vertebrale într-o perfectă sincronicitate.

Mulți au speculat faptul că una dintre trăsăturile care ar facilita exercitarea acestei abilități specifică acestor maiestoase creaturi ar fi că-s înzestrate cu o coadă relativ lungă și foarte mobilă. Dar, ce să vedeți?!? Într-un experiment efectuat cu mulți ani în urmă, inclusiv pisicile cu coada mai scurtă sau de tip bobtail, reușeau să-și redreseze poziția în cădere și bine-merci aterizau în picioare fără să aibă suportul unei cozi „magice”.

Am să vă fac o confesiune! Unul dintre aspectele care m-au fascinat și m-au determinat să le admir și să mă dedic descoperirii, înțelegerii, îngrijirii și bunăstării pisicilor este tocmai această abilitate înnăscută de a „cădea mereu în picioare” pe care mi-am însușit-o drept atitudine în viață.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO