Moartea actorului Bob Saget este suspectă în ochii presei - LIFE.ro
Mergi la conținut

Moartea actorului Bob Saget este suspectă în ochii presei

Îndârjirea membrilor familiei de a ţine secrete detaliile nu face decât să aţâţe şi mai tare speculaţiile. Aceştia au cerut în justiţie...
Share this article

Moartea actorului Bob Saget continuă să ţină presa de peste ocean în alertă la mai bine de o lună şi jumătate de la tragicul eveniment. Actorul a fost găsit fără suflare, într-o cameră de hotel, pe 9 ianuarie, iar de atunci familia face totul ca să ţină secrete detaliile grafice ale dosarului.

Moartea actorului Bob Saget – dosar la secret

Bob Saget era în turneu şi susţinuse cu o zi înainte un spectacol la Ponte Vedra Beach, în Florida. Dimineaţa a apucat să mulţumească pe Twitter publicului, iar câteva ore mai târziu a fost descoperit fără viaţă, în camera sa. Avea fracură craniană, iar poliţia a spus încă de la bun început că nu există semne care să indice o moarte violentă şi nici consum de droguri.

Cu toate astea, presa de peste ocean suspectează că unele lucruri nu au fost făcute publice în mod expres, ca să ascundă ceva. Iar îndârjirea membrilor familiei de a ţine secrete detaliile nu face decât să aţâţe şi mai tare speculaţiile. Aceştia au cerut în justiţie ca autorităţilor din Florida să le fie interzis să facă publice atât certificatul de deces al actorului, cât şi fotografii sau documente din cadrul anchetei. Momentan un judecător a emis o ordonanţă temporară de blocare a eliberării a acestora.

Publicarea acestor documente ar duce imediat la difuzarea lor pe internet, în ziare tipărite şi la televiziune, ceea ce ar provoca un rău ireparabil, sub forma unei dureri psihologice extreme, angoasă şi suferinţă emoţională. – Kelly Rizzo, soţia lui Bob Saget

Bob Saget şi Kelly Rizzo

Un lucru este clar până acum. Actorul a murit din cauza unei lovituri puternice la cap. Dacă familia lui Bob Saget vorbeşte de un accident, menţiunile făcute în raportul autopsiei nu fac decât să crească intriga. Aici se vorbeşte despre o lovitură care i-a fracturat craniul în mai multe locuri şi i-a cauzat sângerări de ambele părţi ale creierului, lucru ce le pare improbabil unora în cazul unui accident casnic.

Mai multe instituţii media au încercat, fără succes, să obţină documente din anchetă deşi verdictul medicului legist nu lasă loc de prea multe interpretări şi vorbeşte despre o probabilă cădere pe spate a victimei şi un impact în zona posterioară a capului.

Şi părerile specialiştilor sunt împărţite în acest caz. Dacă unii experţi în leziuni cerebrale au declarat că o lovitură suficient de puternică, în locul nepotrivit, poate cauza fracturi extinse şi în restul craniului, unii neurochirurgi spun că este mai mult decât neobişnuit ca o cădere de acest tip să provoace astfel de fracturi. Medicii susţin că rănile de acest fel se regăsesc în cazul celor care cad de la înălţime sau sunt proiectaţi în afara maşinii, în cazul unui accident de circulaţie.

Bob Saget şi fiicele sale

În corpul actorului nu au fost detectate urme nici de alcool, nici de droguri, dar au fost descoperite 2 substanţe, una dintr-un medicament utilizat pentru tratarea atacurilor de panică şi un antidepresiv. Medicii spun că medicamentele de acest fel pot da stare de somnolenţă celor care le utilizează şi ar putea provoca în acest fel căderea.

Bob Saget, actorul care a folosit comedia în scopuri caritabile

Bob Saget a cunoscut celebritatea în serialul Full House (Casa plină), difuzat în anii `80-`90, în care a interpretat rolul lui Danny Tanner, un bărbat văduv care îşi creşte singur cele 3 fiice. Tot el a asigurat vocea naratorului într-un alt serial celebru, dar mult mai recent: How I Met Your Mother (Cum am cunoscut-o pe mama voastră) şi a fost vreme de 8 ani gazda show-ului de televiziune America`s Funniest Home Videos.

Bob Saget şi actorii din Full House, foto: vanityfair.com

În 1996 Saget a regizat filmul For Hope, inspirat din viaţa surorii sale, care şi-a pierdut viaţa cu 3 ani înainte, răpusă de sclerodermie. Actorul a mai pierdut înainte o prietenă din cauza aceleiaşi boli şi şi-a dedicat o mare parte din timp şi acţiuni, până la finalul vieţii, strângerii de fonduri pentru a sprijini cercetarea în acest domeniu. A implicat în spectacolele sale nume celebre ale comediei, precum Robin Williams, Whoopi Goldberg sau Jerry Seinfeld, iar de-a lungul anilor a contribuit la strângerea a peste 35 de milioane de dolari pentru Scleroderma Research Foundation.

Citeşte şi: „Dizabilitatea nu e un defect”. Cum a ajuns o tânără diagnosticată cu scleroză în plăci să fie economist, psihoterapeut, dansatoare de belly dance și acum două luni, mamă – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora