5 motive să vizităm Egiptul - LIFE.ro
Mergi la conținut

5 motive să vizităm Egiptul

Piramidele și misteriosul Sfinx, marile orașe care adăpostesc una dintre cele mai vechi culturi din lume, sunt doar câteva motive pentru care merită să vizităm Egiptul.
Share this article

Egiptul este una din acele țări care atrage, în primul rând, datorită istoriei și culturii incredibile care au făcut-o cunoscută în întreaga lume încă dinaintea erei noastre. Una dintre cele mai vechi civilizații mediteraneene, Egiptul a fost model pentru nenumărate popoare precum grecii și romanii, care erau fascinați de administrația, justiția, fiscalitatea, arta și cultura sa. Piramidele și obeliscurile, înțelepții (Thales, Pitagora, Herodot, Platon), faraonii cu toate misterele lor (Ramses al II-lea, Hatshepsut, Keops), femeile lui cuceritoare (Nefertiti) sunt doar câteva din minunățiile Egiptului pe care arpoape oricine le poate numi. Pentru acestea și pentru multe alte motive, Egiptul este vizitat anual de aproximativ 12 milioane de turiști, care vin să-i admire curiozitățile, să-i descopere frumusețile și să-i ”fure” tainele.

Motive să călătorim în Egipt

Sunt multe motive, așa cum am amitit și mai sus, însă majoritatea celor care vor să calce pământul faraonilor și al piramidelor merg în Egipt pentru câteva dintre cele mai faimoase obiective turistice. Mai jos, noi am amintit 5 dintre ele:

morminte valea regilor
Valea Regilor, locul în care erau îngropați faraonii

Valea Regilor

Situată pe malul de vest al Nilului (râul de-a lungul căruia s-a format, de fapt, această civilizație fascinantă), Valea Regilor este locul în care au fost construite morminte pentru faraoni și familiile acestora. Există în total 63 de morminte, însă doar 20 dintre ele adăpăstesc regi egipteni, printre care Tutankhamon, Ramses, Ahmose, Amenhotep si Akhenaton. Devenită faimoasă după 1922, ca urmare a descoperirii mormântului lui Tutankhamon cu al lui „blestem” (venit, se spune, din lumea de dincolo pentru toți cei care au profanat mormintele faraonilor), Valea Regilor este astăzi unul din cele mai căutate puncte de atracție din Egipt. Mormintele sunt   extrem de diferite între ele, numărul de camere și dimensiunea acestora variind în funcție de rangul familiei. Toate au însă în comun pereții acoperiți cu picturi și texte.

Sfinx
Maiestuosul Sfinx de la Giza

Sfinxul

Uriașa statuie reprezentând un corp de leu și capul unui rege sau zeu, Marele Sfinx de la Giza este un simbol esențial al antichității fiind deseori numit ”cea de-a opta minune a lumii”. Situat pe malul vestic al Nilului, la 10 km de Cairo, Sfinxul, cunoscut drept cea mai mare statuie monolit din lume, a fost de nenumărate ori îngropată de nisip dar tot de atâtea ori a fost scoasă la suprafață și restaurată. Sfinxul era venerat de conducătorii egipteni care-l numeau Hor-Em-Ekhet (Horus al Orizontului), un simbol al Zeului Soarelui. Numai capul statuii măsoară 6 m înălțime și 4 m lățime, iar ochii au 2 m înălțime. Deși astăzi este lipsit total de culoare, se presupune că Sfinxul avea inițial fașa pictată în roșu aprins.

piramide giza
Piramidele de la Giza

Piramidele antice

Țara faraonilor este cunoscută mai cu seamă pentru piramidele sale, acele monumente care, în viziunea egiptenilor antici, indica drumul către soare (colțurile lor sunt perfect orientate către cele patru puncte cardinale). Piramidă a lui Keops, construită din peste 2.300.000 de blocuri de calcar, fiecare cântărind mai mult de 2,5 tone, este de departe, una dintre cele mai faimoase. Keops a fost construită pe parcursul a 10 ani și cuprinde trei camere mortuare. Foarte asemănătoare structurii sale sunt alte două piramide vestite: Kefren  și Mikerinos.

Cairo
Cairo, capitala Egiptului

Cairo

Cunoscut și sub numele de „Mama lumii” sau „Orațul victoriei”, Cairo este unul din acele orașe în care noul și vechiul coexistă pentru a crea un tărâm unic. Inexistent pe vremea când au fost construite piramidele de la Giza, Cairo este astăzi capitală și cel mai populat oraș al Egiptului. Domurile și minaretele, comorile mormântului lui Tutankhamun și alte minunatii aflate în Muzeul Egiptean, moschee, biserici copte, muzee mici alcătuiesc un exotism aparte, ce face ca în fiecare an „Orațul celor 100 de minarete” să fie vizitat de milioane de oameni. Citadela din Cairo, Nilul, Muzeul Egiptean și cele peste  500 de moschei ale orașului, piramidele din Giza și localitatea Memphis se numără printre obiectivele principale care atrag turiștii.

Alexandria
Vedere din portul Alexandria, Egipt

Alexandria

Oraș-port construit în jurul anului 332 i.Hr. de către Alexandru cel Mare, Alexandria este al doilea oraş ca mărime din Egipt dupa Cairo și unul cu o încărcătură istorică extraordinară. Această așezatre spectaculoasă, despre care, Marco Polo vorbea pe la 1300 ca despre unul dintre cele mai aglomerate doua porturi ale lumii (după Quanzhou, China), adăpostește câteva din cele mai cusocute monumente ale lumii. Unul dintre ele este Farul din Alexandria, considerat ce-a de-a șaptea minune a lumii antice, fiind cea mai înaltă clădire din acea epocă. Al doilea este Biblioteca din Alexandria, cea mai mare bibliotecă a Antichității, cu 900.000 de pergamente, locul în care ”lucrau” filozofi, matematicieni, poeti, medici.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora