Netflix a fost fondat acum 20 de ani deoarece cel care a avut această idee a întârziat la centrul de închiriere a casetelor video. Cine sunt fondatorii Neflix? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Netflix știe cum să spună o veste bună, de aceea, atunci când vrem să știm cine sunt fondatorii Netflix, primim o poveste foarte frumoasă și inspirațională.

Începe cu: „a fost o dată ca niciodată un bărbat pe nume Reed Hastings care a întârziat la centrul de închiriere a casetelor video”.

Legenda mai spune că fondatorul și CEO-ul Netflix a avut ideea de a înființa o afacere ce avea ca obiect de activitate închirierea DVD-urilor prin poștă, business ce a închis  unul câte unul, la nivel național, toate centrele de închiriere de casete video și a început să ridice lumea media la ceea ce a ajuns azi, 20 de ani mai târziu, și asta din cauza faptului că el a ajuns târziu la un astfel de magazin și nu a mai putut închiria o casetă video.

La mijlocul anilor ’90 se spune că a închiriat filmul „Apollo 13” pe casetă video de la centrul de închiriere de la el din cartier și pentru că a pierdut caseta, a fost penalizat cu 40$. Aceasta este povestea pe care el însuși a spus-o în revista Fortune, în urmă cu câțiva ani.

Îmi amintesc suma cu care am fost penalizat pentru că m-am simțit stânjenit în legătură cu asta. Era perioada casetelor VHS și asta m-a făcut să mă gândesc că există o piață foarte mare.


Citește și: La ce ne mai uităm: filme originale Netflix care merită văzute


Așa că am început să investighez ideea de a crea un business de închiriere a filmelor prin poștă. Nu știam nimic despre DVD-uri când un prieten de-al meu mi-a spus că urmează să apară pe piață. Am dat fuga la Tower Records în Santa Cruz, California și mi-am expediat un CD mie însumi, doar un disc într-un ambalaj. A durat 24 de ore până ce pachetul a ajuns la mine casă. L-am desfăcut și am constatat că era intact, nu fusese deloc deteriorat.

Acesta a fot momentul de mare entuziasm”.

Până la urmă, cine sunt fondatorii Netflix?

În alte relatări, geneza Netflix a apărut în timp ce Hastings mergând cu mașina spre sala de sport și contemplând abonamentul la sală, a realizat că un astfel de abonament lunar ar putea revoluționa industria închirierii filmelor.

De asemenea, se mai spune că Hastings a creditat o problemă de matematică de liceu ce l-a ajutat să vadă cum internetul ar putea fi viitorul livrării de filme, asta în timp ce își construia compania în jurul DVD-urilor.

Adevărata poveste a originii Netflix nu este una clară și concisă, iar acest lucru a fost confirmat de co fondatorul companiei, CEO Marc Randolph. El a spus că Reed Hastings a început să spună povestea cu filmul „Apollo 13” pentru a oferi o explicație sexi despre cum funcționează Netflix. Nu a existat nici o amendă, nici un moment de conștientizare, doar plimbări lungi în Silicon Valley unde cei doi au petrecut mult timp punând la cale următoarea lor afacere în jurul primului business al lui Hastings, Pure Softwere ce a fuzionat cu Atria, compania la care Randolf lucra.

Marc Randolph, co fondator Netflix, Foto: twitter

Citește și: 5 documentare de pe Netflix care te fac mai deştept


La vremea respectivă Amazon domina piața de carte, iar Hastings și Randolph voiau să fie și ei „Amazon pentru ceva”.

Nu se știe cu exactitate ce este și ce nu adevărat, însă, pe 29 august 1997, compania a fost înregistrată în statul american Delaware.

Acest business video a fost denumit inițial Kibble, iar apoi numele s-a transformat în NetFlix.com, iar câțiva ani mai târziu în Netflix. A început cu închirierea de DVD-uri prin poștă în aprilie 1998, iar un an mai târziu a introdus modelul său de abonament.

Zece ani mai târziu Netflix  a pornit streaming-ul video și a schimbat felul în care fiecare dintre noi consumăm orice la televizor. Astăzi este unul dintre cei mai mari distribuitori de filme de la Hollywood, dar și producător de video online. Dar mai presus de toate, Netflix este un povestitor prolific global.

„Aceste povești despre fondarea companiei exact asta sunt: povești”, a spus Randolph pentru Silicon Valley Business Journal în 2014.

Sunt niște construcții pe care le găsim pentru un proces dezordonat la care au contribuit mulți oameni, pentru a condensa povestea într-o frază sau două… Este o poveste bună, iar Netflix în sine este o poveste, așa că mie mi se pare foarte bine așa”, a mai spus el.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora