Căutare

Share this article

V-aţi întrebat vreodată de ce fiecare dintre noi cheltuim banii aşa cum îi cheltuim? De ce unii dintre noi suntem preocupaţi să punem bani deoparte iar alţii să îi cheltuim? De ce pentru unii dintre noi bucuria vine din creşterea soldului de cont iar pentru alţii scăderea lui contra unei sesiuni de cumpărături? Ei bine, există două abordări. Prima dintre ele susţine că relaţia noastră cu banii depinde de credinţele moştenite şi respectiv de educaţia financiară primită în familie. Cea de-a doua susţine că ne naştem economi sau risipitori, mai exact cu un creier înclinat către una sau cealaltă dintre tabere.
Să începem cu prima abordare, cea a moştenirii semnificaţiilor legate de bani. Ca multe alte lucruri, relaţia noastră emoţională cu banii, începe în copilăria mică. Acolo se află originea echivalenţelor automate pe care le facem în legătură cu aspectele financiare ale existenţei. Bani = fericire, bani = ruşine sau bani = valoare, toate acestea sunt doar câteva exemple de echivalenţe primite transgeneraţional în fragedă pruncie. Asta nu ne scuteşte ca, odată ajunşi adulţi, să luăm decizii cu impact financiar pe baza unor legături aflate undeva în bezna minţii noastre inconştiente.

Cum funcţionează? De pildă, am auzit de nenumărate ori afirmaţia „eu negociez salarii pentru alţii, dar când vine vorba să fac asta pentru mine… nu pot”. Incapacitatea de a-mi negocia salariul are la bază echivalenţa bani = ruşine. Similar, Porche-ul parcat în faţa blocului de garsoniere dovedeşte echivalenţa bani = valoare.  Echivalenţa bani = fericire explică de ce muncim un an pentru un concediu exotic sau o viaţă pentru casa ideală. Să menţionăm şi educaţia financiară primită în familie. Care educaţie pare că merge mai puţin bine decât se estimează la prima vedere de vreme ce 73% dintre părinţi declară că vorbesc cu odraslele despre cheltuieli versus economii şi doar 61% dintre copii îşi amintesc despre discuţiile cu pricina. În plus, există moştenitori care risipesc averile familiei şi alţii care repară ce au risipit părinţii. Deşi nu explică toate posibilităţile, la ce ajută să conştientizezi semnificaţia pe care o acorzi banilor? Simplu – la achiziţionarea unui comportament financiar responsabil şi matur.


Cea de-a doua abordare susţine că de comportamentul nostru de cumpărare se ocupă o porţiune de creier din emisfera dreaptă numită insula, zonă care se activează atunci când experimentăm ceva neplăcut. Cu cât zona este mai activată, cu atât ai mai multe şanse să încetezi ceea ce făceai. Când vine vorba de cheltuială, au concluzionat studiile, cu cât zona este mai activată, cu atât ai mai multe şanse să te opreşti înainte de golirea cardului. Aşadar, risipitorii sunt mai inclinaţi către recompensa imediată, iar cei care economisesc către amânarea acesteia. Societatea de consum are şi ea o explicaţie ştiinţifică.

Experimentele dovedesc că risipitorii sunt mai des întâlniţi decât cei care economisesc. Carevasăzică, din perspectivă ştiinţifică, nu este un blestem ci o consecinţă a unei structuri nervoase predominante. La ce foloseşte să ştii din ce categorie faci parte? Ambele au parte de riscuri – risipitorii de celebra „sapă de lemn”, iar strângătorii de multe întrebări de forma „ce-ar fi fost dacă”, adică de regrete. Soluţia ideală este, ca de obicei, undeva la mijloc. Şi dacă ştii din ce categorie faci parte şi conştientizezi şi ce ai primit moştenire poţi să aduci un pic de echilibru în relaţia ta cu banii.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO