Psychology
Nu mă mai cicăli! Cum să evităm pisălogeala în cuplu şi în viaţa de toate zilele
Cred că una dintre cele mai frecvente reclamaţii de cuplu pe care am auzit-o este „mă scoate din minţi cu pisălogeala”. Ei bine, nu pisălogul poartă toată vina, „cel bătut la cap” este şi el un factor în ecuaţie!
Miruna Stănculescu
|Reading time: 4 mins
Cred că una dintre cele mai frecvente reclamaţii de cuplu pe care am auzit-o este „mă scoate din minţi cu pisălogeala”. Ei bine, nu pisălogul poartă toată vina, „cel bătut la cap” este şi el un factor în ecuaţie!
Miruna Stănculescu
|Reading time: 4 mins
Share this article

Cred că una dintre cele mai frecvente reclamaţii de cuplu pe care am auzit-o este „mă scoate din minţi cu pisălogeala”. Şi nu, nu e cum aţi crede, reclamantul nu e întotdeauna bărbatul familiei. Unul dintre principiile cele mai importante în cuplu este, cred eu, acela că (vorba cântecului) „it takes two to tango”. Explicat mai cu iz de psihoterapie – suntem contributori la tot ce nu ne convine în relaţia de cuplu. Cum se aplică asta la pisălogeală? Ei bine, nu pisălogul poartă toată vina, „cel bătut la cap” este şi el un factor în ecuaţie!

Totul începe inocent şi firesc. Eu vreau ceva de la tine. Tu nu vrei să faci, vrei dar nu ai chef  sau vrei şi ai chef dar ai altceva de făcut. Chiar dacă vrei sau nu vrei, nu spui un ferm „nu fac, găseşte altă soluţie”. Aşa că eu aştept să se petreacă ceea ce am cerut. Şi pentru că mă plictisesc aşteptând, mai spun o dată. Şi încă o dată. După un timp, ajung să echivalez lipsa de promptitudine cu nepăsarea, lenea sau bătaia de joc. Aşa că insist din ce în ce mai agresiv sau fac singură ce e de făcut. Culmea e că, exact în momentul care tu decizi că „picătura chinezească” e mai greu de suportat decât executarea task-ului în chestiune şi faci ce e de făcut sau constaţi că nu mai e nevoie (de vreme ce am rezolvat eu), se închide cercul vicios. Tocmai s-a dovedit fie că dacă insist destul, se întâmplă cum vreau, fie că dacă amâni destul se întâmplă cum vrei tu. Din acel moment  avem deja varianta automatizată a interacţiunii care are la bază pisălogeala, în care eu ţi-am demonstrat că amânarea are beneficii şi deci ţi-am validat pozitiv comportamentul „nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, lasă pe poimâine că poate nu mai e nevoie”. Tu (la fel de eficient) mi-ai demonstrat că pisălogeala are efect de „nu există om care nu face, ci doar unul care n-a fost sâcâit destul”. Rezultatul? Frustrare maximă de ambele părţi.

Haideţi să vedem cum putem ieşi din tipar:

Regula 1spune ce vrei (sau nu vrei) concret şi ţine-te de ce spui. Cel care cere are nevoie să comunice cerinţa clar şi concret, făcând abstracţie de istoricul acţiunii cu pricina („te rog să mă ajuţi cu dusul gunoiului”) adică fără a include în propoziţie şi „niciodată” sau „întotdeauna” („du şi tu gunoiul de data asta, că nu-l duci niciodată”) şi să se abţină să execute sarcina personal, oricât de tentant ar fi să-i arate partenerului că se descurcă şi singur(ă). Cel care primeşte cererea are obligaţia să comunice dacă îşi asumă cerinţa (sau nu) şi dacă da, să o şi ducă la capăt, într-un  termen poziţionat pe axa timpului înainte de sfârşitul lumii.

Regula 2timpul e relativ, nu există ci se face. Pentru cel care cere asta înseamnă înţelegerea faptului că fiecare are ritmul lui şi că (exceptând soldaţii în termen) nu toate lucrurile se execută instant. Sigur că dacă cer extinctorul pentru că ne-a luat perdeaua foc, e urgent. Dar dacă vreau o îngheţată (ori bere) pot să aştept. Cel care este rugat, are de comunicat termenul în care va duce lucrul la bun sfârşit. Termenul are nevoie să fie rezonabil, nu poţi amâna călcatul cămăşilor decât până la ultima cămaşă călcată. Şi nici nu poţi evita dusul gunoiului – decât până în momentul în care vei avea impresia olfactivă că se reorganizează să se ducă singur.  

Regula 3Nu e niciodată doar despre… (gunoi, să zicem). Interacţiunile dintre oameni decurg pe două planuri: unul concret, în care se întâmplă lucrurile şi cel conceptual, în care atribuim semnificaţii lucrurilor care se întâmplă. Dusul gunoiului nu e doar despre găleată şi despre gunoi, ci şi despre „mă ajuţi”, „îţi pasă”, „contează ce te rog” etc.

Regula 4spune mulţumesc. Ne batem la cap partenerul atunci când credem că „e normal” să ne îndeplinească cerinţa, de ce să-i spunem mulţumesc?! Pentru că „mulţumesc”-ul are şanse să întărească pozitiv comportamentul şi astfel să determine omul să facă mai des ce se aşteaptă de la el. De cele mai multe ori, suntem bine intenţionaţi şi nu ne trezim dimineaţă căutând noi modalităţi de a ne enerva partenerul. Reuşim să facem asta încercând să ţinem „mingile” zilnice în aer. Ajută dacă înţelegem care sunt regulile paselor şi cum putem să facem jocul mai prietenos.

Psychology
Share this article