Octavian Berceanu, comisar general al Gărzii de mediu: „Am luptat ani la rând contra braconajului și tăierilor ilegale, dar bătaie am mâncat pe o groapă de gunoi, din sectorul 6 al Bucureștiului”

Octavian Berceanu este cel mai vizibil comisar de mediu, o interfață, zice el, sănătoasă dintre infracțiunile de mediu și inspectorii unei instituții a statului ce s-a remarcat până acum mai mult prin slăbiciune și inacțiune.

Octavian Berceanu are studii de silvicultură, a lucrat mai mulți ani ca inspector în Romsilva, dar o experiență pe care o valorizează în mod excepțional este munca în tranzacțiile piețelor de capital, de unde a reușit să înțeleagă mai multe despre psihicul uman și despre modul de reacție a acestuia în fața câștigului, a pierderii, a riscurilor.

Când și cum ai decis să devii activist de mediu?

Octavian Berceanu: După ce am acumulat niște informații despre mediu, după ce am lucrat în Romsilva, apoi în mediul privat, în organizații de mediu, la Green Peace, alegerea de a fi activist a venit natural, fără vreun efort special.

De ce zici natural? Fiindcă până acum, în esență, ai înșiruit niște joburi în niște zone de mediu, or, activistul presupune o trăire, o luptă. Nu?

Octavian Berceanu: Asta făceam de fapt în aceste joburi. Când am lucrat la Romsilva m-am ocupat de combaterea tăierile ilegale și a braconajului, ceea ce am continuat și în mediul privat.
De ce ai face-o și cu ce riscuri?

Octavian Berceanu: Riscurile diferă de la caz, la caz.Sunt mici riscuri săfaci o combatere a infracționalității de mediu în zona urbană, unde există o mare aglomerare de oameni și totul este la vedere, în vreme ce în zona izolată, unde ajungi să faci combaterea braconajului și unde ai de-a face cu niște infractori care au în dotare și armament sau să faci o combatere a tăierilor ilegale pe o vale de munte, la 20 de km de prima așezare, unde oamenii, uneori sub influența alcoolului, sunt agresivi, riscurile sporesc.

Ți s-a făcut vreodată frică într-o inspecție de acest gen?

Octavian Berceanu: Da, mai ales în combaterea braconajului. Era o perioadă în care ursul era foarte căutat de braconieri, iar riscurile pentru mine erau să devin fooarte simplu o victim, atât a vânătorului, cât și a ursului, care, speriat fiind, putea ataca în orice clipă. Până acum nu mi s-a întâmplat să am probleme în acest sens, culmea e că am mâncat bătaie pe o groapă de gunoi în sectorul 6, și nu în vârful muntelui, în ultima zi a anului 2020.

Cum așa?

Octavian Berceanu: Am mers să verific ce plantasem peste an, o pădure pe o suprafață de teren a primăriei București. În ultima zi din 2020 ne-am întâlnit cu câțiva amici acolo, nu am apucat să bem șampania, fiindcă au apărut vreo patru inși în apropierea noastră să deverseze niște deșeuri, în zona în care am plantat. M-am dus să îi dojenesc pentru ce făceau, s-au enervat pe mine și în secunda următoare m-au luat la bătaie.

Te-ai gândit vreodată că ți se va întâmpla așa ceva?

Octavian Berceanu: Da. Fac combaterea tăierilor ilegale și a braconajului de la începutul anilor 2000. Era o chestiune de probabilitate să mi se întâmple ceva.

Dar am învățat să fac un management al riscului când vine vorba de așa ceva.

Cred că primul indiciu este frica, impulsul care te ține departe de pericol. Dar pare că tu nu accepti asta, nu?

Octavian Berceanu: Frica e importantă, ea te ține în viață. Dar dacă te uiți cu mai multă atenție la asta, s-ar putea să ieși în câștig, fiindcă frica te ține cu piciorele pe pământ și poate să-ți creeze niște avantaje în lupta cu ceilalți.

Cine ți-a fost mentor?

Octavian Berceanu: Mi-ar fi trebuit unul, dar nu am avut.

Uite un exemplu: în 1996 am învățat să mă dau pe snowboard. Mi-ar fi fost mult mai ușor, dacă aveam un mentor. La rândul meu am devenit primul instructor de snowboard din România și ceea ce eu învățasem singur, în două săptămâni, cu foarte multe vânătăi, învățam pe alții în numai 3 zile.

Dacă aș fi avut un mentor și în partea de relaționare, de psihologia conflictelor, m-ar fi ajutat mult.

Care sunt aptitudinile unui inginer silvic? Dintre toate opțiunile pe care le-ai fi avut când ai ales facultatea către care mergi, ai ales tocmai asta. De ce?

 Octavian Berceanu: Voiam să stau în cămin pe perioada studenției. În afară de Facultatea de marină din Constanța și Silvicultura din Brașov, aveau secții în București. Așa că m-am dus spre silvicultură, fiindcă pe vapor nu mi-ar fi plăcut. (râde)

Apropo de ce ar trebui să fie și să știe un inginer silvic, comparativ cu inginerii silvici sau lucrătorii de mediu din alte state europene cred că degeaba învățăm în facultate că pădurea nu ar supraviețui fără drujba silvicultorului, câtă vreme nu a accentuat nimeni că pădurea sau fauna au supraviețuit fără probleme cu câteva milioane de ani înaintea noastră.

Noi nu am învățat în facultate această viziune extinsă: cum se dezvoltă habitatele, noi am învățat ecologia în cel mai „comunist” mod posibil. Nu am învățat psihologia care să ne ajute să lucrăm în comunități, fiindcă munca noastră, de fapt, este esențial legată de asta.

Nu am învățat să evaluăm pagube de mediu, iar aceasta este o problemă la nivel național, acum, în România, nu am învățat cum trebuie să se dezvolte o comunitate lângă un parc național, care sunt beneficiile, cu ce ar putea Parcul Național să ajute comunitatea și invers.

De ce crezi că aceste detalii trebuie să intre în educația unui inginer și nu în strategia unui minister, de pildă?

Octavian Berceanu: Ministerul este compus din oameni. Ministerul este ceva aproape abstract, în vreme ce tot ce se întâmplă într-o comunitate se datorează oamenilor.

Degeaba faci o strategie bună dacă la firul ierbii nu ai oameni care să ia decizii în baza unor cunoștințe avansate de sociologie sau psihologie, de management al riscului pe termen mediu și lung, de ecoturism.

La tine când și cum s-a petrecut acest declic și trecerea de la o materie aridă și o strategie greșită de exploatare a materiei lemnoase înspre ce ești acum?

Octavian Berceanu: Am lucrat 7 ani pentru Romsilva, apoi am început să lucrez pentru unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, care avea și niște investiții în România. Eu am dezvoltat o companie de management forestier aici, iar faptul că mă întâlneam cu el de câteva ori pe lună și puteam avea această imagine de ansamblu despre ceea ce însemna industrie, m-a făcut să înțeleg niște lucruri.

Apoi am lucrat o vreme în piața de captal, unde am înțeles mecanismele ce țineau de psihologia și metoda acestor tranzacții, iar asta m-a ajutat foarte mult să înțeleg ce înseamnă trendul de evoluție în general pe care îl au țările dezvoltate. Dacă particularizezi asta pe managementul resurselor naturale diferența între România și Germania, Austria, Marea Britanie sau Suedia, diferențele sunt destul de mari.

Ce te mâna pe tine în luptă? Care erau planurile tale?

Octavian Berceanu: Assta este o întrebare care vine recurent. Încă nu am acea maturitate care să mă ajute să găsesc răspunsul la ce mă mâna pe mine în luptă. Am foarte multă energie, pe care așfi putut-o pune în altă direcție, probabil mi-ar fi fost mai simplu să merg oriunde în lumea largă, unde condițiile de confort și verniturile sunt mai mari, dar am avut niște resorturi interioare care m-au făcut să aleg să rămân aici.

Există vreo influență dintre familie?

Octavian Berceanu: Țin minte că ieșeam foarte des cu părinții, când eram mic, în natură, o luam mai mereu înainte, fără vreo frică de urs sau de câinii ciobănești. Făceam trasee prin toată țara și mă simțeam foarte bine în natură.

Părinții tăi ce profesii aveau?

Octavian Berceanu: Mama a fost economist, dar a lucrat pentru Romsilva toată viața, iar tata a fost inginer agronom. Iar eu sunt crescut pe asfaltul fierbinte din București. (râde) N-aș putea zice că mă întorc la munții mei sau la Delta mea.

Numirea ta la Garda de mediu a dat și un chip acestui organism de control, adică ceva ce, cred, vine cu două tăișuri. Cum te-a schimbat pe tine această expunere?

Octavian Berceanu: Eu sunt o locomotive ca imagine și communicational pentru Garda de mediu, ceva ce această instituție nu a avut până acum. Asta este unanim acceptat.

Cel mai mare câștig pe care l-am avut în această relație a fost că i-am însuflețit pe acei oameni. Iar noi, la jumătatea anului acestuia dădusem amenzi câte s-au dat în anul 2020. Activitatea Gărzii de mediu a crescut exponential.