Orice erou își are eroul lui. Povestea lui Victor, copilul prematur ce se bizuie pe micuța Emma, surioara care a apărut pentru a-l ajuta - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Roxana și Vlad Vieru sunt părinții lui Victor și ar putea scrie o carte în care să vorbească despre ultimii 5 ani din viața lor și ce miracole simt că au trăit. Ultimul capitol ar sta sub semnul completării membrilor familiei, însă primul capitol s-ar scrie cu lacrimile neputinței.

În 2017 au aflat că vor deveni părinți. Vestea a fost mult așteptată, așa cum era și întâlnirea cu noul membru al familiei. Când Roxana avea 23 de săptămâni și 4 zile s-a declanșat nașterea…nașterea unui pui de om de doar 550 de grame. A urmat o întreagă perioadă de zbucium pentru ei, ca și cuplu, iar naveta de 86 de km pe care o făceau aproape zilnic timp de 4 luni i-a apropiat și mai mult.

Victor Iustin s-a născut mult prea devreme, iar în certificat era scris <prematur>. Odată cu acest termen au venit și sutele de controale periodice pentru a fi într-un barem al copilului prematur și multe investigații pentru recuperarea lui.

Acum, după 4 ani de la externare se bucură de recuperare, de iubire necondiționată și de o surioară care a apărut în familie cu un motiv: să-l ajute pe Victor să recupereze mai repede prematuritatea, să aducă liniștea și bucuria experienței nașterii și creșterii unui copil născut la termen și să întregească familia Vieru.

Roxana, de 4 ani, în jurul datei de 17 noiembrie îmi vine în minte povestea eroului meu preferat. Între timp eroul și-a făcut propriul erou, dar haide să le luăm pe rând. De ce este Victor, fiul tău, un erou?

Cred că Victor este un mic erou, așa cum sunt toți copiii care se nasc prematur și luptă cu toată ființa lor ca să trăiască. Situația lui este mai diferită, deoarece și-a dorit să vină pe lume mult mai devreme. La 23 de săptămâni și 4 zile, cu o greutate de 550 de grame. Și în plus, Victor este bine acum, iar evoluția lui a fost spectaculoasă astfel încât merită a fi spusă pentru a da încredere și altor mame care poate trec prin situații similare.

Piciorul lui Victor în incubator
Piciorul lui Victor în incubator

Roxana Vieru: „Medicii care m-au avut în grijă i-au dat 1% șanse să supravețuiască”

Cum a venit el pe lume micul luptător?

Am rămas însărcinată în decembrie 2017 și am avut o sarcină normală, fără niciun fel de probleme. Spre bucuria noastră s-a întâmplat și destul de repede, n-am trăit cu gândul dureros că avem nevoie de diverse tratamente, cum știu că se întâmplă cu tot mai multe cupluri în zilele noastre. Ne doream mult un copil. Cam era timpul, pentru că ne-am căsătorit în 2015 și părea următorul pas firesc. Totul a decurs minunat, însă lucrurile n-au mai fost roz în săptămâna 22, când am mers pentru morfologie la medicul care îmi urmărea sarcina la vremea aceea. Victor arăta foarte bine pentru vârsta pe care o avea, însă eu aveam colul extrem de deschis. S-a decis internarea mea și efectuarea unui cerclaj, însă intervenția s-a dovedit a fi tardivă. Acesta nu a ținut și după două zile mi s-au rupt membranele. Norocul meu a fost că eram încă în spital, de fapt eram chiar cu bagajul la ușă, mă pregăteam de externare. Din acel  moment a început aventura mea, iar ulterior, după încă două zile, a noastră.

Roxana și Victor în spital
Roxana și Victor în spital

Ce înseamnă asta? Mă refer la riscuri?

Medicul meu a hotărât că voi naște natural. Membranele fiind rupte exista riscul apariției unor infecții la nivelul uterului, iar pentru Victor riscul era major. Organizația Mondială a Sănătății consideră că vorbim despre un făt dacă acesta are minim 24 de săptămâni și 500 grame. Din acest motiv medicii care m-au avut în grijă i-au dat 1% șanse să supravețuiască. Momente cumplite, cu trăiri antagonice de o intensitate greu de redat în cuvinte.

Roxana Vieru: „Am născut cu doctorul meu și cu o moașă care m-a ajutat să depășesc psihic toate acele momente crunte: durerile nașterii, dar mai ales durerea din sufletul mamei care știe că s-ar putea să nu-și poată lua copilul acasă”

1 % șanse…Cine a asistat, totuși la naștere?

Am născut cu doctorul meu și cu o moașă, o doamnă foarte drăguță care m-a ajutat să depășesc psihic toate acele momente crunte: durerile nașterii, dar mai ales durerea din sufletul mamei care știe că s-ar putea să nu-și poată lua copilul acasă. Nașterea a fost provocată, iar după 4 ore s-a născut un erou. Pe 3 mai, ziua în care s-a născut, în miez de noapte, a ajuns la spital părintele Hariton, Starețul Mănăstirii Petru Vodă, pentru a-i fi naș de botez. Cu ajutorul părintelui Damaschin, un alt om deosebit pe care l-am cunoscut cu această ocazie, a fost botezat Victor Iustin. Pe Victor îl percepeam atât de firav, încât ne-a fost teamă că atingerea lui cu mir sau stropirea cu agheasmă să nu-l afecteze. Ulterior s-a dovedit că cele creștinești au definitivat minunea.

Victor bebeluș
Victor bebeluș

Cum îți mai amintești perioada?

„La început a fost lumina”…Totul a început în momentul nașterii, când în primele lui secunde de viață a avut puterea să plângă. A fost „lumina” pe care el a transmis-o către noi. În acel moment am realizat că 1% înseamnă suficient cât să lăsăm speranța să ia locul îndoielii. Prima oară când l-am văzut mi s-a tăiat respirația, era un omuleț mic, foarte mic, conectat la tot felul de aparate. Domnișoara doctor Iacob, un medic deosebit, de o bunătate extraordinară, mi-a explicat în cele mai blânde cuvinte care este starea lui Victor. Am înțeles destul de repede că trebuie să luăm fiecare zi așa cum vine, că nu putem face predicții și că răbdarea va fi cea care ne va defini următoarele luni din viața noastră. O vreme ne-am rugat la Dumnezeu să facă ce e mai bine pentru Victor. Nu aveam forță să cerem mai mult, însă cu timpul am început să prindem curaj când vedeam cum puiul nostru e tot mai puternic.

Roxana Vieru: „Victor a început cu 1 ml de lapte la 3 ore”

Ce a urmat?

O navetă zilnică pentru a-mi vedea și hrăni puiul. În terapie intensivă nu prea ai multe de făcut pentru copilul tău. Știam că dacă Victor va fi bine, vor urma săptămâni, luni de spitalizare. N-aș fi rezistat psihic să stau internată atâta timp, așa că am decis să merg acasă și să vin zilnic sau cel mult la două zile. Și bine am făcut. Ajunsă acasă alături de soțul meu, mi-am regăsit liniștea interioară și am căpătat forțe proaspete să înfrunt fiecare zi ce avea să vină. Din fericire pentru noi, Victor a început să fie hrănit la câteva zile de viață, iar eu veneam și îi lăsam laptele care îi asigura toate mesele pentru o zi sau două. A început cu 1 ml de lapte la 3 ore. 

Ședință foto Victor bebeluș
Ședință foto Victor bebeluș

Cum este etajul prematurității din spital?

Mi se pare un etaj cu mult suflet, iar pe lângă asta, așa cum ne asigurase și managerul spitalului, mi s-a confirmat că secția de neonatologie de la Maternitatea Cuza-Vodă este una dintre cele mai bune din țară, atât prin aparatura din dotare, cât și datorită unei echipe de medici excepționali.

Ce sentimente te încercau când așteptai să îl vezi?

Acum, când mă gândesc în urmă, parcă povestesc un film. Erau sentimente mixte, depindeau de starea lui Victor, de starea mea emoțională. Cred că le-am trăit pe toate. În plus, am cunoscut multe mame, tot felul de povești de viață. Am legat prietenii, eram ca într-un fel de micro-comunitate.

Citește și: Andreea Ion, mama lui David, născut prematur: Am fost supărată pe Dumnezeu, fiindcă nu mă așteptam să trec prin așa ceva, dar m-am rugat: „dacă mi l-ai dat, lasă-mi-l în viață, fiindcă eu mi l-am dorit și nu aș putea să trăiesc fără el”

Care a fost cel mai greu moment din perioada mai-august?

Glumeam tot timpul spunând că atâta timp cât nu-mi sună telefonul, înseamnă că Victor e bine. Într-o dimineață la 06:00 a sunat. Acela a fost un moment foarte greu, iar drumul Roman – Iași nu a fost niciodată mai lung. Dar l-am depășit și pot spune că Victor a avut o evoluție foarte bună, cu mici hopuri, dar per total cu un parcurs neașteptat de bun.

Roxana și Victor la 4 ani
Roxana și Victor la 4 ani

Roxana Vieru: „Începusem să nu mai suport întrebări de genul: <Cât a mai luat în greutate?>, <Și doctorii ce spun?>, <Când vine acasă?>, <Da oare va fi un copil normal?>”

Ce te-a durut cel mai mult?

La început doare neputința. Te uiți la copilul tău conectat la toate aparatele și tuburile alea și tu nu poți face nimic. Am început să simt că pot face și eu ceva pentru el, în ziua în care a început să mănânce laptele meu, iar la un moment dat, cred că durerea a fost înlocuită de oboseala fizică și psihică. S-au adunat spre sfârșit nopțile nedormite, trezitul la 04:00 dimineața. Începusem să nu mai suport întrebări de genul: „Cât a mai luat în greutate?”, „Și doctorii ce spun?”, „Când vine acasă?”, „Da oare va fi un copil normal?”. E drept că dacă nu trăiești o astfel de experiență, nu ai de unde să-ți imaginezi ce impact poate avea o astfel de întrebare, pusă în momentul nepotrivit. Referitor la teama că finalul putea fi nefericit, nu, nu a fost vorba despre asta niciodată. Am simțit că trebuie să fim implicați cu toată ființa noastră, chiar dacă asta ne putea adânci suferința mai târziu.

Victor a mers acasă exact la final de august 2018. Cum au fost primele zile?

Au fost interesante, în prima noapte nu am dormit mai deloc, verificam mereu dacă respiră. Nu mai existau doctori, asistente 24 de ore din 24, aparate care să ne avertizeze, eram doar noi cu Victor. Apoi încet, încet ne-am obișnuit unul cu altul și a fost și este din ce în ce mai bine. Victor este un copil cuminte și foarte haios. Știi, onoarea de a fi mama unui copil atât de special, mi-a întărit credința mai mult decât poate fi exprimat în cuvinte.

Zâmbetul lui Victoraș 2022
Zâmbetul lui Victoraș 2022

Cui sunteți recunoscători?

Îi vom fi recunoscători toată viața lui Dumnezeu pentru că a îngăduit o astfel de minune, apoi le vom mulțumi mereu medicilor de la Cuza-Vodă pentru implicare, devotament și profesionalism. A fost șansa mea că am născut aici, din păcate nu toate spitalele sunt dotate cu incubatoare și aparatură necesară îngrijirii copiilor născuți prematur, iar nu întotdeauna astfel de copii pot fi transportabili. Apoi îi suntem recunoscători chiar lui Victor. Acest copil este o lecție de viață, o lecție despre puterea de a lupta și dorința de a trăi, o lecție despre răbdare și credință. Și nu în ultimul rând, le suntem recunoscători tuturor celor care au fost alături de noi în momentele grele: familie, prieteni, colegi.

Roxana Vieru: „Cred că puterea copiilor prematuri este invers proporțională cu fragilitatea lor”

Victor alături de câinele familiei
Victor alături de câinele familiei

Cum este viața voastră acum, după câțiva ani?

E așa cum trebuie să fie, s-a umplut de fericire. Eu știu că fiecare copil e unic și are destinul lui și nu e bine să facem comparații, dar am văzut în cele 4 luni în care Victor a stat internat, ceva ce toți acești copilași au în comun: sunt puternici, foarte puternici. Cred că puterea lor este invers proporțională cu fragilitatea lor. Când ai copilul în terapie intensivă în primul rând îl ajuți hrănindu-l cu lapte matern. Mă bucur enorm că am reușit să mențin lactația în pofida stresului și a oboselii din toată acea perioadă. Laptele matern e extrem de important în dezvoltarea bebelușului. Apoi e foarte important să ai încredere în copilul tău, să-i vorbești mult, să cânți, să te simtă aproape, chiar dacă atingerea fizică nu este posibilă decât pentru scurte perioade de timp. Bebelușul simte! Eu îi spuneam mereu lui Victor și îi voi repeta asta toată viața lui: „Tu ești minunea lui Dumnezeu!”

Viața cu Victor acasă a fost și este intensă. În primele 2 nopți nu am dormit de teamă, fiind obișnuită să aud mereu aparatele din spital care îmi confirmau că Victor respiră cum trebuie, acasă această siguranță a dispărut. Evident că a fost externat cu saturație foarte bună și fără niciun risc, dar chiar și așa simțeam mereu nevoia să verific dacă este bine. Și a durat multă vreme nesiguranța asta până am înțeles că totul este în ordine și nu se poate întâmpla nimic. În rest, a fost un bebeluș minunat. Primii doi ani din viață i-am petrecut mai mult pe drumuri, la diverse controale. O dată la 3 luni mergeam la Iași, fiind inclus în Programul Național de Urmărire a Prematurilor. O dată la două săptămâni am mers la București la control oftalmologic, el având o retinopatie de prematuritate care trebuia ținută sub observație. Victor are o hipoacuzie medie spre ușoară și am fost periodic și la control ORL. După doi ani, lucrurile au fost ceva mai simple, în sensul că nu am mai făcut așa multe deplasări, parcursul lui a fost și este unul foarte bun.

Victor Iustin 2022
Victor Iustin 2022

Roxana Vieru: „Victor a început deja să facă logopedie, de doi ani face terapie pentru recuperarea prematurității și acum pentru dobândirea unei mai bune mobilități la nivelul gurii”

Ce nevoi are el?

Ca toți copiii, principala lui nevoie a fost de iubire, de care a beneficiat și beneficiază din plin de la noi părinții, bunicii și toți cei care sunt în jurul lui. De mic a fost un copil foarte activ și a avut nevoie de atenție și stimulare prin joc, prin diverse activități educative.

De câtă răbdare a fost nevoie până acum?

De foarte multă răbdare. Orice copil cred că solicită atenția și răbdarea părinților la maximum, iar noi nu facem nicio excepție.

Victor la mare
Victor la mare

Ce simt doi părinți când află că al lor copil, care este un luptător prin definiție este diagnosticat cu dispraxie?

Victor a fost diagnosticat cu dispraxie orală. Este o tulburare senzorială la nivelul gurii care îl împiedică să își folosească limba și buzele corect, de unde dificultatea în vorbire, sensibilitatea în a încerca alimente noi. Cumva am simțit o ușurare, pentru că știm cu ce ne luptăm. Victor a început deja să facă logopedie, de doi ani face terapie pentru recuperarea prematurității și acum pentru dobândirea unei mai bune mobilități la nivelul gurii.

Ce repede trec anii…Dumnezeu a mai făcut un miracol în viața voastră. A apărut Emma. Cum a fost?

A fost complet neașteptat și neprogramat. Ne-am gândit la un moment dat să îi aducem un partener de joacă, dar o posibilă sarcină cu risc și toată atenția deosebită de care avea nevoie Victor, ne-au făcut să renunțăm rapid la idee. Am renunțat noi, dar Emma nu a renunțat și acum privind în urmă, realizez că a fost cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. A fost foarte greu în primul an de viață al Emmei, cu doi copii mici care aveau nevoie constantă de atenție, dar l-am avut mereu alături pe soțul meu care m-a ajutat enorm când am fost însărcinată cu ea și nu am avut voie să fac efort, i-am avut aproape pe părinții mei, cărora le mulțumesc din suflet pentru tot.

Roxana și Emma
Roxana și Emma
Vlad și Emma
Vlad și Emma

Roxana Vieru: „Emma a venit în familia noastră cu un motiv: Să-l  ajute pe Victor să recupereze mai repede prematuritatea, să ne aducă liniștea și bucuria experienței nașterii și creșterii unui copil născut la termen și să ne întregească familia”

Familia Vieru întregită
Familia Vieru întregită

Cum îl ajută Emma pe Victor?

Cred că se ajută reciproc. Sunt doi parteneri de joacă veritabili, dar și adversari atunci când au de împărțit vreo jucărie, adică mai tot timpul. Prezența ei l-a ajutat să devină mai comunicativ, mai iubitor.

Cum sunt achizițiile lor?

Ar fi nedrept să fac o comparatie între ei pentru că fiecare copil este unic, dar mai ales în cazul nostru Victor are un parcurs special. Emma e în grafic, chiar puțin înaintea lui, merge de la 11 luni, a început să vorbească, mai mult pe limba lui Victor decât pe limba noastră, pentru că el este reperul pentru ea nu noi, dar vorbește. Și Victor vorbește, îi place foarte mult să cânte, știe o mulțime de cântecele, are o ureche muzicală foarte bună, are o memorie fantastică și aptitudini de șofer de invidiat. Îi plac foarte mult poveștile, avem o colecție impresionantă de cărți din care citim obligatoriu 3-4 povești înainte de somnul de prânz și seară.

Crezi în coincidențe?

Nu, așa cum a spus Albert Einstein „Coincidențele sunt felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”. Cred cu tărie în asta, nimic nu se întâmplă fără motiv, din orice experiență din viața noastră avem ceva de învățat.

Victor și Emma Vieru
Victor și Emma Vieru

Care-i rolul Emmei în viața voastră și a lui Victor?

Apropo de ce am spus mai sus, cred că Emma a venit în familia noastră cu un motiv. Să-l ajute pe Victor să recupereze mai repede prematuritatea, să ne aducă liniștea și bucuria experienței nașterii și creșterii unui copil născut la termen și să ne întregească familia. Sunt doi copii extraordinari care se completează reciproc și care ne învață și ne arată în fiecare zi ce înseamnă dragostea necondiționată.

Roxana Vieru: „Prematuritate = nașterea înainte de termen a unui luptător, a unui suflet mic cu o voință de a trăi uriașă”

Cum e Victor acum?

Victor e minunea care ne luminează viețile în fiecare zi. Merge la grădiniță, îi place, chiar dacă mai negociem trezirea în unele dimineți. Este un copil independent și foarte isteț, e ghiduș, glumeț și minunat.

Victor Iustin Vieru
Victor Iustin Vieru

Cum a făcut Victor glisarea către grădiniță?

Victor a început să meargă de la 3 ani la grădiniță. Din vară a mers 2 luni la o grădiniță particulară care era foarte aproape de casa noastră, iar din toamnă merge în sistem de stat. Acomodarea a fost cea firească oricărui copil, cu ceva proteste la început, dar care s-au reglat ușor. Din punct de vedere al sănătății nu am întâmpinat prea mari probleme, doar răcelile firești întrării într-un colectiv.

Este personalul educațional pregătit pentru diversitatea celor mici?

Am învățat în facultate că cel mai bun răspuns de regulă este „depinde”. Noi avem norocul ca Victor să fie într-o grupă unde doamna educatoare are o experiență de peste 40 de ani în învățământ. Are în grupă doi copii cu autism, este o provocare pentru toată lumea, dar am constatat că toată lumea s-a mobilizat ca cei doi mici frumoși și speciali să fie integrați și să aibă parte de o experiență frumoasă la grădiniță.

Victor la grădiniță
Victor la grădiniță

Dacă ai avea capacitatea de a modifica în dicționar cuvântul prematuritate, ce definiție i-ai da?

Prematuritate = nașterea înainte de termen a unui luptător, a unui suflet mic cu o voință de a trăi uriașă. Prematuritate, sinonim cu lecție de viață, determinare, uneori presărată și de neputință și frustrare.

Ce s-a schimbat la tine odată cu apariția lui Victor și ce s-a mai adăugat odată cu apariția Emmei?

Prin Victor mi s-a arătat că există Dumnezeu, prin Victor trăiesc în fiecare zi sentimentul de recunoștință supremă. Îl privesc uneori și încerc să înțeleg că sunt martora unei minuni. Emma mă învață în fiecare zi să trăiesc bucuria și veselia pură a unui copil care deși a intrat într-o familie prea puțin pregătită pentru ea, m-a cucerit de la prima mișcare în burtă, iar când am văzut-o prima oară a fost dragoste la prima vedere.

Emma, sora lui Victor
Emma, sora lui Victor

Ce ai schimba la viața ta?

(izbucnește în plâns) Oh doamne! Nimic! Absolut nimic! Este o vorbă din bătrâni care zice că Dumnezeu îți dă atât cât poți duce. Acum n-o să fiu ipocrită și să nu recunosc momentele, nu rare, când extenuarea fizică și psihică își spun cuvântul și apar nervii și stările de tensiune, dar ca orice furtună, trec toate și mulțumesc pentru tot ce avem, pentru sănătate și pentru bucuria și, de ce nu, binecuvântarea de a fi mama unor copii atât de speciali și minunați.

Frații Vieru
Frații Vieru
Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO