Parasite. Ce trebuie să ştii despre primul film străin care a câştigat marele premiu la Oscar - LIFE.ro
Mergi la conținut

Parasite. Ce trebuie să ştii despre primul film străin care a câştigat marele premiu la Oscar

Regizorul Parasite a continuat să lucreze în cinematografie, însă salariul nu-i ajungea nici pentru mâncare. Deseori a fost nevoit să împrumute orez de la prieteni ca să nu moară de foame.
Share this article

Gala Oscarurilor din 2020 a fost un regal al filmelor foarte bune. Pelicule precum Joker, The Irishman, Ford vs Ferrari şi Jojo Rabbit s-au luptat pentru premiul dedicat Celui mai bun film. Statueta avea însă un alt nume pe ea, unul ce avea să scrie istorie. Marele câştigător al premiilor Oscar 2020 a fost filmul sud-coreean Parasite, primul film nevorbit în limba engleză care reuşeşte această performanţă.

Parasite – senzaţia anului 2019 în cinematografie

4 trofee a câştigat Parasite pe 10 februarie 2020, la Gala Premiilor Oscar. Pe lângă cel mai râvnit dintre ele, pentru Cel mai bun film, le-a luat şi pe cele pentru Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu original şi Cel mai bun film străin. Regizorul Bong Joon-ho nu era la prima peliculă de succes, însă aceasta a răsturnat toate previziunile şi a făcut ca o lume întreagă să-şi îndrepte privirea şi către cinematografia asiatică, alta decât cea de la Bollywood.

Deşi niciun alt film străin nu luase vreodată cel mai râvnit premiu de la Oscaruri, iar competiţia nu era deloc de neglijat, aşteptările erau mari pentru Parasite. Cu câteva luni înainte, la premiera de la Festivalul de la Cannes, primise Palme d`Or şi fusese ovaţionat la final preţ de 8 minute, atât de puternic a fost impactul pe care l-a avut asupra spectatorilor. După primul weekend pe marile ecrane încasările depăşiseră deja 20 de milioane de dolari, iar criticii se întreceau în recenzii care mai de care mai elogioase.

Foto: harpersbazaar.com

Parasite – un film despre oricare dintre noi

Succesul mondial al lui Parasite are legătură şi cu subiectul care este la fel de valabil în orice colţ al lumii. Pelicula sud-coreeană este o poveste despre săraci şi bogaţi. Este povestea a 2 familii, Park şi Kim. Prima este o familie avută, fără grijă pentru ziua de mâine. Cealaltă este la polul opus, pradă sărăciei şi foamei. Cei doi copii ai familiei Kim ajung să lucreze pentru familia Park, unul pe post de meditator, altul pe post de terapeut de artă. Doar că ambii ajung să spere că în acest fel vor urca pe scara socială şi vor ajunge la acelaşi nivel cu cei care i-au angajat, iar pentru asta ajung să calce în picioare pe oricine le stătea în cale. Subiectul filmului nu este însă axat pe diferenţele dintre bine şi rău, pozitiv şi negativ, ci pe caracteristicile umane, limitele morale şi vieţile paralele pe care le trăim.

Pare o poveste simplă, dar aparenta simplitate este mai mereu traversată de multe trăiri şi evenimente care mai de care mai puternice. Treci cu uşurinţă de la râs la teamă, de la revelaţii morale la dramă. Iar Bong Joon-ho a ştiut exact despre ce este vorba pentru că inspiraţia i-a venit din propria viaţă. La vârsta de 20 de ani i s-a oferit posibilitatea de a fi meditator de matematică deşi, spune el, nu era tocmai bun la materia respectivă. A lucrat în respectiva casă alături de iubita sa, care îi medita la limba engleză pe copiii familiei.

Iniţial scenariul nu era destinat realizării unui film, ci unei piese de teatru. De altfel aşa a şi fost scris în primă fază, pentru scenă. Doar că pe măsură ce înainta în poveste, Bong Joon-ho spune că vedea totul în imagini şi cadre. Şi-a dat seama că se îndepărtase enorm de ideea de scenariu de teatru şi că totul se aşezase firesc ca scenariu de film.

Foto: news.sky.com

Cine este Bong Joon-ho, regizorul filmului Parasite

Cel mai cunoscut regizor sud-coreean a studiat Sociologia la universitate şi filmul la Academia Coreeană de Arte Frumoase. Erau cumva fireşti alegerile, având în vedere că a ştiut încă de la vârsta de 14 ani că vrea să fie regizor şi preocuparea lui constantă şi implicarea în mişcarea pentru democraţie.

Filmele sale de absolvire, 2 scurtmetraje, au fost alese să ruleze la 2 festivaluri internaţionale de profil, cel de la Hong Kong şi cel de la Vancouver. A continuat să lucreze în cinematografie, însă salariul nu-i ajungea nici pentru mâncare. Deseori a fost nevoit să împrumute orez de la prieteni ca să nu moară de foame.

Abia după mai bine de 5 ani de la momentul absolvirii a început să lucreze la primul său film de lungmetraj, Barking Dogs Never Bite. Interesul publicului pentru acesta a fost minim. Criticii au avut însă cuvinte bune de spus la adresa lui. A fost invitat în competiţie la Festivalul de Film din San Sebastian şi premiat la Slamdance Film Festival şi Festivalul de Film de la Hong Kong.

Expunerea l-a ajutat să primească ceva mai uşor finanţare pentru următoarele proiecte, aşa că în 2003 a făcut Memories of Murder, un film mult mai complex al cărui scenariu a fost adaptat după cel al unei piese de teatru. Acesta, spre deosebire de primul său lungmetraj, s-a bucurat atât de aprecierea criticilor, cât şi de cea a publicului. Peste 5 milioane de bilete au fost vândute în cinematografe, iar filmul a fost multipremiat în Coreea de Sud, dar şi la Festivalul de la San Sebastian, unde Bong Joon-ho a primit şi premiul pentru Cel mai bun regizor.

Succesul real avea să vină însă 3 ani mai târziu, odată cu lansarea The Host, care a depăşit orice record la box office în Coreea de Sud cu cele 13 milioane de bilete vândute şi premiul pentru Cel mai bun film la Premiile Filmelor Asiatice. Au urmat alte 2 filme foarte bine primite de public şi premiate, SnowPiercer, în 2013 şi Okja, în 2017, apoi a făcut Parasite şi o lume întreagă s-a aşezat la picioarele regizorului sud-coreean.

Bong Joon-ho, foto: arstechnica.com
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora