Părinții au plecat la muncă în Italia, lăsându-i în grija bunicilor. În liceu era să rămână corigent la matematică și la română, dar a ajuns să fie absolvent de Cambridge. Povestea lui Cosmin Diaconu, designerul român care a creat pentru Beyonce
După ce i-am aflat povestea lui Cosmin Diaconu, mi-am imaginat că peste câțiva ani vom vedea un documentar pe Netflix, o biografie a fashion designerului român plecat dintr-un sat uitat de lume din județul Bacău, ajuns să fie absolvent de Cambridge și recunoscut la nivel mondial.
Partea bună e că mare parte din drumul acesta e deja făcut. De aici înainte se așterne o cărare care, evident va avea destule provocări, dar e una la capătul căreia cu siguranță va descoperi succesul.
Povestea lui Cosmin Diaconu parcă e trasă la indigo cu cea a zecilor de mii de copii români, ai căror părinți au ales calea străinătății, din nevoia de a pune ceva pe masă. Părinții au plecat la muncă în Italia, lăsându-i pe el și pe frații lui în grija bunicilor. După doi ani, familia s-a reîntregit și părea că pentru băieții familiei Diaconu oportunitățile sunt gata să apară într-o țară civilizată, unde toate visurile ar fi fost posibile. 8 ani mai târziu, mama nu a mai putut munci, s-a îmbolnăvit și au fost nevoiți să se întoarcă acasă, la Valea Seacă, un sat de care cea mai apropiată localitate era un sat mai mare.
Cosmin a mers la liceu, era gata, gata să rămână corigent la matematică și la română, însă a avut norocul să întâlnească profesori dedicați, ce i-au deschis sufletul, inima, dar mai ales mintea.
După liceu a plecat la muncă în Anglia, „să facă bani”, așa cum gândesc majoritatea tinerilor frământați toată viața din cauza lipsei lor, însă văzând ce înseamnă munca grea și-a dat seama că locul lui nu e acolo și că poate mai mult. Și-a depus dosarul la Cambridge, la Fashion Design, mai mult dintr-o curiozitate și cu acel „nimic de pierdut” în minte. A fost acceptat, a muncit pe brânci ca să se poată susține în facultate, iar acum lucrează la o companie din industrie și în urmă cu 3 săptămâni, Beyonce i-a purtat creațiile pe scenă.
Cosmin, ceea ce faci tu azi e fascinant, e ca o poveste pe care o întâlnești în filme 😀. Povestește-mi unde lucrezi…
Momentan fac un fel de practică, un internship la o companie, Bang London, ce se ocupă cu performance wear, adică tot ceea ce ține de designul vestimentar pentru cântăreți și diverși artiști. Practic, tot ceea ce fac eu merge pe scenă. Iar eu exact asta am avut în cap în momentul în care m-am înscris la facultate și ceea ce făceam, design-urile mele scoteau cumva la suprafață latura asta.
După ce am terminat facultatea, cunoscând pe cineva care lucrează deja aici, i-am trimis proiectul la care am lucrat în timpul facultății, el l-a arătat la owner, i-a plăcut și mi-a oferit un internship de 3 luni, iar apoi vedem ce se întâmplă mai departe.
Dar îți plătesc acest internship?
Da, e plătit. De obicei sunt neplătite, practic tu te duci la ei și te rogi de ei, în cazul meu a fost invers. Mi-au oferit acest loc și este și plătit. Ce-mi place cel mai mult este faptul că nu vin să le fac cafeaua sau să dau cu mătura, ci iau parte la ceea ce fac ei. Cum lucrează unul care e aici de 10 ani, la fel lucrez și eu. E incredibil!
Faci parte din echipă…
Da. E o echipă destul de mică, ca o familie și lucrăm împreună.
Destinul în culori și aripi: Povestea lui Cosmin Diaconu, românul care a creat pentru Beyoncé
Ce am auzit eu despre tine este că parte din creațiile tale sunt purtate de Beyonce…
Acum două săptămâni am lucrat la două costume și le-a purtat pe ambele. A fost ceva neașteptat pentru că am acceptat comanda în ultimul minut, nu știam exact în ce m-am băgat, a fost mult de muncă, dar am terminat proiectul, am trimis totul la ei și după câteva zile a apărut pe scenă cu hainele lucrate de noi. Când am văzut, nu mi-a venit să cred că eu am pus mâna pe hainele alea, am tăiat materialul și e pe scenă și lumea se uită… Mai mult, citeam comentariile de la postare și toată lumea era fascinată de cât de frumoase erau costumele. E incredibil că mi se întâmplă asta la foarte scurt timp după ce am terminat facultatea 😀
Ce spun părinții tăi? Te întreb pentru că dacă ar fi vorba de fiul meu, nu mi-aș mai încăpea în piele de mândrie 😀
Sunt mândri, mai ales că nu s-au așteptat la așa ceva. Maică-mea voia să continui cu școala, mi-a oferit posibilitatea de a merge la un master, însă eu am refuzat. Am spus că am învățat destul și că e timpul să-mi fac și experiența.
Când i-am zis că Beyonce a purtat pe scenă ceva la care am lucrat, m-am bucurat că știau despre cine e vorba 😀. Au rămas zguduiți 😀
Câți ani ai, Cosmin?
24 de ani 😀
Ce mi se pare mie și cel mai fascinant e locul de unde ai pornit… M-aș întoarce puțin în copilăria ta să aflăm cum pornea drumul tău în viață…
M-am născut la Bacău și de acolo am trăit într-un sat, Valea Seacă, lângă un sat mai mare, Sascut. Am trăit acolo până la vârsta de opt ani. Fiind la sat și aflându-ne într-o situație dificilă, părinții au fost cumva obligați să-și caute de muncă în altă țară.
Au plecat ei în Italia pe când eu aveam vreo șapte ani și ceva mai târziu, ne-au luat și pe noi, pe mine și pe ceilalți doi frați ai mei.
Adică doi ani ați stat fără părinți?
Da, ne-au crescut bunicii.
Bănuiesc că au plecat pentru că nu aveau de muncă în țară, nu?
Da. Mătușa mea era deja stabilită acolo, i-a oferit mamei mele oportunitatea unui loc de muncă și pentru că începutul e mereu greu, nu știi dacă te descurci, a zis să vină ei primii și dacă totul ar fi mers ok, să ne ia și pe noi. E o situație foarte des întâlnită în țară, din păcate.
Frații tăi sunt mai mari sau mai mici?
Am un frate geamăn și celălalt e mai mare cu cinci ani ca noi.
Cât ați stat în Italia?
Cred că 7-8 ani. Am terminat un fel de ciclu școlar, aveam 14 ani, maică-mea nu mai putea să lucreze pentru că avea probleme de sănătate și a trebuit să ne întoarcem acasă.
Mi-a căzut lumea în cap. Nu am avut posibilitatea de a alege, a trebuit să venim în țară și nu o să uit niciodată cum mi se părea că acela e sfârșitul lumii pentru mine. Fusesem în vacanță între timp în țară, știam ce e și puteam să fac comparație cu Italia.
După ce am terminat liceul am realizat că oricât de mult am suferit și oricât de tragică ar fi fost situația, tot a fost alegerea cea mai bună. Cred că în acei patru ani m-am dezvoltat într-un mod absolut special, ceva ce sigur nu s-ar fi întâmplat dacă nu eram la Sascut.
Faptul că am fost la un liceu necunoscut, a trebuit mereu să lupt, să muncesc, să arăt că pot și lucrul acesta m-a motivat mereu. Am participat la tot felul de proiecte cu fosta mea dirigintă, iar asta a ajutat enorm la dezvoltarea mea.
Citește și
Ce munceau părinții în Italia?
Tata a lucrat în construcții, iar mama avea grijă de bătrâni. Clasica poveste, nimic diferit.
Dar unde stăteați în Italia de ți se părea ție că dacă vă întoarceți ți se închid toate ușile?
Era un orășel mai mic, pe lângă Roma, foarte istoric, dar cu orice aveai nevoie, în comparație cu satul din care veneam eu.
Era o comunitate de români? Ți-a fost greu să te integrezi?
Comunitate de români nu prea era. Erau români, dar majoritatea adulți, copiii fiind lăsați în țară. Ceea ce m-a ajutat foarte mult a fost faptul că lângă noi era biblioteca și mergeam zilnic acolo. Încă țin legătura cu bibliotecara, un fel de fosta mea dirigintă. M-a ajutat foarte mult, m-a invitat la tot felul de activități pe care le organiza și astfel mare parte din timpul meu mi-l petreceam acolo.
Povestește-mi întoarcerea în țară din acel orășel frumos, într-un sat îndepărtat din Moldova, la un liceu tehnologic unde se intră cu medii de 2 și 3 😀 De ce nu te-ai dus la un liceu la Bacău?
Chiar am luat în calcul asta, voiam să mă înscriu la un liceu de artă, doar că cerințele erau destul de aspre, eu nu aveam portofolii, ce cereau ei, am luat apoi în calcul să mă mut din nou în Italia, părinții au spus că situația financiară nu e cea mai bună și astfel nici cel mai propice moment pentru așa ceva, așa că ultima opțiune a rămas liceul din Sascut.
M-am uitat puțin la ce profiluri avea și când am văzut economic, am zis că e cel care sună cel mai decent.
Sună urât acum, însă nu am vrut să merg la acel liceu, care, ulterior mi-a deschis atât de multe orizonturi.
Știu că era să rămâi corigent în clasa a IX-a la limba română?
Da, la română și la matematică. Matematica pe care o făcusem în Italia era mult mai ușoară decât ce făceam la liceu. Româna o vorbeam doar cu părinții, cu fratele meu vorbeam doar italiană. Astfel româna mea era de nivel 0, iar când am văzut că trebuie să dau teze, să învăț comentarii, m-am luat cu mâinile de păr. Înainte de liceu, am început să citesc o carte ca să mă familiarizez măcar cu un alt tip de vocabular și cu literatura, însă nu am terminat-o pentru că era greu de înțeles și de reținut ceva.
A fost un început groaznic.
Fratele tău geamăn cum s-a descurcat?
Era în aceeași situație. El a intrat la mecanică, astfel că erau alte așteptări de la el. Nu e genul care să investească în școală, să-și petreacă mult timp citind, el a trecut prin școală ca gâsca prin apă 😀
Înțeleg că repede ți-ai revenit și că te-ai implicat în tot felul de activități…
Cred că nu era activitate pe care doamna dirigintă să o propună și eu să zic nu. De fiecare dată când spunea ceva, ziceam că mă bag. Cred că era cumva ideea de a scăpa puțin de sat pentru că majoritatea proiectelor erau în Bacău sau chiar în altă țară pentru că am fost plecat și cu Erasmus. Voiam să merg să văd altceva, să cunoscu altă lume, iar beneficiile erau enorme, în special că reușeam să învăț mai bine și pentru la școală.
Am plecat în Polonia, la Slănic Moldova, am cunoscut alți prieteni, am început să vorbesc mai bine engleza și era din ce în ce mai bine.
Au mai mers și alții din familia ta la facultate?
Nu, sunt primul. Chiar vorbeam recent cu fratele meu despre asta, că sunt primul din toată familia extinsă care are facultate.
Și ce facultate… La București sau la Iași ce avea?
Aveam de gând să merg la Iași la facultatea de Arte. Fusesem cu colegii de liceu pentru un proiect și acolo am prins ideea că asta e facultatea care mi-ar plăcea. Când am terminat liceul, fratele meu mai mare era deja stabilit în Anglia și când i-am spus planurile mele a zis: „de ce să mergi la Iași la facultate când poți să vii aici să faci bani?”.
Fiind marcat de problema financiară mai mereu, am zis ok. Am avut o pauză de doi ani de la școală. Nu regret pentru că am învățat multe lucruri.
Ai avut o pauză de doi ani făcând ce? Bani?
Lucrând. Muncă tipic pentru români, în fabrici, am fost agent de pază, în depozit. Peste tot era plin de români, majoritatea erau mult mai în vârstă ca mine. Într-adevăr câștigam destul, dar pur și simplu nu mă vedeam în viața aia, știam că pot mai mult. Mă uitam la experiența de liceu și ziceam: „Dacă am plecat de la 0 și am ajuns printre cei mai buni, înseamnă că pot”. Am început să fac un curs de engleză, apoi lucrând ca agent de pază am cunoscut pe cineva care mergea la aceeași facultate, dar pe alt profil și pur și simplu am dat un Google search. Am văzut că aveau fashion design iar printre cerințe era media de la BAC peste 7,50 (eu aveam 7,51) și un portofoliu – aici a fost cel mai dificil pentru că aveam 0 experiență în domeniu, abia știam să desenez. Dar am zis că merită încercat că nu am nimic de pierdut. În momentul acela aveam chiar două locuri de muncă.
Am avut nevoie de referințe și de un eseu în care să explic de ce vreau să merg, de ce să mă aleagă pe mine, nu pe altcineva. Pentru că la portofoliu nu era mult de văzut, în eseu mi-am pus tot sufletul să le arăt exact ce mă motivează și am intrat.
Calea neașteptată către succes: Cum și-a văzut Cosmin Diaconu creațiile pe scena mondială
Ai intrat la Cambridge! Ce a spus fratele tău mai mare? „Ce faci măi băiatule, tu ai venit aici ca să mergi la facultate?”
Cam, așa ceva 😀 Când i-am zis, a zis că e cam greu și că probabil nu sunt șanse să reușesc. Când a văzut că am intrat, a zis: „Wow! Dar la ce te duci? Nu făceai bani destui acolo? O să trebuiască să muncești, să te susții…”. „Am intrat, acum nimic nu mai contează, fac orice și o să reușesc”. Cred că la început nu a crezut că o să mă descurc, însă pe parcurs a văzut că merge bine și la 3 ani după, s-a înscris și el.
Și el la ce s-a înscris?
Ceva în legătură cu calculatoarele și designul 😀
Dar toată facultatea ai muncit, nu?
Da. A fost o singură lună în care nu am muncit. Aveam posibilitatea să iau un împrumut pentru studii de la stat pe care aș fi putut să-l dau înapoi, cu taxe. Nici nu am vrut să aud. Primii doi ani m-am descurcat foarte bine, am reușit cu nopți nedormite, cu bune, cu rele, dar a fost bine. Am obținut un împrumut de 4000 de lire în ultimul an și în același timp am și lucrat. Ultimul an a fost mai greu din punct de vedere financiar pentru că lucram la colecție, aveam nevoie de materiale și trebuia să stau mai mult timp la facultate. Așa că am luat acel împrumut ca să am și siguranța financiară. Am mai primit burse în timpul anului, foarte mici, dar au ajutat.
Când mama ta s-a îmbolnăvit și a trebuit să vă întoarceți, s-a întors și tatăl tău?
Da. A fost o perioadă înainte de întoarcere, când tata a venit singur să termine casa pe care o începuseră.
Acum lucrează undeva? Te-ar mai fi putut ajuta cu bani?
Nu, dimpotrivă, a fost o perioadă când noi încă ajutam la țară. Au o mică gospodărie, nu au multe cheltuieli, au casa lor și mâncare din grădină. În timpul facultății abia îmi ajungeau banii să mă susțin pe mine, așa că nu am mai trimis așa de des.
Bun! Ai terminat, te-ai angajat, ai creat deja pentru Beyonce…
Colecția mea a fost la London Fashion Week 😀
Când te uiți la viața ta, ai fi zis vreodată că vei ajunge aici?
Nici pe departe. Dacă stau să mă gândesc, știam că vreau să merg la facultate încă din liceu pentru că, uitându-mă în jurul meu, știam că fără facultate nu am nicio șansă. Erau modalități de a face bani fără facultate, dar nu era ceea ce-mi place. Dar clar, nu am visat niciodată viața asta.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
