Căutare

Share this article

Paula Rusu este jurnalist și om de televiziune. A moderat, mai bine de 10 ani, talk-show-uri politice la câteva dintre cele mai urmărite posturi tv de la noi.
În iulie 2014 era realizator la România Tv și se pregătea de nuntă, cu Răzvan Mitroi, când a aflat diagnosticul care avea să îi schimbe viața: tuberculoză. Adică acea boală pe care majoritatea oamenilor din jurul ei o vedeau drept boala sărăciei despre care puțini știau detalii și de care foarte mulți erau îngroziți.

După șase luni de tratament, dar și o intervenție chirurgicală care a lăsat-o fără o parte din plămân, Paula s-a refăcut complet, face sport și a reușit să creeze un cadru legislativ care să sprijine bolnavii de TBC.

Cu onestitate și fără bariere, Paula Rusu vorbește despre durere, stigmă, umilință, luptă și iubire.

 Cum ai reușit să faci să treacă și să fie aprobată în Parlament această lege a tuberculozei?

Eu am văzut ce înseamnă tuberculoza și spun cu mâna pe inimă că boala asta are două diagnostice: unul care se tratează cu medicamente, se cheamă TBC, celălalt este social și se numește stigmă.  

Boala asta are nevoie, pe lângă medicamente, de încă ceva, de un suport care să îi convingă pe oamenii care probabil nu mai au pentru ce să trăiască, să ducă tratamentul până la capăt.

Din păcate, când vorbim despre tuberculoză, boala este mai ușoară decât este tratamentul. Ce vreau să spun?

Tuberculoza nu doare. Ea te topește pe picioare. Te omoară încet, nu neapărat în acele chinuri pe care ni le imaginăm noi. Nu te doare, dar devii neputincios, un om care după cinci pași pe picioarele lui nu își dorește decât să se așeze sau să bolească într-un pat la nesfârșit.

Când începi să faci tratamentul, vorbim despre o formă contagioasă, efectele adverse la toate formele de tuberculoză sunt urîte: dureri, grețuri, vărsături, cu stări de halucinație, cu stări în care îți dorești să smulgi pielea de pe tine pentru că nu te mai suporți.

Așa stând lucrurile, cum crezi că reușești să îi convingi să ducă tratamentul la bun sfârșit pe niște oameni care poate spun: „mai bine o duc așa și lasă că toți murim o dată”. Finalmente ei ajung să fie un pericol și pentru ceilalți, așa încât trebuie ajutați să își ducă tratamentul la capăt, indiferent de efectele adverse. Le dai ceva, un sprijin.

Și legea ta asta ce face pentru ei?

 Această lege vine cu un sprijin de hrană pe toată perioada tratamentului, de pildă. Sunt oameni bolnavi de TBC care nu au după ce bea apă. Dar nu sunt doar ei. Există pacienți diagnosticați cu forme grave de TBC, care sunt oameni activi și valoroși pentru societate, pentru că sunt angajați, plătesc taxe și impozite, pentru că generează venituri și de pe urma lor trăiesc familii. Acești oameni aveau dreptul până acum la un concediu medical de un an de zile, în condițiile în care această boală extrem de gravă, rezistentă la multiple scheme de antibiotice, poate necesita până la 3 ani durata tratamentului timp în care boala se vindecă. Iar acest lucru este important de subliniat.

Ce făcea statul până acum? Îi trimitea după un an de zile la pensie. Cum poți pensiona pe cineva la 28-30 de ani? Pe o sumă de 5 lei sau cam așa ceva.

Îi trimiți să moară de foame, nu de TBC.

Asta vine și schimbă legea. Le acordă acestor oameni timpul necesar să se vindece și să se întoarcă la muncă, să plătească taxe, să genereze venituri pentru familiile lor și să fie, până la urmă, valoroși pentru societate.

 Tu ai fost acolo, ai primit diagnosticul, ai trecut prin calvar. Cum este?

 Știu cum este să fii o paria, pentru că reprezinți un pericol biologic pentru ceilalți colegi și nimeni nu vrea să se apropie de tine.

Știu din experiența mea cum arată această boală pe dinăuntru și mai știu la fel cât de bine te poți recupera și cât de eficient te poți întoarce la viața de dinainte dacă tratamentul este dus până la capăt, în ciuda dificultăților lui, dacă este urmat corect, dacă ești ajutat.

 Care era contextul tău de viață când ai fost diagnosticată cu TBC?

 Aveam propria mea emisiune la RTV, înainte cu o săptămână de a fi diagnosticată făcusem interviu cu premierul României, Victor Ponta. Trăiam o viață bună care s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat într-o oroare în momentul în care am primit diagnosticul.

Colegii mei au trăit o spaimă mai mare decât orice rațiune ca nu cumva să fiu un pericol pentru ei sau copiii lor. Se temeau că au luat microbul de la mine și l-au dus acasă, ceea ce este imposibil.

Nu așa se ia boala, nu plimbi microbul într-un buzunar și îl duci mai departe. Ai ghinionul să ai sistemul imunitar suficient de slăbit cât să te îmbolnăvești, o pățești, altfel însă sistemul imunitar luptă împotriva microbului.

Dar anual, 25.000 de români dovedesc un sistem imunitar fragil care este învins de acest microb și ajung la tratament.

 De ce ai plecat din TV?

 Am plecat în momentul în care am putut face această alegere: renunț la tv și fac un nou proiect. Iar acest nou proiect era legea tuberculozei, adică să creez o consecință bună pentru cei care nu pot face ceva pentru ei.

Și mai este un motiv, după aproape 20 de ani din care 10 ani am moderat politică mi-am dat seama că toate acele vorbe mestecate de mii de ori la tv nu au adus nicio valoare în plus, nu au creat nimic important care să ajute pe cineva. Putem vorbi foarte mult, dar fără fapte, cuvintele rămân niște pale de vânt care mâine au dispărut complet.

Legea TBC s-a materializat, este drept, după doi ani și cred că este cel mai important lucru pe care l-am făcut în 43 de ani. Am reușit să aduc ceva bun pentru niște oameni pe care nu îi cunosc și pe care probabil nu îi voi cunoaște vreodată. Dar sunt foarte fericită pentru asta și le mulțumesc celor cu care am lucrat și care au fost alături de mine în lupta asta. Fără ei eu nu aș fi reușit. Probabil că și reciproca este valabilă.

 Cum ai ajuns vedetă tv?

 Scopul meu în viață nu a fost să devin o vedetă, dar mi-am dorit să devin jurnalist. Am făcut Facultatea de Jurnalism, la Cluj, am fost reporter de teren la ProTv timp de 7 ani de zile și făceam transmisii în direct atunci când se întâmpla ceva ieșit din comun. Adică așa cum spune definiția jurnalistului de teren, angajat într-o televiziune, în departamentul de știri.

Nimeni nu-și dorește însă să încremenească în același loc. Așa că și eu am căutat alternative.

Vlad Petreanu a fost acela care m-a chemat la Antena 3, acum multă vreme, pentru că i se părea că aș face treabă bună în studio. Iar platoul era, pentru mine, un pas înainte.

Am venit de la Târgu Mureș, am început cu jurnalul de dimineață și, la un moment dat, șefii mi-au propus să fac o emisiune cu Moise Guran. Și am acceptat. A fost o experiență provocatoare pentru mine. El este foarte impetuos, reușește să ocupe, în mod pozitiv, tot spațiul, era un jurnalist cunoscut, în vreme ce eu eram la prima emisie. A fost interesant. Dar am crescut repede și, în următorii 10 ani, am moderat politică peste tot aproape: la TVR, la Realitatea Tv ori la România Tv.

 De ce ai mers la RTV?

 La RTV m-am mutat după vreo trei luni în care Realitatea Tv nu ne-a mai plătit salariile. Și cum ratele la casă nu s-au plătit singure, a fost o opțiune de economie de familie plecarea mea.

Iar de la RTV am plecat pentru fapte bune. Sunt exact doi ani de zile de atunci. Nu mă mai regăseam acolo, acesta este adevărul, și am simțit că nu merita să ne chinuim reciproc. Așa încât era firesc ne despărțim la timp.

De unde vii tu și cine este responsabil de felul acesta de a fi decent, neostentativ?

 Vin de la Reghin, de pe strada Spitalului, și cred că părinții, cei 7 ani de acasă, m-au format așa cum sunt.

Tata are o vorbă tare potrivită în acest context: în viață nu e bine să te dai niciodată mai mare decât ești, fiindcă vei ajunge să plătești diferența.

Și cred teribil în acest lucru.

Răzvan Mitroi este soțul tău, este ziarist și directorul de comunicare de la Euro 2020. Cum te-a cucerit?

Răzvan este foarte discret, așezat, este cel mai decent om pe care îl cunosc. Sigur, este soțul meu acum, pot fi bănuită de subiectivism.

Cred că m-a cucerit exact cu acest fel de a fi al lui, așezat. Stăpânește cea mai performantă tehnică de a face acceptate criticile indiferent ce spune și cui. Să te critice și tu să zici mulțumesc este o calitate covârșitoare.

Nu mi-a luat mințile, nu a fost romantism la mijloc, dar cred că a fost vorba mai degrabă despre a te uita în jur să realizezi cine este omul pe care te bazezi. Și mi-am dat seama că el este acela. L-am simțit necondiționat alături de mine, de ce sunt eu, de cum fac lucrurile.

Berlin, 2014, împreună cu soțul ei, Răzvan Mitroi.

Din perspectiva caracterului, noi doi suntem total opuși unul altuia. E un miracol că ne înțelegem. Mie îmi place să mă agit, să ridic praful în jur, în vreme ce el este așezat și trage concluzii.

Anul acesta am împlinit 5 ani de căsnicie și sărbătorim printr-o emisiune nouă, online, pe care o prezint și la care, pentru prima oară, am lucrat împreună cu Răzvan. El este un profesionist și am avut încredere în ce face. Vorbim de omul care a creat Antena 3, la vremea când aceasta visa să devină BBC al României, este omul care a pus pe picioare Digi 24, deci dacă este vorba de cineva care știe televiziune, sunt convinsă că dorm cu un astfel de profesionist în fiecare noapte.

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO