Povestea 5 To Go și a lui Radu Savopol: De la puștiul ce știa să ghicească în cafea, la designerul grafic și până la creatorul celui mai mare lanț de cafenele din România - LIFE.ro
Mergi la conținut

5 To Go a fost inițial un chioșc mic în Piața Lahovari, un garaj amenajat drăguț, din care puteai să-ți iei cafea „to go” cu 5 lei. Cafeaua era bună, prețul era corect, iar atmosfera foarte occidentală și prietenoasă. În scurt timp a mai apărut un 5ToGo, apoi altul și încă unul. Azi sunt 127 de cafenele în toată țara și până la finalul anului vor fi 150 și s-a creat astfel cea mai mare rețea de cafenele din România.

Cel care stă în spatele 5 To Go este Radu Savopol, un obișnuit al business-urilor din zona HoReCa, am putea crede, având în vedere experiența sa de patron de pub în Sinaia.

5 To Go Lahovari

Radu s-a născut într-o familie atipică, cu rădăcini grecești și țigănești, ce s-a format pe la 1700. Pe lângă asta, întreaga familie a avut înclinații spre cultură. Nici un membru al familiei nu a făcut negustorie până la Radu, toți au fost artiști, dar fără studii în domeniu. El a fost singurul cu studii de artă, dar a ajuns negustor. Când a încercat el prima dată antreprenoriatul, cum a fost să țină în picioare Old Nick Pub timp de aproape 18 ani și cum a ajuns la 5 To Go? O poveste impresionantă despre succes, ambiție, determinare și multă pasiune.


Citește și: Cum au lăsat două profesoare catedra pentru a fonda cel mai mare business cu bere artizanală românească: aventura The Beer Institute


Cum e să vezi 5 To Go la tot pasul?

Bine 😀Am reușit să am 5 To Go la parterul blocului în care locuiesc și la Sinaia, cealaltă casă a mea.

Primul 5 To Go – Piata Lahovari

Câte cafenele în câte orașe sunt azi?

127 de cafenele în 16 orașe. Dar mai sunt vreo 10 cafenele în lucru. Până la finalul anului vor fi 150 de cafenele.

Tu unde îți bei cafeaua?

Acasă. Prima cafea o beau acasă, la ibric. Apoi cobor și îmi iau de la parterul blocului.

Care e cafeaua ta preferată de la 5 To Go?

Americano.

Ce amintiri ai legate de cafeaua din familie? Cine bea cafea și ce tabieturi avea?

Bunica din partea mamei. Ea m-a și obișnuit cu cafeaua și de-a lungul timpului am tot băut cafea acasă la ibric. Iar asta vine din familie.

Aveam și o vecină care m-a învățat să ghicesc în cafea.

Radu în copilărie

Dar ness frecat?

Nu mi-a plăcut ness-ul niciodată. Foarte rar beau azi un ness frappe.

Dar mama nu stătea cu prietenele la cafea?

Ba da. Dar mă trimiteau în sufragerie când se întâmpla asta. Țin minte că până la 7 ani am fost crescut la curte și apoi ne-am mutat într-o comunitate la bloc, ceea ce a fost ceva nou, inedit. Era o comunitate foarte mișto și foarte unită care nu mai există azi. Ne-am mutat din Rahova, în Colentina și acolo erau oameni foarte mișto, socializau, sâmbăta și duminica se întâlneau la cafea, ieșeau în fața blocului, amenajau grădina.

Radu în copilărie

Ce erau părinții tăi?

Au lucrat într-un institut de cercetări, de microelectronică.

Acolo s-au cunoscut?

Da.

Înțeleg că ai avut o relație specială cu bunicul?

Cu bunicii am avut o relație specială, am fost foarte apropiat, dar, din păcate, bunicul din partea tatălui meu, cel care m-a inspirat cel mai mult, a murit când eu aveam 8 ani.

Bunicul lui Radu

Ce-ți făcea bunica bun?

Țin minte și acum că iarna, când eram bolnav îmi făcea gălbenuș de ou cu zahăr și cu lapte cald. Îmi plăcea orezul cu lapte, clătitele făcute de ea, sunt multe gusturi ce s-au format încă de atunci.

Ce origine are numele Savopol?

Noi avem și un arbore genealogic al familiei, de pe la 1700 când un grec Savopulu făcea negoț cu sare în zona Ocnele Mari. S-a îndrăgostit de o țigancă, Bubuca, s-a căsătorit cu ea și a rămas în zonă. Acolo, sute de ani după, au fost rădăcinile familiei. De acolo s-a transformat și numele în Savopol. A fost o familie destul de mică, dar care a avut ceva de spus. De exemplu, una dintre ramurile familiei s-a stabilit la Craiova unde a înființat primul club de radio amatorism din România. Altul a fost cel care a inventat grenada defensivă și chiar a murit la pulberăria Dudești, iar la înmormântarea lui a venit însuși regele Ferdinand.

Mergând pe latura artistică, bunicul din partea tatălui a fost ofițer în marina regală, iar după ce s-a pensionat s-a apucat de pictură, fiind fără studii.

Bunicul lui Radu

Și a și comercializat lucrările?

Da, da. A fost un pictor foarte apreciat, lucrările lui au fost și încă sunt foarte apreciate. A pictat marea cu totul altfel decât o vedem noi.

Apoi tata, după ce s-a pensionat s-a apucat de pictat, tot nativ. Eu am fost singurul care a studiat arta, am pictat și eu, dar m-am lăsat de mulți ani.

Verișoara mea, inginer constructor de meserie, s-a apucat de pictură și a început Școala de Belle Arte la 50 de ani.

A mai fost fratele bunicului tatălui meu, Traian Savopol, fost medic militar și un foarte bun pictor. Eugen Savopol a fost prim solist la operetă… Am fost o familie cu înclinații artistice. Negustorie nu a făcut nici unul, eu am fost primul.

La intrare Old Nick Pub, Radu cu mama, tata și unchiul lui

Care a fost prima ta încercare de antreprenoriat?

A fost în adolescență, imediat după Revoluție. În Colentina era un târg, pe Gherghiței și împreună cu colegul meu de bancă și prietenul meu ne-am apucat de afaceri. Taică-su lucra la Suveica și ne aducea tot felul de vopseluri textile. Așa că ne-am apucat să facem șireturi colorate și șnururi de ochelari. Cumpăram de la mercerie șireturi albe și le vopseam în diverse culori pentru că era moda șireturilor colorate. Le-am împachetat frumos, le-am pus în gențile diplomat ale părinților și ne-am dus cu ele în târg.

Și ai făcut bani?

Da, am făcut bani. Din banii aceia mi-am cumpărat prima rachetă de tenis. Apoi, într-o vară am lucrat la un butic și din banii aceia mi-am luat prima geacă de la Stefanel.

Liceul Dimitrie Cantemir Bucuresti

Și primul job?

Acela de la butic.

Dar cum de ai ales Facultatea de Arte?

Mi-a plăcut designul de mic, am desenat foarte mult, mai ales caroserii de mașini. Și după facultate m-am dus către zona de grafic design.

Unde te-ai angajat după facultate?

Nu am profesat. În timpul facultății am lucrat ca barman în primele baruri ce s-au deschis pe Calea Victoriei și de acolo cred că am prins gustul cafelei și cocktailurilor.

După facultate mi-am deschis o firmă împreună cu prietenul meu, o firmă de grafică și publicitate. Printre primele mele contracte a fost unul cu Mega Image, primul magazin de pe Ștefan cel Mare. Am lucrat pentru ei, le-am făcut ecusoane, etichete, flyere…

Radu Savopol

Deci ai fost antreprenor din prima?

Da, nu am fost niciodată în multinațională. Apoi am lucrat cu o agenție imobiliară: ei cumpărau apartamentele, eu făceam designul, le amenajam și le vindeam.

Apoi, în 2001, m-am mutat la Sinaia. Am cunoscut pe cineva și m-am mutat acolo și am stat până prin 2014. Tot acolo mi-am dezvoltat și business-urile. Am deschis prima cârciumă, primul pub, Old Nick Pub-ul din Sinaia care a funcționat până anul trecut.

Ce s-a întâmplat cu el?

Nu am mai avut nici eu timp, consuma prea multe resurse și a trebuit să-l închid. A fost o perioadă bună în care generații întregi au trecut în acești 18 ani pe acolo, s-au distrat și au dansat pe mese.

Radu si tatal lui

Și cum ai hotărât să te întorci în București?

Am deschis și aici, în 2011, un Old Nick Pub, în Piața Lahovari și asta a fost ancora ce m-a adus înapoi în București. Pub-ul nu a avut succesul celui din Sinaia, dar din garajul lui a pornit și proiectul 5 To Go. Zona aceea îmi este foarte dragă și m-a atras foarte tare. Până atunci, din 2001 până în 2011 nu cred că am mai stat 7 nopți adunate în București, veneam duminica la părinți și plecam înapoi la Sinaia.

Cum ai găsit Bucureștiul când te-ai mutat înapoi în el?

Nu a fost ușor pentru că eram obișnuit cu alt stil de viață. Sinaia e un oraș mai boem, un oraș mic cu alt fel de noapte. În plus, lucram și în viața de noapte, mă culcam la 5-6 dimineața și mă trezeam la prânz; acum mă trezesc la 5-6 dimineața.

Radu – 5 To Go Pache Protopopescu

Ești un om bogat?

Nu. Sunt bogat din punct de vedere artistic. Am o colecție foarte frumoasă de tablouri și nu numai ale bunicilor sau părinților, tablouri pe care îmi place să le expun pe perete.

Care sunt pasiunile tale?

Designul, arta, călătoriile…

Unde ai băut cea mai bună cafea în lumea asta?

Greu de spus pentru că nu sunt un tip pretențios la cafea. Dacă sunt pe șantier beau de oriunde, dacă sunt în Italia beau pe stradă, dacă sunt în China beau de la Starbucks. Cafea bună cred că am băut anul acesta la Copenhaga unde am avut o experiență deosebită.

Vacanță în China

Călătorești mult?

Da, îmbin vacanța cu business-ul.

Care e destinația ta favorită?

Ani de zile a fost Parisul, dar de când s-au întâmplat acele tragedii, nu am mai considerat-o o opțiune. Îmi place China foarte mult, mă simt foarte bine acolo, am călătorit mult și în Africa…

Vacanță în Africa

Modelul acesta de business a fost inspirat de undeva?

Nu neapărat m-a inspirat ceva; în perioada în care l-am gândit am fost mult mai atent la ce se întâmplă în lume. În România încă se stătea la cafenea, iar conceptul de „to go” era foarte discret. Am văzut multe business-uri la Londra, chiar și în Israel și am fost tot mai atent la conceptul acesta de „to go”.

Și prețul cum l-ați ales?

Am făcut calcule. La început voiam să-i spun „ABC to Go” și apoi a venit ideea de „5 To Go”. Făcusem o analiză din punct de vedere contabil și am realizat că putem să vindem foarte multe produse la 5 lei și de acolo a pornit totul.

Nu a fost un plan concret de la început, de care m-am ținut la virgulă. Chiar și amenajarea primului spațiu a durat vreo 3 luni de zile pentru că mai făceam câte ceva, mă mai gândeam și tot așa.

Radu în vacanta la Porto – Portugalia

Ce înseamnă pentru tine succesul?

Nu l-am definit și nici nu vreau să-l definesc. Când am apărut pe prima copertă a unei reviste de business mi s-a părut ciudat, chiar mă simțeam puțin rușinat. Mă bucuram, dar parcă mi-era puțin rușine. Sau când a fost campania cu Banca Transilvania și erau mash-uri prin tot orașul cu mine… Sunt niște senzații foarte plăcute pentru că-ți dai seama că business-ul e cunoscut, e apreciat, lumea vorbește despre el, dar nu știu cum să definesc succesul. Eu cred că trebuie să rămâi ancorat în realitate și să te bucuri de momentele acelea.

5 To Go de pe strada Paris, a cincea locație deschisă

Dar eșecul? L-ai trăit?

Da, l-am trăit sub mai multe forme și cred acum că eșecul trebuie luat mai ușor, nu așa personal cum l-am privit eu.

Radu in vacanță în Congo

Cum arată o dimineață perfectă pentru tine?

Nu știu… Vara asta o dimineață perfectă a fost când m-am trezit la 8 și mi-am băut cafeaua pe plajă. Am mai avut anul acesta o dimineață perfectă, în Porto Fino unde am stat aproape o oră la cafea. Și când sunt acasă, la Sinaia am dimineți perfecte pentru că mă trezesc și am în față munții Bucegi.

Radu Savopol & Lucian Badila, asociatul lui
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora