Premiere şi evenimente speciale la Noaptea Albă a Galeriilor ediţia #10 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cea de-a zecea ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor are loc pe 30 septembrie şi vine cu o premieră – extinderea programului la nivel naţional. Proiectul iniţiat şi organizat de Asociaţia Ephemair, prezintă expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane în galerii de artă, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din zece oraşe – alături de Bucureşti, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara, în total zece oraşe.

O altă premieră la NAG#10 este deschiderea pentru public, doar pentru o noapte, a primului muzeu privat din România. Muzeul de Artă Recentă (MARe) din Bulevardul Primăverii prezintă pe 30 septembrie de la ora 21 expoziţia Mai-mult-ca-abstractul (MAMUCA). O expoziţie de o noapte, prezentată într-o clădire aflată în construcţie. Un eveniment efemer într-un proiect în derulare. Nimic nu descrie mai adecvat profilul MARe, pentru care „şantierul” va fi o stare de spirit, mai ales după ce muzeul va fi inaugurat oficial. Vizitatorii care îi vor călca pragul cu ocazia Nopţii Albe a Galeriilor vor fi, practic, primii vizitatori ai viitorului muzeu MARe.

În curând, programul NAG al celor zece oraşe va fi disponibil pe site-ul evenimentului.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora