Prieteniile din seriale ne creează false aşteptări în viaţa reală? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Prieteniile din seriale ne creează false aşteptări în viaţa reală?

Prieteniile scrise pentru 30-45 de minute dintr-un episod arată mult mai bine decât în viaţa reală. Aşa că, analizând, din perspectivă pământeană, prieteniile din patru dintre cele mai importante seriale care tratează acest subiect… găsiţi rezultatul mai jos. Dar asta nu înseamnă că nu puteţi să visaţi. Şi să luptaţi pentru o prietenie ca a lor. Cine ştie cum bate vântul în viaţa voastră şi visul se realizează.
Share this article

Îşi beau cafeaua împreună. Se întâlnesc la prânz să îşi povestească ziua încărcată. Iar seara se văd iar într-un bar la un cocktail. Iar atunci când nu se văd se sună sau îşi dau mesaje. Şi nu vorbim doar despre două persoane, ci despre un grup de prieteni sau prietene (cel mai probabil – prietene). Mesajul din seriale este simplu: indiferent de celelalte relaţii sau situaţii din viaţa ta, prietenele/prietenii tăi sunt cei mai importanţi. Şi sunteţi tot timpul inseparabili. Dar, în fapt, dacă vrei adevărul verde în faţă: nu o să fie niciodată aşa. 

Nu vreau ca analiza de mai jos să fie percepută ca răutăcioasă, dar cred că puţin realism nu a stricat niciodată. Şi cum, educarea tinerilor se face din ce în ce mai mult din faţa micului ecran, ar trebui să le spună cineva că aşteptările lor nu vor confirma, cel mai probabil, niciodată. Prieteniile scrise pentru 30-45 de minute dintr-un episod arată mult mai bine decât în viaţa reală. Aşa că, analizând, din perspectivă pământeană, prieteniile din patru dintre cele mai importante seriale care tratează acest subiect… găsiţi rezultatul mai jos. Dar asta nu înseamnă că nu puteţi să visaţi. Şi să luptaţi pentru o prietenie ca a lor. Cine ştie cum bate vântul în viaţa voastră şi visul se realizează.

I’ll be there for you? Adevărat, dar puţin probabil să fii aici mereu, nu? – FRIENDS.

Dacă ai vreo 20 de ani şi locuieşti într-un oraş mare, cel mai probabil munceşti. Asta înseamnă că cel puţin opt ore ţi le petreci la birou. Şi că programul tău, cel mai realist posibil ar arăta cam aşa: 9am – 7pm: birou + poate dimineaţa sau seară ai mai avea vreo 2 ore la sală.

Aşa că, să îmi explice şi mie cineva cum un bucătar, 2 freelanceri şi 3 corporatişti îşi găsesc timp să ia micul dejun împreună, să aibă şi o bârfă la o cafea în timpul zilei şi seara să se vadă din nou? Dacă găseşte cineva cheia succesului, vă rog, lăsaţi-o la finalul articolului într-un comentariu, nu de alta, dar cred că o să deveniţi una dintre cele mai iubite persoane pentru foarte multă lume.

În realitate, prietenii, repet mai ales într-un oraş mare, se văd de 1-2 ori pe săptămână. Evident, excluzând cazul în care locuiesc împreună, atunci probabil că se văd de 4-5 ori. Prin urmare, vă rog să ne coborâm aşteptările cu picioarele pe pământ. I’ll be there for you, dar nu te aştepta să fiu acolo în fiecare zi. Sunt şi eu om, nu? Şi nici să vorbim în fiecare zi. Nu de alta, dar timpul nu se dilată.

You are my person! Ohhhh… dar stai puţin să răspund la un mail – GREY’S ANATOMY.

Dacă prietena ta cea mai bună lucrează cu tine atunci e clar că o să vă vedeţi toată ziua. Problema este că, discuţiile la birou nu sunt chiar acelaşi lucru cu cele la o ieşire la cafea. Ştii tu, oameni străini în jur. Şi poate, uneori, muncă. Aşa că, îmi vine greu să cred că poţi să ai toate discuţiile pe care le aveau Meredith şi Cristina.

Şi, prin absurd să zicem că printre operaţii şi consultaţii, ai avea timp să vorbeşti şi despre frustrările tale amoroase. Oricum, chestia asta cu vreau să salvezi vieţi pare mai degrabă un clişeu rămas din copilărie de când te uitai la desene cu super eroi. Aşa că, să zicem că accept că aceste situaţie se putea întâmpla.

Dar, dacă you are my person era atât de important pe cât pare din serial, atunci e puţin probabil să poţi să treci atât de uşor peste plecarea celei mai bune prietene, nu? Cristinei ştim sigur că nu i-a fost deloc uşor fără Meredith, doar a mai trăit asta şi în trecut.

Dar tu, Meredith, să o înlocuieşti chiar aşa de uşor. Păi treabă este asta? Meredith, mi-ai rănit mie sentimentele. Nu vreau să ştiu ce este în inima Cristinei acum. Măcar sun-o şi tu din când în când. 

Soul mates? Ohhhh … common – SEX AND THE CITY

Mr. Big a descris situaţia foarte bine: „the ‘girls’ were abso-fuckin-lutely the loves of [Carrie’s] life and a guy’s just lucky to come fourth”. Problema este că nu ştiu cât a fost de sincer. Adică, aş vrea să ridice mâna bărbatul care ar fi incredibil de fericit să fie împreună cu o femeie care are o astfel de gaşcă de prietene.

Prietenia celor patru a reuşit să supravieţuiască tuturor încercărilor. Chiar şi atunci când una dintre ele s-a mutat la 20 de minute de mers cu metroul de Brooklyn. Iar prietenia lor era atât de sudată că nimic nu putea pătrunde în cercul lor intim. Seamănă cu grupul de prietene pe care le aveţi şi voi, nu? Niciun aranjament impus, precum mesele în familie, nicio şedinţă la birou şi niciun strigăt de copil, nimic nu stă între voi şi ieşirea la o cafea sau la masă cu fetele.

Şi cu toate astea, aşa numitele girl power sau no men allowed erau doar nişte invenţii pentru TV. În 90% din timpul petrecut împreună vorbeau despre bărbaţi.

Învăţătura: să nu crezi că prietenia ta o să fie vreodată la fel de frumoasă şi de intangibilă ca cea din Sex and the city. Până la urmă nici garderoba ta nu semănă cu cea a lui Carrie. Nici relaţiile tale ca cele ale Samanthei. Şi, spre binele ficatului tău, nici serile tale nu sunt pline de cocktailurile din serial.

Xoxo … ţi-a trecut timpul – GOSSIP GIRL

Oricât de adolescentin ar fi fost acest serial. Şi oricât de puerile ar fi fost întâmplările din el. Gossip Girl ne-a lăsat termenul xoxo pe care unele dintre noi îl folosesc şi astăzi. Şi cu toată această moştenire lăsată tinerei generaţii, nu am putut să nu-l includ pe listă.

Dacă prietena ta ar fi dansat cu băiatul de care ţi-ar fi plăcut ţie, ai fi iertat-o? Fii sinceră cu tine! Cumva, personajele din acest serial par a fi desprinse din învăţăturile creştine. Întorc mereu şi celălalt obraz. Sau doar sunt incredibil de… fictive?

Dacă prietenii tăi ţi-ar fi făcut jumătate din tâmpeniile pe care şi le făceau personajele din serial, sigur nu mai erau prietenii tăi. Să îţi amintesc câteva? Se cuplau între ei. Îşi distrugeau imaginea, folosind căile cunoscute ale internetului. Sau îşi boicotau veniturile financiare. Aşa că, Dan Humphreys poate că mi-aş dori să stau în apartamentul tău, dar să am parte de prietenia ta, în niciun caz nu aş vrea.

P.S.: Câteva dintre situaţiile de mai sus pot fi folosite şi ca argumente valide în discuţiile cu părinţii. 

 

Andreea Toma e foarte tânără şi a văzut atât de multe seriale, încât nici ea nu le mai ştie numărul. E super specialistă în social media, digital project management şi alte câteva denumiri bune pentru o #Millenials. Şi scrie la fel de bine precum povesteşte sau imaginează campanii. Azi e guest writer pe life.ro.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora