Căutare

Share this article

„Aud zilnic cuvintele schimbare sau reformă, dar oamenii care se implică cu adevărat sunt foarte puțini” … asta încearcă să schimbe avocatul Tudor Colțan în România. Își dorește o țară în care tinerii să își accepte statutul de catalizator și să își asume schimbarea. Nu vrea să mai audă încă o generație cum se consideră a fi una de sacrificiu. Și nici cum se plânge din cauza greșelilor pe care le-au făcut părinții sau bunicii ei. Vrea să aibă alături oameni implicați care știu că acțiunile lor stau la baza prezentului pe care și-l doresc. Nu vorbește despre un viitor al copiilor noștri, ci despre unul al nostru.

De aceea, se implică. A format Legal Runners, cea mai mare comunitate din domeniul juridic care promovează sportul și un stil de viață sănătos. Cu care face fapte bune pentru cei care au nevoie de ajutor. Încearcă să schimbe puțin câte puțin mentalitățile celor din jur. Și să urnească cu energia lui proiecte pentru viitor.

Tudor recunoaște că preferă să fie un visător și un optimist pentru că reversul medaliei nu este deloc unul bun. Crede că România este o țară a visătorilor. Și îndrăznește să spere că toate aceste visuri o să devină, la un moment dat, realitate.

Își dorește o schimbare, dar este convins că aceasta nu poate să vină decât dacă fiecare dintre noi se implică. Lucrurile mici, banale sunt cele care ne vor da un mâine mai bun. Iar țara noastră își poate schimba destinul doar dacă noi vom accepta și vom realiza că trebuie să o ajutăm. Nu neapărat prin proiecte mărețe, ci dând din puținul nostru.

De la vot, la implicare civică. Și de la munca bine făcută, la mii de euro donați în scop caritabil. Tudor a ales să nu stea deoparte. Face asta pentru că este convins că rolul său, ca avocat, este acela de a se implica nu doar profesional, ci și civic, în societate. Este un optimist care își ghidează viața după motto-ul „work hard and dream big / muncește mult și visează departe”, pe care l-a învățat, în adolescență, de la antrenorul său american de baschet.

Muncește mult. Iar serile îl prind deseori la biroul cu priveliște către Arcul de Triumf. Dar o face cu pasiune. Și asta pentru că este convins că dacă nu iubești ceea ce faci, nu poți avea succes. Nu și-a dorit să fie avocat, dar meseria l-a ales. A dat la Facultatea de Drept, visând să descopere lumea lui Harry Potter. Și a asimilat celebra Școală de magie și vrăjitorie Hogwarts cu Facultatea de lângă Operă. Iar astăzi lucrează la firma de avocatură Suciu, Popa și Asociații. Și își dorește ca tinerii de 18-24 de ani să transforme secțiile de votare într-un loc cool. Își dorește să vadă cum tinerii își asumă responsabilitatea schimbării. Și cum implicarea lor transformă România într-o țară pe care să o iubești ca pe tine însuți. Iar primul pas este unul simplu: votul!

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

Tudor, cum este să fii avocat acum în România?  

(zâmbește) … Profesia de avocat este una dintre cele mai frumoase. Presupune foarte multe sacrificii: mult de învățat, apoi mult de muncă mai ales în perioada stagiaturii până te formezi și, cel mai important, nu poți să o faci dacă nu ești pasionat, altfel o iei razna (râde). Însă, dacă poți accepta toate acestea, atunci îți oferă o comoară incredibilă: valori. Și așa ajungi să o iubești. Așa te face ca, zi de zi, indiferent la ce oră pleci de la birou, să îți faci treaba cu bucurie, cu pasiune. Cred că, de altfel, acesta este și secretul succesului: să faci lucrurile cu pasiune.

Pe de altă parte, avocatura îți oferă și o perspectivă frumoasă, dar realistă a societății. De aceea, un avocat trebuie să se implice nu doar profesional, ci și civic în societate.

Ceea ce încerci și tu să faci …

Atunci când mă uit pe fereastra de la balconul nostru care dă spre Arcul de Triumf, mă gândesc cu ce am contribuit eu.

În ziua de astăzi toată lumea vorbește despre schimbare, dar nimeni nu face nimic. Așteptăm cumva să vină Sfântul Gral. Să coboare de undeva o schimbare. Nu … eu am ales să mă implic.

Și cum faci asta?

În primul rând, am fondat Legal Runners care doar într-un an de zile a ajuns cea mai mare comunitate din domeniul juridic care promovează sportul și un stil de viață sănătos. Am ajuns ca, doar într-un an de activitate, să fi avut șase proiecte prin care am strâns peste 40,000 de euro pentru MagiCamp, Hospice, Adăpostul Speranței, Autism voice și Concordia.

Tudor Colțan împreună cu echipa Legal Runners

Pe de altă parte, am vrut să ajut breasla avocaților, de aceea m-am implicat în echipa Legal Shapers care a câștigat locul întâi la competiția mondială Global Legal Hackathon. Și acum mă implic în digitalizarea sistemului de justiție de la noi, astfel încât să reușim să nu mai pierdem timpul și să fim eficienți.


Echipa Legal Shapers este formată din cinci membri: avocații Roxana Pistolea (associate Clifford Chance Badea), Roxana Mihaela Cățea (Senior Associate Tucă, Zbârcea și Asociații), Tudor Colțan (Senior Associate Suciu & Popa) și specialiștii IT Petruș Bălașa și Eduard Mirică.

Finala Global Legal Hackathon din 2019 s-a desfășurat la New York, iar românii au câștigat  locul întâi, participând cu proiectul Lawrelai, un chatbot care folosește Inteligenta Artificială pentru a răspunde celor care călătoresc în alte țări la întrebări legate de legi locale.


Dar de ce sport?

La început, cineva dintr-o asociație m-a întrebat „cum reușești să-i convingi pe avocați să alerge împreună?” și asta pentru că în acest domeniu sunt oameni competitivi, egoiști.

și sedentari …

Da, din păcate pot să confirm și asta (râde). Așa că am reușit să creez o excepție. Dar întorcându-mă la întrebarea ta.

De ce sportul? Pentru că acesta este unul dintre puținele domenii care creează solidaritate. Iar aceasta stă la baza oricărei schimbări. În momentul în care avem un scop comun, atunci lucrurile încep să se miște.

Deși suntem adversari în multe dosare, atunci când suntem la maraton uităm de tot. Ne implicăm. Și reușim să facem fapte bune pentru cei din jur. Iar ăsta este cel mai important lucru în momentul respectiv pentru absolut toată lumea.

De unde ți-a venit această idee?

Acum câțiva ani am ieșit prima dată în Central Park din New York să fac sport. Și acolo m-am întâlnit cu câțiva avocați de pe Wall Street care alergau împreună. Pentru că eram singur, m-am împrietenit cu ei și am început să vorbim. Mi-au povestit cum aleargă împreună la competiții și se implică astfel în anumite acțiuni caritabile. Și atunci m-am întrebat „noi de ce nu putem avea acest lucru în România?, de ce un om care în timpul orelor de birou este considerat un rechin la costum nu poate să înlocuiască pantofii cu o pereche de adidași pentru a face fapte bune?” Și încet, încet … am reușit.

Dar ai făcut sport în copilărie?

Am iubit întotdeauna sportul și am jucat baschet de mic. Mereu am considerat că sportul te educă. Și apoi, te umanizează: atunci când vezi un om care nu mai poate să alerge, îl poți încuraja. Sportul face ca doi străini să fie camarazi, iar ăsta este un lucru absolut crucial pentru schimbările pe care ni le dorim în România.

O să îi mulțumesc mereu antrenorului meu american care mi-a dat anumite sfaturi care o să-mi rămână pe viață. De exemplu, spiritul de echipă – nimeni nu poate să fie cel mai bun, echipa este mai presus de orice. Iar lucrul acesta m-a ajutat enorm în carieră pentru că un avocat nu o să câștige niciodată de unul singur un caz.

Ai avut un antrenor american … dar ai jucat baschet aici?

Da, în orașul meu natal.

Tudor Colțan în New York, la un meci de baschet

De unde ești?

Din Târgul Jiu, din orașul lui Brâncuși.

Și cum a fost copilăria ta?

Una foarte frumoasă. Fără internet sau alte gadgeturi. Cu mult sport, multe boacăne și multe certuri de la bunica, părinți sau soră. Și apoi, ca orice copil care trebuie să fie la 12 la școală, ajungeam acolo pe la 10 ca să mă mai joc. Însă, de mic mi-a plăcut să mă implic. Am făcut voluntariat la teatru prin liceu. Apoi când am venit la București, mă mândresc cu asta: cel mai interesant voluntariat l-am făcut pentru Opera Națională. Eram în anul I, mă atrăgea ideea de operă și am aplicat pentru un stagiu acolo. M-au selectat și am făcut voluntariat acolo pentru vreo 2-3 luni.

Tudor Colțan în copilărie

Dar de ce operă?

Profesorii Facultății de Drept sunt foarte culți. Și eu cred că pentru a avea succes în carieră ai nevoie de două lucruri: valori și modele. Dacă pe primele ți le însușești din activitatea profesională sau cea culturală, pe cele din urmă le cunoști de pe băncile facultății, de prin liceu sau de la oamenii cu care lucrezi. Și apoi, îmbini valorile cu modelele pentru a-ți construi un drum în viață. Iar atunci când eram în facultate, unul dintre profesorii pe care îi admiram mi-a povestit de operă și atunci mi-am dorit enorm să ajung acolo.

M-am îndrăgostit de operă, de teatru, de Ateneu … activități și locuri care erau normalitatea vremurilor de mai demult, iar acum sunt uitate de generația tânără. O generație pe care, de altfel, o iubesc – îmi place spiritul ei, lipsa de răbdare sau independența față de un program fix, dar, în același timp, trebuie să înțeleagă și faptul că nu vei putea niciodată să înlocuiești clasicii ruși, de pildă.

Apropo de asta, eu sunt un tip foarte ambițios, pozitiv și îmi place să încurajezi oamenii. Și, la un moment dat, mă întreba cineva de unde am atât de mult entuziasm. Cred că lucrurile frumoase nu le înveți neapărat din cărțile de dezvoltare profesională, ci chiar din operele scriitorilor ruși, din literatura clasică. Poate că atunci când îi citeai prin liceu te întrebai la ce o să-ți folosească, dar dacă te uiți la deciziile din viața ta, multe dintre ele au fost influențate tocmai de aceste lecturi.

Îmi spui o carte din care ai învățat o lecție importantă?

Una dintre cărțile mele preferate este „Gala-Dalí” despre povestea lui Gala în raport cu Salvador Dalí. Eu sunt convins de faptul că suntem educați, îndrumați de lecturile pe care le avem. Acestea ne dictează deciziile fără să fim conștienți de influența lor imediată sau ulterioară.

 

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

Care este cea mai importantă decizie pe care ai luat-o vreodată?

O întrebare foarte grea … hmmm … cred că cea mai importantă decizie a fost chiar să mă fac avocat. Cel puțin în anul I, eram convins să mă duc spre magistratură, să devin judecător. Dar după ce am câștigat un proces simulat și am luat premiu pentru cel mai bun avocat pledant, mi-am dat seama că s-ar putea ca acesta să fie un drum bun pentru mine. Și, pe de altă parte, profesorii m-au încurajat către această direcție.

Sunt destul de tânăr, așa că sunt convins că o să mai iau multe decizii importante. Dar cariera este, fără doar și poate, o alegere crucială. Și asta pentru că, alegerea asta ne definește.

Dacă faci ceea ce îți place, nu ai cum să nu ai o viață frumoasă.

Mai ții minte ce voiai să te faci când erai mic?

Nu mai țin minte … dar atunci când eram mici, după fiecare vacanță de vară, profesoara ne întreba ce vrem să ne facem când o să fim mari. Și, în funcție de vacanță, alegeam altceva (râde). Cred că atunci când eram mic mă vedeam în mediul antreprenorial, într-un business. Acum tot în zona asta lucrez, dar am, mai degrabă, grijă de afacerilor antreprenorilor.

Deci nu ai vrut să te faci avocat?

Nuuuuu

Și când ai ales asta?

Cred cu tărie că profesia este cea care te alege pe tine. Gândește-te la câte povești nu ai auzit cu cineva care a vrut să ajungă ceva și a devenit cu totul și cu totul altceva. Eu nu am vrut să devin avocat, dar modul în care am parcurs anii de facultate, m-au adus aici. Și acum nu mă văd făcând altceva. Cu toate că am proiecte antreprenoriale sau că sunt implicat în proiecte sociale, nu aș renunța niciodată la a merge în instanță și a pleda.

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

Cum era perioada din facultate?

Hmmm … nu sunt omul pe care să îl întrebi asta (râde). Am fost genul de om foarte curios. În timpul facultății am lucrat încă din anul I. Lucram și învățam. Iar asta, îți dai seama, că mi-a răpit orice timp de stat cu colegii la un suc. Cumva regret lucrul acesta acum, dar, în același timp, tot ce știu acum se datorează week-endurilor pierdute și a nopților nedormite de atunci. Îmi aduc aminte și acum că mă bucuram când venea week-endul pentru că puteam să învăț.

Tudor Colțan în timpul facultății

Dar m-a atras lumea dreptului și, așa cum suntem fascinați de ce se întâmplă în Harry Potter, așa am fost și eu acaparat atunci. Am asimilat celebra Școală de magie și vrăjitorie Hogwarts cu Facultatea de Drept. Poți să înveți enorm de multe lucruri, însă totul depinde de tine. Și dacă ești pasionat nu ai cum să nu faci asta.


Citește și: Viorel Pasca, binefăcător pentru 400 de oameni abandonați de soartă pe care i-a primit în casa lui. Cum reușește un bihorean să aibă grijă de pacienții care nu mai au loc în spitale


Unde lucrai?

În anul I nu știi să faci nimic, îți dai seama, așa că am lucrat ca agent procedural la un cabinet de avocatură. Și apoi am obținut o bursă privată la una dintre cele mai bune societăți de avocatură de la noi, unde am lucrat part-time în timpul facultății.

Foto: Andreea Toma | Huawei P30 Pro

Vorbeam la început despre schimbarea din România, de unde vine ea?

Ca să-ți răspund la întrebarea asta, o să îți spun de ce nu am plecat din România. Și asta pentru că dacă în facultate înveți bine, poți să pleci foarte ușor cu o bursă. Iar eu sunt printre așa zișii „fraieri” care au rămas aici. Pentru că sunt convins că aici poți să faci lucruri mari. Iar dacă ne uităm la ultimii 10 ani, este clar că există o schimbare. Însă nu poți avea peste noapte lumea perfectă pe care ți-o dorești.

Aud zilnic cuvintele schimbare sau reformă, dar oamenii care se implică cu adevărat sunt foarte puțini.

Cred că schimbarea vine odată cu fiecare lucru mărunt pe care îl faci. Îți dau un exemplu din campaniile mele: vin oameni care îmi spun „eu pot să dau 10 lei, cu ce te ajută?”. Tocmai asta nu înțelegem noi, că puținul tău adunat la puținul celorlalți, va provoca schimbarea.

În România, toată lumea așteaptă să avem, peste noapte, piste de biciclete ca în Olanda, autostrăzi ca în Germania, școli ca în Elveția, dar nu înțeleg că lucrurile se schimbă pas cu pas.

Pentru tine, cine poate aduce această schimbare?

Generația noastră are o misiune foarte grea pentru că depinde doar de noi cum va arăta România peste câțiva ani. Și aici trebuie să schimbăm din nou modul în care ne raportăm. Noi, atunci când vorbim despre viitor, începem prin a căuta vinovați pentru prezentul care nu ne mulțumește. Ceea ce este greșit! Părinții sau bunicii noștri poate că au greșit. Dar acum nu îi putem acuza pe ei pentru greșelile noastre. Depinde de noi ce facem și cum ne implicăm. Și vorbesc aici despre lucruri mici: dacă înveți acasă cum să reciclezi sau nu arunci pe jos, dacă alergi și strângi pentru o cauză nobilă 500 de lei la un maraton sau de sărbători donezi unor familii nevoiașe hainele pe care nu le mai porți. Eu așa văd schimbarea: din lucruri simple, banale.

Chiar dacă în România este nevoie de proiecte uriașe, în realitate, totul pornește de la individ. De cum îți faci treaba la birou, de exemplu. Programul „9-6 rupem ușa” nu mai este de actualitate. Oamenii trebuie să înțeleagă că modul în care aleg să își facă treaba influențează mersul țării. La noi, cei din privat spun că la stat nu se muncește. Cei de la stat spun că ei nu câștigă ca în privat. Și aici se blochează lucrurile. Iar aceste diferențieri, dacă ne dorim mai mult  de la noi și de la România, nu ar trebui să existe. Unul dintre motto-urile mele, pe care l-am luat de la antrenorul american de baschet, este „work hard and dream big / muncește mult și visează departe”. De aceea spun că, dacă eu îmi fac treaba bine și tu și tu și tu, atunci lucrurile nu au cum să nu se schimbe, poate nu acum imediat, dar în 20 de ani, cu siguranță.

 

Tudor Coltan alergând pentru HOSPICE

Este schimbarea dependentă de politic?

O altă întrebare care mi se tot pune … dacă mă implic în politică? Într-o țară nu se poate face nimic fără factorul politic. Pornind din Grecia antică toate deciziile au fost astfel. Dar există două tipuri de a face politică: unii care aleg să se implice și unii care aleg să susțină o anumită doctrină, fără să fie afiliați unui partid. Poți să fii liberal sau socialist, fără să intri într-un partid. Însă, în România, nu există așa ceva. Aici există doar niște lupte politice sau personale. De aceea spun că, în țara asta, cea mai bună doctrină este cea a cetățeanului implicat. Adică să ai educație financiară, juridică, să îți cunoști atât drepturile, cât și îndatoririle, să îți exerciți dreptul la vot.

Lucrurile încep și aici să se schimbe. Acum 10 ani nu credeam că o să vorbim despre pitch-uri,  hub-uri, sau educație rutieră, nici că o să avem atât de multe ONG-uri. Iar social media a ajutat foarte mult la aceste schimbări pentru că astăzi ne putem organiza mult mai bine. Și, din nou spun că lucrurile au evoluat … uită-te doar la cum comunică Poliția sau Jandarmeria pe Facebook, iar lumea reacționează pozitiv.

Schimbarea aceasta ar trebui să vină odată și cu votul, nu?

Sincer nu înțeleg de ce oamenii nu merg la vot. Lăsând la o parte istoria votului și poveștile oamenilor care au luptat pentru ca noi să avem luxul de a vota și de a pronunța cuvântul democrație, ar trebui să conștientizăm faptul că acesta este esența unui stat de drept. A vota înseamnă să-ți respecți statutul de cetățean.

În România, lumea spune că nu are cu cine să voteze, încă de la Caragiale (râde). Și, mai mult decât atât, că nu este vina ei că este în această situație. Eu spun că este exact vina noastră. Dacă ne-am implica mai mult, lucrurile ar arăta diferit. Ieșim la proteste, criticăm mult în online, iar când vine timpul votului, uităm brusc toate acestea. Însă îmi doresc ca această situație să se schimbe, încă de la aceste alegeri europarlamentare.

Și avem cu cine vota?

Cred că da! Eu visez ca în România să vedem cum segmentul 18-25 de ani a fost cel mai numeros la vot. Personal aș face din asta o acțiune cool. Mi-ar plăcea să văd selfie-uri de la secția de votare. Insta story-uri că am fost la vot. Live-uri cu tinerii mergând în gașcă la urnă.

Vreau să văd generația asta tânără că înțelege importanța acestor alegeri și că își asumă momentul schimbării.

Mai ții minte când ai fost prima dată la vot?

Da, nu o să uit niciodată cât de entuziasmat eram. Chiar am fost supărat atunci când mi-am schimbat buletinul și nu mai aveam ștampilele anterioare (râde). Ar trebui să fie o mândrie pentru noi să mergem la vot. Aș vrea ca în România implicarea socială să fie o treabă cool, să îți treci în CV că ai lucrat într-o organizație non profit.

Tudor Coltan ajutând organizația Autism Voice care sprijină copii cu autism

Cum ți-ai dori să arate România în următorii ani?

Mi-ar plăcea ca oamenii să privească România ca pe o parte din ei. Pe mine mă doare de fiecare dată când cineva vorbește urât despre țara asta pentru că este ca și când ar vorbi urât despre noi, românii. Văd România următorilor 5-10 ani, mult mai responsabilă. Și tânăra generație să fie un catalizator al schimbărilor.

Îți mai aduci aminte la școală că atunci când știam răspunsul, ne era rușine să ridicăm mâna? Cred că peste 5 ani, nu o să mai fie așa. Dacă vom avea 5-6 oameni care vor ști răspunsul, toți vor ridica mâna. Și acesta va fi primul semn al schimbării.

De altfel, nu știu dacă ai observat, dar încet, încet, factorul experiență este înlocuit cu cel al creativității. Tinerii pot schimba lumea prin pasiune, dedicare … inconștiență, chiar. Pe de altă parte, aceștia trebuie să învețe de la generațiile trecute atât reușitele, cât mai ales greșelile lor. În avocatură oricât de doxă de carte ai fi, fără învățămintele din experiențele tale sau ale celorlalți, nu reușești. Eu, fără lucrurile învățate de la maestrul meu, nu aș fi făcut nimic.

Tudor Coltan sprijinind Adăpostul Speranței

Apropo de inconștiența și încrederea tinerei generații, ai avea curajul să îți arunci demisia și să pleci un an prin lume?

Dacă aș simți că locul de muncă nu mă mai reprezintă, nu aș ezita.

Și ce ai face în anul acela?

Iubesc să călătoresc. Am văzut cam toată Asia, Europa, America. Dar cred că cel mai mult aș face acțiuni sociale. Și mi-ar plăcea să scriu o carte despre cum te alege profesia … pentru că a nu face ce îți place este ca o pedeapsă la locul de muncă.

Tudor Colțan în vacanță, jucând golf

Ai călătorit foarte mult … unde ți-a plăcut cel mai mult?

Aș face un top. Numărul un este clar Noua Zeelandă. De la natură, la sporturi extreme, este incredibilă. Și, fiind fan „Lord of the Ring”, nu avea cum să nu mă impresioneze.

Apoi, m-a impresionat partea din Asia cu Bali, Indonezia, Malaiezia – naturalețea oamenilor care pun accent pe partea sentimentală a lucrurilor. Nu o să uit niciodată copiii pe care i-am văzut într-un lan de orez care nu aveau nici încălțări, dar erau fericiți. Mi-a plăcut contrastul din Hong Kong – care are e pe de o parte unul dintre cele mai dinamice hub-uri de business și, pe de altă parte, este un loc care își respectă foarte mult tradițiile.

M-a impresionat foarte mult Hawaii-ul unde nu mă așteptam să fie atât de mulți japonezi, practic zici că ești în Japonia, nu în America. Am fost chiar anul acesta la Kailua pentru că mi-aș dori să fac și eu, la un moment dat, un Ironman și mi-am dat seama că mai am foarte mult de muncă. Apoi, îmi place America. În special New York-ul unde nu ai cum să te simți prost că visezi să ajungi departe.

Și, în cele din urmă, chiar mă întreba cineva dacă aș alege un oraș pentru mâncare, unul pentru arhitectură și așa mai parte. Evident, că Europa are toate răspunsurile. Aici găsești inspirație pentru orice vis ai avea. De exemplu, eu iubesc foarte mult bibliotecile. Cumva normal pentru că sunt un șoarece de bibliotecă (râde). Și chiar îmi făcusem un obicei ca în fiecare călătorie să intru într-una și să văd cum este. Pentru mine, cea de la Facultatea de Drept rămâne cea mai frumoasă din lume … e sentimentală alegerea.

Ce ai învățat din toate aceste călătorii?

În primul an de facultate, am citit un articol în care un CEO îi încuraja pe tineri ca înainte să se apuce de planurile lor mărețe de viață, să călătorească cât pot de mult. Și am vrut să fac asta. De altfel, din primul meu onorariu mi-am luat o vacanță. Iar toate aceste călătorii, mi-au oferit o altă perspectivă de viață. Este, în mod clar, cea mai frumoasă formă de educație. Toate aceste aventuri îți oferă șansa de a cunoaște locuri, oameni, culturi noi. Cel mai fain este atunci când în avion începi și vorbești cu un străin … chiar mă întreb, de ce nu facem asta și aici. Ai văzut vreun om vorbind cu un străin în autobuz sau în metrou? Păcat că nu o facem.

Nu ai copii, nu?

Nu

Dar cum vezi România în care vei avea copii?

Mi-aș dori ca țara asta să fie locul la care te gândești atunci când decizi să ai un copil sau să te retragi într-un business. Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă acum. Mi-aș dori ca la un moment dat să scriu un o pledoarie care să susțină România. Să reprezint optimiștii, visătorii în fața realiștilor și a pesimiștilor.

Și cum ar suna?

Aș pleca exact de la asta cu copiii. Noi, ca români, suntem foarte legați de familie. Creștem cu părinții, bunicii, neamurile alături. Dar nu cred că trebuie să ne dorim o țară mai bună pentru copiii noștri, ci pentru noi. De fiecare dată vorbim despre o generație de sacrificiu. Fiecare se consideră astfel. Numai generații de sacrificiu avem.

Mi-aș dori o țară mai bună nu doar pentru copiii mei, ci pentru mine. Îmi doresc un loc în care ei să își vadă părinții fericiți.

Ce mesaj ai pentru românii care au plecat din țară?

Îi felicit pentru curaj. Am foarte mulți prieteni plecați și știu cât de greu le este să trăiască printre străini. Nu este ușor să te duci la o facultate sau la o companie și să le spui că ești român. Pentru că, de cele mai multe ori, când aud asta, oamenii te privesc cu superioritate.

Și, apoi, i-aș întreba cum cred că ajută România plecând. Sunt convins că mulți ar răspunde că nu văd relevanța acestei întrebări, că nu mai au nicio legătură cu țara după ce pleacă. Însă eu sunt convins că toți cei care au plecat, în adâncul sufletului lor, își doresc cumva să se întoarcă. Nu are cum să nu îți fie dor de locul în care ai crescut, de prieteni. Cred că dacă românii care au plecat, s-ar întoarce. Tot know-how-ul lor ar ajuta enorm țara asta. Și pentru asta noi ar trebui să construim niște proiecte care să îi convingă să se întoarcă.

Dar ce le-ai spune oamenilor care își doresc să plece din țară în perioada următoare?

I-aș îndemna să o facă. Cea mai proastă formă de educație pe care am avut-o noi în copilărie, a fost exact asta „nu fă așa”. Adu-ți aminte cum la școală, profesoara nu te scotea la tablă să vadă ce știi, ci exact invers. Asta este cea mai mare problemă a sistemul de educație de la noi. Copilul este ridicat în picioare la oră să vadă profesorul ce nu știe. În loc să fie invers, să fie încurajat să aprofundeze lucrurile pe care le stăpânește. La fel și cu oamenii care vor să plece din România. I-aș încuraja să o facă. Dar le-aș explica și cât de greu o să le fie să se mai întoarce pentru că o să le fie dificil să se reacomodeze.

E ușor să îi judecăm. Dar cred că ar trebui să îi înțelegem. Să vedem ce putem să facem pentru a-i convinge să rămână sau să se întoarcă. Ei nu pleacă de aici cu sufletul, ci din cauza unor neajunsuri. Și, mai este ceva, nu părăsesc definitiv țara asta … uită-te la vot. Acolo se vede cel mai bine dorul oamenilor care au plecat. Atunci când stau la coadă să voteze, se vede cât de mult le pasă de România.

Tudor Colțan alergând pentru a o ajuta pe Anuța, un moment pe care și-l amintește cu mare drag ca fiind emoție pură

Prima lecție de implicare mai ții minte de la cine ai primit-o?

Cred că primul om care mi-a arătat ce înseamnă implicarea a fost diriginta mea din liceu, doamna profesoară de limba și literatura română, Elena Roată. Îmi amintesc că era genul de profesor care nu își dorea doar să își facă ora, ci și să ne ofere niște lecții de viață. Mi-a arătat cât de importantă este implicarea în sistemul de educație. Și îmi aduc aminte că prima lecție am primit-o atunci când am fost Moș Crăciun la un orfelinat. Atunci veneau copiii și spuneau poezii, așezați pe genunchiul meu. Am plâns toată seara … eu care eram un tip puternic, doar jucam baschet, eram sportiv. Dar era un val de emoție pe care nu îl puteam controla. Și, totodată, era o energie care mă făcea să îmi doresc nu doar să fiu acolo, ci și să mă întorc.

Cred că după somn, cea mai bună energie este cea pe care ți-o iei din implicarea socială.

De ce iubești România?

S-a folosit atât de mult patriotismul greșit, încât atunci când le spui oamenilor că îți iubești țară, râd. Iar lucrul acesta nu ar trebui să se întâmple … uită-te la americani să vezi patriotism. Cred că prima dată când mi-am dat seama că îmi iubesc țara, a fost atunci când am ascultat imnul și nu mai știam cum să îmi stăpânesc emoțiile. Mă simțeam ca atunci când ești îndrăgostit și auzi o piesă care îți amintește imediat de persoana iubită. Putem face comparația asta. Sentimentul de iubire față de țară ar fi fain să fie unul asemănător cu cel al dragostei față de partenerul / partenera ta. Iar lucrul acesta ar trebui să nu fie arătat doar prin vorbe, ci și prin fapte.

Trei calități și trei defecte pentru România?

Offff … greu (râde). Avem printre cei mai inventivi oameni. Suntem poate oamenii care vor cel mai mult să își depășească condiția. Și, avem cea mai frumoasă moștenire culturală. Iar de lucrul acesta nu ne dăm seamă. Dar gândiți-vă, îl avem pe Brâncuși, la care străinii se închină. Îi avem pe Enescu, pe Creangă, pe Eminescu. Nu prea știm să ne mândrim cu ei.

Iar la defecte … hmm. Suntem cred că cei mai negativiști din lume, vedem de fiecare dată jumătatea goală a paharului. Apoi, nu știm ceea este solidaritatea. Ne unim doar atunci când pățim ceva foarte grav … iar cazul Colectiv este un exemplu recent, nu cred că trebuie să moară oameni ca să ne unim și să facem ceva. Și apoi, cred că din ce în ce mai puțini români au pasiune pentru ceea ce fac.

Și la final, îndeamnă-i pe oameni să meargă la vot:

Dacă vreți ca țara pe care o iubiți să se schimbe, nu mai criticați și mergeți să votați.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO