fbpx

Căutare

Share this article

Rozalia Bot are azi 41 de ani și este cunoscută în lumea întreagă. Nu personal, deoarece nu este vreo vedetă de cinema, ci prin creațiile ei vestimentare.

Rozalia Bot are o poveste cum rar îți este dat să asculți, dar care parcă a fost inventată pentru a ne face pe toți să ne ridicăm de pe scaune și să ne urmăm visurile.

Rozalia Bot vine de la țară, dintr-un sat în care activitatea principală era agricultura și dintr-o familie care cu asta s-a ocupat dintotdeauna. De mic copil a muncit din greu în grădină pentru a avea un ban să-și cumpere o haină nouă la început de an școlar și să-și plătească internatul. Însă învăța bine și nu i-a fost greu să devină învățătoare. Mai apoi psiholog școlar și după 13 ani de învățământ și-a ascultat sufletul și a dat glas visului ei.

Rozalia Bot, deși mai niciodată nu avea bani de haine noi, era cea mai elegantă elevă din clasă și cea mai apreciată învățătoare din cancelarie. Pentru că s-a născut cu o mare calitate: gustul pentru frumos.

Așa că, într-o bună zi, a vrut să încerce să creeze haine. Nu avea idee de croitorie, nu avea școală, nu fusese niciodată într-un atelier, dar știa cum trebuie să arate hainele la final. A urmat un drum anevoios, cu multe obstacole, dar și întâmplări frumoase. În câțiva ani manechinele îmbrăcate cu creațiile ei defilau pe podiumul de la New York Fashion Week.

Rozalia Bot este și o voce importantă a comunității, fiind cetățean de onoare al orașului Salonta și implicându-se în cât mai multe campanii de voluntariat, sociale.

Înainte de pandemie, Rozalia Bot vindea haine peste tot în lumea asta și toată lumea o aprecia. Ce se întâmplă de mai bine de un an? Ce planuri are Rozalia pentru acest an? Și mai ales, cum sună această poveste inspirațională spusă chiar de ea? Citește interviul de mai jos.

Rozalia, de când faci haine?

Lucrez din 2012. De fapt am început cu aproximativ 3 ani înainte. A fost o încercare pe care am făcut-o în timpul concediului de maternitate cu primul copil. Am crezut că voi avea doar un copil, așa că am deschis atunci un atelier de una singură, mi-am cumpărat niște mașini second hand ca să pot să văd dacă mă descurc sau nu. Eu nu aveam cunoștințe de croitorie, nu lucrasem niciodată nici măcar o jumătate de oră într-un atelier și mai eram și în acea criză economică, trei motive pentru care totul trebuia să fie o încercare, să văd dacă mă pot descurca sau nu. Am știut că asta vreau să fac, în schimb nu am fost sigură că voi reuși.

În general am o părere bună despre mine și cam știu la ce să mă aștept din partea mea așa că, indiferent că nu știam cum se croiește, știam cum trebuie să arate produsul la final, iar asta mi-a dat curaj să încerc.

Dar tu înainte ce lucrai?

Am lucrat în învățământ. Am fost 13 ani în acest domeniu. La 19 ani eram deja titulară în învățământ.

În Oradea?

Nu. Acolo am terminat liceul pedagogic, însă am luat post de educatoare la țară, într-un sat apropiat de cel în care locuiam eu. Că eu vin de la țară 😀. Era un sat cu foarte mulți romi, iar grădinița nu era nimic din ce știm noi azi. Era o casă părăsită, plină cu găuri de șobolani. La momentul respectiv colegii îmi spuneau: „Hai, vino aici, că vei fi foarte liniștită! Aici nu vine nimeni la grădiniță. Sunt atâția țigani în sat, astfel încât colega dinaintea ta avea numai 2-3 copii în fiecare zi, în clasă”. Era exact ceea ce eu nu-mi doream ca și proaspăt dascăl. Eu eram plină de elan și voiam să am cât mai mulți copii cu care să lucrez. Ei bine, în două luni de zile au început să vină foarte mulți copii, așa că aveam în jur de 35-40 de copii la clasă, în fiecare zi. Am pictat toată grădinița aia, am înfundat găurile de șobolani, am transformat-o într-o căsuță din povești. A fost atât de frumoasă încât s-au organizat excursii cu educatori de la Inspectorat, care veneau să-mi vadă mie grădinița.

Și de acolo ai ajuns învățătoare tot la țară?

Da, tot la țară. M-am detașat într-un sat la șoseaua principală, o localitate tot din vecinătate. Aici am mai stat patru ani ca învățătoare. Între timp am terminat facultatea de Psihologie, la Cluj și m-am detașat pe un post de psiholog școlar în Salonta, orășelul în care locuiesc și azi. Soțul meu predă matematică la un liceu de aici și idealul nostru a fost să-mi găsesc și eu un post în Salonta, să nu mai fac naveta și să pot să lucrez în domeniul psihologiei.

Ai pomenit de soțul tău. V-ați cunoscut când tu erai educatoare la țară?

Da. El atunci era director la școala respectivă și profesor de matematică.

Și după 13 ani de învățământ la sat și în Salonta, un oraș foarte mic…

Ei, imaginează-ți că eu eram pasionată de modă. La liceul la care lucram pe postul de psiholog școlar, stăteau elevii în holul școlii să mă aștepte ca să mă vadă cum m-am îmbrăcat în ziua respectivă. Cu toate că nu mă îmbrăcam niciodată scump pentru că nu-mi permiteam, însă eram stilată. Salariile de atunci, din învățământ erau foarte mici și, în plus, eu mai și plăteam facultățile, fiindcă, după ce am terminat Psihologia, visul meu de a deveni creator de modă nu mi-a dat pace, așa că am dat admitere la Facultatea de Arte, la secția de modă. Am intrat acolo, însă, după un an și jumătate am rămas însărcinată cu primul copil și a trebuit să abandonez. Însă nu am regretat pentru că, îți spun sincer, nu am învățat foarte multe lucruri acolo. Eu mi-am imaginat că dacă fac modă, o să fac rochițe și o să încep să creez haine, însă nu era așa. Mi s-a părut că pierd vremea, iar eu fiind o persoană foarte practică, nu am avut răbdare.

Rozalia Bot pregătind prezentarea de modă

Când ai deschis atelierul? După ce ai născut?

L-am născut pe Iulian în 2008 și când avea el un an și trei luni mi-am deschis atelierul. Impropriu spus atelier pentru că nu era altceva decât o fostă bucătărie a unui hotel care era de mult în paragină și aveam condiții foarte precare. Am știut că asta vreau să fac.

Dar neavând cunoștințe de croitorie, care era gândul tău când ai făcut această încercare? Ce sperai să iasă de aici?

Așa să știi despre mine că toată viața mea am crescut văzând frumos. Spiritul critic l-am avut de la naștere. Mereu am fost îmbrăcată foarte frumos, cu foarte mult bun gust, fără să primesc educație în sensul acesta. E oarecum nativ; și mama mea l-a avut. Întotdeauna eram cel mai bine îmbrăcată dintre toate colegele mele, deși purtam haine second. Eram 35 de fete în clasă și pentru toate eu eram modelul de a te îmbrăca frumos.

Când am deschis atelierul eu am știut ce vreau. Am știut că vreau să devin un creator de modă foarte cunoscut. Dar nu știam cum. Când mi s-a întipărit ideea în mine – idee care m-a căutat ea pe mine, nu eu pe ea – în nici un caz nu am căutat să fac ceva din care să câștig bani. Ba mai mult, am tot căutat motive ca să abandonez această idee deoarece rațiunea îmi spunea că nu am nici o șansă: nu aveam studii, nu aveam experiență, nu aveam mediul propice pentru așa ceva, nu aveam nimic. Acum dacă dai un search pe Google găsești orice. Atunci nu aveam nici un fel de resurse, nu aveam dexteritate să mă informez, maxim ce putea găsi erau o revistă, două.

Care a fost primul tău client?

Primele mele cliente au fost două fetițe ale unei vecine, care a știut că eu habar nu am despre cum se face asta, dar mă cunoștea pe mine. Așa că vecina asta a mea a crezut în mine și în pasiunea mea 😀.

După ele a durat mult până au venit și ceilalți clienți?

În jurul meu erau persoane care mă vedeau ca și cum aș fi o profesionistă, ori eu nu eram. Felul meu de a transmite că aș avea abilități artistice le-a dat încredere. Nu a durat mult. După câteva luni am rămas însărcinată cu al doilea copil și am abandonat din nou. Am abandonat din nou cu gândul că poate nu voi mai deschide niciodată fiindcă eu mi-am născut ambii copii prematur. Copiii mei au avut 1,4 kilograme fiecare și aveau nevoie de mine. De aceea prima dată am așteptat până a avut Iulian un an și ceva fiindcă abia atunci era ajuns la ritmul de creștere al unui copil născut la termen. Când și Gabriel s-a născut prematur, eu neavând pe nimeni – și mama, și soacra mea erau la țară -, stăteam în chirie și mi-a fost foarte, foarte greu. Acum totul e bine, însă mă sensibilizez de fiecare dată când îmi aduc aminte. Amândoi s-au născut cu problemele aferente prematurității. Mult timp după ce s-a născut Gabriel nu eram siguri că va rămâne în viață.

Rozalia Bot alături de cei doi copii ai săi

Dar acum sunt bine?

Da, sunt foarte bine și sunt extrem de recunoscătoare. Sunt foarte isteți și foarte înțelepți și mă înțeleg foarte, foarte bine cu ei.

La cât timp ai redeschis atelierul?

Așa cum ți-am zis, nu știam dacă voi mai redeschide vreodată. Atunci nu-mi doream decât să văd că amândoi copiii sunt bine, nu mă mai interesa nimic altceva. Dar după ce trece febra, te apucă din nou și începi să te gândești la cum arăți și cum ai putea să-ți reiei viața. Cel mic avea un an și jumătate când mi-am redeschis atelierul. Când l-am redeschis am făcut-o cu doi angajați și voiam să fac lucrurile la alt nivel. După câteva luni am avut prima prezentare de modă în Sibiu, au fost foarte apreciate hainele mele și am fost chemată la tot felul de evenimente.

Când ai ieșit internațional cu creațiile tale?

În 2015, la Săptămâna Modei de la New York.

Și cum ți s-a părut ție asta? Tu, Rozalia, o tânără venită de la țară, care a muncit din greu și a ajuns cu creațiile ei la New York Fashion Week?

Dacă aș auzi așa o poveste, mi s-ar părea wow. Dar dacă e vorba despre mine, să știi că nu mi se pare chiar așa. Nu vreau să par nerecunoscătoare pentru că sunt extrem de recunoscătoare și fiind foarte religioasă, știu că nimic nu este fără voia lui Dumnezeu.

Rozalia Bot după prezentarea de la New York

Să știi că nu m-am simțit căzută din lună. Eu am știut de la început că acolo e locul meu. Nu mi s-a părut nimic prea mult. Mi s-a părut firesc.

Atât de tare am crezut în visul meu încât eu m-am văzut acolo. Eu m-am văzut ieșind pe podium încă de când aveam 6-7 ani și desenam fete îmbrăcate în rochii frumoase.

Cineva din familia ta avea mașină de cusut? Croia cineva, ai văzut asta la cineva?

Eu am stat la țară și de mic copil am săpat, am plantat, am vândut la piață. Aceasta era activitatea centrală a oamenilor din satul în care eu am crescut și din asta trăiam. Din asta aveam bani de internat și de o haină la începutul anului școlar. Altfel nu m-aș fi descurcat pentru că părinții mei nu lucrau nicăieri, nici unul.

Mama brodează, ea îmi face și azi broderiile. Imaginează-ți că ea are opt clase, nu a făcut nici un curs de arte plastice, nu are educație estetică, nu a făcut nimic. Are un simț cromatic fantastic, cu care s-a născut. Noi două dacă vedem un lucru, știm din start ce calitate poate să aibă. E ceva cu care m-am născut și atât. Sunt conștientă și sunt convinsă că mi-ar prinde bine să am și puțină cultură în spate, legată de partea artistică, dar nu o am.

Rozalia Bot alături de mama ei

În general mă îmbrac elegant și lumea mă percepe ca pe o persoană foarte elegantă, însă eleganța asta nu o înveți. Sau poți să o înveți, însă niciodată nu vei putea fi la nivelul la care poate să fie cineva care se naște cu ea. Eu o am de la mama, mama de la bunica și tot așa.

Mama e genială; ea doar nu coase. Și ca să-ți faci o idee, tot ce iese din atelierul meu este croit de mine. Croitoresele sunt doar cusătorese.

Rozalia, unde a ajuns business-ul tău azi?

Acum e o perioadă ciudată și de aceea nu prea suntem noi, designerii, nicăieri. Mai ales noi care am creat pe zona de lux și ținute de ocazie. Pandemia ne-a cam afectat. În schimb eu m-am adaptat și am făcut niște măști. Eu nu aveam de gând să fac așa ceva din cauza polemicilor legate de creatorii care realizau măști din țesături. Erau mulți care îi blamau pe designeri că fac măști, încercând să profite de situație, însă nu se gândeau că business-urile noastre erau terminate și noi trebuia să trăim din ceva.

Rozalia Bot, după prezentarea de la Beijing

Nu am vrut să mă bag în jocul acesta polemic, încercând să caut soluții. În 2015, când am avut prezentare în China, am cunoscut niște oameni de afaceri. Unul dintre ei m-a contactat – am ținut tot timpul legătura cu ei – să îi realizez niște prototipuri de măști. A vrut două și m-a plătit foarte bine pentru ele. Ca să-i realizez lui două măști am făcut mai multe – neavând experiență, am încercat mai multe – dintre care i-am ales lui două și i le-am trimis, iar pe celelalte le-am postat pe Facebook, în ideea de a face o încercare. Măștile mele au avut succes și tot anul trecut am reușit să ne acoperim cheltuielile din măști și chiar să fie un an nu mai slab decât anii precedenți. Ceea ce a fost o surpriză și încă o dată am realizat cât e de mare Dumnezeu. Ultimul eveniment pe care l-am avut, ultima ieșire a fost anul trecut în ianuarie. Atunci am fost în Arabia și urma să merg în aprilie în Bratislava și tot așa.

Dar înainte de pandemie, dacă era să valorifici business-ul, unde ajunsese?

Vindeam peste tot în lume, din Japonia, în America, în țările arabe, peste tot.

Măștile create de Rozalia Bot

Te-ai gândit vreodată să-ți muți atelierul la București? Ai simțit nevoia de un oraș mai mare?

Nu, niciodată. Așa cum îți spuneam mai devreme, eu sunt o persoană foarte practică. Pentru mine este foarte confortabil să pot să-mi valorific timpul cât mai bine cu putință. Eu în 5 minute mi-am dus copiii la școală și am ajuns în atelier. La mine fiecare moment este fructificat la maxim pentru că nu-mi place ca la finalul unei zile să las lucrurile neterminate. Când trag linia seara trebuie să știu că am reușit să croiesc ce mi-am propus, am reușit să duc și copiii la școală, am fost și la antrenament, am reușit să și gătesc, le-am făcut pe toate. Într-adevăr, mă pun foarte târziu seara în pat, dar le fac pe toate. Și sunt convinsă că dacă aș fi în București nu aș reuși să le fac pe toate.

Rozalia Bot alături de manechine, înainte de prezentare

Rozalia, să ne imaginăm că a trecut pandemia. Care ar fi visul tău pentru ziua de mâine? Unde mai ai de ajuns?

Eu mi-am dorit foarte mult să am un showroom. Anul acesta, în ianuarie, când a venit acel moment în care te gândești la ce urmează, fiindcă mintea mea nu poate să stea locului nici o clipă, m-am gândit să-mi deschid showroom. Și mi l-am și imaginat în Timișoara. Tot în ianuarie am fost să vizitez Timișoara, am și găsit un spațiu la Iulius Mall, am semnat contractul, am amenajat showroom-ul și pe 14 martie trebuia să am inaugurarea. Înainte cu o săptămână de inaugurare a venit carantina. În momentul acesta nu știu dacă îl mai deschid sau nu. Încă nu știu ce să fac pentru că nu îmi dau seama ce urmează. Așadar, pentru ziua de mâine asta mi-aș dori, cumva să pot continua ce am început pentru că mi-am imaginat exact cum trebuie să fie.

Rozalia Bot, cetățean de onoare al orașului Salonta

Dar mai e undeva în lumea asta unde ai vrea să ajungi?

Nu neapărat. Acum poți să fii omniprezent, indiferent în ce cătun te afli, dacă faci treabă bună. Mi-ar plăcea, evident, să am câte un showroom în marile capitale ale lumii.

Creațiile Rozaliei purtate de manechine în scaun cu rotile, la Atipic Beauty

Mai ai timp…

Mereu am luptat foarte mult pentru atelierul acesta și nu aș vrea să-mi pierd elanul.

Rozalia Bot în atelierul său
Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO