Căutare

Share this article

Silvia Bălan are 34 de ani și este managerul de PR și marketing al hotelurilor Ramada Plaza și Ramada Parc, dar și o pasionată organizatoare de călătorii în cele mai inedite locuri ale lumii, pentru ea și prietenii ei.

Cine ar fi crezut că olimpiadele la geografie și vrednicia de a învăța toate capitalele lumii în gimnaziu se vor transforma în cea mai faină dintre pasiunile exploratorii ale unui adult, călătoria?

La fel cum puțini ar fi crezut că drama prin care a trecut, cu 12 ani în urmă, sora mai mare a Silviei, care a fost diagnosticată cu cancer de sân cu puțin timp înainte de a emigra în Canada, va fi cel mai puternic motor ce o va determina pe Silvia ca, împreună cu echipa ei de la Ramada, să organizeze un „triatlon” inedit, Olimpiada pentru viață, ce s-a petrecut în interiorul unui club de wellness din București, cu scopul de a strânge fonduri pentru susținerea cazurilor oncologice identificate de Fundația Renașterea.

Cum ai decis tu să intri în idustria hotelieră?

Eram studentă la SNSPA, la Comunicare și Relații Publice, iar sora mea lucra deja în industria hotelieră și mi-a zis că există un job disponibil la Hotel Parc. Primul gând a fost că hotelul este cam departe de locuința mea (râde), dar cred că îmi doream acest job, așa că m-am angajat.

La început am fost asistenta directorului general, Daniel Ben-Yehuda, chiar dacă am avut ceva vreme de luptat, fiindcă ei căutau pe cineva cu mai multă experiență, dar am reușit. Pentru mine a însemnat o șansă uriașă să continuu către ce îmi doream să fac, marketing și PR la acest hotel. Sigur că nu a fost ușor, dacă mă gândesc la un singur detaliu, anume că mă aflam în preajma unui expat, cu care trebuia să vorbesc tot timpul în engleză. Or, pentru mine, engleza era o limbă pe care o făcusem la școală, nu o practicasem în conversația de zi cu zi, ori în vreun mediu de afaceri. Așa că o vreme am mers cu dicționarele după mine, dar am reușit. (râde)

Adevărul este că șeful meu m-a ajutat enorm în toată această perioadă de început, iar dacă mă gândesc mai bine, pot să spun despre el că mi-a fost mentor, iar tot ce știu am învățat de la el. În plus, cu susținerea lui, am devenit mai ambițioasă, am învățat că se poate orice, cu impulsul și contextul potrivite. Cu el am învățat că nu există „nu se poate”.

Silvia Bălan, om de comunicare și călător pasionat

Tu de ce ai ales SNSPA?

M-a ajutat familia să iau această decizie. (râde) Știi cum e, în liceu nu prea știi ce vrei să faci și ai nevoie de ceva îndrumare, iar mama a jucat un rol important în acest ghidaj.

De fapt, mama a jucat un rol important în tot ce am făcut.

Mama era profesoară de informatică la o școală din orașul mic, de unde vin eu, iar prima decizie radicală pe care a luat-o în privința mea a fost să mă trasfere de la școala unde eram înscrisă în generală, foarte aproape de casă, la una, cea mai bună din oraș, dar către care făceam o adevărată călătorie.

Silvia Bălan, la Serbarea Abecedarului

Te-a ajutat la ceva?

Sigur că da, fiindcă acolo am ajuns în cea mai bună clasă din școală, profesorii erau foarte bine pregătiți și chiar cred că un profesor bun poate să te inspire, să te transforme.

Pentru mine, definitorie a fost întâlnirea cu profesoara de geografie. Acum știu toate capitalele pe de rost fără mare efort, datorită profesoarei mele. Țin minte că mă scotea la hartă, luam indicatorul de lemn și începeam să arăt, dar eu știam harta pe dinafară, mergeam la olimpiade, făceam ceea ce se cheamă performanță. Și nici o clipă nu aș fi gândit atunci că aveam să ajung să văd toate acele orașe.

Atunci cred că s-a declanșat în mine pasiunea pentru călătorii. Fără să știu asta și să pot spune cu voce tare, cred că îmi doream să cunosc oamenii, să vizitez, să călătoresc.

Silvia, împreună cu mama ei

Care sunt acum cele mai faine locuri sau amintiri unde îți amintești că ai fost?

Uite, de pildă la Petra, în Iordania, un loc superb, săpat în stâncă, unde am ajuns cu părinții mei, am cunoscut niște beduini care, printre altele, i-au făcut tatei oferta să mă cumpere ca soție; „Mister, mister, fiica dvs este frumoasă? Este de măritat?” Iar tata, hâtru de felului lui nu zicea nici da, nici nu, dar a întrebat cât oferă. (râde) Așa am aflat că unul dintre ei a oferit 200 de cămile pentru mine.

Silvia, împreună cu beduinul care a oferit 200 de cămile pentru „mâna” ei

Ce înseamnă asta?

O cămilă are valoarea unui Mercedes pentru ei. (râde)

Dar se vede treaba că tata nu a făcut târgul, însă am ajuns mai târziu în corturile unde trăiau beduinii, chiar cei mai bogați dintre ei și am văzut ce m-ar fi așteptat, ca să zic așa. E o altă lume acolo, greu de înțeles cu datele pe care le avem noi, ca occidentali.

Așa cum altă lume am găsit de pildă în Thailanda, unde aveam cazare într-un resort, cu căsuțe de lemn risipite prin pădure. Într-o dimineață, eram pe terasă cu una dintre prietenele cu care eram în călătorie și ne beam cafeaua, în liniștea locului. Și dintr-o dată aud un fâșâit în tufișurile din fața noastră și văd cum scoate capul o reptilă uriașă, cu o limbă ascuțită și crestată și care sucea capul când în stânga, când în dreapta. De parcă își căuta prada.

Am înghețat. Știam că dacă mă mișc, mă înhață, dacă rămân pe loc face la fel. I-am făcut un semn prietenei mele, și nu știu dacă dintr-o săritură sau mai mult, cert este că în 3 secunde eram în cameră, cu ușa de la terasă încuiată.

Liniștea de dinaintea furtunii

Evident că ne-am dus furioase la recepție să întrebăm ce tocmai văzusem și de ce nu se gândise nimeni să ne avertizeze. Reptile găsisem în toate hotelurile din Asia, șopârle mici, cu care te trezeai în cameră dimineța, pe jos sau pe pereți, în căutare de insecte. Mă obișnuisem: chemam pe cineva de la resort, care venea cu o măturică și un făraș și captura animăluțul. Dar un dragon nu mai văzusem până atunci și nici nu mi-aș fi închipuit că va sta la 3 metri de mine.

Ce era? Ai aflat?

Da. La recepție era un tip pasionat de documentarele de pe National Geographic, iar el mi-a spus, rece și tranșant, cum am trecut razant pe lângă moarte, fiindcă acela era un dragon de komodo, o reptilă care te poate ucide doar cu o mușcătură, fiindcă saliva lui conține un cocktail letal de bacterii. M-au luat niște fiori reci pe șira spinării, îți închipui.

Silvia Bălan, în New York

Să ne întoarcem la școală și la visurile tale. Deși nu-ți era foarte clar, visai să călătorești?

Nu, nu-mi era foarte clar. Știam că trebuie să ajung la cel mai bun liceu din oraș, care avea profil mate-info, am intrat acolo dar nu mi-a plăcut matematica, oricât am muncit pentru asta. Nu se mai putea! (râde) Făceam chimie, fizică, matematică, cinci ore pe săptămână.   Așa că în clasa a XI-a, m-am mutat la profilul de „limbi străine”, iar acolo mi-a plăcut. Acum știu și engleză, franceză, spaniolă, s-au lipit de mine.

Silvia, împreună cu tatăl ei

Și mama ta ce a avut de zis despre asta?

Cred că a înțeles că matematica nu era pentru mine și s-a împăcat cu ideea.

În plus, mă atașasem foarte mult de profesorul de filozofie, citeam foarte mult, iar asta cumva părea că urma să îmi traseze viitorul. Ulterior, la SNSPA, am dat examen la filozofie și la engleză.

Te-ai îndrăgostit în liceu?

Nu aș zice. Ieșeam în oraș, aveam prieteni, tatonam, dar abia când am ajuns la facultate m-am îndrăgostit prima dată. Și a fost cu scântei. Intens, frumos, cu fluturi în stomac. (râde)

Silvia Bălan, în Munchen

Care a fost primul oraș sau loc în care ai început călătoriile?

Prima dată am ajuns la Geneva, țin minte ca acum, și de atunci cred că am reușit să văd toată Europa. Sau aproape toată. Nu m-a atras încă niciuna dintre țările nordice ori Rusia. În rest, am ajuns peste tot. Apoi, am ajuns în Africa, în Maroc, am ajuns în Zanzibar, înainte de pandemie urma să ajung în Africa de Sud, dar nu am mai putut pleca, am ajuns în Dubai, Doha, Turcia, apoi în Asia, în Thailanda, în Bali.

În Bali, unde mi-a plăcut cel mai mult, am întâlnit un șofer care mă ajuta să explorez locurile și cu care am simțit o conexiune de parcă ne știam din alte vieți. Am rămas în legătură, iar acum, în pandemie, mi-a scris să mă întrebe cum trec peste această perioadă și dacă sunt ok, sănătoasă.

Silvia, alături de Ari, șoferul ei din Bali

De fapt, dacă mă întrebi, cel mai frumos lucru ce se petrece în aceste călătorii este să cunosc oameni. Mi se pare că nimic nu este întâmplător și îți ies oameni în cale când te aștepți mai puțin. Oamenii sunt foarte prietenoși. De pildă, în Sardinia am fost singură și mi-a plăcut enorm.

Silvia Bălan în Sardinia

De temut, când te-ai mai temut?

În Sardinia am avut una dintre cele mai proaste experiențe cu avionul. Vremea era foarte proastă și nu reușeau să aterizeze, au ocolit de câteva ori aeroportul, încercau coborîrea, se răzgândeau, urcau din nou și tot așa. În plus, au fost turbulențe atât de intense încât eram convinsă că ne vom prăbuși. Oamenii în spatele meu făceau rugăciuni, cineva încerca să butoneze pe telefon, probabil să dea vreun mesaj cuiva drag, iar eu eram singură în toată această experiență îngrozitoare. M-am speriat, mărturisesc. Intrasem în panică și băteam din picior. Norocul meu a fost că lângă mine se afla o tipă pe care nu o știam, dar care a avut prezența de spirit să mă prindă de mână și a început să-mi spună că va fi bine, că vom ajunge la sol cu bine, că Sardinia e frumoasă și că o să rețin experiența ca pe ceva bun. M-a ajutat mult ea. Ne-am împrietenit, ne-am schimbat numerele de telefon și ne-am și întâlnit apoi la un capucino.

Ea a fost omul potrivit la locul potrivit.

Silvia Bălan în Uluwatu, Bali

Unde ți-ai dori neapărat să ajungi?

În Palawan, paradisul din topul celor mai exotice destinații. (râde)

Cum găsești aceste locuri?

Eu îmi organizez singură excursiile, iar prietenele mele știu că fac un program draconic, militărie nu vacanță. (râde) Dau trezirea la 7.00 dimineața, facem tot felul de lucruri, explorăm, nu stăm tolănite la plajă și atât. În Bali am făcut yoga, am luat lecții de surfing. Mergeam singură la yoga. Nu mai pot sta ca o legumă pe plajă, caut și descopăr lucruri.

Swing în Bali

Ce este Olimpiada pentru viață?

Olimpiada pentru viață a pornit de la dorința de a marca aniversarea clubului Vitality printr-o campanie de impact si relevanță pentru comunitate, în parteneriat cu Fundația Renașterea.

Eu, sincer îți spun, m-am implicat foarte mult emoțional, fiindcă știu cumva ce înseamnă să treci prin asta. Acum 12 ani, sora mea a fost diagnosticată cu cancer la sân, când avea 28 de ani. Iar eu nu am putut face nimic pentru ea atunci.

Silvia, împreună cu sora ei și unul dintre nepoți

Inițial i-au spus că are un nodul, dar al doilea medic s-a îndoit de constatarea primului și a investigat în profunzime. Așa a aflat că trebuie operat și că nodulul era, de fapt, malign. Sora mea avea viza și toate pregătite pentru a pleca în Canada, iar după ultima ședință de chimioterapie, s-a urcat în avion și a plecat. Acum este sub permanentă monitorizare, dar este în regulă, cu un regim de viață foarte sănătos.

Nu o să uit niciodată prin ce am trecut atunci. Mai ales că nu am putut să o ajut așa cum mi-aș fi dorit. Așa m-am gândit că dacă atunci nu am putut face mai mult, acum, cu alte resurse și cu echipa mea minunată de la Ramada, reușesc să fac mai mult pentru alte femei în aceeași situație medicală, să le ajut.

Andreea Esca și Lamia Beligan la „Olimpiada pentru viață”

Banto dos Santos, un show-man care a venit special la București împreună cu soția și copiii în acea perioadă, s-a implicat și el și ne-a spus că este bucuros să susțină un spectacol spre sprijinirea cauzei noastre.

Așa am reușit să îl cooptez și pe Cosmin Cernat, membru al Vitality Club, dar și ambasador al Olimpiadei pentru viață și, împreună cu el, am lansat provocarea membrilor clubului, de a participa la trei competiții „pentru viață”: înot, alergare pe bandă și spinning, în plus să plătească o sumă de înscriere ce revenea în totalitate Fundației Renașterea.

Horia Brenciu a „donat” un meci de tenis împreună cu învingătorul competiției

Cu ce te mândrești?

Mă bucur că am strâns o sumă bună cu care putem asigura un sprijin financiar femeilor care trec prin unul dintre cele mai înfricoșătoare diagnostice. Totodată, i-am provocat pe membrii Vitality Club să se implice într-o cauză bună.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO