Marius Giura vorbeşte despre Gărâna Jazz Fest nu doar în termeni muzicali, deşi este cel care „gândeşte” an de an afişul – adică ce artişti, ce trupe vor urca pe scenă. Mărturiseşte limpede, aşa cum se-aude muzica în iulie în Poiana Lupului: Gărâna Jazz nu este un festival uşor, nici prin prisma genului muzical ales, nici ca organizare. Însă a pornit ca un festival „de curte” acum 20 de ani şi a ajuns să fie un reper pe piaţa festivalurilor de jazz din Europa.