fbpx

Căutare

Share this article

Tate – muzeul, iar tânăra româncă – Catinca Mălaimare. Muzeul are 120 de ani, e la Londra şi precis ştiţi de el, e locul acela care defineşte contemporaneitatea artei la nivel global. Catinca are 20 de ani şi, deocamdată, cred că nu ştiţi de ea, deşi defineşte o generaţie uimitor de excepţională – şi lipsită de rating. Pe modelul gloriei neştiute a tinerilor olimpici români care tot câştigă în neştire medalii de aur la ştiinţele pure. Ştim vreun nume? Nu. Atât că noi, cititori de life.ro ce suntem, noi nu urmăm turma (scuzaţi!): noi căutăm şi cultivăm – şi onorăm pasiuni. De aceea vreau să povestesc despre Catinca: e studentă în anul întâi în Marea Britanie, pasionată grav de artă şi tocmai a expus la Tate Modern!

Din sute şi sute de lucrări-candidate, lucrarea ei video „Child’s play with shadows” (Joacă de copii cu umbre) a fost selectată în grupul restrâns al proiectului What is the Future of Art? şi a rulat tot weekend-ul trecut în faimoasa Turbine Hall din Tate Modern. 

Sala turbinelor e locul în care am văzut proiecte memorabile de calibrul Anish Kapoor, Ai Weiwei sau Olafur Eliasson. În plus, weekend-ul  în care lucrarea Catincăi Mălaimare a rulat în buclă în Turbine Hall este weekend-ul în care Tate a inaugurat noua sa clădire-extensie – o extravagantă piesă de arhitectură care va modifica conturul vizual al Londrei, pe Tamisa. Aşadar,  o tânără artistă-studentă din România a avut expusă o lucrare în kilometrul zero al artei contemporane.

Lucrarea ei video este o prezentare haotică a unor gesturi repetitive care stau la baza descoperirii condiţiei de inovator, printr-o explorare a tehnicilor analoge şi digitale, cu performance, film, fotografie şi print. Am întrebat-o cum a fost, cum s-a simţit văzându-şi lucrarea în acel context  de vârf absolut. Într-un entuziasm colectiv, bucuroasă şi surescitată, pentru că urmărea  drumul lucrării sale pe o sumedenie de ecrane – uriaşe, mari şi mici – unde rula acest „concert” digital de lucrări experimentale privind viitorul artei. Aşa bucuroasă încât nu a spus mai nimănui de această ispravă. Am aflat întâmplător şi mă grăbesc sa spun şi altora pentru că merită să ne bucuram de un caz în care talentul şi şansa şi munca  pot clădi un succes frumos-ameţitor al artistului la tinereţe, cum e acesta la Tate al Catincăi Mălaimare.

Eu am cunoscut-o iarna trecută, când era elevă la Tonitza şi a venit la AnnArt să întrebe dacă poate face un stagiu de voluntariat. Echipa noastră era completă drept care i-am propus un termen în primăvară. Mi-a spus că nu poate primăvara pentru că atunci va lucra intens-intens pentru Bac şi admiterea la Uni şi, deşi vrea foarte mult să ştie cum funcţionează o galerie, nu va veni. Va face asta mai târziu însă, când se va putea concentra temeinic pe munca de la galerie. 

Am fost curioasă să ştiu ce e cu domnişoara asta serioasă. Am aflat despre multele sale ore de studiu, la şcoală şi acasă în „timpul liber”, ateliere on-line cu un tutor englez uimit de talentul ei;  vacanţe investite în master-class-uri de pictură şi desen şi sculptură. Ce mai, era ocupată pană peste cap, ultra-timidă, ultra-animată de artă – şi clar avea un plan. Dar numele? Are vreo legătură cu actorul …? Da, zice senină, e tata. (Offf, copiii ăştia cu părinţi celebri! Au de ales între a prelua „înlesnirile” şi a contesta vehement orice privilegiu. Unii, ca ea, nu par să bage de seamă că ar putea fi „ajutaţi” de notorietatea familiei – ci îşi caută senin drumul singuri). Aha! zic. Şi înseamnă că şi fratele… junior, e cel cu nominalizarea la Oscar? Da. Şi mai are un frate, muzician – vioară.  Da. Şi încă un frate, cu o carieră de succes în America. Adică toata lumea din familia lor… ? Da. OK, zic. Frumos. Ţin pumnii, succes. I-am păstrat un loc în echipa de voluntari la galerie. Precis vine – pentru că e prevăzut în planul ei. Precis vine, deşi tocmai a expus la Tate.

Temă pentru acasă: propun să ţineţi minte numele şi să vedeţi  lucrarea de care vorbim. Apoi, să ştiţi că acest britanic-internaţional-faimos Tate Modern tocmai i-a invitat în programul său pe Alexandra Pirici şi Manuel Pelmuş cu un performance fabulos care pune un semn de întrebare asupra condiţiei permanente a muzeului ca depozitar al artei.  Adică nu e singură la vârf Catinca, nu. Si nici Brexit-ul nu contează în artă. 

Child’s play with shadows from Catinca Malaimare on Vimeo.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO