The „Master of Games” şi alte surprize, la finalul Festivalului SoNoRo - LIFE.ro
Mergi la conținut

The „Master of Games” şi alte surprize, la finalul Festivalului SoNoRo

Concertul The „Master of Games”, cu Giovanni Sollima, va avea loc pe 4 noiembrie, la Palatul Bragadiru, în care artistul va oferi un recital ce va include atât compoziţii proprii, cât şi partituri de Claude Debussy şi Gioachino Rossini.
Share this article

Concertele Festivalului SoNoRo, ce se desfăşoară anul acesta sub tema HIDE&SEEK, se vor încheia în Bucureşti duminică, 5 noiembrie. Cel de-al doilea week-end SoNoRo îl aduce pe scenă pe renumitul violoncelist şi compozitor Giovanni Sollima.

Concertul The „Master of Games”, cu Giovanni Sollima, va avea loc pe 4 noiembrie, la Palatul Bragadiru, în care artistul va oferi un recital ce va include atât compoziţii proprii, cât şi partituri de Claude Debussy şi Gioachino Rossini. În programul concertului mai sunt incluse lucrări de Maurice Ravel, Krystof Maratka şi Luigi Boccherini, în interpretarea artiştilor Nino Gvetadze (pian), Diana Ketler (pian), Phillipe Graffin (vioară), Daniel Rowland (vioară), Vladimir Mendelssohn (violă), Răzvan Popovici (violă), Henri Demarquette (violoncel), Gavriel Lipkid (violoncel), Thorsten Johanns (clarinet) şi Storioni Trio (Bart van de Roer – pian, Wouter Vossen – vioară şi Marc Vossen – violoncel).

Sollima este un adevărat virtuos al violoncelului şi un compozitor neobişnuit. Transmite o muzică plină de ritmuri mediteraneene tipic italienească, încercând să acopere, însă, toate epocile „de la Jurassic-ul violoncelului”, aşa cum numeşte perioada barocă la „Metal”. El scrie în principal pentru violoncel şi contribuie în mod semnificativ la crearea unui nou repertoriu pentru instrumentul său. Publicul său este divers: de la iubitorii de muzică clasică până la tineri fani „metalhead”. 

Palatul Bragadiru, una dintre cele mai reprezentative clădiri pentru Bucureştiul de altădată, cu a sa impresionantă sală de bal şi elemente arhitecturale eclectice, va constitui spaţiul perfect de desfăşurare pentru un concert la fel de complex şi spectaculos. Pentru a intra în atmosfera Palatului Bragadiru, participanţii la concert sunt invitaţi să respecte un dress code misterios şi incitant: Games of the Mind, Letters, Numbers & Bodies.

Biletele pentru acest concert mai pot fi achiziţionate de pe site-ul eventim, din librăriile Humanitas şi Cărtureşti, din magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi Domo.

Duminică, 5 noiembrie, în ultima zi, publicul din Bucureşti va avea ocazia să asiste la două concerte. Primul, „SoNoRo Interferenţe”, va avea loc de la ora 11:00, la Casa Memorială „Ion Mincu”,  şi va oferi un program de Claude Debussy, George Enescu, Béla Bartók şi Gaspar Cassadó, în interpretarea bursierilor SoNoRo Interferenţe. Accesul la acest concert este gratuit şi se face pe bază de invitaţie sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

Tot duminică va avea loc la Ateneul Român, ultimul concert al acestei ediţii a Festivalului SoNoRo în Bucureşti: „Tema con Variazioni”. Programul cuprinde lucrări de Robert Schumann, „Şase studii în formă canonică“ în aranjament de Theodor Kirchner pentru vioră, violoncel şi pian, op.56, Johannes Brahms – Cvintet cu clarinet în si minor, op. 115, Franz Liszt (1811-1886) – „Rapsodia Spaniolă“ pentru pian solo, S.254 şi Anton Arensky (1861-1906) – Cvartet de coarde nr. 2, în la minor, op. 35 pentru vioară, violă şi două violoncele, dedicat lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Festivalul SoNoRo va continua în Timişoara (7-8 noiembrie), Cluj-Napoca (9-12 noiembrie) şi Braşov (13 noiembrie). Mai multe detalii pe www.sonoro.ro.   

 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora