Cât doare, cât durează recuperarea și când este recomandat laserul pentru varicele inestetice?
În ultima vreme am vorbit cu mai multe colege și prietene despre problemele noastre de sănătate. Am ajuns, desigur, și la capitolul varice. Am constatat că nu suntem puține în situația asta. Și e firesc dacă ne gândim la cât de puțin ne mișcăm, mai ales la birou, sau la cum ne-a transformat sarcina. Recunosc că mă preocupă problema personal și că încă îmi fac curaj să o rezolv. Piciorul drept îmi e destul de afectat.
Gândul că ar trebui să ajung la bisturiu mă sperie și pe mine, și pe femeile cu care am mai vorbit. Dar tratamentele de astăzi pot fi mai puțin invazive decât ne imaginăm. Am căutat informații despre tehnici moderne prin care putem trata varicele. Și da, există aceste tehnici și sunt folosite cu succes. Laserul endovenos este una dintre ele. Mi-a explicat despre ce este vorba medicul George Jinescu, medic primar în chirurgie generală, doctor în științe medicale.
Ce presupune tratamentul cu laser
Astăzi, tratamentul varicelor nu mai înseamnă neapărat o operație clasică. Există proceduri moderne, minim invazive, precum laserul endovenos, care reușesc să rezolve problema din interior.
„Practic, nu există incizii, tăieturi chirurgicale. Fibra laser se introduce în venă printr-un ac de puncție, ca la o injecție. Cu ajutorul ei, ardem vena pe interior și întrerupem refluxul, adică sigilăm vena. Odată închisă, sângele nu mai circulă prin ea și nu mai dilată vasele colaterale, acele pachete varicoase care se văd inestetic la nivelul pielii. Circulația nu are de suferit, pentru că fluxul de sânge este preluat de vena profundă, adică de sistemul venos profund al membrului inferior”, explică dr. Jinescu.
Doare sau nu doare?
Sigur că vrem să știm și asta. Cine ar vrea să sufere? Toată procedura se face cu o anestezie specială, care se injectează în jurul venei, sub control ecografic, pentru a preveni durerea în timpul intervenției.
Și, dincolo de îmbunătățirea aspectului picioarelor, tratamentul cu laser poate ameliora și disconfortul provocat de varice. Refluxul venos provoacă stagnarea sângelui și o serie de simptome pe care multe dintre noi le recunoaștem: picioare grele, crampe, furnicături sau glezne umflate. Pielea poate căpăta o culoare violacee sau ocră (brun-gălbuie), iar în stadii avansate pot apărea ulcere varicoase. „Toate aceste simptome și manifestări ale bolii varicoase sunt ameliorate de procedura chirurgicală minim invazivă”, precizează medicul.
Am tot amânat. Mai este laserul o opțiune?
Chiar dacă am tot amânat consultul și problema varicelor s-a complicat între timp, putem beneficia în continuare de tratamente moderne.
„99% dintre cazuri pot fi rezolvate prin procedee minim invazive de tipul laserului endovenos”, spune dr. Jinescu. Excepțiile sunt rare, precizează acesta. Este vorba mai ales despre anevrisme – dilatații foarte mari ale venelor safene – care necesită chirurgie clasică.
După laser, înapoi la ritmul nostru
Dacă ne gândim la cât de ușoară e recuperarea după intervenția cu laser, față de cea clasică în care venele sunt îndepărtate prin incizii la nivelul coapsei și gambei, mai dispare un motiv de amânare. Cât de repede ne putem întoarce la viața de dinainte? În unele cazuri este nevoie de concediu medical.
„Nu avem o perioadă necesară de recuperare. Câteodată e nevoie de concediu medical, dar revenirea la activități, la mers, la alergat, la condus mașina, plimbat cu bicicleta se face de a doua zi, a treia zi postoperator”, ne spune medicul.
Sigur că trebuie să ne gândim și la riscuri, nu doar la cât de repede ne reluăm programul. „Problemele postoperatorii pot apărea din mici elemente de disconfort care rezultă din flebectomiile pe care le asociem procedurii laser. Flebectomie înseamnă excizia unor pachete varicoase inestetice, dilatate de la nivelul coapsei sau gambei”. După ce acestea sunt îndepărtate cu ajutorul unor mini-incizii de 2 mm, în locul intervenției „pot apărea mici echimoze sau mici zone mai sensibile, care pot deranja pentru o scurtă perioadă pacienta”, explică medicul.
„Partea estetică reprezintă doar vârful icebergului”
„Dacă nu mă doare, de ce să intervin?”
Ce riscăm dacă amânăm tratamentul varicelor? Așa cum spunea mai sus medicul, în afară de problemele estetice, printre cele mai grave complicații se numără ulcerele varicoase. Și nu vrem să ajungem acolo! Însă, la consult, medicul ne explică la ce alte riscuri ne expunem dacă amânăm intervenția.
„Multe paciente sau pacienți spun: «Dacă nu mă doare, nu mă operez». Marea majoritate vin din considerente estetice, dar partea estetică reprezintă doar vârful icebergului. Problema de fond a acestei boli este că modifică circulația la nivelul tegumentului și duce la leziuni ireversibile cu timpul”, atrage atenția dr. George Jinescu.
Ce vedem noi și ce aflăm la consult
Tare m-a pus pe gânduri acest semnal de alarmă venit din partea specialistului, mai ales că observ simptomele pe propria piele. Când apar modificări ale aspectului picioarelor – vene sub formă de pânză de păianjen, spre exemplu – ar trebui să ne preocupe subiectul. Atunci când apar deja ciorchini de vene dilatate la nivelul gambei este recomandat un consult. În cabinet, medicul ne poate spune în ce stadiu suntem, pe baza examenului clinic și a ecografiei Doppler.
„Noi putem să urmărim ecografic starea sistemului venos și să spunem cât de mare este refluxul, pe ce perioadă, câte secunde durează refluxul, cât de dilatate sunt venele; putem măsura calibrul venelor, putem măsura calibrul dilatațiilor și să-i spunem pacientei în ce stadiu de boală se află și cât de urgentă e intervenția”, precizează medicul specialist.
Sănătatea înseamnă alegeri făcute la timp. Ne place să lăsăm la vedere picioarele noastre frumoase, dar grija pentru ele nu ține doar de aspect. Intervențiile medicale moderne ne oferă exact ce avem nevoie în contextul unei vieți aglomerate: recuperare mai rapidă, evitarea cicatricilor și a durerii.
Eu m-am hotărât deja. Cel mai bun moment să fac ceva pentru mine și pentru sănătatea picioarelor mele e cel de acum.
Foto: Yevhen Rychko / Alamy / Profimedia