Unde să te muți din România: care sunt cele mai bune orașe în care să locuiești din Europa? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Unde să te muți din România: care sunt cele mai bune orașe în care să locuiești din Europa?

Poate a venit timpul să începi o nouă viață. Ori doar te gândești la o nouă aventură. Dar care sunt cele mai bune orașe din Europa în care să te muți?
Share this article

Poate a venit timpul să începi o nouă viață. Sau poate doar vrei să vezi cum este să trăiești într-un oraș în care să nu-ți petreci 2-3 ore în fiecare zi în trafic. Ori doar te gândești la o nouă aventură. Oricare ar fi motivul pentru care îți dorești o schimbare, mai jos găsești câteva informații foarte utile înainte să te muți într-un alt oraș.

Așadar, oricât de romantic ar suna o viață în Paris sau Lisabona, se pare că orașele care ar trebui să ne cucerească pentru o relație pe termen lung sunt cele din nord. Aici găsești cele mai fericite populații din lume. Și cele mai bune sisteme de învățământ. Dar și unele dintre țările cu cea mai mare speranță de viață.

Dar unde ar fi bine să ne dorim să trăim și care sunt cele mai bune orașe din Europa dacă vrei să te muți din România? Așa cum era de așteptat, niciun oraș de la noi nu a atins primele locuri în Location Ratings Report, în schimb nordul continentului este puternic reprezentat. Raportul a analizat nu mai puțin de 490 de orașe din punct de vedere al sănătății, infrastructurii, climei, siguranței personale, stabilitatea politico-socială, calitatea aerului sau divertismentul și a întocmit un top zece în care se regăsesc nu mai puțin de trei orașe din Olanda.

Probabil era de așteptat ca topul să fie condus de Copenhaga, având în vedere faptul că stilul de viață danez a fost lăudat de foarte multe ori. Recent, americanca Alexandria Ocasio-Cortez a lăudat sistemul danez în Congresul Statelor Unite ale Americii, subliniind modul în care aceștia au dezvoltat sistemele de educație și de sănătate, au adus infrastructura ca bun public și cum au făcut o prioritate din a avea o țară cu zero consum de combustibil.

Viața în Danemarca: cum au ajuns nordicii să fie țara cu un sistem de educație de invidiat? Și de ce studenții noștri visează să învețe acolo?

De altfel, Danemarca este cunoscută datorită sistemului lor de taxe foarte mari: danezii plătesc unele dintre cele mai mari taxe din lume pentru a avea acces gratuit la sănătate și educație (până la sistemul universitar), la ajutor de șomaj și de maternitate. În schimb, sistemul nordic oferă siguranță, credibilitate și coeziune socială, iar oamenii chiar dacă plătesc taxe foarte mari o fac cu gândul că banul lor este cheltuit cu responsabilitate. Iar Danemarca este una dintre țările cu cei mai fericiți oameni.

Cele mai bune țări pentru familii cu copii

Însă, dacă Copenhaga nu este chiar locul tău preferat, atunci poate Berna ar fi o variantă foarte interesantă pentru tine. Aflată pe poziția a doua în topul celor de la Location Ratings, acesta impresionează mai ales datorită faptului că este pe locul al doilea în topul celor mai verzi orașe din Europa în 2019. Mai mult decât atât, acesta este pe poziția secondă și în topul orașelor în care este bine să-ți cumperi o primă casă – mai jos întreaga listă:

  1. Bruxelles, Belgia 
  2. Berna, Elveția 
  3. Copenhagen, Danemarca
  4. Luxembourg, Luxembourg
  5. Nicosia, Cipru
  6. Reykjavik, Islanda
  7. Helsinki, Finlanda
  8. Oslo, Norvegia
  9. Berlin, Germania 
  10. Amsterdam, Olanda  

Berna este un oraș superb. Cu arhitectura medievală și plin de locuri verzi, acesta poate să-ți ofere o viață liniștită și sigură. În plus, elvețienii te vor aștepta cu super ciocolată.

Berna

Dar care sunt cele mai bune orașe din Europa în care să te muți?

Așa cum am spus mai sus, topul este dominat de orașe din Scandinavia – 50%. Iar dacă Olanda are trei orașe în top, Marea Britanie are doar un oraș – și nu este Londra.

Top zece orașe în care să trăiești în Europa:

  1. Copenhaga, Danemarca
  2. Berna, Elveția
  3. Haga, Olanda
  4. Geneva, Elveția
  5. Eindhoven, Olanda
  6. Stavanger, Norvegia
  7. Amsterdam, Olanda
  8. Basel, Elveția
  9. Dublin, Irlanda
  10. Luxembourg, Luxembourg 
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora