Căutare

Share this article
M-a mirat întotdeauna faptul că Bucureştiul nu are un skyline recognoscibil, un reper în peisajul urban, o clădire, un turn pe care să le recunoaştem în orice fotografie. Parisul îl recunoşti, simplu, după turnul Eiffel, New York-ul după celebra Statuie a Libertăţii. Când te gândeşti la capitala Marii Britanii îţi şi imaginezi London Eye, chiar dacă nu e cea mai înaltă construcţie din oraş.
 
Cred că şi Bucureştiul are câteva repere vizuale demne de luat în seamă. Problema e însă, în altă parte: foarte rar avem ocazia să privim oraşul de sus. Intercontinentalul obişnuia să fie cea mai înaltă clădire din oraş şi – să fim serioşi – câţi dintre noi au ocazia să urce la ultimul etaj al acestui hotel? Priveliştea din cele mai înalte clădiri de birouri de astăzi este – de cele mai multe ori – rezervată angajaţilor din companii. Lounge 18 a deschis „vederea” publicului gurmand acum câţiva ani. Dar, repet, sunt încă foarte puţine locuri din care putem privi Bucureştiul de sus.
 
 
Deschis în toamna anului trecut, Upstairs Rooftop se înscrie pe lista (scurtă) a locurilor pentru care merită să urci câteva etaje (chiar şi pe scări). Localul este un gastrobar pe acoperiş, un loc dichisit, plin de culoare. Pe timp de vară tot rooftop-ul este deschis, iar în zilele mohorâte coboară acoperişul retractabil. 
Poziţionat pe lung, cu un bar cât aproape toată suprafaţa localului, Upstairs impresionează mai întâi prin culorile alese pentru mobilier, sunt vii, dar foarte inspirate. Vă recomand să vă aşezaţi la o masă în „alveola” deschisă permanent: e puţin mai linişte şi puteţi admira în voie oraşul. Vă recomand să mergeţi pe înserat într-o zi senină, culorile cerului la apus îţi taie respiraţia.
 
Meniul este inspirat din bucătăria internaţională şi are tot ce îi trebuie unui loc „urban-cool”, de la supa thai, la burgerii cu somon sau raţa lyonnaise. Şi meniul de băuturi este foarte variat, mai ales lista de vinuri şi cea de coctailuri. Preţurile sunt medii spre mari pe alocuri, dar, cum vă spuneam, priveliştea face toţi banii.
Upstairs pare o variantă potrivită şi pentru o ieşire în doi, dar şi pentru o seară cu prietenii. Atenţie la rezervări, mai ales în serile în care sunt anunţate concerte!
 
Upstairs Rooftop, str. Sevastopol, nr. 24; www.upstairs.ro
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO