Căutare

Share this article

Vasilică Pamfil are 44 de ani, vine din Focșani, este milionar în euro din afaceri agricole, lucrează 4.000 de hectare de teren, are trei benzinării, o fabrică de nutrețuri combinate, depozite, o fabrică de ulei, o rafinărie, o rețea de magazine, o fermă cu mai bine de 500 de capete, o băcănie în București, conduce mai bine de 100 de oameni și este primul român care a patentat combustibil Bio Diesel la noi.

A început la 12 ani, când ara și discuia cu tractorul pământul tatălui lui și al consătenilor. Câștiga bani buni, dar își dorea să îi înmulțească.

Așa că, după ce a terminat liceul agricol la Focșani, a plecat la muncă în Olanda. Două lucruri a învățat acolo: cum să muncești corect și care sunt trendurile în agricultură. A muncit trei luni de zile să-și cumpere propria mașină, s-a întorc cu ea în România, a vândut-o cu 3000 de mărci mai mult.

Cu frustrarea copilului crescut în comunism, când mașinile cu număr de înmatriculare par circulau doar două duminici pe lună, visa să aibă propria benzinărie. A deschis una și i-a adăugat și componenta de combustibil bio. Pe care l-a vândut ca pionier vreme de jumătate de an, până când, statul l-a accizat și i-a cerut o garanție de 300.000 de euro.

De aici mai departe, afacerea a crescut organic: rulajul de la benzinărie i-a permis să devină eligibil în fața băncilor și să se poată dezvolta: și-a certificat bio culturile, produce grâu Spelta (strămoșul grâului de astăzi), grâu tipic ecologic și făină ecologică, mălai ecologic, iar de un an de zile și-a deschis Băcănia Fermierului în București, într-o clădire nou-nouță, unde a autorizat ecologic și o brutărie. Tot acolo vinde carne de vită și de oaie și rase de carne garantate.

Refuză să vorbească despre cifre financiare și se consideră un om bogat doar pentru că are o familie faină și principii sănătoase de viață.

Iată povestea lui Vasilică, fermierul din Vrancea, care a început să muncească la 12 ani, pe un tractor și nu s-a oprit niciodată. 😉

Băcănia Fermierului, locul drag al lui Vasilică Pamfil

Cum ați vrea să vă știe lumea: ca fermier sau ca băcan?

Vasilică Pamfil: Eu sunt fermier, locuiesc la țară, în comuna în care m-am născut și am crescut la părinții mei, la 20 de km de Focșani.

Dacă rămâneam în Olanda, unde am muncit vreo trei ani de zile, probabil că acum aveam o casă acolo, cu chirie, mi-aș fi petrecut verile prin Spania, după ce puneam niște bani deoparte, cum fac ei, și aș fi avut o mașină-două, probabil, a mea și a soției. Și atât.

Iar aici, acum ce aveți?

Vasilică Pamfil: Aici nici nu mai știu ce am. Am multă bătaie de cap, nebunie mare.

Cum s-a născut afacerea?

Vasilică Pamfil: De la părinți. Tata a fost, în timpul lui Ceaușescu, președinte de CAP ( Cooperativă Agricolă de Producție), adică el administra comuna Bolotești din punct de vedere agricol și zootehnic. Avea în administrare mai multe ferme și terenuri. Iar eu ajungeam la toate muncile la care mergea și el.

Mi-a plăcut agricultura de mic: aveam vaci acasă, oi, câte 100, eram gospodari.

Îmi plăcea să mă urc pe combină, cum vedeam tractorul, imediat mă urcam pe el. Voiam și eu unul, dar nu se putea. Însă imediat după Revoluție, când a putut, tata a cumpărat un tractor iar eu, de la 12 ani, lucram cu el.

În ziua în care l-am adus am început să îl desfac, să îl curăț, fiindcă îmi plăcea mecanica și eram sigur că pot să îl fac la loc. Iar în ziua de Paște îl vopseam. Mi-era așa de drag încât nu lăsam pe niciun angajat să lucreze cu el. Munceam eu; aram, discuiam, muncile pământului.

Vasilică Pamfil, în Olanda, la 18 ani

Era perioada în care oamenii primiseră pământurile înapoi și nu aveau cu ce să-l lucreze. Așa că tata a încercat să angajeze pe cineva să facă toate comenzile cu tractorul. Dar finalmente l-am dat afară pentru că voiam să muncesc eu: stăteam la școală 4 ore după care pe câmp până seara târziu. Îmi plăcea. Și aveam și bani.

Tata nu era genul de părinte care să-mi dea bani nemunciți. Dacă voiam să plec în excursie, trebuia să muncesc la practică.

Așa sunt și copiii mei acum. Vor ceva, trebuie să muncească, îi plătesc cu ora, 10 lei/oră. Trebuie să aprecieze munca, noi știm ce înseamnă și trebuie să știe și ei. Noi am făcut banii cu multă greutate, nu am avut ajutoare, nu am moștenit nimic.

Noi ne-am născut sănătoși și cred că din acel moment Dumnezeu ne-a dat tot, restul ni-l facem singuri. Vrei să fii sănătos, informează-te, trăiește sănătos, nu te ruga la Dumnezeu. Vrei să ajungi cineva, învață să ajungi acolo, vrei mai mult, muncește mai mult!

Românii cred că sunt singurii care se roagă la Dumnezeu să le dea: sănătate, bani, ploaie să crească recolta, în loc să se ajute singuri.

Nemții irigă pământul, noi ne rugăm. Francezii mănâncă bine și sănătos, noi ne rugăm și cumpărăm medicamente.

Dumnezeu și-a făcut treaba de când ne-a lăsat sănătoși pe Pământul ăsta. Restul facem singuri.

Eu am avut o soră mai mică, Lenuța, care s-a născut cu o boală care a imobilizat-o la pat până la 27 de ani, când s-a și stins. Noi știm ce înseamnă să te naști sănătos și nu apreciem întotdeauna. Sora mea nu a avut norocul ăsta, iar noi, frații, stăteam cu ea. Noi nu prea plecam în vacanțe și excursii, ci făceam cu rândul să avem grijă de ea.

Când v-ați dat seama că tractorul nu mai e de ajuns și vreți mai mult?

Vasilică Pamfil: Destul de repede. Am mers la liceu, unul cu profil agro-industrial din Focșani, iar imediat ce am terminat liceul, am plecat în Olanda, la muncă.

Eram în anul 1994. Am avut norocul să am o mătușă care fugise din vremea comunismului în Olanda și se căsătorise acolo cu un localnic. La ei am plecat imediat ce am terminat clasa a XII-a.

Tata nu a vrut să vadă când plec, el nu a fost deloc de acord cu asta. Considera că am acasă tot ce-mi trebuie și nu am motiv să plec. Așa că la ora 5.00 după-masă a plecat la serviciu, iar două ore mai târziu am plecat și eu în Olanda.

Acolo am învățat cum se muncește și cum se face agricultură de-adevăratelea. Munceam la un service, pentru că voiam să îmi cumpăr o mașină.

Banii se fac din muncă grea, dar cu minte, crede Vasilică Pamfil

Lucram la service până la ora 17.00. La ora 18.00 toată Olanda intră la masa de seară, iar după 19.00 plecam la tipografie unde munceam până la 3.00 dimineața. De dormit, dormeam duminica.

În trei luni am strâns aproape 6.000 de mărci și mi-am cumpărat o mașină, un Opel cum îmi doream eu.

Tata avea mașină, dar eu voiam să fie a mea, cumpărată din banii mei. Așa eram eu, voiam mai mult.

Muncind de la 12 ani cu tractorul, câștigam niște bănuți, destul de mulți, iar tata nu mi-i lua. Tata lua doar banii de motorină iar restul îmi rămâneau mie. Și în schimb munceam terenul familiei, pentru care nu mă plătea nimeni.

Și ce făceați cu ei?

Vasilică Pamfil: De multe ori îi dădeam fratelui meu mai mare, care îi cheltuia aiurea (râde). Când m-am făcut mai mare i-am strâns să plec din țară. Am fost în Turcia, aduceam haine, să înmulțesc banii, întotdeauna mi-a plăcut să îi înmulțesc.

Tata ce a spus când ați revenit?

Vasilică Pamfil: Era foarte bucuros. Toată dezamăgirea lui când am plecat s-a transformat într-o mândrie uriașă când am revenit cu mașina și banii câștigați de mine.

Mașina aceea am vândut-o în țară, am câștigat 3.000 de mărci și pe urmă am început un soi de comerț cu mașini. Iar tata era uluit: „eu am muncit toată viața și nu am reușit să fac ce a făcut copilul ăsta în trei luni de zile!”

Vasilică Pamfil, la vârsta adolescenței și primii ani de afaceri

Multă vreme agricultura era sora mică, râioasă, de care voiai să uiți când venea vorba de afaceri. Cum s-a schimbat perspectiva asta?

Vasilică Pamfil: Paradoxul este că imediat după Revoluție s-au ucis și lovit frații între ei pentru un petec de pământ, după care îl lăsau pârloagă.

Munca în agricultură e foarte grea, de sectorul zootehnic nu mai vorbesc. Mie mi se pare că munca în zootehnie este cea mai grea muncă de acum, poate doar mineritul o mai întrece.

În grajd ești non-stop. Noi azi avem vreo 550 de capete. Numai vaci.

Animalele nu îți dau nicio pauză: vacile fată, vițeii sunt precum copiii, trebuie monitorizați non-stop. Vaca mănâncă și în săptămâna de lucru, și în weekend, și de Paște, și de Crăciun. Trebuie mulsă de două ori pe zi, zi de zi, altfel există riscul să facă mamită, iar de la o boală banală ca asta poate să i se tragă moartea. Moartea unui animal care valorează 2000 de euro nu este așa de simplu de trecut cu vederea.

Deci este, ziceam, un sector dificil, dar mie îmi place fiindcă îmi plac animalele și, în plus, nu e concurența mare: unde e greu nu sunt mulți. (râde) Sunt cam singur.

Să ne întoarcem la momentul în care reveneați din Olanda!

Vasilică Pamfil: Cu banii din Olanda și cu ce a mai avut tata, am cumpărat un SMT, adică o secție de mecanizare care avea tractoare. Cu acele tractoare am început să muncim pământurile oamenilor.

Dar după o vreme, când oamenii care credeau că se îmbogățesc din terenuri, au realizat că aduc și bani de acasă, au început să lase terenurile. Iar noi rămâneam fără obiectul muncii, nu mai aveam cui să prestăm. Așa că ușor-ușor am început să le luăm noi, aceste terenuri abandonate.

Am luat 7 hectare și de la un an la altul am început să creștem până la 350 de hectare, în 2007. Acum avem în jur de 4.000 de hectare în tot județul.

La început era un fel de vest sălbatic: veneau oamenii să ne spună că am intrat pe terenurile lor, discutam cu ei, făceam contract, le dădeam arenda, chiar și din urmă, doi-trei ani de zile, iar până la urmă omul pleca mulțumit. Erau și unii recalcitranți, ne amenințau cu poliția, iar noi ne retrăgeam, lăsam și cultura, nu ne mai trebuia nimic. S-a făcut o selecție naturală.

Dar, cum ziceam, aveam nevoie de mai mult. Iar eu rămăsesem cu o frustrare din copilărie: mergeam cu tata la benzinărie, în vremea lui Ceaușescu, când numerele pare circulau într-o duminică, iar cele impare în duminica următoare.

Mergeam cu tata la PECO și stăteam la cozi imense, cu canistrele după noi. Opream mașinile și pe urmă le împingeam până la pompă, să nu ținem motorul pornit și să consumăm benzină.

Gestionarul de la PECO era un zeu pe pământ. Toată lumea se înghesuia să dea noroc cu el, „să trăiți, domnu’!”, îi mai băgau ceva în buzunar. Iar eu mă uitam cu jind la el. Așa că imediat ce m-am întors din Olanda mi-am dorit să am un PECO privat.

Cât de complicat este să faci o benzinărie?

Vasilică Pamfil: Acum e simplu, noi avem trei, urmează să o facem pe-a patra. Dar atunci era foarte complicat, mai ales cu autorizațiile.

Benzinăria asta a fost cea mai modernă din județul Vrancea. Aveam pompe noi, luate din România, de la o fabrică ce producea pentru export.

Pentru rulajele de fiecare zi nu este un business cu profit foarte mare, dar nouă ne asigura un cash flow absolut necesar în agricultură.

Agricultura nu era finanțată de nicio bancă, nu era fiscalizată deci nu aveai acte, iar băncile nici nu te luau în seamă. Așa funcționau lucrurile atunci.

Deci tata era cu pământul, iar eu voiam să mă desprind cumva de ce făcea el și să rămân cu benzinăria. Voiam să mă căsătoresc și să-mi fac o familie.

Fetele vor să fie cucerite, duse la plajă, la un film, nu pe câmp sau în benzinăria de la țară, nu?

Vasilică Pamfil: Eu mi-am căutat și am luat o soție de la oraș, care a vrut la țară.

Aș zice că asta este cea mai bună afacere a vieții mele: să cântărești foarte bine și să-ți iei un om drag, să-ți placă de el și cu care să te înțelegi. Eu mi-am găsit jumătatea.

Aveam un prieten care deținea un magazin în Piața Moldovei, în Focșani. Și mă duceam mai mereu pe la el. Iar Adina era vânzătoare alături, la magazinul mătușii ei. Am cunoscut-o când avea 16 ani, am așteptat să facă 18, și când i-a împlinit, am și luat-o de soție.

Cum ați patentat combustibilul eco?

Vasilică Pamfil: Nu a fost complicat, am luat modelul din Olanda. Este un combustibil alternativ, Bio Diesel, și este produs din uleiuri vegetale, adică din rapiță și floarea soarelui.

Vasilică Pamfil în Olanda

De ce ați făcut-o?

Vasilică Pamfil: Noi produceam cereale, iar prețurile care se practicau atunci, chiar și acum, erau extrem de mici, de subzistență. Adică, dacă produceai un kg de grâu cu 60 de bani, intermediarii îți dădeau 62 de bani pe el.

Marea majoritatea a agricultorilor de acum sunt îngropați în datorii. Noroc de acele subvenții care vin de la UE. Dacă nu se iau măsuri urgente, peste doi ani, când se vor plafona subvențiile, va fi măcel cu fermele.

Deci, noi produceam cereale iar la rotația culturilor, după ce recoltam grâul, aveam floarea soarelui și rapiță. Doar că ajungeam să le vând pe nimic. Așa că am întrebat în Olanda, la prietenii de acolo, și am aflat că pot să patentez acest combustibil.

Eu am fost pionier: antrepozitul fiscal nr. 1 de Bio Diesel din România îl are firma mea, V&G Oil. Pe urmă au făcut mulți alții rafinării.

Am făcut o instalație micuță, care producea undeva spre 10 tone zilnic. Există și azi dar e închisă, fiindcă, după 6 luni de funcționare, statul român a accizat produsul.

Dacă voiam să vând trebuia să plătesc o garanție la stat de vreo 300.000 de euro, ceea ce m-a determinat să închid. De fapt toți din țară au închis. În România mai există doar una, a unor spanioli, la Lehliu.

De ce ar face asta, câtă vreme este o alternativă bună la un combustibil poluant, motorina?

Vasilică Pamfil: Au zis că se va crea o problemă alimentară, că toată lumea va cultiva rapiță și nu se mai folosesc terenurile pentru scopul lor.

Dar dacă eu pun Bio Diesel în motorul meu diesel, în care până ieri am pus motorină, merge?

Vasilică Pamfil: Știți că motoarele, la începuturile lor, erau de două tipuri: Otto și Diesel, fiecare după numele inventatorului. Motorul Diesel a mers la început cu ulei de palmier, nu cu motorină.

Motorul diesel nu are nicio problemă să meargă cu ulei alimentar. Doar că trebuie să fie foarte bine rafinat, fiindcă el conține niște gume. Asta făceam noi la Bio Diesel: procesul de esterificare: se înlocuiește molecula de glicerol din ulei cu cea de metanol.

Vasilică Pamfil

Deci pot să torn ulei de bucătărie în motor, doar că se strică motorul mai repede.

Vasilică Pamfil: Exact. Puteți să faceți asta dacă folosiți uleiul pe care îl dați la reciclat, pentru că el, prin prăjire, s-a transformat.

Să revenim la benzinărie!

Vasilică Pamfil: Să revenim. Deci am închis rafinăria și am rămas cu benzinăriile, care pentru mine au însemnat mare lucru. De ce? Pentru că îmi asigurau un rulaj de bani zilnic și mai mult, prin acest rulaj am avut actele necesare pentru a deveni eligibil în fața băncii și a creditelor.

Deci a fost un calcul intuitiv!

Vasilică Pamfil: Exact. Prima oară din intuiție, dar știm că intuiția este al șaselea simț. Apoi am început să văd potențialul și am început dezvoltarea: utilaje, tractoare, mai mult teren până am luat toate terenurile din zonă.

De ce ați deschis băcănia din București?

Vasilică Pamfil: Vă spun îndată. Eu promovez un stil de viață sănătos și cred că suntem ceea ce mâncăm.

Toată carnea de vită care ajunge în galantarele din România vine din abatoare sau din ferme în care niște oameni s-au chinuit să salveze animalul cu zeci de medicamente și antibiotice. Pentru că restul cărnii de calitate merge la export.

Și abatorul nu face niște analize?

Vasilică Pamfil: Ba da, dar verifică să nu fie carnea stricată. Nu caută antibioticul din carne. Dar să zicem că l-ar căuta și l-ar găsi, că este detectabil, dar hormonii cum se găsesc? Vaca de lapte va fi remontată la 2 luni și va fi gestantă, deci va trebui stimulată cu hormon.

Ar părea din ce ziceți că la dvs. nu s-ar întâmpla așa ceva. Cum e posibil?

Vasilică Pamfil: Ba da, se întâmplă și la mine. Doar că eu cresc vaci de carne.

Am și eu vaci care se îmbolnăvesc, aș fi ipocrit să zic altfel. Vacile Holstein au o structură scheletică, dacă se întâmplă ceva cu ele, încerci să le recuperezi. Dacă nu reușești, le duci la abator. Dacă sunt asigurate, recuperezi ceva, și plătești doar incinerarea.

De la abator asta se mănâncă: animalele care nu se mai pot recupera sau cele de 7 ani. Cele mai bune animale pleacă pe vapor: oi, vaci, tăurași.

Noi nu le dăm pe vapor, ci le dăm aici, în țară, în rețeaua de magazine și aici, în Băcănia Fermierului, din București.

Iar pe partea de cereale ne-am certificat ecologic.

A fost un calcul financiar.

Ne-am certificat înainte să se dea subvenții pentru asta. Gândiți-vă ce înseamnă să avem pesticide pentru 4.000 de hectare de teren. Ar fi trebuit să ajungem la 2 milioane și ceva de euro anual.

Așa că am decis să nu mai folosim deloc pesticide, substanțe chimice, pe 1500 de hectare. Și le-am certificat eco.

Mai departe, am cumpărat o moară modernă italiană și am creat opțiunea de a avea propria făină. Iar pentru oleaginoase, rapiță și floarea soarelui, am făcut fabrica de ulei.

Pâine din făină certificată eco, în Băcănia Fermierului

Ce presupune certificarea bio a unui teren?

Vasilică Pamfil: Pentru certificarea lui, timp de trei ani de zile intri într-un proces complicat: în anul 1 nu dai pe el niciun fel de substanță chimică. O comisie de la firma de certificare și de la Ministerul Agriculturii vine și analizează, controlează anunțat și neanunțat pentru a verifica dacă îți faci treaba cum trebuie.

În plus, chiar dacă se face vreo greșeală, produsul final nu l-ai putea vinde. La vânzare ai nevoie de un document care se cheamă certificat de tranzacție, fără de care nimeni nu îți cumpără marfa.

Acel certificat îl poți obține doar în baza unei analize de probe din marfa respectivă. Vin reprezentanții firmei de certificare, pentru care sunt plătiți, prelevează probele, și, cu o delegație de la Ministerul Agriculturii, dau probele spre analiză. Dacă totul este conform, primești hârtia, dacă nu, pierzi marfa.

Dacă ai vreo urgență și vrei să vinzi mâine de pildă, nu ai cum. Trebuie îndeplinită toată această procedură.

Apoi făina trebuie și ea certificată ecologic, fiindcă trebuie păstrată într-un depozit ecologic. Iar noi ne-am făcut așa ceva.

În acest moment noi vindem în toată țara făină ecologică din grâu ecologic, dar și făină din grâu Spelta, și ea tot certificată ecologic. Spelta este strămoșul grâului de acum.

Pâinea noastră nu o poate copia nimeni, fiindcă are făină din grâu Spelta, iar asta se simte. Au încercat unii, dar nu au reușit din cauza acestui adaus de făină Spelta.

Cred că suntem singurii care produc așa ceva în țară. Noi vindem această făină în băcănie și producem și pâine în brutăria de aici, și ea certificată eco.

Făina pe care o găsiți pe rafturile magazinelor este ameliorată cu produși chimici pentru că ea este produsă din grâul pe care nu îl poți vinde acolo unde prețurile sunt cele mai bune: în port, sau altor brutării, unde indicii de panificație sunt foarte clari și riguroși. Prin urmare, făina este ameliorată chimic și scoasă la vânzare.

Noi nu putem face combinația chimică, pentru că am ales altă cale, așa că ameliorăm făina din grâu tipic, ecologică, cu făină din grâu Spelta, tot ecologică și care are niște proprietăți crescute pentru indicii de panificație.

Făina din Spelta este foarte scumpă, în jur de 1000 de euro tona, dar noi o producem singuri așa că ne putem permite să o folosim chiar și pentru ameliorare. Și funcționează foarte bine.

De ce nu vă găsim în hipermarket?

Vasilică Pamfil: Nu știu. Doi ani m-am chinuit să introduc această făină, cu trasabilitate, în hipermarketuri. Am încercat și cu mălai, cred că suntem singurii producători de mălai certificat. Nimeni nu ne-a luat în seamă. După doi ani am obosit și am decis să îmi fac singur treaba.

Pentru că am participat mulți ani la târgurile agricole, IndAgra, de pildă, ne-am făcut cunoscuți și ne-am atras mulți clienți din București. Așa că au început să curgă comenzile: cutii de câte 10 pachete de făină veneau cu livrare direct aici.

Așa că pasul logic următor a fost să deschidem băcănia și să aducem și carne, și făină, am certificat ecologic și brutăria, așa că producem și pâine fix acolo unde sunt clienții noștri.

Când vă opriți?

Vasilică Pamfil: Bună întrebare! Nu m-am gândit. Iar dacă nu m-am gândit încă la asta, înseamnă că nu este încă momentul să mă opresc. Mai avem treabă de făcut. 😉

Eu nu mă consider milionar, singura mea avere este familia. Restul e relativ. Nu am făcut nimic pentru bani, nici băcănia din București nu am deschis-o pentru bani, ci am început să muncesc mult și foarte bine, iar banii au început să vină ca recompensă pentru asta. Dar eu nu asta urmăresc, niciodată nu am urmărit asta. Mie mi-a plăcut ce am făcut, am făcut bine, așa încât să vină și banii, să găsesc acel echilibru.

 

 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO